1,487 matches
-
din privire, să cadă",10 revelația e deplină, invizibilul își arată imaginea, căci "nimic nu va rămâne ascuns"11, tot ce era acoperit se descoperă, "toate i se arată precum sunt" "și acoperământul/ trupul/ vălul/ tot cortul cerului/ se face străveziu"12. Noua imagine aduce la vedere chipul sufletului, în chiar transparența tuturor celor care îl acopereau 13. Ceea ce se impunea și se punea în vedere devine nevăzut, simplă aparență a derizoriului, dispariție în imaginea nesubzistentă a mundaneității; în schimb, invizibilul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
un nor de pace/ roua, ca-n miezul sufletului ce respiră/ și nu-i știm fața/ deși în noi se află/ și totul/ înconjurându-se de cerul său/ ca o sămânță/ atât de alb și de fragil/ s-ar face străveziu/ și lasă/ clară, vederea/ vederii dinăuntru" (s. n.)41. Deasupra semnului care se dă vederii, ceva semnifică în ascuns, în adâncul înaltului; în miezul sufletului până la care vederea ajunge se deschide cerul altui cer, un cer într-altul42. O față nevăzută în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
luminează și pune în lumină 48. Dacă "frunzele au lumină în miez", adevăratul chip al lucrurilor este cel ce duce vederea către început, poartă spre izvorul care îi dă chip, fiind el însuși chip al începutului, "desăvârșirea/ ce înăuntru-ncepe/ străvezie"49. Începutul e izvorul, prototipul tuturor tipurilor, neimaginabilul, întoarcerea cuvintelor ce rostesc chipul lumii la necuvântul rostirii luminoase, în Cuvântul Vieții și al schimbării la față. În "clipa când apare viața în cuvinte", "din/ trupul acest-al cuvintelor/ ce se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înmiresmând ultimul val al lumii", cel care fără durere se întoarce - precum reflectarea într-o oglindă - în Cuvântul care îi dă viață 55. A vorbi în lumină înseamnă a lumina, a vedea numind "lumină/ odihnind lumină", "făcând fiecare lucru rostit, străveziu"56. Cuvintele care se rostesc în izvorul Cuvântului dau slavă inepuizabilului, "izvorul vieții/ pururi izvorând"57. Logos-ul se revarsă neîncetat în toate cele care îl manifestă, dând nume chiar transparenței care îl arată în trupul cuvintelor. Dacă "lumina și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
plugurile Răsăritului", iar "grâul e chip/ Și față povestesc și ochii animalelor,/ Primejdia și slava sunt pe chip"78. "Icoană țin" cu toatele, căci în rama invizibilului excesul slavei se oferă privirii, saturând-o extatic, dilatând-o în hiperbola nemaivăzutului: "Semințe străvezii cât munții cresc/ În glii de limpede lumină/ Nu se mai poate tăinui nimic/ Căci totul e o taină în lumină"79. Acesta e chipul iconic pus în lumină: o taină în lumină, vizibil al inaparentului care se arată, iese
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în lumină: o taină în lumină, vizibil al inaparentului care se arată, iese la vedere în ipostaza unei fețe, străpungând sensibilul naturii pe care o luminează. Dar el se ascunde în lumina care îl arată; "Izvor fără obârșii stând/ În străvezie nemișcare", lumina este vălul transparent prin care se vede: "O străvezime-nlăcrimată/ Prin care îngerii se văd/ Cu ochi de miri și aripe de fată"80, lumină care pune în manifestare tăinuind, arată însăși taina revelată pe chip, "împinge taină în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se face în creșterea nevăzută care sparge limitele naturii: "Crește ceva în mine fără margini"99. Restul e cu margini, "e numai o părere ce dispare": "Ca revenind și mai adânc în volburile/ Ei primare pământul să-l strămute-n/ Străveziu". Nemărginitul transpare pe măsură ce crește, se face transparent, arată ceea ce nicio natură nu poate pro-pune: "S-au luminat și beznele. Se vede prin/ Țesătura lor deplin". Vederea plină - împlinită - este o vedere a golului în care ea cade în sus, cutremurată
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
necunoscutului care, deși se șterge într-o apariție fără chip, stă în vedere așa cum albul stă drept fond nevăzut al culorilor. Tot ce apare se dă acum golului care umple forma, se pre-dă în albul imaginii ce irizează peisajul decolorat, străveziu al unui transfer: "Și piatra-n care mi-am lăsat întâi/ smulse din umeri mâinile-amândouă,/ și drumul care mi-a cerut/ picioarele și i le-am dat să umble,/ și aerul cu trupul îmbrăcat,/ și arborii care-mi rotesc/ fierbinte
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce stă totuși sub ochi. Vedem zidirea, dar ne scapă lucrarea zidirii, creșterea ei în visul creației. Lucrare ce pune materia în dispoziția prefacerii, în orizontul desăvârșirii naturale. Altfel spus, o imagine ascunsă între frunziș și nisip, ca un fir străveziu întins între spirit și materie. Elixirul prin care degustăm poemul. Dincolo de evident (Nichita Danilov) Trupul participă la lumina divină, deși în mod indirect și printr-un fel de filtru al intermediarului, caz în care imaginea sa imită forma adevărului cu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este doar absorbită de alt tot mai vast, din partea căruia ea primește un reflex de nouă semnificație" (Geneza metaforei și sensul culturii, în op. cit., p. 389). 28 Viziune geologică, în vol. Nebănuitele trepte; Vară de noiembrie; A fost cândva pământul străveziu, ciclul Corăbii cu cenușă, în vol. Poezii, ed. cit. 29 Nu e "sumbra încâlceală în care ființarea se ascunde, sustrăgându-se înțelegerii" (Martin Heidegger, Originea operei de artă, Editura Humanitas, București, 1995, p. 101). 30 De fapt, cum spune Blaga
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de exil? Nu. Fugă prin ghețarii somnului? Nu./ Viermele durerii zvârcolit în mărul din rană" (XVI. Poporul nălucă, în ed. cit., p. 38); Și nu gândim la nimic. Prezent sau trecut/ Subțiat ca un cârd de cocori prin fruntea mea străvezie/ Nici așteptare nici deznădejde. Un apus./ Și un fluviu nesfârșit, mut" (XX. Cu insula nălucă, în ed. cit., p. 45). 14 "Munți diafani. Munți limpezi. Dincolo de ei/ Ca niște pești subțiri printr-un acvariu: nouri/ Albaștri se străvedeau" (XXIII, în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care nu le mai încape cuibul" (XV. Eu sunt acel fără odihnă, în ed. cit., p. 35); stare extatică ce definește suprasaturarea vizibilului prin care se zăresc formele epifanice ale invizibilului: "Auz și văz. Ochi plini de constelații,/ Și norii străvezii pe frunți, pe voce. (...) E-adevărat? Extaz să te salut/ Tărâm al liniștii" (I. Hotarul de fum, în ed. cit., p. 5). Este vorba de supraabundența "mărimii" infinite a principiului, de inegalabilul non-identității sale cu realitatea; "iar "marele" lui constă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
78 Imnul luceafărului de seară, p. 226 ; Rohia, p. 192; Imnul garoafelor, p. 218. 79 Lumina neapropiată, p. 180. 80 Hagia Sophia, p. 132; Imn, p. 136. Un înger "fără de trup e, numai străvezime" (Trisagion, p. 148), "înger târziu și străveziu" (Iubire, p. 150), "îngerele se străvede/ Sieși har nemuritor" (Vedenie, p. 153). 81 Candela, p. 184. 82 Lumina neapropiată, p. 181. "Nefigurativitatea absolută a formei necesare procesiunii ființei" (Anca Vasiliu, loc. cit., p. 164). 83 Imnul luminii, p. 236; Feciorie
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care dialogul dintre mire și mireasă, dintre Solomon și frumoasa păstoriță Sulamita este legământul sacru dintre rege și patria sa. Într-o astfel de manieră trebuie citită și cartea lui Andreae. Renunț să mai detaliez povestirea și să decriptez simbolurile străvezii pe care ea le cuprinde. E limpede că avem de-a face cu un program de reformă generală expus „allegoricum”. Iată doar câteva exemple sugestive. În „ziua a treia” mirele este „recunoscut”; lumea află așadar mesajul care va duce la
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
neverosimil. Dar acesta este stilul romanului, prețios și voit excesiv. Armătura sa argumentativă nu justifică personajul, ci îl copleșește cu o sarcină vizionară care nu-i este pe măsură. Altfel, "fluieratul" lui Walter revine la aceeași partitură a libertății celibatare, străvezie în porecla dată de Nory lui Lică (Mierloiul). Ea se repetă în aria solemnă pe care Walter o simte invadîndu-l, la gîndul morții Lenorei ("Lenoras Tod!" în proclamarea patetică a soțului). În tiparul moștenirii palatului pe calea incestuoasă, regăsit la
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de golire și evanescență. (Ambele, cum se știe, consecutive, în mintea lui Maxențiu, hemoptiziei). O metonimie de trecere spre glorioasa autoimagine a zborului se construiește fulgurant, în acord și cu sensul primar al "achiziției": "Maxențiu era acum o biată făptură străvezie, un steag palid cu blazon, ce se clătina la orice suflu." Înlănțuite și ascultînd de logica reflexivă, narcisistă, a "amantului mistic", imaginile "plutirii" ("Se credea un înger și vorbea numai de zbor") contrastează în plan "obiectiv"(corespunzînd "realului" care-l
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
angelice și revolta metaforică), Moartea citește ziarul (1990, după ce apăruse în Olanda, în vara lui 1989) promovează decisiv ceea ce s-a numit „poezia refuzului”. Tristețile din cărțile anterioare se dezbracă de melancolie, reverie funebră și patos justițiar și cultivă parabola străvezie, cu un Ceaușescu pe post de hulpav demolator: „Vine Haplea dă cu lingura-n sate / soarbe clopote pe nerăsuflate / ară biserici, seamănă panică / și-apoi o seceră cu limba mecanică.” De aici înainte s-ar zice că „misia poetică” s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
mâna dreaptă strânse corect, simbolic scoase în evidență. Poartă un rucsac de mici dimensiuni din considerente practice. În fine, este îmbrăcată cu haine de culori sobre, obligatoriu cu o fustă lungă care ascunde glezna, iar pe cap are un voal străveziu, ce nu este însă purtat tot timpul, ci doar atunci când proximitatea unui loc sacru o impune (Trușcă, 2009). Pentru o analiză erudită a raportului dintre religie și corp, a se vedea exercițiul de „circularitate hermeneu tică” realizat de Sarah Coakley
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
spre Ion Creangă, primul subiect demn de obiectivul Panasonic-ului meu a fost imaginea unui Oltcit, care cândva avusese parte și de vremuri mai bune, dar mi-a indignat (oarecum) privirea. Cocoșat sub povara recoltei de toamnă, deschidea orizontul prin frunzele străvezii, deja ruginii ale porumbului. Din păcate calitatea imaginilor este redusă, pozele sunt făcute cu camera de filmat, și se știe: nici un aparat foto nu filmează ca o cameră de filmat, nici o cameră nu scoate poze ca un aparat foto. Pe-
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
noștri, care-și aveau habitatul pe un pământ sub formă de cizmă, precum că: "Naturalia non sunt turpia." care în graiul nostru daco-latin sună cam așa: Lucrurile naturale nu sunt rușinoase." Deci, lăsați la o parte falsa pudoare și ipocrizia străvezie, acceptând că viața are în structura ei miraculoasă și asemenea componente vulgare. Nu. Nu dispuneam de apă curentă rece și caldă -, de țevăraie nichelată, platinată ori suflată cu aur, precum baia reginei Angliei. Nici nu aveam dispozitive speciale pentru evacuarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mine se dărâmă Se-aud cum cad, fărâmă cu fărâmă." (Al. Philippide) 3. O scurtă și edificatoare vizită în subsolul iadului După nouă zile de viscol, timp în care am suferit privațiuni de tot felul, corpurile noastre erau palide, anemice, străvezii. Doar încrederea totală în Dumnezeu, rugăciunile zilnice sub îndrumarea permanentă a mamei, precum și dorința de a supraviețui ne-au ajutat să depășim această perioadă grea din viața noastră. Ne uitam unii la alții și nu ne venea să credem cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și merge mai departe; cine nu moare. Cale de mijloc nu există. Aceasta a fost cea mai câinoasă, cea mai neagră perioadă din cei șase ani cu D.O. cât am fost deportați în Bărăgan. Toți slăbiserăm foarte mult. Eram străvezii; un fel de umbre. Mama suferea cumplit. Nu ne putea ajuta. Ce-ar fi putut să facă? Spunea tot timpul rugăciuni, ne mângâia și ne încuraja. Mai mult ce putea face, săraca? ...Era dimineață. Mă îndreptam spre școală pe cărarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Burich’l, se întreabă și nu-și poate răspunde; dar chemat parcă de vrăji, e ridicat de la fereastra la care șade și-și privește târgul adormit. O lună imensă vâslește deasupra Sadagurei. Iat-o, mireasă albă sub văluri de nori străvezii, iat o tivind cu argint nori gravi cu chipuri de țadichimi bătrâni și patriarhi. Și iat-o înfășurând aici, jos, în taine și tăceri ciudate, curtea nesfârșită cu copaci groși, cu moara mută și cu sinagoga bătrână în care dorm
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
a ne retrage sprijinul, însoțindu-le cu reclamații la „foruri“, cu denunțuri calomnioase etc. Utan a rezistat cu toate că nu era o natură luptătoare. Îl crispau agresivitatea și grobianismul celor doi și odată, fără a-i numi, dar cu o trimitere străvezie, l-am auzit vorbind despre teroarea exercitată de gorile asupra oamenilor. Un episod luminos al vieții lui Tiberiu Utan a fost prietenia cu Marcel Mihalaș. Se cunoscuseră într-un spital unde, internați amândoi, s-a întâmplat să aibă paturile învecinate
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
precum și abundența plumburiului, a negrului, au făcut să se vorbească despre bacovianismul poetei, o filiație literară pe care ea și-o asumă explicit. Într-o poezie, Florența Albu preia celebra sintagmă bacoviană a „golului istoric“, dezvoltând-o în sensul unei străvezii trimiteri la climatul epocii totalitare: Să nu faci nimic să nu faci decât să te uiți în golul istoric să faci istorie privind în gol ascultând aclamațiile ovațiile Golului - Gol. În toată poezia Florenței Albu pot fi percepute aluzii la
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]