671 matches
-
la intrarea unei fundături șerpuite. Grădinile erau deocamdată prea noi ca să fie altceva decât niște dreptunghiuri de iarbă cu marginile marcate de tufișuri boante. Multe dintre plante aveau agățate Încă etichetele de la magazin. Luminile de la parter erau aprinse, strălucind prin storurile trase, În ciuda faptului că era aproape ora două noaptea. Detectivul Logan McRae stătea așezat pe scaunul de lângă șofer În duba Departamentului de Criminalistică și ofta. Fie că-i plăcea sau nu, acum era ofițerul senior de investigații, lucru care Însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
au refugiat în el... paisprezece pisici moarte a numărat... și câini uscați... și ploșnițe care îți cad în cap ziua în amiaza mare de pe plafon. Și în plină vară caloriferele ard, și instalația electrică complet deteriorată, clanțele de la uși, ferestrele, storurile, putrezite, parchetul, o cocină... Întrerup șuvoiul de cuvinte. Cum se poate, cine a locuit acolo? I s-a repartizat o casă părăsită, pustie? Nu, nu, nu! Un director de la cutare minister a locuit în apartamentul principal, în restul odăilor niște
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Am intrat înăuntru. Plafonul, într-un loc parcă era din paiantă din chirpici. Fusese construit un zid despărțitor care tăia holul, să separe familiile în trecere, apoi zidul fusese dărâmat, dar cum!... Ferestrele cu feroneria distrusă... jumate din cele zece storuri, rupte, instalațiile sanitare deteriorate, nefuncționând sau scoțând bolboroseli groaznice și împroșcînd cu apă pe pereții sordizi, înțesați cu fire electrice de culori diferite, care duceau fiecare la alt bec. În baie, de pildă, fiecare locatar își avea becul lui, dar
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
amintesc de Giulietta Masina. După două ore și jumătate m-am Întors acasă, Întâmplător chiar cu același taxi cu o fotografie mică a prințesei Grace de Monaco deasupra capului șoferului, și totul era deja terminat. Îmi amintesc că am tras storurile și perdelele și am stat culcată și am ascultat la radio un impromptu de Schubert, apoi o conferință despre Tibet și despre Dalai Lama, și nu m-am sculat până seara, iar seara au Început din nou ploile. Tu plecaseși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
apoi pentru reunirea muzicanților risipiți. La început, fără absolut nici un fel de muzică. Curând însă instrumentele mute păruse Elenei triste și ea cea dinții deschisese o pagină de acompaniament într-un ceas când era singură cu Marcian. De atunci, înapoia storurilor dese și ușilor ermetice, în umbra îndoliată care făcea apartamentul mai tainic, se auzeau sunete de orgă sau plângeri de arcuș discrete, reculese. Acele ecouri surprinsese plăcut pe Drăgănescu, care nu vroia monotonie și mâhnire în jurul Elenei și ar fi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Se spălă deci pe mâini de toate misiunile. Totuși, tocmai 244 pentru că era decisă să plece, mai întîrzie un minut. Era în curte, în dreptul culoarului odăilor din fund, legat cu sala mică a bucătăriei. . . Parcă deslușea pe cineva prin perdele. Storurile, trase pe inele, lăsau între ele spații mici. I se păru că e baba, dar care, în loc să vie spre ea, se îndrepta spre odăi. . . Poate vroia să-i deschidă prin față! Vru să pornească și ea într-acolo, dar umbra
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
a babei cu vreun șoricel sau păianjen. în orice caz, nu părea a se ocupa de ea. Mini avea acolo, în plină zi, o ciudată impresie de mister. jocul acela de umbre era încă mai bizar în plină lumină. Prin storuri, umbra se vedea acum nemișcată. Mini se duse și sună iar, din față, apoi imediat trecu și bătu la ușa din dos. Erau ultimele demersuri făcute în pripă, înainte de plecare. In sfârșit, umbra mișcă spre ușa de serviciu. Tot baba
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
mai atrăgătoare, cea mai ispititoare din Întreaga așezare Întinsă de-a lungul semicercului șoselei pietruite. Aproape de primul pod, pe dreapta, sub dealul Cerhatului, duruia din cînd În cînd o moară. Măcina grîu, dar asta nu era treaba noastră. În schimb, stor sul sîmburilor de floare de soare aduna acolo liota de prunci, fiecare cu cîteva bucăți de pîine de cufundat În uleiul fier binte, spumegos, prin jgheabul din jurul teascului. CÎnd au demolat moara ca să mute presa mai la oraș, toți băieții
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sunt niște dungi de lumină. E și un preș. Preșul e roșu. În dungile luminoase căzute pe preșul roșu sunt câteva forme ciudate, un fel de pete lucitoare, ca de sânge. De ce e restul podelei Întunecat? Camera e În penumbră. Storul e doar pe jumătate tras. Asta o vede el abia acum. Sunt niște persoane În cameră, niște persoane pe care nu le cunoaște. Un bărbat și o femeie. Bărbatul are la mână un ceas mare care sclipește. Adam Îi aude
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mână un ceas mare care sclipește. Adam Îi aude ticăitul, chiar dacă cei din orfelinat vorbesc. Vorbesc despre el. Da, e la orfelinat. Recunoaște locul. El e bine? Întreabă femeia. E bine, da, e bine. Însă Îl tulbură lumina, nu ridicați storul. Respiră Adam, așa, ușurel. Ești bine. Pe deasupra celorlalte glasuri e unul pe care Îl aude distinct. 26 Unul dintre cele mai vestite tablouri indoneziene poate să fie confundat cu ușurință, la prima vedere, cu o lucrare europeană destul de convențională din
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pendulei aurite. Nu prea vedea ora, Însă a simțit că e târziu, cu toate că Încăperea era cufundată În Întuneric, pentru că pe deasupra șinei perdelelor Își făcea loc o dungă subțire de lumină. și-a amintit că la orfelinat era o cameră cu storuri la ferestre, iar când ele erau Închise, lumina forma un cadru de dungi ca aici. Uneori, când era bolnav, când leșina sau când Îl apuca tremuratul, era transportat În Încăperea aia. Băiatu’ ăla iar are ceva, ziceau cei din jur
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
nu era marți, ci miercuri. Sau poate că totuși era Încă marți. Ziua nu se sfârșise, ci abia Începea. Sau dacă se sfârșise, Începutul ei era la fel de năclăit ca și Începutul zilei precedente. Același miros stătut stăruia În aer. Prin storurile trase se strecura o dâră de lumină care-i scrijelea ochii. Era ca și cum cineva i-ar fi apropiat globii oculari de polizor și În contact cu piatra dură de pe suprafața lor ar fi sărit scântei, Înfigându-se În direct În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
câmpii, alergând Încotro vedea cu ochii. Halucinațiile trăite-n casă aveau un anumit ritm, cele de pe stradă, alt ritm și altă măsură... Omul Negru Îi făcu cu ochiul și se topi În raza tulbure de lumină ce se strecura printre storurile trase... Nu era prima dată când Îi apărea În fața ochilor, luând mereu o altă Înfățișare. Bărbia Însă Îl trăda. Chiar dacă ar fi tăiat-o cu foarfeca, stomatologul tot l-ar fi recunoscut. Noimann era bucuros că reușise să scape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
transforme În ceasuri, bătând asurzitor mereu aceeași oră: șase... După care mahmureala avea să se risipească pentru câteva clipe și, odată cu ea, și durerea și senzația de teamă ce-i răscolea viscerele... Lumina pătrundea În cameră, strecurându-se anevoie prin storurile trase. Păianjenii Începură să devină tot mai activi, cărând dintr-o cameră În alta tot felul de haine și obiecte, Începând cu halatul, sutienele și lenjeria Mathildei, aruncată de luni de zile pe sub pat, și terminând cu sticlele de bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Elena Marin Alexe Candela încă mai pâlpâie și îndeamnă la ruga de seară. Ochii obosiți trag storurile, chemând liniștea în sălașul adânc, al inimii prinse de tumult. Clocotul se aude până departe, la al treilea cer. Îngerii amuțesc, consternați de tristețea care urcă în valuri, treaptă cu treaptă, implorând bucuria. Tăcerea strigă. Cerul uimit îngenunchează și el
Candela inimii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83373_a_84698]
-
naiv dacă ți-ai imagina c-ai putea câștiga o femeie care știe că e femeie etalându-ți coada de cocoș... mi-a spus odată Laura, într-una din zilele când alunecasem spre subiectul seducției. Eram în camera ei, cu storurile trase din cauza soarelui înnebunitor, stăteam pe cerșaful întins pe podea. - A mai văzut ca tine, o să mai vadă probabil, știe cum e să faci dragoste, din instinct chiar, nu te va diviniza pentru o partidă de sex, oricât de bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ușurat. Eram în sfârșit singur cu gândurile mele, cu "partida" mea. Nu mă mai tulbura nimeni, nu mai amenința nimeni să-mi încurce "mutările". Mâncam în fugă și pe urmă mă întindeam din nou în pat. Luasem obiceiul să trag storurile ca să nu mă jeneze nici lumina de-afară. Cel mai greu era când ajungeam la sentință. Până acolo totul mergea ușor, aveam chiar o mare voluptate să mă prind în capcană ori să combat argumentul pe care-l găsisem înainte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mușca tocmai acolo unde arde frigul. Da, vă asigur, le-am încercat pe toate. Inclusiv meseria de pustnic până la urmă. M-am încuiat în casă, n-am vrut să mai văd pe nimeni și câteva săptămâni n-am ridicat nici storurile la ferestre. Încet, încet, camera mea se transforma în grotă, în chilie. Aveam, cum s-ar zice, un deșert personal unde puteam să fiu și Dumnezeu și propriul meu profet. După o vreme, câțiva dintre vechii prieteni s-au impacientat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Noaptea, țânțarii îmi ciuruiau mâinile și obrazul. N-aveam energie să mă apăr și, oricum, ar fi fost inutil. Erau prea mulți. "Din afurisita aia de mlaștină vin", mi-am zis. Trăiam cu simțurile ațipite, ca într-o cameră cu storurile trase, în care nu pătrunde de afară decât puțină lumină, cât să nu te împiedici de lucruri, să știi dacă e noapte sau zi și că aștepți să te lămurești asupra celor ce ți s-au întîmplat: cine a tras
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trase, în care nu pătrunde de afară decât puțină lumină, cât să nu te împiedici de lucruri, să știi dacă e noapte sau zi și că aștepți să te lămurești asupra celor ce ți s-au întîmplat: cine a tras storurile? și de ce? și cine le va ridica într-o zi, dacă le va ridica? În același timp, și la fel de obosit, stai la pândă și te ascunzi; ești vânător și vânat; parcă tu însuți ai pus cândva capcane, le-ai mascat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a doua oară. * B1: Toamna, cu-a ei albă frunte și cu galbenii conduri, a lăsat argint pe munte și rugină pe păduri. * B2: Murmur lung de streșini, risipite șoapte cresc de pretutindeni și se pierd în noapte. Rareori, prin storuri o lumină scapă de-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă și-mi trimite-n față raza ei răsfrântă... F4: Ploaia bate-n geamuri; streșinile cântă. B2: Dar, treptat, cu larmă potolită scade cântecul acestui tremur de cascade. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
și pe a mea, s-o ridic puțin mai sus. Se simțea într-adevăr un miros ciudat în cameră, chimic, nesănătos, poate din cauza mobilei de proastă calitate, abia ieșită pe poarta fabricii. Am dat perdeaua la o parte, am ridicat storul și am deschis larg fereastra să intre mirosul nopții care era călduță, părea deja o noapte de vară. Italia tremura în pat. Am închis fereastra și am căutat o pătură. Am găsit-o într-un sertar al dulapului, o pătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
închise. Electrocardiograful zăcea într-un colț, alături de un cărucior de serviciu gol. Am pătruns în întunericul acela, am împins targa spre mijlocul camerei, sub lampa scialitică prinsă în tavan. Am aprins-o, o bună parte din becuri erau arse. Ridicați storurile, deschideți tot! i-am spus asistentei, care execută ca un robot. — Unde sunt instrumentele? Intră într-o cămăruță în care se întrezăreau ușile unui dulap metalic, începu să scotocească pe rafturi, m-am repezit după ea. Stătea în patru labe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de viață simplu și dezinvolt, cheia sub preș, încredere în aproapele ei, probabil mai nimic de furat. Alergi la adresa pe care ți-a dat-o. Suni. Inutil. Cum te anunțase, nu e acasă. Găsești cheia. Intri în penumbra creată de storurile trase. O casă de fată tânără, singură, casa Ludmilei: locuiește singură. Asta vrei să verifici în primul rând? Dacă există semne ale prezenței unui bărbat? Sau preferi să eviți să afli asta pe cât posibil, să rămâi în necunoștință, în dubiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
CREȘTE ÎN SÂNUL MARILOR NENOROCIRI. La amiază, restaurantele se umplu cât ai clipi din ochi. La uși se formează foarte repede mici grupuri care n-au găsit loc. Cerul începe să-și piardă lumina datorită excesului de căldură. La umbra storurilor mari, candidații la hrană își așteaptă rândul pe marginea străzii care trosnește din cauza soarelui. Dacă restaurantele sunt invadate, se întâmplă doar pentru că astfel se simplifică pentru mulți problema aprovizionării. Dar teama de contagiune rămâne neștirbită. Consumatorii petrec minute lungi ștergându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]