30,037 matches
-
lupta cu un cancer la gât. Se pare că știa de cumplita boală Încă din anul 2004, când a venit la Montreal pentru a asista la dezvelirea statuii lui Eminescu din Piața României, al cărei creator era. A scăpat de suferință pe 12 decembrie, În anul nefast 2008. Când l-am vizitat la București ultima oară, acum un an, nu mai putea vorbi. La gât, avea un bandaj care acoperea o rană ce nu se mai vindeca. Avea corzile vocale distruse
2008 - AN AL MARILOR PIERDERI. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1558]
-
-i comemorăm adormirea și lui Cezar Ivănescu, puhoi de entități imateriale mă Îndemnară Înspre Cimitirul Eternitatea din Iași. Inimii Clară Lumină i-ai fost mie, Proscrisul, / balsam și Țară a Verii cu Tinerețea În ea, / (...) Dacă mă-ntunecă azi de suferință abisul, / Clară Lumină din inimi, nu te-ntuneca! [Cezar Ivănescu, Jeu d’amour (Clară lumină)]. Aveam să-l revăd la mormântul lui don Caesar pe nimeni altul decât pe poetul Lucian Vasiliu, un alt neostoit spirit baaadenesc. Unul dintre puținii
Un ultim omagiu Omului, Actorului, Profesorului... Cornel Popescu (06.09.1944 – 10.03.2011). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Daniela Gîfu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1543]
-
de a-i vizita colecția din Cotroceni, a făcut noi achiziții. Plecând el la 12,30, rămân pentru prânz cu doi convivi mai puțin obișnuiți, Panaitescu și Pișculescu. Îi iau pe rând la privit: Primul își zice Perpessicius - suferindul; care suferință? poate aia de a fi român. L-a adus taică-său, dragoman de Ianina, la Brăila și l-a făcut din Panaiot, Panaitescu; din tălmaci grecotei, critic dâmbovițean. S-a înfipt bine la Fundații, la "Cuvântul". Mă umple cu zahariseli
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
tenacitatea dificultăților, preconiza căile practic salutare ale speranței și curajului creștin și românesc. Iată ce Însemnam În jurnalul meu, la capătul vizitei de la Cluj: „Bartolomeu Anania, la 78 de ani, are În spatele lui o viață de neîncetata luptă, aventură istorică, suferință, Încântare poetică, monahism vijelios și creație literară neistovita. Bartolomeu Își Îndeplinește misiunea de arhiepiscop cu elanul și dibăcia fermă a unui conducător de oaste. În politica Bisericii poetul acesta nu este un sentimental, nici măcar un amator de diplomație. Spiritul luptător
Întâlniri cu Bartolomeu Anania. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Nicolae Stroescu-Stânişoară () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1556]
-
orchestră Baad și-a asumat calvarul christic: „! cine vrea mă scuipa,/ scuipa cine vrea/ eu mereu tot urcu/ urc pe Golgota”. Într-un splendid portret (Maître de la clarté, În „Contemporanul ideea europeană”, măi, 2010), Gabriela Cretan vorbea despre iluminarea prin suferință și iradierea „de fascinație și tremendum”, Întreținute de răzvrătitul poet. Așadar, poetul-trubadur (baladeur), experimentalist, certat cu lumea, dar angajat ființial, scria „pe creier” și voia să ia În posesie conștiința, asumîndu-și destinul. Sondează, cu efort reconstitutiv, adîncurile mitice, dezvăluie amintirile
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
observat, biografemele (precum În Tatăl meu Rusia); icoana Înlocuită cu portretul lui Stalin consfințește triumful Răului (preexistent, care se Întinde Însă) și, uitat de „Părintele din ceriuri”, aduce - ironic - „laude” părintelui biologic („vrednicia ta de Tată”). Plîngerile sale, prevestirile rele, suferință atingînd pragul sacrificial, trase Într-o rostire ritualica, impregnata de tragism se lovesc de neincredere: „acolo unde nu te-ajută nimeni, acolo toată viața mea am stat”. Acuzat pentru „senzualitate excesivă”, izvodind „o poezie dezordonată” (scria M. Popa), aglutinînd motive
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
pieritor (deci nu increatul), descompunerea, degradarea etc., vegheat de trupul bănuielnic. Metamorfozele trup/ suflet În variantele Doinei, moartea (ritualizata) că „rod perfect”, prezența ei (familiară, senzuala) par a Întreține - accentua N. Manolescu - un manierism fundamental, nutrind „o poezie monocorda”, condamnată: „suferințele mari se făcură,/ De cum am ieșit din tine,/ că un ochi din orbită/ Toată căldură soarelui/ Menită fu să mă usuce”. Cultul iubirii, erotismul ce impregnează țesuturile acestei poezii cheamă În memorie poeții noștri timpurii, veșnic Înamorați. Cezar Ivănescu are
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
pe creier „cu negreala de pe suflet”. Infernul Baaadului, cu a sa pecete funebra Îngăduie acum revelația seninătății: o iubire expurgata, de limpezimea cerului sticlos, și-a domolit furiile temperamentale, rămînÎnd senina și sfîșietoare totodată. Descoperim aici atitudinea mioritica; poetul elimina suferință, Isi vindeca spaimă de urît doinind: „Doina o Îngîn și-o uitu”. Grefele de poezie populară În registrul bocetelor și colindelor fortifica această lirica (care, rămînÎnd doar „de inimă albastră”, s-ar fi anemiat). Or, Cezar Ivănescu actualizează doina și
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
poetul Împăca gingășia frusta și oralitatea sibilinica, Încercînd a reconstitui - pe model folcloric - un bocet al vechimilor, asimilînd toposuri arhaice. Dincolo de invenția lexicala, el, pornit În căutarea „mitologiei”, conjuga patetismul impersonal cu senzualismul topit Într-o incantație romantică, urcînd spre suferință hiperbolizata. Această jelanie trubaduresca, intelectualizata, captînd Însă o „sfîșiere ancestrala”, de o cantabilitate „dura” (observa, cîndva, Gh. Grigurcu) devine un veritabil erotikon, ființa barbara conștientizînd soarta corpului pieritor. Îmbrăcat, așadar, „În plînsoare”, poetul, asumîndusi riscul monotoniei, purcede la un ritual
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
poezie (necrezînd În evoluția genului) un discurs fundamental, un act liturgic prin care ne salvăm ( În spirit) de infernul teluric. Recuperată, spuneam, că arta tradițională, poezia că rugăciune (prepolifonică), cantabila, ca exercițiu exorcizant (Îmbrățișînd senzualismul estetizat) dezvolta de fapt o suferință poetizata, trăită - cu calm contemplativ - Între granițele imaginarului thanatic, temperînd combustia temperamentala. Fiindcă rodul Înseamnă „Înaintarea În moarte”; iar moartea-„curvană” (v. Doina/ Moartea peste tot), moartea că „program zilnic” Își dezvăluie puternicia, lucrînd - zice poetul - pentru gloria ei. Dincolo de
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
omenescului, ruină trupului. Bătăios, incomod și imprevizibil ca om, Cezar Ivănescu - poetul știe prea bine că „tot ce-a fost se pierde”; versurile sale fiind „cîntare și amintire”, ne propun, pe portativ imnic, spectacolul genezic, rememorînd „vremea cu greime”, Întunecimea, suferință; sau, mai evident ÎnRosarium, Într-o epocă de spiritualizata, sensul ascensional: „eu la cer m aș Înălțare”. Rivalitatea carnalitate/ spiritualitate, drumul anabasic, dematerializarea l-au „confiscat” pe poetul-profet, anunțînd dorită eliberare din „Închisoarea” trupului. Acest vector ascensional, asupra căruia stăruia
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
că Dostoievski a creat eroi literari egali celor din Biblia sau din Faust al lui Goethe. În Cartea lui Iov și în poemul lui Ivan Karamazov Marele Inchizitor, motivele filosofice legate de orînduirea divină, cosmică, și de cea socială, de suferința fără de vină, de libertata-robie și de protest sînt interferente. Operele analizate sînt legate între ele și prin fantastic și mit, dar și prin construcția subiectului. Comunicarea a provocat o dezbatere pe o serie de probleme de principiu. G. Șcennikov din
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
Dacă nu am fi cunoscut posibilitatea de a spune nu am mai fi reușit vreodată să fim de acord cu ceva? 843. Să fim cu toții martirii Lui Dumnezeu pentru că ne naștem Într-o astfel de lume? 844. Fără deșertăciune și suferință ar mai exista sfințenia? 845. Cred că orice altceva ar fi fost mai bun dacă ar fi fost pus În locul acestei lumi a iluziei deșarte. 846. Care foc nu-și are viața lui și care viață focul ei? 847. Lasă
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
din care antologatorul a alcătuit ceea ce-și dorește a fi un spectacol de adio, reprezintă un anotimp, o etapă a devenirii sale poetice, de la fragilul adolescent la robustul adult, către bătrânul obosit, dezamăgit, hărțuit nu numai de propriile-i suferințe, ci și de toate nedreptățile de pe acest glob pământesc, la începuturile celui de-al treilea mileniu. A-i opune lumea de dinaintea nașterii sale este mai mult decât o stratagemă, o replică dată destinului. Iar pentru aceasta, o lume mică ne
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
de autorul Însuși căci, referindu-se la a doua Întrupare a Luceafărului, acesta afirmă că„spațiul său existențial se contaminează astfel, prin posibila fuziune cu spațiul psihic al pământenei” (s.n.), de cele două câmpuri energetice ale condiției umane: patima și suferința”. Dacă admitem că profanul și sacrul, imanentul și transcendentul caracterizează lumi diferite, atunci o idee ca aceasta este extrem de valoroasă : „Hyperion vrea să insereze În sfera lucrurilor nemuritoare o nouă valoare, un nou spațiu: spațiul spiritual al iubirii pentru o
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
lui Hyperion și, În mod evident, răspunsurile Demiurgului aruncă o lumină nouă asupra continuării virtuale a nemuritorului poem. Rezumând, câteva din ideile susținute de George Popa, ne oprim mai Întâi la mărturisirea Demiurgului că ”tot ce-i viu/ Menit e suferinții” și că În momentul creației omului („Eu din iubire am gândit/ În om un alter ego”) nici Demiurgul Însuși nu știa acest lucru .” Nici eu nu am putut să știu/ Când formă-am dat ființei”. Altfel spus, independent de creatorul
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
nu văd, nu înțeleg ceea ce se poate atât de ușor citi în ochii fiicei lor, pe fețele surorilor, ale medicilor?! Oare iluzia, minciuna pot fi mai puternice decât inteligența, rațiunea, logica; ba chiar mai tari decât cele cinci simțuri, decât suferința și durerea?! Nu cumva în spatele acestui mister se află Frica? Ieșind din rezerva 275 mă gândesc la fostul meu prieten, Jean M., comunistul condamnat la moarte într-un lagăr nazist și salvat, ca prin minune, în ceasul al 12-lea
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
vom învinge! răspunde culoarea mărului. Dimineața, devreme Viața noastră e un bazar cu oameni care mai mult vînd decît cumpără. Cu gîndul ăsta se trezi în minte, ce bizar!, De mult nu mai avusese în creier o așa de mare suferință. Dacă gîndesc înseamnă că sînt liber, își spuse, Atins brusc de fîlfîitul unei aripi interioare Cu care începu să lopăteze prin cerul de sub frunte Ca și cum și omul s-a născut pe lumea asta Ca să zboare. încercă să iasă în lume
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/9789_a_11114]
-
spre el o față nemișcată. Doi ochi neutri care de acum înainte au să vadă mai mult decât are să le permită mintea ei, tot mai excitată. Neutri, dar încălziți de fosta prietenie - singurul sentiment pe care nu-l atinge nici suferința, nici degradarea, nici timpul, dacă știi să-l aperi, însă, de amestecul lacom al trupurilor. Prietenia a încălzit incestuos nepăsarea fizică a începutului și va rămâne în amintirea ei înconjurată de galbenul intens, orbitor, al frunzișului de octombrie, de emoția
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
scriitori, cu medalioane literare și cu o prefață sensibilă și informată, scriitori din care aproape toți au confirmat aprecierile lui Emil Giurgiuca. Cea de-a doua antologie Transilvania în poezia românească este o istorie poetică a Ardealului ca tărâm al suferinței românești, cuprinzând mai cu seamă un patetic și convingător protest liric împotriva Dictatului de la Viena, care sfâșia Transilvania în toamna anului 1940. În fine, Emil Giurgiuca este unul dintre cei mai harnici și mai talentați traducători din literatura maghiară, comparabil
Antologie centenară by Ion Buzași () [Corola-journal/Imaginative/9978_a_11303]
-
Sibiu și să-i comunic descoperirea mea. (Îl chem la telefon din Bloomington cu o anumită regularitate, încerc astfel, de departe, să-i mai risipesc sentimentul de singurătate care-l apasă din ce în ce mai neiertător după anii petrecuți "pe patul meu de suferință", cum îmi spune el invariabil.) Mircea a rămas puțin mirat că am găsit această frază în Point Counter Point, credea că citatul figurează în alt roman al lui Huxley, Eyeless in Gaza. Poate că are dreptate, poate că figurează și
O pagină de jurnal despre Mircea Ivănescu by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/9770_a_11095]
-
Dan Stanca sunt strigăte de disperare pentru degradarea omului și a societății moderne, manifeste pentru reconstrucția unei tradiții profunde din care nu poate lipsi credința religioasă. Fără aceste puncte de sprijin, omul e singur în fața abisului. Prins iremediabil în "infernul suferinței concrete", riscă "prăbușirea în molozul propriei cărni" (p. 31). Omul lui Dan Stanca este victima unei crize metafizice devastatoare, iar personajele sale sunt expresia unei ideologii ce poate fi rezumată de titlul cărții lui Julius Evola, Revolta împotriva lumii moderne
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
de exaltat al credinței. Vrea să-și învingă limitele, să devină un martir adevărat (p. 45). Deznădăjduit și vulnerabil, voia să fie un profet, un vizionar, să facă "ceva șocant, scandalos, revoltător, incredibil, mistic" (p. 48-51). Îl intriga nepăsarea în fața suferinței semenilor, îl intriga cultivarea aparențelor. Fire dezechilibrată și irațională, el renunță din delicatețe la iubirea Ruxandrei, pentru a o proteja de dezastrul care emana din exaltările lui, și i-l recomandă pe Cristian, un tânăr echilibrat, credincios, grijuliu etc. (p.
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
i-l recomandă pe Cristian, un tânăr echilibrat, credincios, grijuliu etc. (p. 58), un bun partener pentru o căsnicie durabilă. Horia se abandona "unei transe a flagelării și autoflagelării", se bucura că răul există și avea o voluptate masochistă a suferinței (p. 60). Elisabeta Smeianu, femeia damnată (p. 108), va deveni în cele din urmă, prin uneltirile medicului ginecolog Viorel Untaru, soția unui Horia distrus și distructiv. Nu se poate imagina o combinație la fel de morbidă. Prozatorul merge pe linia dostoievskiană de
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
se așternuse mult praf. Puteau fi brațe, picioare, omoplați, toate însă înghesuite, deformate" etc. (p. 166). Ai zice că e un carnagiu al infernului, proiectat în sexul femeii. Privitorului i se pare că ceea ce vedea "exprima o știință savantă a suferinței". Întrebarea firească e dacă asemenea scene au vreun rost în roman. Evident că aceste episoade trebuie proiectate în regim halucinatoriu și nicidecum realist. Horia Cantacuzino, "absorbit de strălucirea inumană a abisului" (p. 189), este un vizionar al apocalipsului (în finalul
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]