828 matches
-
pe gînditor, ce rămîne de pe urma lui fiind stilul, acea „gheară a leului“ ce însuflețește cuvintele prin viteza asociațiilor și prin ritmul alert. Nietzsche e copios în figuri de stil și precar în argumente. În schimb, ingratitudinea îi vine din acea stihie care, împingîndu-l în prăpastie, îi insuflă sentimentul apoteozei. La o privire sumară, ingratitudinea e forma de nerecunoș- tință pe care o arăți binefăcătorilor, dintr-un impuls de a răsplăti sprijinul prin răceală sarcastică. La o privire mai minuțioasă, ingrat e
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
culminat în simbol. Citind Fals tratat de manipulare, volum al cărui titlu nu corespunde conținutului decît în mică măsură, constați mersul biografiei spre urzirea simbolului. Și cum nu poți fi simbolul a ceva inferior ție, Fals tratat de manipulare evocă stihiile al căror purtător a ajuns Blandiana să fie. În ultimele decenii, blazonul poetei nu numai că nu s-a uzat sub tracasările epocii, dar chiar a sporit pînă la grad de autoritate dincolo de care începe prestigiul. Și cum prestigiul păstrează
Puterea indirectă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2812_a_4137]
-
că spațiul public, cel care intră sub incidența politicului, a devenit ceva foarte problematic. Potrivit vorbei lui Sloterdijk, politicul e ceea ce rămîne "după ce a fost înlăturat tot ce e mai important din punct de vedere existențial". Politicul devine astfel o stihie secundară și malefică pe care nimeni nu mai dă doi bani. O soluție ar fi, potrivit lui Horațiu Pepine, să păstrăm distincția pe care Gustave Thibon (în Diagnostic-eseu de fiziologie socială, Echinox, Cluj, 2004) o face între omul de dreapta și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7512_a_8837]
-
sunt spuse în totalitatea minoră a unei drame ce s-a jucat și din care a mai rămas piaza rea, blestemul, contratimpul. Cărora li se opune când și când minunea, miracolul. Ce se înfățișează consolator într-o viață dependentă de stihia naturii și de hazardul orb. Galeria bogată de figuranți îi oferă lui Ioan Neșu posibilitatea de a sonda firea omului și firele destinului, pasiunile omenești ce sunt aceleași, indiferent de spațiul geografic, temporal sau cultural. Reținem talentul autorului de a
Povestiri din zona gri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16428_a_17753]
-
audienței: de cît de mult ești cunoscut în afara breslei tale depinde cît de bun ești în breasla ta. Și astfel, recunoașterea nu mai e o consecință a consensului din interiorul unui mediu cultural, ci un rezultat al constrîngerii exercitate de stihia mediatică. Prestigiul profesional pălește în fața faimei publice. Cota de pregătire este umbrită de cota de televiziune. Urci în ierahie nu dacă ești bun în domeniul tău, ci dacă ești suficent de prezent pe micile ecrane. Potrivit lui Bourdieu, această confuzie dintre
Intruziunea mediatică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9286_a_10611]
-
fiind motivul pentru care, în locul revelației iscate în istorie de apariția lui Hristos, Blaga pune ideea dezonorantă a unui deus absconditus. Un zeu care nu-și iubește făpturile și care se străduiește temător să păstreze distanța față de ele este o stihie dubioasă a cărui principală grijă e să nu fie detronat de puhoaiele hominide. Și atunci cum să te rogi unui Dumnezeu care fuge de tine, luîndu-și toate măsurile ca să te păcălească? În al doilea rînd, Blaga împărtășește prejudecata tipic filozofică
Între taină și mister by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5823_a_7148]
-
ambiguitate și de polarizare, cuvântul-cheie e semnificativ și pentru că se definește prin negație: ca absență a tulburării, a zgomotului sau a vorbirii. Prin metaforizare, violența căpăta în discursul public imaginea - care se substituia analizei și informației concrete - unei forțe (monstru, stihie): "Violența s-a lăsat din nou, după o pauză incredibil de scurtă, peste capitala României. O violență oarbă, ieșită din străfundurile istoriei și din străfundurile pământului" (În fața violenței, în Dreptatea, 29.06.90, 1); Din această junglă a presei a
Tema violenței by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9708_a_11033]
-
În tensiunea electrică, În firele electrice, a devenit lucru de la sine Înțeles pentru omul tehnic de azi care ar trebui să știe, iată, că la fel era resimțit focul În ancestralitatea folosirii sale: ca un element În sine, ca o stihie dintre cele patru ale lumii. Dacă revenim, Însă, la filologie și Încercăm să lărgim baza de informații pentru a face diferența cât mai clară Între luminare și lumânare, vom vedea că lucrurile nu sunt chiar așa de limpezi . În general
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
complet de la stadiile sale primordiale pînă la cele finale. Avem a face cu o circularitate vizionară a unui lirism foarte complex, cu un amplu fundament cosmic, lirism a cărui introvertire dureroasă, maladivă, se asociază cu o extrovertire spectaculoasă la nivelul stihiilor, a biografiei universului. O altă problemă pe care o pune Daniel Dimitriu este cea a "crizei limbajului" bacovian, care ar reprezenta nu efectul unei crize estetice, ci "reflexul unui declin universal": În urma unei contrageri continue, materia se împuținează, devenind în
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
trăit, a repeta plînsul și rîsul său "în hâ, în ha"". Aparent, doar aparent nu are "forță, abilitate, capacitate de invenție". De fapt, stoarce din această imagistică iluzoriu împrumutată seve imprevizibile, adînc tulburătoare, de factură mai curînd expresionistă (haosul, coșmarul, stihiile răzvrătite, discordanțele), purtînd marca de fabricație proprie. La fel interesantă ni se pare insistența criticului ieșean asupra reificării în cadrul poeziei bacoviene, proces tutelar, derivînd din starea ei agonică, din ceea ce Ion Caraion a numit "sfîrșitul continuu". Dacă în alte creații
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
Porumbul, frundza măslinului cercînd, rătăcească, îndrăpt a să întoarce nu mai nemerească. Acestea, dară, toate, jelind tînguiască, vîlfa Inorogului cu arsuri dorească. Mute-se Arcticul, strămute-se Andarticul, osiia sferească în doaă să frîngă, toată iușorimea în chentru să-mpingă, stihiile toate tocmirea să-și piardză, orînduiala bună în veci nu mai vadză, toate îndrăpt și-n stingă să să-nvîrtejască, de jeale să să uluiască, de ciudă să să amurțască și dreptatea Inorogului în veci povestească“ (Partea a VlII-a). Cu
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
pășind în țara stampelor, koanelor și a pieselor kabuki, o țară în care, cu doi ani înaintea venirii lui Strauss, scriitorul Yukio Mishima săvîrșea ritualul sepukului în semn de devoțiune față de împăratul abdicat, în această țară francezul se molipsește de stihia locului și devine radical, descoperind rădăcinile unei culturi ce nu poate fi redusă la tipare occidentale. Lévi-Strauss face o reverență în fața gîndirii organiciste, acceptînd că o cultură, precum cea niponă, e un organism de sine stătător, al cărei spirit nu
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
străină ca și îngăduința față de un teatru de persoane, în dauna celui cu măști. Ideea că artiștii trebuie să apară pe scenă cu propria înfățișare spre a fi adulați pentru talentul lor e o erezie pe care japonezul, dornic de stihii care trec prin măștile actorului, nu o poate înțelege. În al treilea rînd, „munca“ în accepția niponă nu înseamnă intervenție agresivă asupra naturii, ci dezvăluirea unei relații tandre ce leagă omul de natură, așa explicîndu-se o artă precum ikebana sau
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
e aversiunea față de rațiunea omului ca măsură a toate. Pentru un japonez vorba carteziană: „cuget, deci exist“ nu are sens în coordonatele minții sale, căci subiectul nu e punct de plecare în cunoașterea lumii, ci stație terminus. Ce contează sînt stihiile impersonale, și abia apoi insul care rezultă din îmbinarea lor. De aceea japonezul e simplu și rafinat în sens riguros: iubește esențele dezvăluite în forma lor curată, fără ingerința aducătoare de vulgaritate a omului. Muzica japoneză e liniară, fără armonicele
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
care, asemenea unui greier, poate vibra într-o tresărire sonoră. Pentru japonez, în natură nu există zgomote, ci numai sunete, iar palma singură, dacă ascultă de o rațiune a lumii, emite o melodie. Căci subiectul lumii nu e omul, ci stihiile pe care le întîlnim în mituri, arte și știință. O carte lapidară și totuși consistentă, pe care o citești cu plăcere contrariată, avînd impresia că ești inițiat într-o mentalitate aparținînd altui univers. Gîndirea orientală există, și ea nu poate
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
moartea-i peste tot, în lut, în ape, În bronz, în piatră, mă întreb cum oare Putea-va frumusețea ta să-i scape, Cu brațu-i slab, neștiutor, de floare? Ar fi în stare dulcea ei lumină Să-nduplece a Timpului stihie, Când porți de-oțel ruginei se închină și-n praf s-a-ntors a stâncilor tărie? Ce gând înfricoșat! și oare unde Să îți ascunzi, tu, Lume, giuvaerul Cel mai de preț, când criptele-s flămânde? E cineva s-oprească Temnicerul? Nu
Sonete de Shakespeare într-o nouă traducere by Radu ȘTEFĂNESCU () [Corola-journal/Journalistic/6894_a_8219]
-
Înfățișate în racursi, idelile lui Heidegger, așa cum reies din carte, sunt următoarele: în istoria filozofiei, omul a gîndit rar și numai atunci cînd a primit un imbold venit din afara lui. Sursa acestui imbold a fost mereu divinul. Divinul este o stihie care se manifestă și totodată se retrage, și din acest joc de „du-te vino“ se naște logosul grecesc. Iar filozofia nu apare decît atunci cînd elementul divin îl atinge pe om în adîncul ființei sale, provocîndu-i un sentiment de
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
în lume, ci divinul trezește în om gîndirea, grație uimirii pe care i-o provoacă. Cînd un filozof gîndește, Dumnezeu se folosește de el ca să se gîndească pe sine. De aceea, subiectul gîndirii nu e filozoful, ci divinul. Iar la stihia divină omenirea nu a ajuns decît rar, în cîteva momente privilegiate ale istoriei: la greci și la germani. Impresia pe care o capeți citind Scufundătorii din Delos este că fiecare concept al lui Heidegger este un plastron semantic, adică un
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
Nicolae Labiș, doborît de „pasă rea cu clonț de rubin”, și la mai junii Mariana Marin, Ioan Flora, Ioan Es. Pop, Ion Mureșan. E o emanație a unei stări speciale în care conștiința luptă cu informul acesteia, precum cu o stihie fiziologică, dar totodată o „iluminare” sui generis, încercînd a o capta în imagine, în vibrație comunicabilă. Uneori disciplina reușește să domine (să nu uităm frazele riguroase formulate de un Edgar Poe sau de un Baudelaire). Alteori dispoziția bahică intră în
Poezia alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3967_a_5292]
-
sau din greșeli voite, într-un mers îndrumat din interior - pe față sau ocult - sau din exterior, după 1990, inclusiv ce trăim acum. Nu exclud "socialul" și "politicul", corupția și "mafii" și "forțe ascunse" ori externe, si imixtiuni ale unor stihii vechi, "infiltrate" în structurile aparent noi, si sclerozarea în stereotipii de organizare, de conducere, de birocrație predominantă - iar dacă am omis ceva "important" sau ceva ce nu mai menționez aici din cerințe de încadrare într-un spațiu grafic limitat, subliniez
Minerii si psihologia by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/18131_a_19456]
-
a contribuit printr-o stratagemă decisivă la căderea cetății asediate ani de-a rîndul. Adevărata probă a supraviețuirii el a trebuit să o treacă însă abia pe drumul către casă (nostos), în lupta trudnică și anonimă cu soarta, zeii și stihiile. Odysseus este de aceea pentru posteritate nu atît eroul de la Troia, cît multîncercatul rătăcitor prin lume, care răzbește datorită perseverenței și ingeniozității. Pentru orice parcurs inițiatic spre o Ithaka generică, Odysseia oferă o tipologie a obstacolelor ce se pot ivi
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
proprie poeziei "naive" cedează în favoarea celei dislocate, proprie ramificațiilor insațiabile ale poeziei "sentimentale". Aidoma acelei limbi de balaur infernal din frescele vechilor noastre mînăstiri, apare o fîșie a teritoriului damnării umplută de obiecte derizorii și de mici vietăți ce semnalizează stihia supremă a morții: "dintr-o dată o accelerare a omenescului / țărmul deschide gura larg și trimite o limbă de pămînt / ce taie orașul acvatic în două / secționînd apa ca pe un ochi infinit / spintecînd și pescarul cu tot cu barca sa / din trupul
Între natură și artificiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7222_a_8547]
-
prețuind foarte scrierea lui Adrian Grigore, ne previne că e vorba de "sfârșitul de veac fanariot". Adică de ultimă parte a domniei lui Vodă Șuțu peste Țară Românească. Povestirea focalizează valea Teleormanului, cu natura, satele și cătunele sale la răscrucea stihiilor, dar și a năvălirilor turcești sau, mai nou, a stăpânilor de pripas, cum ar fi cea a arhontelui Demetriu Caraminu, parvenit tocmai de la Țarigrad. Introducerea în starea de fapt a acelor locuri și vremuri o face moș Dobre din Ciupag
Aventuri la apa Teleormanului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17107_a_18432]
-
cu care se exprimă inclusiv „alcoolicii tineri”, vorbind despre „viață, așa, în general”, atestă o mirabilă substituție a experienței prin inspirația potatorică. Grație băuturii ia naștere o sapiență orgiastică, cvasimaterială precum o metaforă. Stîngăciile, bîlbîielile, poticnirile se mistuie în fața acestei stihii sufletești, care e o iluminare: „Ea îl vedea stînd cu capul în jos în lumină. / Cu capul în jos pe jumătate digerat, / în lumina ca într-un stomac nesătul. / Și nici noi, Doamne, noi, bătrînii, noi, înțelepții, nu am înțeles
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
individuale. Persoanele sunt elemente prinse într-o canonadă socială din care nu pot scăpa decît într-un singur fel: dispărînd. Așa se face că generalul e mai puternic decît particularul, masele sunt mai puternice decît indivizii, istoria e făcută de stihiile impersonale, iar scriitorul este o așchie în bătaia concursului de împrejurări, semănînd cu o marionetă supusă unor condiționări sociale cărora le dă glas chiar împotriva voinței sale. Conștiința lui e precum o gazdă pasivă, parazitată de influența unor focare de
Habitusul literar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8487_a_9812]