6,018 matches
-
capăt nu doar ordaliilor prin care îi e dat să treacă poetul-cântăreț, dar și creației. Iubirea și ura, violența și disperarea, decăderea fizică și extincția morală stau sub semnul unei expieri acceptate, dorite, care invită la o nouă renaștere. Fiecare strofa a textului e introdusă de promisiunea repetiției, „Tell me again”, si continuată de marcă temporalității, „when”. În felul acesta, povestea se reia cu fiecare nouă frază muzicală, crescând și descrescând la infinit: „Tell me again/ When I’ve been to
Vechimea, adâncul (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4835_a_6160]
-
și „murdăriei” care au dizolvat inocentă vieții și au distrus albul imaculat al zilei. Dubiul, speranța pipernicita, remușcarea devenită formă de existență, durerea anesteziata de dorință indică atingerea unei limite pe care n-o poate alină decât moartea. Fiecare din strofele cântecului sugerează că ne aflăm într-un discurs post-mortem, ca „rostirea” cântărețului e un sunet straniu ce vine de dincolo de mormânt. Vibrația care domină debutul cântecului e înlocuită treptat de sunetul tânguitor al viorii și de răceală, de stridenta în
Vechimea, adâncul (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4835_a_6160]
-
fantezie și realitate”, despre care-i vorbește Cazimir lui Odobescu, îi inspiră o baladă- parodie despre incredibila „întâmplare” cu leul întâlnit în Munții Carpați. Nu mă pot opri, la capătul însemnărilor mele fugare, să nu citez din ea măcar prima strofă: „Mai sînt urși prin pădurile noastre, / sînt jderi și mistreți și sînt cerbi minunați - / dar eu am văzut ce n-a văzut nimeni: / un leu am văzut în munții Carpați”.
Un cărturar ludic by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5260_a_6585]
-
din vedere” Marea descoperire a lui Conachi, limbajul pasiunii, există atît în marile poeme compuse în alexandrin românesc, cît și în micile improvizații bazate pe heptasilab. Au mai fost cultivate și alte forme prozodice (endecasilabul, decasilabul, ba chiar trisilabul și strofa de fantezie); nicăieri însă noul limbaj nu a atins intensitatea din poeziile scurte scrise în heptasilab - formă-matrice a versului lui Conachi. În acest caz, intuiția publicului larg a acționat fără greș: simțind că o nouă formă de exprimare poetică se
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
pledoarie pentru autonomia artei, a artei înțeleasă ca scop, nu ca mijloc. Model al frumuseții plastice, poezia definește ideea de artă ca un cult desăvârșit al formei. Perfecțiunea, rod al dificultății formale, este vizibilă la nivelul ritmului, al rimei, al strofei, dar și al vocabularului ales. Acest efort vizibil este pus în slujba ideii eternității artei, într-o lume în care totul e trecător. „ Tout passe. -L’art robuste Seul a l’éternité.” (p. 141) Acest sever credo parnasian impune artistului
Théophile Gautier și cutia Pandorei by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/5310_a_6635]
-
foarte tineri: „Corabia mea acostată la țărm pare suspicios de liniștită” (compuneri.co.cc). Pentru a contracara extinderea supărătoare a lui suspicios, ar trebui să evocam mai des bunele folosiri ale adjectivului suspect, de exemplu pe cea dintr-o celebră strofă bacoviană („Cu-al meu aspect / Făcea să mor,/ Căci tuturor/ Păream suspect...”, Epitaf).
„Suspicios de frumos“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5434_a_6759]
-
poezie aflată la primii ei pași, cum era poezia pașoptistă. Ușurința de a compune - trăsătura esențială a poetului - s-a transformat curînd în principala deficiență a unei opere mult prea întinse: ea a fost și blestemul lui Bolintineanu. Versurile și strofele lui memorabile se găsesc înecate într-o mulțime anonimă și rareori ele se ridică pînă la dimensiunile unei poezii întregi. Versuri izolate reușite se numără însă cu sutele. A descoperi valoarea poetică bine ascunsă din această nesfîrșită operă presupune o
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
fraged, suav, curat, divin. El nu cunoaște lacrimi, e ideal, sublim. Tu, ploaie de lumină și rază-mbălsămită Ești o planetă nouă, o, dulcea mea iubită”. (La Y.) Se vede că tema poeziei de debut l-a obsedat pe poet. În strofa de mai sus surprindem, într-o ilustrare aproape didactică, minimalismul figurației și al lexicului lui Bolintineanu; față de el, chiar și Grigore Alexandrescu pare mai imaginativ, pentru a nu vorbi de Heliade și de bruștele lui iluminări. Doar melodicitatea ingenioasă ridică
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
a civilizațiilor marchează momentele cruciale ale poemului. Ultimul vers din Conrad („Dar crucea nu mai este, mormîntul s-a stricat”) ne anunță retragerea în natură a ultimului semn lăsat de erou pe pămînt. Rostogolirea continuă de sentenții schopenhaueriene din ultimele strofe ale lui Memento mori se află aici schițată cu anticipare. Față de Conrad, Traianida pare un poem mai puțin finisat și într-o redactare deseori neglijentă. Nici nu știm de fapt dacă epopeea, sub forma pe care o cunoaștem astăzi, este
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
Însă Epicur și mai bine-mi vorbește/ Cu mângâiosul lui glas terestru,/ El care față de zei are atitudinea unui zeu/ Senin și privind viața/ la distanța la care ea se află”. Álvaro de Campos, „inginerul” pentru care ritmul, rima și strofa sunt proiecția emoției, pentru care nu există misterul vreunei mari discipline, aflat în controversă cu „fratele” său Ricardo Reis (pentru care poezia e o muzică făcută cu idei - cu emoții se face doar muzica obișnuită): ce tehnică de imitare a
Cum traduce un scriitor. Pessoa în limba română by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5157_a_6482]
-
continental cu noi", a susținut acesta. Geoană a mai spus că România are în acest moment o relevanță strategică majoră, care trebuie transpusă și în avantaje economice. Este un moment pe care imnul nostru național l-a sintetizat în faimoasa strofă «Acum ori niciodată». Este o fereastră de oportunitate care nu va sta deschisă la nesfârșit. Avem o relevanță strategică extraordinar de mare. Avem obligația să ne punem resursele la treabă. Avem o geografie, avem resurse, iar fără o economie puternică
Mircea Geoană, despre intenția Rusiei, după anexarea Crimeei by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/54117_a_55442]
-
mai fericit. Transgresiune permisă care totuși nu-i suficientă pentru a-i stinge poetului insatisfacția și sentimentul de marginalizare față de o lume maschilistă și homofobă, în ciuda limbajului poeziei deloc transgresiv. Timbrul versurilor sale este de o clasică și absolută puritate, strofele scurte și epigramatice nu sunt lipsite de un anume melos interior. Printre susținătorii cei mai fideli ai lui Penna au fost Pasolini (care i-a dedicat în 1960 două capitole din volumul de eseuri „Passione e ideologia”), Sergio Solmi, Luciano
Sandro Penna, poetul aleanului homoerotic () [Corola-journal/Journalistic/5422_a_6747]
-
pp. 35-36), nici cu Tablou de duminică (pp. 46-48), nici cu Zi de septembrie (p. 69), nici cu Protect what you love (p. 78), nici cu, în sfârșit, Înainte de vamă (p. 174). Nu s-ar putea să nu citez câteva strofe dintr-o splendidă amintire despre (ce spuneam înainte) dispariția mamei: „m-am întors în fiecare vacanță/ tristețea ei îngrădise de mult/ cu sârmă ghimpată livada din spatele casei/ era sigură că mă stricaseră nu atât oamenii/ cât mai degrabă cărțile în
O viziune a sentimentelor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5348_a_6673]
-
cea mai scumpă moștenire: limba românească”. Nu sunt multe odele închinate limbii române care pot concura această pagină a lui Cipariu, în care nu este nici iubirea exaltată din Limba românească de G. Sion, nici sprinteneala și adâncimea aforistică din strofele lui Al. Mateevici, dar în care originalitatea vine din alternanța accentelor de duioșie și imprecație: „Însă din toate aceste ruine providența ne-a conservat încă în aceste dureri cumplite un tezaur neprețuit, care nu ni l-au putut răpi nice
150 de ani de la întemeierea Astrei (1861) - Cuvântările lui Timotei Cipariu la Adunările Astrei by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5364_a_6689]
-
naivă, că poți s-o ocolești, deși simțurile ți-o prezic: Ușa tainelor se deschide tiptil/ Și vine, iată, întunecatul April." (Surpriză). Și continuă, altundeva, de parcă toate poeziile, infuzate de această înspăimîntătoare monomanie, s-ar ține una de alta ca strofele unui cîntec de trecere: "El vine pentru a mă tămădui/ De febra numită Ťa trăiť" (Liniște). Tămăduire exersată într-o lene care, fără să fie silă de viață, e mulțumirea de a o lăsa să treacă, făcîndu-și programul ei, în
Semnul lunii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6747_a_8072]
-
viața publică, deși politica, deopotrivă de arme și de salon, oferă destule exemple. Pildele lui Bolintineanu, ancorate într-un trecut fără prihană, așa cum l-au vrut și nu l-au găsit romanticii, obligați la minuțioase recondiționări, rămîn simple înșiruiri de strofe, cu oarecare valoare pedagogică, în timp ce, pe lîngă partitura, stridentă, chiar nefirească, a fidelității începe să-și facă loc, mult mai viguroasă, aria trădării. Fidelitatea presupunea o anumită discreție (Iubind în taină, am păstrat tăcere... e tot o rețetă romantică). Abia
Veniți, credincioși! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6612_a_7937]
-
Cei opt (șase blonzi și doi bruneți) au ales cântecul lui Adam Lambert, "What Do You Want From Me", și l-au interpretat într-o manieră aparte. Au improvizat fără să devieze de la linia melodica și au avut și o strofa de rap. "Au fost cei mai tari!" a spus Delia. Lui Bittman i-au plăcut, “pe cuvântul lui”. Ați fost cei mai buni de până acum", au declarat Delia și Dan Bittman. Dacă vrem să scădem calitatea show-ului, ar
X Factor, Boot Camp: Vezi cel mai bun moment () [Corola-journal/Journalistic/65599_a_66924]
-
vine, se înalță, în cercuri line zboară/ Și, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;/ Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit,/ Aleargă, sar în cale-i și-i zic «Bine-ai sosit!»". (Oaspeții primăverii). Retorica nu se deosebește mult de strofele întoarcerii din război, când poporul de rude își întâmpină eroii cu pâine și sare. Aceeași veselie stăpânită, care se arată, mai mult decât se trăiește - sentimentele au, încă, netezimea cărților poștale - și-n pastel, și-n odă. Primăvara e, așadar
Două primăveri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6466_a_7791]
-
emisar al libertăților nepuse pe hârtie, al poemelor bănuite, e acest vers dintâi sau, la fel de bine, din urmă. Nu cred că Ion Pillat scotocește, asemeni unor împătimiți mateini, căutători de ritmuri perfecte, prin câteva duzini de versuri inegale, împărțite în strofe, ca să-l găsească pe cel care sună deosebit, ale cărui oase pot să ducă toată stiva de închipuiri care-l completează. Mai degrabă, cercetează norocul, care se lasă greu, de-a începe sau de-a isprăvi o poezie într-un
Stele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6435_a_7760]
-
O replică, dintr-un, poate, colocviu sentimental, ascunzând cine știe ce istorie comună căreia decorul, la rândul lui comun, dar purtând trena folosințelor lui, de la bucolice la romantici și mai departe, îi ține hangul, este această întrebare din senin. Rezumând, parcă, o strofă din Arghezi: „Te-ai împăcat, sau suferi de vremea ce-a crescut?/ La ce visezi, când ziua pe lampa ta se curmă/ Și cade-n geam zăpada, la ceasul cunoscut,/ Tu, care-ai stat bătaia s-asculți, pe cea din
Stele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6435_a_7760]
-
natura intimă a poeziei lor e diferită. Chiar dacă teme și tonalități pot părea asemănătoare, Iosif n-a ascultat niciodată de preceptele artei clasice, s-a ferit de sonoritatea țipătoare, a refuzat să compună balade ori basme versificate de zeci de strofe: muzica poeziei sale evocă mici compoziții de cameră, în gamă minoră, discrete și elegante. Virtuoz al versului, ritmurile lui rămîn însă catifelate, fără nimic mecanic, fără sunet de alămuri. Modelul lui Coșbuc a fost preluat, în cazul lui Iosif, de
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
de sară,/ Puiule, e-un cîntec sfînt,/ Vechi și simplu de la țară.// Mîne, cînd voi fi pămînt,/ Nu-l uita nici tu și zi-le./ Zi-le doina, cîntec sfînt,/ La copiii tăi, copile!" (Cîntec sfînt). Poezia intrinsecă a unor strofe ca cele de mai sus provine și dintr-o operațiune stilistică decisivă: dincolo de melodia heineeană suavă a versului, poetul a realizat o alchimie lexicală subtilă; toate cuvintele utilizate sunt străvechi, majoritatea provenind din fondul latin primordial al limbi române, cu
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
inspirația îi vine de sus și îl încarcă cu un timbru mistic, și din acest motiv e de prisos a te căzni cioplind versuri inerte. Iar semnul recunoașterii unei poezii e ușurința cu care cuvintele vin să se așeze în strofele ei, nimic nefiind mai nepoetic decît stanțele scrise cu program și cu ore de lucru, după un grafic interior pe care îl bifezi mândru în catastiful ambiției zămislitoare. Transpirația e simptomul lipsei de talent, iar versul scremut e nonvers, poezia
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
cuvintele sau frazele intraductibile, prin descriere, fără ca din asta să aibă de suferit prea mult întreaga lucrare, care constă din mai multe episoade și straturi, acest lucru este foarte greu, aproape imposibil, în lirică. Într-o poezie compusă din câteva strofe nu este posibil să te îndepărtezi de text și să nu alterezi integritatea și miezul operei traduse. Iată de ce mulți consideră că poezia, și în special cea lirică, este practic intraductibilă. Motivul acestor opinii ne este demonstrat de unele opusuri
Ce înseamnă să traduci poezie by Ognean Stamboliev () [Corola-journal/Journalistic/4773_a_6098]
-
nu mă mai/ interesează/ cine a inventat omul/ mă interesează/ cine a inventat motanul/ și de ce încap în/ el atâtea piramide/ de ce «pisica verde/ proaspătă ca iarba»/ vine la el să-l întrebe despre perși.” Acestea sunt primele lui trei strofe din revistă. Nu peste mult, aveam să descopăr cartea cu același titlu, Motanul (conținând, pe lângă poemul în limba română, un bonus trilingv), a cărei aventură editorială, atât cât o înțeleg eu, e o poveste în sine și, drept urmare, merită un
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]