4,034 matches
-
demonstrabile?» Exact: oare de ce?... Poate că din plictiseală sau din greșeală...“ Dar Kant al românilor dă dovadă și de fairplay, lăudându-l pe Kant al germanilor când întâlnește câte o frază inteligentă în opera acestuia: „«Nu te plânge că ești strivit, dacă te ai făcut vierme!» Genial, genial, genial spus...“ În afară de Kant, lui Virgil Panait îi mai place Cătălin țârlea: „«Drumul desfundat al remușcării.» (Cătălin țârlea) Excelent titlu de posibil roman.“ În carte există și cugetări care nu sunt comentarii asupra
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
restul, ca o ofrandă adusă onestității circumscrise.“ Din această frază imaginară, prin care parodiez stilul Elenei Radu, încă se mai înțelege ceva. Dar din cele ale Elenei Radu, în numeroase cazuri, nu se înțelege nimic, nimic, nimic. Iată câteva exemple: „Strivim gândul și ne dezlipim de acccesorii. Lăsăm să se înțeleagă uimirea. Amintim ocazia de revendicare plus-minus împăunatul sistem. Se cere tribut incompetenței și rețineri de mari achiziții.“ „Stadiul capului e inclus în membrele periclitate... Unghiile recurg la forță majoră. Se
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
o rafală, ușa la loc. Singura oponență a venit doar de la piciorul Lui. Tu-ți Dumnezeii mă-tii de neisprăvit! țipă El. Oamenii sar în ajutor, analizează pagubele produse și constată optimist: Osul nu-i rupt. Doar carnea s-a strivit... Dacă boul ăsta își vedea de treabă..., suspină El, neconsolat. Am vrut să..., mormăie cîrciumarul. EL este pus cu piciorul în gheață, este uns cu o alifie și toți îl mîngîie. S-a calmat puțin, dar tot mai pufăie: Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
iese afară, așteaptă 15 minute și intră din nou. V-am rugat să așteptați, tună cerberul. Am cursuri și ... dacă se poate... Asta este problema dumneavoastră. Am zis să așteptați. Mihoc iese din nou și simte că sufletul său este strivit în umilință. După alt sfert de oră, reintră în camera 8. Nu ne înțelegem? Parcă am spus... Nu ne-am înțeles niciodată. Ți-am dat opt pentru cicăleala lui maică-ta. Acum îmi pare rău. Aici nu mai ești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
gura Bucureștiului. Iubi, tu ai văzut la bijutierul acela din Mexic chestia cu ploșnița de cîmp? Ce să văd, lumina ochilor mei? Diamante montate pe o ploșniță vie. A, da, am văzut. Dar alea put ca naiba... Doar dacă le strivești. Dar Iubi, erau șic de tot. Erau legate cu un lănțișor și priponite. În timpul balului, gîngania asta se va plimba pe piept și le rup gura. Dar cum o aduci din Mexic? Cu avionul. Cred că trăiește cîteva zile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
măi Anastase. Anastase din nou scîncește: Mi-i foame... Omul se scarpină în cap, se uită roată și cu pantoful îl calcă pe Anastase zicînd: De-ai ști ce necăjit sînt, măi Anastase...! Povestind îi arăt lui Pasqual cum fusese strivit Anastase, răsucind talpa pantofului în fel și chip. Pasqual s-a făcut negru și aproape plîngînd îmi spune: Dar este oribil bancul tău! Este monstruos, îngrozitor! Supărat, plîngînd efectiv, mă părăsește ostentativ. Pe Pasqual l-am reîntîlnit în Cuba, venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ancore legate de niște grinzi invizibile. Cine s-ar fi încumetat să meargă cu o furtună de mână? Pașii simetrici, parcă înșirați de-a lungul unei axe invizibile, parcă desenați la câțiva centimetri deasupra ierbii. Îi era frică să nu strivească alți pași: Poate pe aici a trecut Dumnezeu. Vorbea poticnit, în șoaptă, în gând. Se credea auzit, ascultat, înțeles. Vorbea ca și cum ar fi înșirat mărgele pe o sfoară, peste care, mai apoi, călugării ar fi înnodat rugăciuni. Zâmbea cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
muntelui când îi este de somn se desface nisip pe fundul mării și doarme într-o burtă de scoică; firul de iarbă, în tâmpla bunicului, repetă un cântec de lagăr. Semnele copilăriei, un coș plin de pietre ai cu ce strivi umbra. Goliat amenință în fiecare intenție, Goliat crește din stâncă. Toarce iarba munților, răsucește funie groasă și înhamă-l la oiștea Carului Mare! Goliat răsare din florile câmpului. Blestemă tot ce vegetează împotriva firii! Va crește deșert și-n ghiveciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
munților, răsucește funie groasă și înhamă-l la oiștea Carului Mare! Goliat răsare din florile câmpului. Blestemă tot ce vegetează împotriva firii! Va crește deșert și-n ghiveciul mușcatelor. Nu uita: ai cu tine un coș plin cu pietre! Poți strivi umbra sau poți zidi cetate mai înaltă decât îngenuncherea sfinților. Lovește sau te înalță! Două cetăți creșteau ținându-se de mână. 9. Anii 80. Și ei perseverau în învățături precum apostolii, și ei luau masa împreună, se adunau la rugăciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dincolo de adânc; copacii numără anii în semnele buturugilor. Aici, acolo, dincolo, ce mai contează? Coboară, Petre, coboară, setea ei, setea ta... plouă din streașină. 12. Două destine legate de copitele cailor. Caii sălbatici stârnesc furtunile, tulbură somnul, încețoșează diminețile. Vise strivite prin brazdele cerului, prin câmpii înțelenite de ne-rodire, prin conștiințe mlăștinoase, frică, minciună, egoism, lașitate și nici o trestie pe care să te ridici mai sus de tâmplă, să te ștergi la ochi cu un smoc de lumină, să sapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
comună nu implică neapărat o iubire comună. Suferința poate avea o simțire comună, o stare comună, limbaj, trăire, emoție, atitudine, comună; suferința identifică, apropie, unește, într-un singur of două oftaturi. Iubirea este Dumnezeire. Scoate din zidul cetății o cărămidă, strivește-o până se face pulbere roșie, apoi separă apa da foc, focul de pământ, pământul de apă, separă și le pune pe toate unde erau la facerea lumii! Nu vei reuși. Ia o piatră și încearcă să dobori o pasăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu struguri albi policandre atârnate de cer, Copoul drumul ce ducea în grădinile îngerilor. Diseară vin să culeg toate petalele scuturate, o să le pun într-un plic, duminică le alegem: ale tale deoparte, ale mele deoparte nu vreau să moară strivite sub cizme. De ce să le alegem? Nu ai spus că am făcut schimb de flori, petalele tale sunt și ale mele, ale mele sunt și ale tale. Bine, ia-mi tot copacul, cu frunze, cu tulpină, cu rădăcină cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri deasupra trotuarului, te ridici pe vârfuri să le săruți tălpile, nu ajungi, îngerul mereu poartă cu el o funie, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
netimbrate lui Dumnezeu, ieri, în semn de protest, a scris pe gardul bisericii: "Face tumbe viața pe sub ziduri, se leagă de gratii, se biciuie, se linge de pe ascuțișul cuțitului, se culege de sub tălpile cizmelor, se abandonează prin toaletele publice, se strivește printre prosoape, își taie venele. Cucerită, oferită, cumpărată, împrumutată, dată la schimb, făcută poștă, amânată, mințită, lepădată, abuzată, compromisă, ucisă." La 20 de ani, Dumnezeu îți dă voie să trăiești pe cont propriu nu din generozitate, ci pentru că nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de vărsat de vânt își lingea bubele; se îmbiba viața în pansamentele sălilor de reanimare crematoarele știau cel mai bine calea spre Dumnezeu; înfigea viața colții până la os în carnea stelelor o haită de lupi făcea țăndări Carul Mare; se strivea viața precum o cochilie de melc pe șina de cale ferată prima gara, lângă o rădăcină de brusture, depou într-o frunză de plop; cobora Petru în piatră și piatra i se așternea pat, și piatra i se întindea masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cristale de apă ca niște cioburi de sticlă sub tălpi: Trebuie să nu am nici o urmă de somn pe ele; Mântuitorul, tot într-o vineri, a spălat picioarele ucenicilor, unul a călcat în lumină, ceilalți au știut regulile jocului. Când strivești cerul cu bocancii, nu o mai poți lua de la capăt. Așa a pățit Iuda, Matiaș a evitat repetițiile. Primul pas ezitare, cineva se face că-i întinde o mână, altcineva îi arata sensul în sfârșit; când nu se mai aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
inexistente, umerii îi tremurau precum un resort de ceas grăbit să numere intervale, noaptea fierbea în inima lui nenea Matei smoală, cazanul constructorului dădea în clocot. Palmele, fălci de menghină, pietre de moară; ciocanul și nicovala fierarului au strâns, au strivit, au torsionat. Viața avea forma lutului cald pe masa olarului, Dumnezeu modela ulcioare de lut pentru o ploaie ce urma să se întâmple în cer. Nenea Matei i-a rupt gâtul, l-a legat cu o funie, l-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai târziu securitatea l-a uns președinte. Marcu nu a trecut niciodată frontiera. 49. Sunt vinovat, părinte. Am ucis patru oameni, patru îngerii se descompun într-un ciob de oglindă. Am ucis părinte. Spun tot, dar te rog, nu-mi strivi degetele, mai bine taie-mi-le decât să mi le strângi cu ușa. Taie-mi-le și lasă-mi doar trei, bunica spunea că omului singur nu-i sunt de folos mai multe, sfânta treime pecetluiește fruntea, inima, umerii. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
avea nevoie de alt cer. (Doamne, măcar acest șotron plin de plumb ia-l de la mine!) Prea multe, părinte! Îmi ajungea un singur mormânt, pământ de flori am semănat tot cimitirul. Inutilă îmi este toată această suferință, pentru ce-mi strivești degetele? Pune-mi inima în menghină, ară-mă ca pe un pământ înțelenit, scoate-mi ochii și aruncă-i corbilor, taie-mă bucăți și mă împrăștie lupilor, stinge setea pietrelor cu sângele meu, fă ce vrei cu mine, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stăpânul propriei umbre. Petru avea 21 de ani. Mai departe nu mai avea loc. Petru nu mai avea iluzii cu ce să-și achite chiria. Inima, gazdă ursuză, nu îngăduia amăgiri: O să mă ierte, sigur o să mă ierte, mi-a strivit umerii, e prea grea, prea rigidă, prea apăsătoare, e stâncă, nu cruce. Cineva mi-a schimbat-o, era atât de ușoară, o purtam în penar, printre creioanele mele colorate. Acum îmi stă înțepenită pe umeri. Doamne, ai fost pironit când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada mănăstirii cocea visele pe toate părțile. Gherasim și Ilarion, sub un nuc bătrân, cojeau soarele ca pe un vierme de pe obrajii merelor, apoi îl striveau sub talpa bocancului. Gherasim și Ilarion cădelnițau întunericul din căușul inimii peste creștetul obștii. Starețul suferea de strabism, nu distingea nuanțele, bârfa contura obsesiile, tataia ura cleveteala: Bă, mie îmi spui verde-n față ce te roade! Mânăstirea nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așteptările. Lasă-ți sufletul în veșmânt (toamna vine odată cu întristarea păsărilor). Până atunci, deschide ochii spre lume, chiar dacă nu poți înțelege ce simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
părintele Visarion avea o altfel de rânduială. Tovarășul maior croia fără milă, cu o nuia, mogâldeața legată de hambar. Când îi obosea mâna, lovea cu picioarele; când oboseau picioarele, se urca cu genunchii pe capul ei și încerca să-l strivească ca pe un pepene. Zi, mă, zi de ce-ai pus focul? Ce ți-am făcut eu, mă, să te răzbuni? Spune, mă, grijania mă-ti! Cine te-a plătit, sănătocule, să arzi mânăstirea? Spune ce jâdan împuțit, cine ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ale bătrânului; salcia, ca întotdeauna sensibilă, plângea pentru o oglindă făcută țăndări deasupra lacului chipul Tatălui ridat de valuri. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă, fraților! Petru, legat de hambar, număra în sens invers desfrunzirile. Coastele strivite de bocancii starețului, timpanele sparte, palmele arse, ochii vineți, părul smuls, maxilarul rupt, clavicula dislocată, genunchii juliți, hainele lipite crustă de piele. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă fraților! Spre dimineață, la ceasul 4, au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Locuiam În partea de jos, cea veche, șvăbească a satului, cu case mari, lipite cu fațadele de trotuar. Prietenului Tibi Fromercz părinții sau bunicii Îi vopsiseră casa În albastru. Dar nu orice fel de albastru, ci unul umbros, greoi, te strivea cînd te uitai Într-acolo. Îmi plăceau mai mult casele românilor, din partea de sus a satului, În Cerhat, toate albe, iar unele Încinse cu un brîu de un albastru atît de deschis, că, dacă n-ai fi simțit În culoare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]