6,493 matches
-
sunt construite prin aglomerarea de obiecte sonore provenind din lumea rurală : pocnete de lemne, bătăi de toacă, glasuri de fluiere și de păsări (inclusiv de buhă rău-prevestitoare), acordaje și pizzicato-uri de instrumente de coarde, clinchete de clopoței, exclamații și strigăte... Dacă țesătura lor n-ar fi atât de densă iar culoarea n-ar fi deliberat "arhaizantă", imaginile ambientale ar putea trece drept decupaje din lumea sonoră a satului maramureșean din totdeauna. În a treia categorie intră polifoniile de evenimente sonore
O vară fierbinte pe Iza by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/8710_a_10035]
-
exponatele prezumtive. Sau altfel spus, el a părăsit condiția modernă ( instituțiile muzeele sînt produse tipice ale modernității) și s-a transferat în seducătoarea efervescență a postmodernității. Istoria și cotidianul, morții și viii, strada și amfiteatrul, arhiva și cafeneaua, șoapta și strigătul, zgomotul și muzica, spațiul luminos și penumbrele subsolului, literatura și arta plastică se întîlnesc aici în mod legitim, își găsesc spontan genul proxim și transformă acest spațiu cultural într-o adevărată metaforă a vieții înseși. Cel care a creat această
Creația lui Dan Alexandru Condeescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8784_a_10109]
-
Constantin Țoiu Dragul meu Vasi, Am primit între timp o scrisoare și de la Lilly. M-am îngrozit la strigătul ei de disperare. Dragă Vasi, te rog să-i explici că nu sunt încă miliardar. De îndată ce situația se va schimba, voi știi să-mi fac datoria. Este o imposibilitate acum să faci față nevoilor. Dragă Vasi, am impresia că Lilly
Scrisori din Canada (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8843_a_10168]
-
eroul romanului, - fraze stîngace, dar de o sinceritate devastatoare, incluzîndu-le în scrisorile de dragoste adresate unei fete care nu-l înțelegea, mersul fără oprire nopți în șir pe străzile Clujului învîrtind în gînd de sute de ori o frază; durerea strigătului care nu poate ieși din chingile lui interioare - marea dramă a scriitorului, singura și cea mai tensionată, răzbate din această carte unică, ale cărei pagini puteau să fie semnate fără reținere și de un Kafka. Am ezitat mult pînă m-
în orașul de jos vezi ce-ai uitat by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/8826_a_10151]
-
argoul grecesc, bulgăresc ori românesc, între care există comunicare) e verosimilă: un titlu de film poate ajunge să desemneze, metonimic, ceva din situația tipică reprezentată în acesta - și, oricum, e destul de recentă. Pe de altă parte, independent de film, chiar strigătul paranghelia!, prin care un consumator grec comandă muzică, poate fi perceput din afară ca un declanșator al petrecerii și de aici, metonimic, ca un nume pentru petrecere. Orice informații care să confirme sau să infirme aceste ipoteze sînt binevenite.
Paranghelie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8844_a_10169]
-
realitate, e unul și același cuvînt. Să nu poți fi altul decît cel care ești. Sînt imposibil de schimbat, și sufăr pentru asta în fiecare clipă. Dați-mi un alt eu!" (II, 179). Dar dincolo de fatalitatea aceasta alienantă, care provoacă strigătul disperat al nevoii de a fi altul, de reținut fascinația predestinării. Cioran e atras de tot ce înseamnă eșec, ratare, neîmplinire, nenoroc. "Binecuvîntate fie eșecurile! Le datorez tot ce știu" (II, 122), spune la un moment dat. Sau: " Nu mă
Eșecul, această rană, acest balsam... by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/8845_a_10170]
-
ghișeul biroului de primiri sunt vestit că am un pachet și întrebat de la cine e. Răspund indicând numele și adresa vărului. Nu corespunde! aud. Aici arată alt nume și altă adresă și mi le spune pe ale tatii. Trag un strigăt de bucurie și de uimire: e de la tata! Înnebunesc de-a binelea. Distribui tot ce am primit celor care stau ca și mine la coadă în fața ferestruicii. Pe hârtia pachetului scrisul nu e al tatii. Ce-are a face! Trăiește
Acasă la Sigmund Freud by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/8817_a_10142]
-
deceniului șase nu răzbate în versurile sale. Dimpotrivă, spuma epicuriană marca (înregistrată) Brumaru se revarsă abundent de la primele poeme. Totul este o celebrare a tinereții și a vieții în versuri ce îl prefigurează parcă pe Mircea Dinescu și al său strigăt orgolios-teribilist "Sunt tânăr, Doamnă". Volumul lui Emil Brumaru debutează cu poemul de-aici începe cântecul: "De-aici începe cântecul. Sunt pur/ Cristal înfipt în propria mea carne./ Degeaba mlaștini pâlpâie-mprejur/ Făptura zvelt țâșnită să-mi răstoarne./ Mă adâncesc în
Ucenicia unui epicurian by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8865_a_10190]
-
disperată a scriitorului de a ieși din infern cu o scară, cerând o scară să-i vină cât mai repede pentru a ieși la suprafață. Din toată literatura pe care am citit-o, propoziția aceasta înfrigurată constituie cel mai dramatic strigăt pe care îl ascult în sinea mea, ca și cum Gogol ar fi alături de mine. * Am fost inspirat când la Galeria cu viță salbatică am pus motto-ul: " Răstriștea treacă, s-o numim vis... Cheile sună... tot s-a deschis." (I. Heliade
Despre motto-uri, ca stil literar by Constantin Ţoiu () [Corola-journal/Journalistic/9866_a_11191]
-
Cătălinei Buzoianu, agonia și extazul Brăilei de altădată. Muzica lui Alifantis, cîteva acorduri, fac să năvălească peste mine aburul unei lumi, șoldurile legănate ale Chiralinei, du-te vino-ul din chioșcul-centru al scenei. Ferestrele duc și aduc iubirile, trădările, bătînd strigătul disperării. Un pian mă poartă cu amintirea la mîinile înfipte în el ale Dorinei Crișan-Rusu din spectacolul "Ghetou" al lui Frunză. Frica și agitația din locul exterminărilor vin după ce învolburarea pianului s-a plimbat în urechile mele. Fragmente de mici
Muzici by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9947_a_11272]
-
șunt ridicate la treaptă unor aprige frămîntări, a unor convulsii. Timbrul devine terifiant, apocaliptic: "Cum am putea trăi de n-am fi surzi?/ De-am auzi asasinatele fără de număr/ ale copacilor ce se sugruma în lumina?/ O piatră lunecînd pornește strigătele/ pietrelor și ierbilor lovite,/ orice mișcare e durere și agresiune./ Șunt prea încete glasurile celelalte?/ Cine-ar putea-o spune cu adeverire?/ Poate că șunt la fel de slabe sau puternice/ că glasul unui om în fața mării./ Glorie ție, în vacarmul de
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
Dicția glacial-clasicizantă e răzbunata de glaciațiunea firii: " Oprită-i teamă că un obrăzar/ pe arborii înstrăinați,/ stă ghiața-n fluviu pînă la prașele./ Sufletul tău învie anevoie" (Ruine cu aripi). Ninsorile devin tot mai frecvente, indicii ale alienării: Din pămînt, un strigăt m-a ajuns,/ mîinile-mi umblă pe chip înstrăinate de lacrimi,/ și cine mă va crede?/ Ce noapte mă duce în jos, ce ninsoare zadarnica?" (Din pămînt, un strigăt). Iar somnul pogoară că o redempțiune peste Paradisul în destrămare al Ideii
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
aripi). Ninsorile devin tot mai frecvente, indicii ale alienării: Din pămînt, un strigăt m-a ajuns,/ mîinile-mi umblă pe chip înstrăinate de lacrimi,/ și cine mă va crede?/ Ce noapte mă duce în jos, ce ninsoare zadarnica?" (Din pămînt, un strigăt). Iar somnul pogoară că o redempțiune peste Paradisul în destrămare al Ideii suverane că o revărsare benefică a informului natural: "Atîta somn se cerne peste noi,/ spre vis șunt trecători adînci și moi,/ aproapele, departele, pe rînd,/ trec peste gene
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
pictura sa pare a o dezvăluie tot mai mult în ultima vreme, Marin Gherasim rămîne în continuare un volupuos al culorii, un expresionist sui generis, dar nu unul dezlănțuit ca altădată, ci unul care a descoperit, după îndelungi exerciții, că strigătul sălbatic poate fi convertit în energie supravegheată, iar panica privirii se poate stinge în tihnă contemplativă. Aventură a unei conștiințe artistice autentice și neliniștite, imagine amplă a unei cariere exemplare, opera lui Marin Gherasim este și mărturia unui timp și
Marin Gherasim și albumul unei generații by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9148_a_10473]
-
sau să nu vii/ tot un senin e" (p. 58). Se întâmplă rar ca loviturile, de care destinul nu a scutit-o, să o determine pe poetă să se revolte în mod direct. Atunci când o face, versurile au tensiunea unui strigăt reprimat: "aș spune mereu/ și în tăcere aș spune/ și în întuneric aș spune/ și în trecut m-aș duce să spun/ rănile vechi nu s-au închis/ armele nu sunt putrede/ nici îngropate" (p. 104). Micul poem pare o
Viața din cuvânt by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9141_a_10466]
-
din cadrul normalității, deci din arealul tematic. Ea își declamă, iar și iar, crezul, același în esență, dar nu identic modulat, când cu o voce înaltă, când în șoaptă, schimbând ambitusul, deschiderea, păstrând ori sacrificând delicatețea de lentilă a percepției până la strigăt. Drumul depistabil în poezia Magdei Cârneci ar fi chiar acesta: exteriorizarea unei simțiri introverte, deplasarea spre inteligibil și retoric a unei revelații tăcute, fără a se usca ori a-și pierde "nimbul mitologic" (Nicolae Manolescu). La cele două extreme s-
Transpoezia by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9160_a_10485]
-
surpă în expresia generică, forma se topește în tușele ei componente și portretul se varsă, asemenea unui rîu aproape secat, în albia mare a existenței colective unde orice fizionomie se pierde. Melancolia se preschimbă și ea în disperare, contemplația în strigăt, tihna privirii în revoltă. Baba cel dintîi, gospodarul sever și orgolios, solar și viril, descoperă acum un alt sens al existenței. Iar acest Baba tîrziu, stihial și nocturn, bîntuit de fantasme și tulburat de spectre, nu se mai luptă cu
Chipurile lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9259_a_10584]
-
îndurerate. Buzele însă nu i se mișcau. Semn că lucra un aparat. Era, clar, o înregistrare de pe timpuri, voce mai tânără: "Dragi cetățeni, scumpi mineri, vreau să vă aduc un prietenesc omagiu celor ce ați restabilit liniștea în capitala noastră. (Strigăte de entuziasm, aplauze, ceea ce avea să devină o modă în cimitirele noastre.) în loc de ură, aici voi ați sădit flori, ca sufletele voastre gingașe. (Un poet, din mulțime, recită cu avânt o strofă, dar nu se înțelese nimic, doar dispărutul, care
Vise de noapte by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9295_a_10620]
-
-i la un etern surghiun. De departe, din loc neprielnic, Metodiu și Iovănuț ne fac semne înspăimântate cu mâna, și dac-ar fi mai multă liniște, le-am auzi, poate, glasurile: Nu ne lăsați! Duce-ține acasă! I-ar consola oare strigătul nostru șoptit, de răspuns: Nici nouă nu ne e bine aici, așteptați-ne, o să venim și noi?" Numai acest final, și o întreagă școală a exhibiționismelor de două parale - care-au invadat spațiul prozei curente - se vede rău veștejită. Păcat
O vară fără politicieni by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9285_a_10610]
-
moși strămoși" (forum Gândul). În al doilea rînd, se confirmă faptul că în discursul politic raționamentele contează mult mai puțin decît formulele șocante, cuvinte-emblemă, cu încărcătură afectivă, prinse într-o rețea de conotații, mituri și tensiuni. În cazul de față, strigătul de luptă a fost provocat de formula aparent paradoxală - "româna-limbă străină". Dramatizarea si-tuației a fost obținută, ca de atîtea alte ori, în paginile ziarelor, mai ales prin titluri compuse cu intenția clară de a șoca și a provoca: În România
Limbi străine by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9357_a_10682]
-
cărora întreaga agitație mediatică a căpătat oarece sens: a atras atenția asupra unor probleme și le-a formulat, scoțîndu-le din tăcerea și nepăsarea care le înconjoară de obicei. La fel de pozitivă (și de uimitoare) mi se pare tăcerea care a urmat strigătelor de război din primul moment. Putem presupune că și spiritele mînate de avînturi patriotice și de ecourile afective au înțeles ceva și au trecut rapid la o altă temă de actualitate a verii politice...
Limbi străine by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9357_a_10682]
-
care transmite mesajul, asta pentru că, durerea nu se poate exprima în cuvinte, ca și dragostea ea are nevoie de forța unei priviri. Scena regăsirii dintre mamă și fiu, - altfel puțin verosimilă -, conține un dublu șoc, realizarea contacului vizual, urmat de strigătul mamei, cumplit, teribil, aproape inuman, ca unul din acele strigăte ale profeților în pustie. Însă expresia acestui chip, tot un rid și o grimasă, este mai puternică decît orice. În ciuda situațiilor dramatice, regizorului nu a lăsat să-i scape firescul
Trăiește și dă mai departe! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9365_a_10690]
-
în cuvinte, ca și dragostea ea are nevoie de forța unei priviri. Scena regăsirii dintre mamă și fiu, - altfel puțin verosimilă -, conține un dublu șoc, realizarea contacului vizual, urmat de strigătul mamei, cumplit, teribil, aproape inuman, ca unul din acele strigăte ale profeților în pustie. Însă expresia acestui chip, tot un rid și o grimasă, este mai puternică decît orice. În ciuda situațiilor dramatice, regizorului nu a lăsat să-i scape firescul vieții, bucuria ei regăsită în mod neașteptat, în dansurile tradiționale
Trăiește și dă mai departe! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9365_a_10690]
-
părea el) al confruntării din prima linie. Deznădejdea ("Nimic nou. Totul stupid de fără perspectivă. Sunt bolnav și profund descurajat") este resortul ascuns al voinței de a învinge, baza strategică, "nimicul" de la care se poate visa "totul"; soluția sinuciderii ori strigătul deznădejdii nu sînt decît expresii ale crizei de autoritate, ale fascinației de a stăpîni planul social: "tonul de stăpîn" pe care și-l impune în relațiile cu ceilalți ("trebuie să arăt din prima clipă că sunt periculos, nu cînd totul
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
e, ca și Ecou tîrziu, spațiul înfricoșătoarei coerențe a absurdului. Acela în care trăim, despre care citim, naiv convinși că toate se-ntîmplă pe o altă planetă, și de care încercăm să ne salvăm indexîndu-l, ca specie, în cartoteca literaturii. Fatalul strigăt cu care începe neputința noastră de-a comunica, judecată prin nu mai puțin fatalul fel de-a spune ne-auzim, dar nu ne ascultăm, e "alo!". Apelul, apostrofa ("nu auzi, dom'ne?!"), funcția fatică - i.e., nevoia de a te convinge
Literatura sugativă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9412_a_10737]