5,716 matches
-
Goya, acesta mai ales în gravurile Capricii, demascând viciile umane, iar pe de altă parte, Jan Vermeer și Vincent Van Gogh creând o lume a luminii absolute. În teatrul grecesc antic și cel shakespearean de câte ori intervine justiția poetică, triumfă frumosul, sublimul: "Poezia restabilește acordul majestuos, ordinea sublimă", afirmă Hölderlin. În expresia sa cea mai înaltă, poetul a fost creat de natură pentru a-i sărbători frumusețile și a-i perfecta ceea ce nu a reușit pe deplin, a-i conferi perenitate prezentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Capricii, demascând viciile umane, iar pe de altă parte, Jan Vermeer și Vincent Van Gogh creând o lume a luminii absolute. În teatrul grecesc antic și cel shakespearean de câte ori intervine justiția poetică, triumfă frumosul, sublimul: "Poezia restabilește acordul majestuos, ordinea sublimă", afirmă Hölderlin. În expresia sa cea mai înaltă, poetul a fost creat de natură pentru a-i sărbători frumusețile și a-i perfecta ceea ce nu a reușit pe deplin, a-i conferi perenitate prezentul etern. Poetul este justițiarul frumuseții lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spre cea mai înaltă frumusețe. Căci poezia este o compensație din partea justiției universale, care încearcă să repare destinul uman al perisabilității și al nesemnificativului. Poezia este o experiență entelechială a unui mai înalt posibil. Cassius Longinus scria în Tratatul despre sublim: sublimul poeziei ne înalță tot atât de sus ca și Dumnezeu. El ne deschide al treilea ochi, ochiul transcendental sau simțul spiritului, dincolo de rațiune. Dar dacă justiția poetică refundamentează viața, lumea, existența în general, tot ea a creat divinitatea, așa precum afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cea mai înaltă frumusețe. Căci poezia este o compensație din partea justiției universale, care încearcă să repare destinul uman al perisabilității și al nesemnificativului. Poezia este o experiență entelechială a unui mai înalt posibil. Cassius Longinus scria în Tratatul despre sublim: sublimul poeziei ne înalță tot atât de sus ca și Dumnezeu. El ne deschide al treilea ochi, ochiul transcendental sau simțul spiritului, dincolo de rațiune. Dar dacă justiția poetică refundamentează viața, lumea, existența în general, tot ea a creat divinitatea, așa precum afirmă Eckhart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările, tânguirile. Idealitatea frumosului și a sublimului constituie realele adevăruri ale vieții ale unei vieți superioare. Căci nu este adevărat decât ceea ce te face să vibrezi, să participi, să pătimești la înaltă temperatură spirituală. Poezia este autentică în măsura în care poate deveni o normă de viețuire ideală și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
anumită zi, la un anumit ceas a creat un anume poem. Întreg universul prin undele sale vectoriale conlucrează cu o anumită structura genetică rezultând acel poem. Ca atare, nu a fost un hazard că omul ancestral a scris o poezie sublimă: era necesitatea singurătății omului de a se deschide spre divinitate ca supremă complementaritate, astfel că poezia s-a născut cu necesitate din rugăciune; nu a fost întâmplător că apoi s-a scris o poezie clasică, a ordinei intelectuale aici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
găsească coerență, un sens; iar dacă nu, poezia este cu atât mai profundă, indescifrabilă și deci mai superioară... Faptul este în perfectă concordanță cu postmodernista demolare a tuturor valorilor, a raționalității, a ordinei, a armoniei, a spusului simplu, profund și sublim. * Nu există hazard, ci numai imposibilitatea de a prevedea și discerne cauzalitatea apariției unui fenomen, factorii și mecanismul produceri sale. Dicteul care se află la originea marii poezii, a marii arte nu este opera hazardului, ci are o perfectă logică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
moarte, Eminescu nu evocă/invocă divinitatea. Absența din Miorița a vreunui apel divin ar putea avea următoarea explicație. Ab originem, acest popor a avut drept divinitate sfânta natură, lumea de aici (ca și Spinoza, de unde admirația lui Eminescu pentru autorul "sublimei Ethici"). Zeul traco-dac, Zamolxis nu este originar din ceruri. El a fost pe rând rege, apoi profet aici, pe pământ. Și după ce petrece doi ani în grota inițiatică, devine zeu. Prin urmare, fapt poate singular în istoria religiilor: zeul dacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Picasso cu temă genitală, de acum câțiva ani în "capitala universală" a culturii. Evident, trezirea din haosul malefic actual nu va fi opera hazardului. Va fi consecința firească a revoltei armoniei universale și a nobleței spiritului de a reinstitui "maiestatea sublimă a ordinei", fenomen care are loc de fiecare dată când apare o perioadă de restriște a spiritului, așa cum afirma Hölderlin. Salvarea va veni de la cei imuni la "molima freudistă"... "o filozofie rușinoasă și nerușinată care își bate joc de filozofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai mult sau mai puțin dramatică. Dar invocând ajutorul cerului, omul a creat rugăciunea, din care a luat naștere poezia tuturor timpurilor. Prin sortilegiul cântului, el întemeiază o neolume pe care să o poată locui: o Casă a Omului. Poezia sublimă a arhaicului (Benedetto Croce) ritm și melodie -, avea caracter incantatoriu, un ritual magic cu rolul de a conjura zeii și stihiile, iar pe de altă parte, de a se insera în ritmurile cosmice, adresându-se esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cultivarea infinitudinii marilor valori: adevăr, bine, frumos, dreptate, simțire superioară, măiestrie, devenind astfel curat în fața zeilor și dobândind privilegiul de a i se dezvălui taina supremă, "aflată înapoia tuturor tainelor", misterul ascuns după vălurile zeiței Isis, exemplu prin excelență de sublim, pentru Kant. Poemul-rugăciune al faraonului vizionar Akhenaton, închinat discului solar, este un rezumat al sublimității viziunii vechiului Egipt. Pindar afirma că sensul omului nu este de a încerca zădarnic să devină zeu ci, prin frumoase înfăptuiri, să se afle mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
or" "Tu mi-ai dat noroiul tău, iar eu am făcut din el aur" aceeași idee a poeziei ca fiind marea purificatoare. Căci dacă fiecare poem al Florilor răului este o voce a angoasei, două poeme înainte de toate, fac oficiul sublim al catharsis-ului Harmonie du soir, despre care am mai vorbit in acest volum, și Elévation. Poemul Înălțare este chemat să purifice inima și spiritul de miasmele otrăvite ale vieții de fiecare zi luându-și zborul în spațiile eterice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
săptămâni înainte de prima umbrire a minții. Or, ceea ce postula filozoful poet italian era zborul neîncetat al "intelectului eroic" în căutarea unei onto-axiologii supreme care nu pot fi atinse niciodată. De aici, zborul fără oprire. Aceeași maximă deschidere o întâlnim în sublimul poem al lui Rabindranath Tagore Lebedele, unde un stol de lebede, vast cât cerul, ia pe aripile sale universul, întreaga lume a finitudinii, într-o cursă către un dincolo, care fuge mereu și mereu dinaintea legendarelor păsări. Este cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
alternativă superioară, perenă valoric. * Suferința a fost creatoare cu deschidere cosmică în primul rând la omul în contact cu marile dimensiuni ale naturii, omul cel mai apropiat de cer, de începuturi. Ca atare, omul arhaic a creat poezia cea mai sublimă, constituind invocarea și nostalgia sa cerească. La polul opus, în epoca noastră, când viziunea cosmică a omului este blocată de invazia bunurilor de consum, a satisfacțiilor de moment, suferința metafizică a dispărut și, consecutiv, veritabila creație de artă. Epopeea sumero-babiloneană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suferința metafizică a dispărut și, consecutiv, veritabila creație de artă. Epopeea sumero-babiloneană din zorii culturii universale, Ghilgameș, este un poem al meditației asupra suferinței, creație unui popor profund sensibil la tragismul ființei umane. Și este semnificativ faptul că în acest sublim poem biruința etică este a omului, și nu a zeilor dușmănoși, acest lucru privind prietenia, anume dintre eroul căutând, găsind și ratând nemurirea și Enkidu. Singura nemuritoare este prietenia. La anticii greci, măreția tragicului consta în înfruntarea dintre om și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fără rimă, dezvoltând în schimb o metrică deosebit de rafinată, precum cea a vechilor greci sau a lui Hölderlin). Armonia este condiția ontologică a formelor în lumea umană. Diformul, dizarmonicul se dizolvă, se dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește", cum scria Eminescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
marii creatori ai diferitelor arte, dar mai ales în arta verbului, în poezie, există o conștiință superioară care îi impulsionează să creeze în numele acestei justiții de ordin poetic chemată să salveze viața transpunând-o într-o suprarealitate a frumosului, a sublimului Eliberarea radicală, posibilul suprem până la transposibil, adică dincolo de posibil și imposibil, o împlinește geniul, așa cum au recunoscut Kant și Eminescu, filozoful din Königsberg afirmând: "geniul însemnează a doua creațiune a lumii prin artă", înțelegând prin poezie orice artă, sens pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
său axiologic ? Pe de o parte, ca oaspete al această lumi, căreia nu-i aparține, a binecuvântat-o îmbrăcând-o "în aurul și purpura", poeziei, a sacralizat-o, cum și Pindar și Hölderlin o mai făcuseră, a ridicat-o la sublim. Pe de altă parte, a imaginat modalitățile de transcendere a acestei lumi în care fără voia lui, a fost coborât în "corpul cel urât", și anume: prin iubire, prin unirea lui tu cu eu să devină Dumnezeu din Dumnezeu, întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din transposibil, Panfilius, 2014. Corezonanțe orfice George Popa-Leonida Maniu, Panfilius, 2014. Aforisme: Însemnările unui oaspete al luminii, ed.I, Timpul, 1998, ed. II, Panfilius 2006. Filozofia literaturii: Spațiul poetic eminescian, Junimea, 1982. Prezentul etern eminescian, Junimea, 1989. Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian, Universitas XXI,2003; Libertatea metafizică eminesciană, Timpul, 2005: Deschideri metafizice în lirica eminesciană, Floare albastră, 2007; Luceafărul, Treptele spiritului hyperionic, Arhip Art, 2010; Eminescu, sau dincolo de absolut, Princeps, 2011; In principio fuit Eminescu, Panfilius, 2013; Metafora și cei trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
2005: Deschideri metafizice în lirica eminesciană, Floare albastră, 2007; Luceafărul, Treptele spiritului hyperionic, Arhip Art, 2010; Eminescu, sau dincolo de absolut, Princeps, 2011; In principio fuit Eminescu, Panfilius, 2013; Metafora și cei trei oaspeți ai poemului, Cugetarea, 2002; Trei fețe ale sublimului: Shakespeare, Hölderlin, Tagore, Poezia, 2004; Meditații asupra liricii universale, Poezia, 2007. Studii de literatură universală, Panfilius, 2010. Eseu dramatic: Imposibila aventură, urmată de Aporii ale tragicului, Cugetarea, 2001. Eseuri de artă: Semnificațiile spațiului în pictură, Meridiane, l973; Auguste Rodin, Meridiane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ar putea încifra, pentru a descifra toate acestea și altele la fel? Cred că ți-am mai spus cum voia Eminescu să pună în ecuație iubireaă Adică să prospecteze unicul raport al oxigenului și siliciului în infinitatea firelor de nisip... Sublimă iluzie! Ai înțeles, cred, nu-mi vine deloc ușor să fac speculații pe seama sfârșitului tinerei perechi despre care ți-am povestit. Nici nu știu dacă este, cum se spune, nefericit sau... fericit. El: - Stimate amice, dă-mi voie s-o
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
alege, hotărăște, condamnă. Când destinul individual al iubirii ajunge în lumina unui astfel de imperativ, ea află că numai prin moarte există pentru eternitate. Iar tu revii la strămoși, devii virtualitate, ca și dragostea când voia să atingă, prin tine, sublimul. Tu nu mai ești decât amintirea unei iubiri, o treaptă a ascensiunii în timp. Timpul de gheață, în care iubirea este din nou acasă, prin fiecare dintre noi, dacă ne-a ales. Observă, te rog, că nu fac, doamne ferește
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
accepți, sau nu... în care crezi, sau nu... Potențial, există în toți, dar se cunoaște prin unul, prin altul... Cine accede la ea simte vecinătatea morții, mai exact, un vânt al dematerializării ce precede liniștea marii bucurii. În asemenea moment sublim ar fi și stupid să încaleci balustrada de la terasa unui bloc turn... înainte de a absorbi întreaga savoare a clipei. Mă mai urmărești, ori te-ai concentrat cu totul în compunerea unei replici... zdrobitoare? P. S. Iubitul meu coleg nu a mai
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
cu toată plenitudinea numai la frizerie. În acest moment mare pentru națiune, fiece tarabă a devenit o tribună, fiecare colț de stradă s-a metamorfozat într-un for. Prin aer se simte un curent binefăcător, ce răcorește frunți incendiate de sublima fantezie a Măriei Sale. Singurul care nu și-a putut îndepărta un zâmbet sceptic este bătrânul anticar Cristofor din piața Decebal. Pentru el o ediție princeps valorează mai mult decât un principiu politic. „Ce sfântă inconștiență!”, ar fi exclamat în aceeași
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
motorului îi dau o stare plăcută. Depărtarea de această mulțime gălăgioasă, care poate fi, vorba unui scriitor de aici, o hidră cu multe capete, îi face bine. Totuși, pentru această uriașă adunătură încearcă astăzi un gest generos, oferindu-i un sublim și inteligent spectacol. Pâine și circ, asta le-a trebuit totdeauna... Pâine, slavă domnului, există din belșug în țara aceasta binecuvântată. Însă acești sălbatici au nevoie la fel de mult, dacă nu cumva în mod preponderent, de spectacol. Ei trebuie să afle
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]