1,031 matches
-
ia micuțul aparat, să-i tragă lui Feffer câteva picioare În coaste, În burtă - ce altceva putea avea de gând? Să plece, fără grabă dacă se putea, Înainte să apară poliția. Dar Feffer, aproape panicat, totuși se Încăpățâna. Mutându-și strânsoarea, negrul Îl Înșfăcă de guler și i-l răsuci, țintuindu-l, așa cum Îi făcuse și lui Sammler, cu antebrațul de peretele mașinii. Îl sugruma pe Feffer cu gulerul. Ochelarii de soare Dior, rotunzi și albăstrui, nu i se clintiseră de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
arestări. Iar eu trebuie să plec. Să stau aici e curată nebunie. Te rog. Ia-i pur și simplu aparatul. Ia-l. Asta o să-i oprească. Atunci, arătosul Eisen, ridicând din umeri, rânjind, Încovoindu-și umerii și eliberându-i din strânsoarea hainei de doc, se depărtă de Sammler ca și cum făcea ceva foarte amuzant la cererea specială a acestuia. Își suflecă mâneca brațului drept. Părul Închis la culoare era des. Apoi, apucând mai din scurt mânerele genții de postav, o roti În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spiriduș târând o prințesă în viziuna lui din pădure. Au continuat să meargă un minut și mai bine și apoi, chiar când Sheba avea de gând să protesteze din nou, Connolly s-a oprit și i-a dat drumul din strânsoare. Erau într-un mic luminiș. El a făcut o grimasă: — Aici avem intimitate, a zis el. S-a așezat pe jos și și-a scos jacheta. — Aici, a zis el, întinzând-o lângă el, poți să stai aici. — O să îngheți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
animale, i-a spus ea. Puștiul a ridicat din umeri, iar ea l-a prins de-un braț și la strâns destul cât să-i atragă atenția. Dan ? Nu sunt tâmpinat, i-a răspuns el scuturându-se să scape din strânsoare. Ai fi putut să te întorci nu doar cu câteva julituri. Ai fi putut să nu te mai întorci deloc. Ei, a exclamat băiatul. Apoi i-a aruncat maică-sii o privire așa de disprețuitoare, încât femeia s-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-l strâng de gât cu putere. Începuse să tușească iar nervii i se consumau în neputința care-l încerca. Îl simțeam în mâinile mele din ce în ce mai moale când deodată cineva strigă speriat: Șase, șase... vine grăsanca! I-am dat drumul din strânsoare și întinzându-i mâna, l-am ajutat să se ridice. Eu sunt coșmarul tău de azi dacă n-o să ne înțelegem... Cine ești mă, țigane? întrebă pedagoga uimită. Sunt un ghinionist, i-am răspuns și ca răsplată am primit o
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
accepta că Petruș poate avea ochi și pentru altele. Dacă Ea iubea, era obligatoriu să i se răspundă cu aceleași sentimente. Nici până azi n-am priceput mecanismul care guvernează o relație, de ce există mereu unul care se detașează din strânsoarea iubirii în care s-a prins de bună voie, dorind să aducă reguli noi unei stări prin care trec doar zeii? Oare fiind neimplicat sufletește, poți hotărî de unul singur ce să se întâmple cu acel „Noi”? Eu n-am
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
diplomatice în problemele colaborării dunărene", care s-a întrunit într-o suită de șase sesiuni (1993-1997). Ieșirea din acest impas temporizarea convenea de minune Federației Ruse (care câștiga timp până la difuziunea tensiunii și slăbirea determinării statelor interesate, scăpate acum din strânsoare); dar și celelalte state au achiesat, pentru că erau interesate să rediscute problema Convenției de la Belgrad (adoptată în condițiile dictate de Rusia, care controla întreaga zonă, dar nu doreau o confruntare imediată ținând seama că, în statele abia ieșite de sub tutela
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
degetul încovoiat al mânii drepte tresări! Un tunet lung, care cutremură adâncile lunci bătrâne, pocni. Și mă prăbușii și eu ca într-un întuneric nesfârșit. Când deschisei pleoapele spre stele, lângă mortul cu ochii neclintiți albi, simțeam încă în jurul gâtului strânsoarea unui arcan de fier. Mormântul unui copil, 1906 Păcat boieresc a fost publicată inițial în Convorbiri literare, nr. 1-2 din ian.-feb. 1906, an în care revista împlinea 40 de ani de la apariție. Duiliu Zamfirescu își amintește că, la publicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chipul. Când întâlni privirea lui Valerius, zâmbetul îi dispăru. — Ești un om care se teme, zise încruntat. — Eu sunt medic, ți-am mai spus... Sunt un om care vindecă... Un om care vindecă bolile și rănile. Valerius se eliberă din strânsoare și îi arătă traista pe care o purta la gât. O deschise și îi arătă lui Tarosh conținutul. Aici am tot ce-mi trebuie ca să vindec. Închise traista. Eu nu port arme. Nu știu să lupt. — Tu nu ești roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-și traista. Nimeni nu se atinge de calul meu. Imediat însă fata se agăță de brațul lui și-l strânse cu furie. Nu pleci de-aici. Te omor dacă pleci. Îți înfig pumnalul în spate. Nu reuși să scape din strânsoarea ei și nu voia să lupte cu o femeie - de altfel, nu luptase nici cu vreun bărbat. Se întoarse lângă foc. Ești nebună! îi spuse. Fata rămase indiferentă. — N-o să-l iau cu mine, încearcă să înțelegi. Nu sunt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și ne vor prinde. Știu să-i recunosc pe quazi, dar vorbesc foarte prost limba lor. Nu va fi așa cum a fost cu celții... Nu voi reuși să mă fac înțeles. Hai să plecăm! Valerius nu se putu ridica din cauza strânsorii gladiatorului, care-l obligă să se ascundă în spatele bolovanului. — Aici suntem în siguranță. Nu vezi că barbarii supraveghează tabăra? Poate că pregătesc o ambuscadă. Nu se uită spre noi; suntem prea în spate. Mai bine ai grijă să potolești câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
accese de tuse. S-a întors după ce a ucis-o. El a înjunghiat-o. Listarius îl strânse pe Vitellius de braț. — A înjunghiat-o? Omul acela a înjunghiat-o pe preoteasă? Îl obligă să se oprească. Vitellius se eliberă din strânsoarea mâinii lui, ce părea o gheară, și-l împinse: Nu v-am spus că am găsit-o moartă? Listarius îi întoarse spatele, trecu pârâul, se opri și privi la Velunda, apoi la Valerius, pe care soldații încercau să-l ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apucă pe un soldat de braț și-l întrebă neliniștit, artând spre signum: — Acela nu e cumva însemnul Legiunii Galbiana? Nu știu... Știu doar că ieri, legatul unei legiuni din Pannonia a venit să discute cu Vitellius. Se eliberă din strânsoare. — Va învinge Skorpius! strigă, lovindu-l cu pumnul în spate pe celtul din fața sa. Tabăra se afla în apropierea zidurilor orașului, printre copaci. Erau puține corturi, dispuse perfect simetric. În aerul după-amiezii de primăvară se răspândeau fumul și mireasma cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
păr negru. Imperator-ul are puterea absolută. Mulțimea se liniști. Se auzi un singur strigăt: „Nu!“ Tânărul cu păr negru își puse mâna pe gura lui Valerius, făcându-l să tacă. Liniștea trebuia să fie absolută. Valerius se eliberă din strânsoare, copleșit de sentimentul neputinței. Nu putea face nimic pentru a-l salva pe Salix. Privi spre arenă. Contururile ei tremurau din cauza lacrimilor care-i împăienjeneau ochii. Skorpius se apropie de Salix și-i puse pumnalul la baza gâtului, în partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Simți cum gâtul îi ia foc; prin fața ochilor i se perindau lumini orbitoare. Înțelese că avea să moară și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară peste tot. — Ucideți-l! bâigui Vitellius, agățându-se de cei care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
omor. Ajunge, răspunse Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura traheii. I se păru că-l sugrumă pe Vitellius; cuprins de furie, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
măriți de groază, gâfâind înspăimântat. — Așa se face! strigă. Toți instructorii și gladiatorii se opriseră și se uitau la ei. Apoi se apropiară încet. — Așa... Ai înțeles? Cu o clipă înainte ca instructorul să se prăbușească la picioarele sale, slăbi strânsoarea. Știa să calculeze exact clipa aceea dintre viață și moarte. Instructorul se clătină, ducându-și mâna la gât. Era orbit de furie și de ură. — Ticălosule! N-ai idee ce mult aș vrea să te omor! Nu-i păsa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unui evantai și transformându-se într-un zid vertical ce-i bloca toată partea stângă. Apoi, călăuzită parcă de o entitate nevăzută, plasa se întinse orizontal și-l lovi, îl învălui. Scutul și coiful îi erau blocate. Când rețiarul slăbi strânsoarea, Valerius își simți capul clătinându-se în dreapta și în stânga, cu neputință de controlat. Greutatea plasei îl dezechilibra, amețindu-l. Se întorcea disperat spre adversar, pe care nu-l mai vedea, fiindcă funiile de cânepă acopereau găurile coifului. Încercă de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldați a căror violență era bine cunoscută. — Ucide-l! Valerius coborî sica. Flamma întinse mâna și apucă încheietura lui Valerius, lipindu-și vârful armei de gât. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur consternat. Valerius își scoase coiful. Simți pe față o adiere răcoroasă. În pulvinar, Vitellius continua să strige. — Ți-am spus să ucizi! Roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cumpăr, încuviință Vitellius. Îl cumpăr. Îl duc la Roma, la Ludus. Nu mă atinge! — Ai grijă, Vitellius! Să nu-l pui pe Skorpius să lupte cu Orpheus. Ausper îl apucă strâns de braț. Vitellius nu reuși să se elibereze din strânsoare. — Dar de ce? întrebă împăratul. De ce să nu-l pun să lupte... — Să nu faci asta, dacă vrei să ai o viață și o domnie lungă, îl întrerupse Ausper, dând drumul brațului lui Vitellius și ridicându-se. Nu-l pune să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zise Antonius încruntat. E limpede că Vitellius vrea să se răzbune pentru că Valerius l-a atacat în Gallia. L-a trimis în arenă ca să moară, nu ca să învingă. Nu l-ar putea învinge pe Skorpius... Calvia își eliberă mâna din strânsoarea lui Antonius și se ridică. — Când pleci? — Peste cincisprezece zile, cel târziu. Calvia arătă spre sacul cu bani. — O să le rog pe gărzile mele să te însoțească în tabără. Se apropie de Antonius și îl privi lung. — Nu vreau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
clătină. Flamma se năpusti asupra lui Valerius, care, cu o lovitură de picior, îl făcu să se rostogolească sub masă. — Proculus îți dă putere să învingi mereu, cu vrăjile lui, zise Skorpius cu glas răgușit, când Valerius îl eliberă din strânsoare. Imediat, pumnul lui Valerius îl făcu să se dea câțiva pași înapoi și să se lovească de Flamma, care se ridicase între timp. Unii gladiatori erau indignați de cuvintele lui Skorpius, alții îi dădeau dreptate. Se adunară în jurul celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tufișuri... Cohortele pretoriene alături, iar cele auxiliare pe laturi... Agitat, își înfigea degetele în piept, ca și cum ar fi vrut să-l sfâșie. Titus îi prinse mâinile și le strânse, împiedicându-l să-și smulgă bandajele. Antonius se eliberă furios din strânsoare, cu ochii închiși, horcăind, strigă niște ordine, încercând să-și încurajeze soldații înainte de lupta cu vitellienii... Opt legiuni împotriva celor cinci ale lor... Revăzu mașinile de război pe care vitellienii le aduseseră la marginea drumului, bolovanii zburând prin aer, negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o putere îndelungate. — Împăratul tău uită că am ajuns la porțile Romei. Allius surâse tăios. — Prin urmare, ești sigur că Orpheus nu va învinge? — Fratele meu... zise Antonius strângându-i brațul. Fratele meu... Se întrerupse și-i dădu drumul din strânsoare. Allius Cerpicus se îndepărtă câțiva pași. Nu uita de profeție, Antonius. Orpheus va muri... Tu nu poți decât să pierzi. Antonius își mușcă buzele, străduindu-se să se înfrâneze și să nu-l ia la pumni pe Cerpicus. — Moartea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]