3,015 matches
-
tot descoperea În orașul său. Mintea Îi Înregistra orice amănunt. Avea să Întocmească un raport precis pentru Comună, spre a pune frâu acelei decadențe. Se ridicase iarăși ceața, sufocantă. Când ajunse la biserică, se simțea obosit, cu hainele Îmbibate de sudoare. Edificiul era cufundat În noapte, o mare masă Întunecată ce abia se distingea prin Întunericul de la țară. Doar turnul se deslușea, lămurit, peste discul lunar. Își deschise drum printre dărâmăturile de dinaintea pragului. Înainta pe bâjbâite, prin bezna abia sfâșiată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se reduseseră la o fisură. — Ați vrea să susțineți că nu știți? — Care e acest adevăr, messer Alighieri? Ce ar fi vrut să reprezinte meșterul din Como? repetă celălalt, de acum cu ochii complet Închiși și cu fața brobonită de sudoare. Dante mai lăsă o clipă să se scurgă Înainte să răspundă. — Este posibil să fi avut intenția de a fixa În piatră un simbol al familiei imperiale de Hohenstaufen. Cardinalul Își redeschise brusc ochii, pe buze cu un zâmbet crispat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deschisese, scoțând la iveală o Încăpere. În dreptul ușiței Își făcuse apariția Antilia. Teofilo Îi parcurse cu privirea formele, care transpăreau cu farmecul lor sub pliurile delicate ale rochiei, aidoma unei statui a Venerei Întemnițată În veșmântu-i drapat. O picătură de sudoare Îi coborî pe frunte. Femeia Își scosese de pe față masca de călătorie, iar acum i se arăta În Întreaga ei frumusețe. — Ai ascultat? o Întrebă el. Antilia Încuviință din cap. Fixa cutia de abanos care zăcea Încă pe tejghea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încuibat pe pântecele ei, de unde urca În spirală către arcuirea sânului. Ochiul bestiei Îl fixa pe poet, chemându-l, În timp ce Antilia se apropia Încă și mai mult. Dante simți dedesubt rezistența saltelei, lenjeria mototolită și jilavă de umezeală și de sudoare, În timp ce trupul Antiliei se strivea de al său, alipindu-se cu toată disperarea unui suflet rănit de singurătate. Mâinile ei coborau să Îl caute. Iar priorul se abandonă În voia atingerii ei și se cufundă În sânul și mai apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întoarse la loc, Învins. Antilia Îl fixa În tăcere. Se ridicase de pe pat și stătea nemișcată În mijlocul Încăperii, În goliciunea ei triumfală. Șarpele multicolor strălucea cu inelele lui ce păreau Însuflețite de răsuflarea femeii. Trupul, acoperit de un văl de sudoare, strălucea la flacăra opaițului, ca și când toată umezeala nopții Înăbușitoare s-ar fi Întins peste carnea ei de bronz. Chiar și de la acea distanță, poetul continua să simtă parfumul acru al pielii ei, În păr, În barbă, sub unghii... — Cine ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
chipul său, În timp ce se arunca la rândul său peste piesa de mobilier, Încercând să Îl urnească. Se pare... se pare că e prins În cuie de zid... gâfâi el, roșu de efort. Fruntea lui Dante era și ea brobonită de sudoare. Cu toate că Împinseseră Împreună, raftul nu se mișcase nici un deget. Ca un nebun, se aruncă peste șirul de recipiente, azvârlindu-le pe jos, spre a crea un spațiu gol pe mijloc. Apoi, cu mânerul dăgii, Începu să lovească În fundul de scândură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
priviri indiscrete, se mărgini să spună, privind bănuitor În jur. Dante Încuviință din cap, luându-i-o Înainte spre chilia sa. Șezură unul În fața celuilalt, pe băncuțele spartane. Noffo Își lăsă gluga pe spate și Își șterse fruntea brobonită de sudoare cu o pânză pe care o scosese dintr-o mică bandulieră. Dintr-o dată, expresia i se schimbase. Parcă umbra chiliei Îi regenerase forțele. Omul acela creștea odată cu tenebrele. Privirea sa Își pierduse orice urmă din ipocrizia precedentă, revenind la natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca interpret activ. Prin urmare, autoritatea Comunei are nevoie de mai multe detalii pentru a lua o inițiativă atât de gravă, mai cu seamă față de o femeie de stirpe regală. Noffo Dei avea din nou fruntea acoperită cu picături de sudoare. — Iarăși cu legenda fiicei lui Manfredi... Ești Încăpățânat precum catârii din ținutul dumitale. Ți-am spus că nu această acuzație i se aduce femeii. Dante Îl fixă cu un zâmbet sarcastic. — Văd din cuvintele domniei tale că afirmația mea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
crăpătură În zidul de cărămizi care Îi Închidea calea de fugă dinspre partea dreaptă. Sări Înăuntru, sperând ca urmăritorii să treacă mai departe. Pitulat În umbră, cu inima cât un purice, auzi zăngănitul de fier cum se Îndepărta, În timp ce o sudoare Înghețată, În ciuda căldurii de vară, Îi cobora pe grumaz. Junghiul din șold Îl Încovoia. Speră că secera morții Îl cruțase și rămase nemișcat, temându-se că va auzi din nou ropotul pașilor și strigătele. Mai devreme sau mai târziu, pungașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi răspundă. Da, era un mic port, ceva mai Înainte, pe coastă. Da, trecuseră doi străini, care se Îndreptau Într-acolo. Negura se risipea, eliberând mlaștina din Întuneric. Trecu de o ultimă dună, În timp ce calul pufnea de oboseală, acoperit de sudoare. Dedesubt, țărmul nisipos al Mării Tireniene, cu valurile Încrețite ale unui curent violent. Marea era pradă unei furtuni de vară, care pe uscat părea Încă Îndepărtată, anunțată doar de rafalele de vânt umed și cald. Aruncă o privire rapidă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o tăbliță și număra: — ... o sută cinci, o sută șase, o sută șapte... Mai la vale, la picioarele ei, un om mic, mușchiulos, numai în fes și-n indispensabilii sine qua non, făcea flotări în ritmul numărătorii. Omulețul șiroia de sudoare, dar se vedea cât colo că e mulțumit. — Sultanul! - șopti cu admirație viziriul, arătându-l pe flotant. — ... o sută șaișpe, o sută șaptesprezece, o sută optșpe... - continuă cadâna. — E mare, dom’le! - se extaziase viziriul, urmărindu-și stăpânul. Episodul 38
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grâu din apropiere. Se opri o clipă la marginea lanului, adulmecă și, brusc, țâșni în zigzag spre mănoasele spice. Era o splendoare să-l privești; înalt, cu glezne fine, cu crupa încordată de efort, cu gâtul întins și roind de sudoare, calul părea un zeu modern fugărind o nevăzută nimfă prin pletele mângâioase ale grâului. Deodată, superbul centaur cu cap de cal și corp de taur își arcui în aer cele peste 400 de kilograme ale sale, făcu un salt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent care, din două-n două secunde, mișcă perdelele patului, făcând o deschizătură pe care tocmai intrase musca. Aceasta pășește acum fără grijă pe platoul frunții, ocolind broboanele de sudoare și căutând un loc mai uscat unde să se oprească și să se întindă. Eroare însă! Fulgerător, mâna grea a spătarului făcu un frumos arc de cerc și-și plesni cu putere capul. Surprinsă de rapiditatea mișcării, musca mai avu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un cap stingher, cu o inexplicabilă expresie de cruzime pe chip, de iepure. — E sala Capetelor - le spuse Ximachi, văzându-le privirea. Tot ce vedeți aici a fost vânat de Sima-Vodă. — O adevărată minunăție - bâigui Metodiu, simțind că-l trec sudorile. — Mda - zise Ximachi, obișnuit cu acest gen de flatări. Dincolo - le arătă el o ușă închisă - avem sala Trupurilor, dar încă nu e gata. Știți cum e: unele trupuri se mai rătăcesc, mai dispar... până le găsești, până le împăiezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
asupra blidelor de Lipsca și începură a gusta cu mișcări stăpânite obișnuitul borș grecesc. Un sunet plăcut, un zvon ușor de linguri căutând bucățile de carne se înălța spre uriașul tavan boltit sprijinindu-se pe pilaștri de marmură construiți cu sudoarea poporului. Cu glas scăzut, cuviincios, invitații schimbau între ei impresii, informații, solnițe, ardei iuți. Lângă bi-vel-vornicul Drăguțescu, mărunțica sa nevastă mânca grijuliu, abia deschizându-și gurița spre a primi lichidul călduț, delicios, din lingură. înghiți cu gingășie și-și întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
privi întrebătoare pe cei doi călugări, de parcă ei, bieții, cum ar completa un narator dibace, ar fi putut răspunde. — Preasănătoasă femeie - zise Metodiu cu ochii coborâți - uite ce este: de la drum lung venim și rasele noastre ne sunt încinse de sudoare și praf. Firești trebuințe ne mână a le schimba. Piaptănul ce-l cauți nu se arată a fi aici. Rogu-te, dară, să te duci în odaia ce ți-a fost hărăzită de Domnul, căci, din câte văz, numai Necuratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce viteză a luat! Ha-plea! Băi armură! Ia-mă, nene, și pă mine! Alo, domnu, vedeți că v-a căzut spada!” și altele, și altele. într-un târziu, cu aerul vâjâindu-i pe la urechi, căpitanul Tresoro se trezi leoarcă de sudoare, tremurând din tot corpul: cunoscuse femeia. Episodul 168 VISUL DOCTORULUI PELETO De mai multe nopți la rând, cu mici, neînsemnate variații, doctorul Peleto visa același lucru: se făcea că era într-un viitor îndepărtat tot la Veneția, care devenise parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
clintise, ba chiar părea că nici nu se trezise din somn în timp ce Vodă asudase pleznindu-l pe unde se nimerea. Gâfâind, Vodă se lăsă pe un divan din care ieșeau câlții. — De ce bei tu, mă Vasâle? - întrebă el potolit, ștergându-și sudoarea de după ceafă. Ia șezi tu colea lângă mine. Vasâle se așeză cu grijă. Nu ești mulțumit de mine? - zise Vodă. Nu trăiești tu bine acilea? — Ba trăiesc, bogdaproste - zise feciorul, brusc trezit. — Ți-am greșit eu cu ceva? - continuă Vodâ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ești, vezi și dumneata că banii ăștia câți îi am și câți recunosc, i-am dosit de ăia care te-au trimis ori nu te-au trimis, n-am de unde ști asta, banii ăștia deci i-am câștigat cinstit, din sudoarea frunții, prin negoț. De ce să le fi dat lor tot ce-am agonisit? Dacă vrei, uite, îți dau dumitale o parte, că, vorba ceea, nu-ți strică, mai închizi și dumneata ochii, te faci că plouă și dacă Buda mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
încărca un coș cu nisip, le striga celor de sus să-l ridice și să-i trimită alte pietre, cu care continua să formeze un cerc, astfel încât treceau ore fără să înainteze nici măcar o palmă. Când, epuizat și scăldat în sudoare, urca în sfârșit la suprafață, fratele său îi lua locul, și așa continuau pas cu pas, centimetru cu centimetru, cu acea capacitate de a rezista la căldură, oboseală și sete pe care numai cei din rasa lor o aveau. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din punctul lui de vedere era limpede că cine se omora alergând ca un nebun, fără nici un motiv serios, trebuia să ajungă direct în iad. Se apropie să-l mai privească, o dată pe băiat, văzu că-i curgeau șiroaie de sudoare și că tot corpul îi ardea cuprins de febră, în timp ce sute de muște se ospătau din rănile deschise de pe tălpi, și îl cuprinse neplăcuta senzație că foarte curând nefericitul acela avea să ardă în focurile gheenei. Alex Fawcett așeză în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rezistă. — Înțeleg. — Mă bucur că înțelegeți, și sper să vă fie de învățătură. La vârsta dumneavoastră nu este indicat să fii prea ambițios și să-ți faci iluzii că fără nici un ajutor poți distruge un edificiu ridicat cu ani de sudoare și sânge. - Alex Fawcett deschise cutia sa de havane, scoase una și o aprinse cu tot ceremonialul absurd al celor care se consideră experți în materie. În asemenea clipe, un astfel de ritual îl făcea să se simtă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la concluzia că era cu adevărat imposibil să continue înaintarea în condiții atât de infernale. — Stop! - ordonă. Ne vom odihni până la patru. Numerele cu soț să doarmă două ore. Apoi numerele fără soț. Oamenii se lăsară la pământ, leoarcă de sudoare și zdrobiți, dar își dădură seama imediat că automatele lor erau prea scurte și cămășile prea mici. Și, ca și cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, nu aveau nici măcar săbii. Unul dintre motivele importante pentru care un beduin preferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
n-ar fi putut fi niciodată mediul lor natural; și, din cauza asta, doar faptul că se mișcau, chiar și așa încet cum o făceau, avea drept urmare că fiecare por al pielii lor elimina în mod neîntrerupt o minusculă picătură de sudoare. Și acolo, în inima pustiului Tenere, fiecare picătură de sudoare valora cât o picătură de sânge. Dacă-ar fi stat pe loc, ar fi pierdut cam opt litri de transpirație pe zi, și ceva mai mult decât dublul acestei cantități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]