577 matches
-
ar fi avut nimeni nimic de obiectat. Însă tocmai eu, care învinuisem comportamente de-astea xenofobe, să mă cobor la așa ceva? Aș fi dezmințit absolut toată argumentația dinainte. Am suportat o vreme onorabil vecinătatea puștiului și privirile să le zicem stupefiate ale celorlalți călători. Sunt și ei ai noștri, mă gândeam. Dacă eu acum îl resping, puștiul rămâne cu sechele, traumatisme nevindecabile, și n-o să mai fie niciodată recuperat pentru societate. Însă toată toleranța mea s-a dus dracului în momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de dormitor au închis geamul, moment în care cel care ne urmărea „gafaind” după noi, a deschis ușa dormitorului, unde era sigur că va da peste noi. S-a uitat mirat în toate părțile, inclusiv pe sub paturi și a rămas stupefiat, ne venindu-i să creadă că am dispărut așa din senin. Colegii de dormitor, după ce l-au lăsat să controleze prin cameră, pentru a-l calma, l-au lămurit să plece că ei au de învățat. Din castan, prin geam
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
cu figura lui iramplasabilă de inginer silvic), sună al dracu de amuzant, ci și mai ales pentru că numele acelea sforăitoare și pildele acelea răsunătoare nu fac altceva decât să pregătească terenul non-glorioasei înfrângeri finale. ̨ ncepute în forță (sub privirile stupefiate ale convivilor), discursul și emisiunea nu pot decât să capoteze la fel de patetic. Precum Revoluția însăși, devenită revoluțică (așa cum ai spune ciorbiță de văcuță și fripturică cu cartofiori prăjiți), Platon și Heraclit sunt precum postamentul de marmură pe care e așezat
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
dar azi, cînd m-am dus la Consiliul Popular... Directorul general vrea să facă un pas spre ieșire, dar se oprește și mă privește surprins: "M-am dus la Consiliu"... Cum, dumneata nu lucrezi azi?! Mi-am luat liber, murmur stupefiat. Bine, am să verific, zice directorul general și iese. Rămîn locului ca trăsnit, cu casca într-o mînă, iar cu cealaltă lăsînd-o să-mi atîrne molatec pe lîngă corp. Cineva bate la ușă, apoi intră. Spune un "bună ziua" tărăgănat, aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să sune pe cineva, Brîndușa exclamă: Domnul vrea locuință! Da-da, trebuie să-i dăm locuință! Una mai bună și mai în centru. Merită! Se pricepe de minune să fie obraznic cu femeile care vin în delegație după materiale. Rămîn stupefiat, privind-o cu ochii măriți. Simt brusc o durere apăsătoare în piept, deasupra inimii și, pentru o clipă, am din nou senzația aceea de prăbușire pe care am avut-o în biroul de la I.L.L., cînd mi s-a spus că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și mă privește fix, cu mîinile încleștate pe capetele cordonului de la capot. Hm! surîde ea ironic, eu încă nu am fost dată disponibilă... Nu, că de tine e nevoie. Ai un capot foarte frumos... Ce vrei să spui? îngînă ea stupefiată. De unde știi c-am fost propus să fiu dat disponibil?! De la... de la... la noi, la spital, azi, la contravizită... Minți! Azi n-ai fost la contravizită! îi strig eu, întinzîndu-i o cursă. De unde știi? Cine-i de gardă azi? Doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ies în stradă și-o pornesc încetișor spre Cartierul de Nord. Aș vrea să mă gîndesc la ceva anume, să-mi alung starea de neliniște, să mi se pară drumul mai scurt, dar în capul meu nu stăruie decît privirea stupefiată, plină de groază, a fetei de la pîine, imediat ce cotul meu a lovit-o. A lovit-o acolo unde, de fiecare dată, îmi plecam obrazul să mă îmbăt de parfumul folosit de ea și să-i simt pielea gîtului înfiorîndu-se la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îl îndemn cu blândețe, străduindu-mă să nu se vadă cât sunt de curioasă. — Ei. Se gândește o clipă. Cum ar fi când îmi tot zicea că, dacă mai stă un minut în Reigate, își zboară creierii. — Am înțeles, spun, stupefiată. — După care a fost izbucnirea aia a ei complet isterică, în Furniture Village... — Izbucnire isterică? — A început să zbiere! „Am douăzeci și șapte de ani! Am douăzeci și șapte de ani! Ce caut aici?“ Până la urmă, au trebuit să vină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nunta din America, da? — Ăă... — Bex? Vocea i-a devenit mai aspră decât am auzit-o vreodată. Spune-mi adevărul. O, Doamne. Nu mai pot să mint. — O... o s-o anulez, zic stins. — O s-o anulezi? Suze ridică glasul, absolut stupefiată. O să? — Suze... — Trebuia să-mi dau seama! Trebuia să fi ghicit! Dar, ca fraiera, am plecat de la premisa că deja ai contramandat-o, fiindcă maică-ta se spetește să-ți organizeze o nuntă aici, în Oxshott și nimeni n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Spune-mi, suntem sau nu căsătoriți? Ochii lui îmi scrutează intens chipul. — Păi... OK, zic fără tragere de inimă. Adevărul e că nu suntem. Urmează alt flash orbitor. Când reușesc să focalizez din nou, Luke se uită la mine absolut stupefiat. Nu suntem căsătoriți? — Ai încredere în mine, OK? Să am încredere în tine? — Da! Așa cum ai promis acum fix cinci secunde! Îți amintești? — Am promis asta crezând că suntem căsătoriți! Deodată, orchestra filarmonică se lansează în Marșul nupțial și un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu cele mai înalte și mai ascuțite cizme negre pe care le-am văzut în viața mea. Scorpia în persoană. Toată lumea se întoarce spre ea, iar orchestra o lasă mai moale, neștiind dacă să continue sau nu. — Alicia? spune Luke stupefiat. Ce cauți aici? Îți place nunta, Luke? spune, cu un rânjet malițios. Face câțiva pași în cameră și invitații se retrag din calea ei. — Intră, spun repede. Intră și bucură-te de petrecere. Te-am fi invitat... — Becky, nu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
banii pe toate cadourile de nuntă pe care le-am primit la New York. Pe toate sfeșnicele de argint, ceainicele și toate tâmpeniile astea. Și am... cumpărat cu ele două bilete la clasa întâi, în jurul lumii. — În jurul lumii? Luke e sincer stupefiat. Vorbești serios? — Da! În jurul lumii! Îmi împreunez degetele strâns. Putem să stăm oricât vrem noi. De la trei săptămâni la... Îl privesc, încordată, cu speranță. Un an. — Un an? Luke se holbează la mine ca la nebuni. Glumești. — Nu glumesc deloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
biroul lui. Au sunat, au sunat, au bătut în ușă. Nimic. Până la urmă au spart ușa și l-au găsit mort. M. M.: Da, sunt situații. S. B.: Și a fost chiar în perioada aceea a Revoluției, am rămas toți stupefiați. Un om care părea de-un echilibru de invidiat, un tip optimist și un tip relaxat. Nu poți să știi ce are omul acasă. M. M.: Ăsta nu-i un motiv. Atunci era un motiv, dar acum, nu. S. B.
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
spate și tot așa până-l întreb ce-i cu el. Îmi răspunde: "Probabil că suntem filmați pe ascuns de securitate, cum vreți să mă compromiteți cu acest plic în care s-ar afla documente secrete sau bani!". Am rămas stupefiat. Dimineața următoare, când să-l iau la program, îl văd cam nedormit și-l întreb care-i cauza. Îmi răspunde că toată noaptea bărbați și femei au bătut la ușa lui încercând să intre peste el cu scopul "să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
fi! Cred! Tăcere. Vântul aduce de departe, o dată cu foșnetul frunzelor și urletele unei haite de lupi... Ștefan tresare și smulge sabia: Calul!!... Daniil îl oprește printr-un gest potolit: Nu-i nevoie! Vorbesc eu cu ei! Să vorbești?! întreabă Ștefan stupefiat. Cu lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup singuratic, adaugă Sihastrul și iese. Ștefan bagă sabia în teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am potrivit pe cap multă vreme, în fața oglinzii, o pălărie „de actor american” care îmi venea bine și m-am îndreptat pe la 10 seara spre locul dinainte stabilit. În timp ce credincioșii cântau „Hristos a înviat” noi răcneam „Toreadorul!” Mă gândesc acum stupefiat că ne-am putut preta la așa ceva. Culmea e că, dacă îmi amintesc bine, m-am dat în spectacol, nenorocitul de mine, tocmai la una din cele mai vechi biserici din București, demolată peste ani de Ceaușescu. Eu parcă eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cunoscător relativ bun al operei lui V.Cr., poate deveni coautorul, editorul romanului genial, reproducând pasajele potrivite. La început, desigur, nu se va înțelege nimic, după cum nici cei de la vamă nu vor pricepe o iotă citind de pe liste cu glas tare, stupefiat... Mersul la cinema cu Jeni... La cules de jir cu școala... Plimbarea cea mai lungă prin Clujul studenției... La „Patria” vizionând, cu tanti Tony și Doina, Umbrelele din Cherbourg etc. etc. Înainte ca lectorul - neinformat - să-și piardă cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
spate și tot așa până-l întreb ce-i cu el. Îmi răspunde: "Probabil că suntem filmați pe ascuns de securitate, cum vreți să mă compromiteți cu acest plic în care s-ar afla documente secrete sau bani!". Am rămas stupefiat. Dimineața următoare, când să-l iau la program, îl văd cam nedormit și-l întreb care-i cauza. Îmi răspunde că toată noaptea, bărbați și femei, au bătut la ușa lui, încercând să intre peste el cu scopul "să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
a fost proiectat într-un salt mortal pe cărare, împrăștiindu-se rotițele, șuruburile, spărgându-se sticla și carcasa ieșindu-i din mașinărie, toate organele, cum se întâmplă în tragicele accidente rutiere, în zilele noastre... Nu am putut țipa; am rămas stupefiat; abia târziu am urlat disperat, cum urlă câinii la nenorociri... Am salvat doar cadranul, care fusese aruncat mai încolo de locul nenorocirii, într-o tufa de flori galbene, urâcioase. Am trăit atunci una din cele mai mari dureri sufletești ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dintr-o cameră din dreapta iese colonelu’-procuror care fusăsă În procesu’ nostru. Și să uită peste noi și spune: „Dumneata ești Veleanu, domnule?”. „Eu.” „Ia vino-ncoa!” Și mă bagă În camera aia, Închide ușa cu cheia... A rămas toți stupefiați afară... Pe mine m-a luat transpirația din vârfu’ capului pân la unghiile de la picioare. Și-atuncea mi-a spus: „Nea Velene, să dai În judecată statu’ român să-ți dea banii pe timpu’ cât ai fost Închis. Că e
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
dramaturg „prospectează fenomenele”. Azi a admis că „despre Eminescu se merită să se scrie și în mai, și în iunie”! Lui Adam, care s-a îndoit de rostul unei inițiative „lansate” de el, i-a ghilotinat vorba: „Deocamdată eu gîndesc!” Stupefiat, A. a tăcut, dar mi l-a înjurat tot drumul spre casă: „Animalul!...” *Proaspăt uns director al Muzeului de Istorie din Piatra Neamț, ziaristul Cătălin Stupcanu ar fi avut (replica sa mi-a relatat-o Nancu) un acces de sinceritate, spunînd
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Mihai Telescu, și a lui George Macovescu (pe atunci președinte al Uniunii Scriitorilor) problema aprovizionării orașului Timișoara, probleme ale moralității tineretului, a cerșetorilor, a regimului de pașapoarte etc. și când am fost întrerupt de trei ori de către primul-secretar, sub privirile stupefiate ale obștei scriitoricești, asupra căreia plutea un duh de bătrânețe și lașitate. De mult folos i-ar fi fost societății românești contemporane critica aspră și obiectivă, oricât de distructivă ar părea ea unor minți îmbătate de ideologie. Așadar, stimați tovarăși
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Zaciu? „Tatăl, negustor ambulant, ilegalist. Mamă, surori, rude poartă numele cele mai picante.” Negustorul ambulant (deci sărac), ba Încă și ilegalist, nu prea avea, să recunoaștem, datele unui reprezentant pentru România al celebrei firme americane! Mi se Întâmplase să descopăr, stupefiat, asemenea spontane izbucniri ale unui mai adânc fond rudimentar și mediocru la unele Înalte fețe ale intelectualității. Un rafinat și greu de citit amestec de fudulie și frustrare exploda, când nu te așteptai, pelicula cosmetică. Mi se mai Întâmplase și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Universității din Chicago, Chicago Maroon, În noiembrie 2000, tocmai când avusese loc, Înțeleg, convorbirea radiofonică transcrisă și publicată În Tribuna. Textul se intitulează „Eliade Story” și este o reacție la apariția Jurnalului lui Sebastian. Despre acest Jurnal profesorul Zaciu afirmase, stupefiat (În Steaua, nr. 4-5-6/1997), printr-o dubioasă aluzie la Protocoalele Înțelepților Sionului, că ar fi fost „hărtănit În prealabil de nu știu ce Înțelepți de la un Muzeu israelian, care urmau să avizeze apariția”. După ce recapitulează „Istoria Eliade”, așa cum reiese din monografia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
un film despre acesta, conținând și secvențe de la ceremonia regală de la Stockholm. Imre prefera să nu-și amintească nici momentul de triumf, nici ororile care au urmat, era discret și afabil, ca de obicei. Discutam, firește, despre războiul din Irak, stupefiați. Marasmul actualității, alternativele politice dezamăgitoare, mediocritatea guvernanților și efectele aplatizante ale bombardamentului mediatic nu erau decât câteva dintre temele, deloc Încurajante, care ne preocupau, fie și Într-o atât de plăcută regăsire, a cărei ambianță și gastronomie ar fi trebuit
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]