105,057 matches
-
cu convingere. Dar pe tărâmul poeziei, în lumea cuvântului amărăciunea se mai destramă, chiar dacă nu de tot: „Fluturi albi, gândurile mele/ le aprind, le ascult,/ le privesc, le ating./ Fluturi albi/ îngeri desculți/ printre zăbrele/ pășesc tăcuți/ umplând temnița rece/ sufletul greu/ de Dumnezeu./ Cuibărit în cuvânt/ printre umbrele reci/ reaprind în mormânt/ steaua stinsă pe veci/ vestind morților vii/ Reînvierea". De obicei, cei care scriu bine își și dau seama că sunt buni, merg la sigur și nu așteaptă de la
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13830_a_15155]
-
Bunăoară un amestec de modern și arhaic, de urban și bucolic, dincolo, s-ar zice, de-o intenție de poetică, precum o respirație generoasă a organismului liric. Lucrurile diferite sub raportul naturii și al vîrstei lor își răspund cu dezinvoltură. Sufletul copilului se vădește prea analitic, fiind precumpănitor spontan-sintetic: "prima dată muri pe șezlong la știrile de seară/ înainte de a trece pe HBO plopii/ băteau în geam cu brațe subțiri/ de care atîrnau frunze/ ca niște rufe sfîșiate de vînt spălate
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
le aruncăm săgeț curioșilor care încearcă să se apropie de poterne." O vagă și persistentă atracțe pentru Evul Mediu îmi aduce adesea în minte imaginea seniorului feudal izolat de lume, care-și stăpânește domeniul cu mână forte, având însă un suflet bun. Nu face mare lucru, doar o mică orgie din când în când. Bea hidromel și vin bun în fața unui foc de lemne, la care se frig animale întregi. Timpul nu schimbă lucrurile. Omul trăiește în lumea lui interioară. Călătoriile
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
în molusca (e vorba lui) jurnalului fără coloană vertebrală. Hogaș ar fi un "diletant superior" și un "minor mare". Presiunea simpatiei recent dobîndite de către Hogaș îl silea, iată, pe Călinescu la această paradoxală apreciere. Lui Lovinescu i se pare un suflet primar, un homerizant, ca de altfel și lui Streinu � care l-a și editat), văzînd în plus în el un amator, spre deosebire de Cioculescu în ochii căruia Hogaș e "un meșteșugar lucid și aplicat" și un clasicist baroc. "Un Creangă
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
locurile și traseele de joc, și chiar un cîine În final, cîinele desenat se transformă, pe ecran, într-unul adevărat, așa cum, cale de 3 ore, cît durează filmul, tot ce era convenție, distanțare, vid scenic capătă concretețe, carne, fibră nervoasă, suflet. Deși filmul are un "povestitor", o voce din off, și e împărțit în 9 capitole, cu "sumarul"anunțat la începutul fiecăruia, deși uneltele de lucru, aflate la vedere, sînt teatrul și literatura Lars Von Trier transformă totul în cinema pur
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
poți eu te rog/ să mă ridici cum poți". Pe aceeași coardă sună și un îndepărtat, aproape stins ecou arghezian dintr-o Duhovnicească lipsită de metafizică, în nevoia acută a unei vecinătăți protectoare: "am ochii în gol buze uscate/ am sufletul sec/ și mă plec/ spre tine/ vecine". Nesiguranța de sine, vulnerabilitatea, marea fragilitate a ființei în fond lipsite de apărare și menite unei funciare singurătăți constituie tema obsedantă a acestei poezii care-și surdinizează cu fiecare vers strigătul interior: "în
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
E oriunde e și vede/ Îl vedem și nu ne vede/ În semeni nu se încrede. Totul se încheie într-o concluzie valabilă, deloc greu de acceptat: Vedem grosimea filei fețele ei, o zi o viață o lume./ Nu vedem sufletul nostru o piatră, o cruce, o filă, un nume. Că veni vorba de nume, autorul ne spune, într-un ultim rând, că ( scrierea? fila?) este Culeasă de Duh Noe Bega. Plicul ne-a sosit din Caracal. Rămânem în așteptarea unor
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13885_a_15210]
-
numele Koke, încearcă să se regăsească pe sine, adevăratul eu creator. Este tot un Paradis. Aici rădăcinile nu au fost alterate de civilizație, vechile credințe, tatuajele, cultul idolilor, bărbatul-femeie mahu, dragostea sunt ca în timpurile primitive. Koke pictează cu „culorile sufletului", care n-au nimic în comun cu cele reale, caii sunt roz, soarele e negru, iar valurile au culoarea smaraldului. Si Flora și Paul descoperă de fapt „un paradis interior", amândoi trăiesc o anumită stare care îi face să acționeze
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
s-o reinventăm. Spre binele literaturii care, altminteri, își pierde scara de valori. L.V. Critica nu mai are în România statutul pe care îl avea sub comunism, când cronica lui Eugen Simion din România literară era un eveniment așteptat cu sufletul la gură fiindcă putea face sau desface destinul unei cărți, chiar al unui autor. Așa cum există acum o literatură Desperado, care, după fluxul conștiinței (refuzul a două milenii de convenții literare) este un refuz al refuzului, o alchimie disperată de
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
în momentele marilor adevăruri, cum ar fi rutul, nașterea sau rugăciunea, femeile își redescoperă idiomul originar, îl încalecă de-adevăratelea pe efebul cu părul ca pana corbului și cu un început promițător de burtică precoce, sau aș fi urmărit cu sufletul la gură să văd cui îi mai pune piedică Andreea Marin, cea care țopăie ca o căpriță pe pajiștea de polimeri din studioul suspinelor în vreme ce fachirul hispanic, dacă nu mă înșel, tocmai își revarsă energia și harul asupra unei găini
Big BrOtherși goana după vînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13933_a_15258]
-
ce mari matematicieni se ascund în corijenții de astăzi. Iertați-ne. E normal să i se pară oricui a scris nu mai mult de 20 de poezii că sunt extraordinare, că ele îl exprimă doar pentru că și-a pus tot sufletul în ele, și încântat de întâmplare să spere sincer că lumea asistă la nașterea unui geniu. De cele mai multe ori, din păcate, nu este vorba de așa ceva. Rubricii acesteia i se adresează lume de toată mâna, cei mai mulți veleitari, agramați, candizi, persoane
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13941_a_15266]
-
Liviu Dănceanu De Șase decenii Valentin Gheorghiu se dăruiește semenilor cântând. Este felul său de a-și prezerva integritatea. Mereu dăruindu-se, rămâne mereu întreg. Mai mult, cu fiecare ieșire la rampă, sufletul lui sporește, iar setea spiritului este mai puternică. O sete potolită cu măsură, căci, nu-i așa, doar sorbind încet, își stinge setea cel însetoșat. Poate că firescul este ceea ce palpită cel mai puternic la Valentin Gheorghiu: tușeul prin care
La o aniversare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13936_a_15261]
-
nu-l mai deslușeam cum se cuvine. Abea atunci, copleșit de condiția tragică a acelor bieți handicapați ai văzutelor și auzitelor, regăseam, re-înțelegeam harul divin, comoara fără de preț, oferta dumnezeiască a substantivelor trebuitoare unei existențe raționale, a adjectivelor țâșnind din sufletele noastre bântuite și colorând viața atât de felurit, nevoia însemnărilor, a scriiturilor cum vor fi fost ele făcute, pe stânci ori pe piei de animale... Construcția... gramatica... sintaxa și ce mai trebuie spre a făuri, în timp, instrumentul sacru al
Îndemnurile pentru vite by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13957_a_15282]
-
Nu. Ea este adusă din cafeneaua întunecoasă și se uită în soare fără să clipească. În lumina zilei un punct de negru binefăcător care se varsă repede într-un client livid. E asemeni picăturilor de profunzime neagră pe care uneori sufletul le distilatează și care dau un ghiont binefăcător: Pleacă! Îndemn să deschizi ochii. Case suedeze răzlețe O învălmășeală de brazi negri și de raze de lună fumegânde. Aici zace afundată coliba și nu e nici un semn de viață, până ce roua
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
umed, hașurată de linii de oțel și îndemnîndu-te la drum, ca și cum ar fi fost niște prelungi magneți ce atrag materia mișcătoare de pe peroane, încă nehotărîtă dacă să o pornească sau nu. "Nu, pentru Dumnezeu Încă o călătorie Nu", îmi striga sufletul ascuns între rugii aprinși. În afară de absurdele soluții de evadare ale vieții, care n-au avut cum să dureze, pentru că niciodată n-am putut să mă statornicesc în ele, cunoșteam doar un loc stabil, cumva în afara existenței în comun, și totuși
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
parcurs coerent, care a parcurs etape de dezvoltare de-a lungul deceniilor, este cineva care are un mesaj distinct și o voce recognoscibilă în vacarmul avalanșei de imagini de tot felul care inundă până la saturație piața și în egală măsură sufletele noastre. Mi-a fost greu și jenă pentru că a trebuit să iau în serios ceva care nu este serios, să privesc adânc și cu profesionalism ceva care este facil și lipsit total de profesionalism, ceva care este departe de artă
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
o rușine pentru arta românească și la urmă pentru autorul însuși. Cu această manifestare dorită prestigioasă ne-am făcut de râs în fața Occidentului, am arătat cu emfază cât de neprofesioniști putem fi, am arătat astfel un chip fals, hâd, al sufletului românesc, al artei adevărate românești, chip care nu este așa, artă care nu se recunoaște în încercările timide, de un amatorism de duzină, gen casă de cultură de cartier periferic bucureștean. Arta este un lucru grav de care doctorul Dumitresco
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
am fost aduși este unul de talcioc, de bric-à-brac, de mărunt amatorism care nu reprezintă nici România, nici spiritul românesc. Dacă ar fi așa, dacă ceea ce vedem pe simeze ar reprezenta cu adevărat țara, ar fi vai și amar de sufletele noastre și de viitorul țării. Mă întreb atunci, ce sens a avut alegerea acestei producții cu pretenții artistice să reprezinte România? Răspunsul este fără echivoc: nici unul. A fost o greșeală. Ne înșelăm cu ușurință atunci când bolnavi fiind ne ducem să
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
dumneata, domnule Mârzea, prinde așa, un fel de patină neclară, tulbure, echivocă". Selectat până la urmă este Dumitrașcu, tânărul doritor de ascensiune socială în care Mârzea ghicește un posibil "complice". Îi face acestuia servicii de tot felul, i se vâră în suflet, îi devine repede indispensabil, ca partener de lungi convorbiri zilnice și în cele din urmă ca sfătuitor. Nimic altceva decât să chefuiască nu poate face Mârzea pentru sine, dar poate face mult, imens, pentru celălalt, pentru "complicele" ales. Fără măcar să
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
și în directă legătură cu aceasta, explicația dată de părintele paroh minunii icoanei cu mir (explicație dată și de alți preoți, fără excepție, de cîte ori astfel de fenomene s-au petrecut) conduce mai curînd la superstiție decît la luminarea sufletului. Nu sînt competent în astfel de întîmplări și nu văd de ce mi-aș da cu părerea. Dar mi s-ar fi părut normal ca preoții să spună credincioșilor cu totul altceva decît spun deobicei în asemenea ocazii. Ei sînt datori
Educația religioasă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13971_a_15296]
-
mic cântar de scrisori, cu pârghii și talgere de alamă, un obiect de o complicație amuzantă, ce-și pierduse demult folosința, devenind o piesă inutilă, decorativă. Contemplase adeseori cu mult interes, în casa unchiului Arthur, o asemenea jucărie, dar bătrânul, suflet hain, nu-i îngăduise niciodată să pună mâna pe ea. Nu pun mâna, doar mă uit" - asigurase el de astă dată, grăbindu-se să urmeze îndemnul bunicii, dar bătrâna prietenă protestă vehement: Pune mâna, mein liebes Kind, joacă-te cu
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
dintre cumpătații înțelepți și acei nebuni care uită de poruncile prudenței, de calculul probabilităților și intereselor proprii, care "au îndrăznit, au crezut și iubit fără măsură" ( sublinierea mea), este înclinat să ia partea ultimilor, ca fiind cei care dau "glorie sufletului omenesc". Și îl citează drept pildă pe mitologicul Icar. "Un om rezonabil rămîne cu picioarele pe pămînt, nu își lipește aripi cu ceară și nu zboară spre soare ca să se prăbușească. Dar nebunia lui Icar a devenit simbolul zborului, și
Exagerare, pasiune, fanatism by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14013_a_15338]
-
spre "virilitatea" și tirania afirmării propriei identități. Câtă lumină, viață, energie vitală și forță organizatoare puteau simți când exista un NOI! În Itinerariu spiritual sunt pasaje care amintesc de fervoarea predicilor din evul mediu: "...Scriu pentru că simt în carnea, în sufletul și în creionul meu revărsări de viață proaspătă, străină de viața pe care o duceți dvs. de decenii. Scriu pentru că simt în nări neliniștea greu stăpânită a celor de-o seamă cu mine și ascult înarmarea surdă, preludiul războiului ce
Primul Eliade by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14003_a_15328]
-
cinematografiei românești. Pentru că cine mai știe vreun regizor al nostru plecat să facă "o comandă", un film de protecția muncii, despre primul ajutor în caz de..., și transformîndu-l într-un "poem cinematografic" de o originalitate, în context, șocantă, despre "protecția sufletului", apt să lase perplexă și cea mai hîrșită cenzură?... Sau un regizor plecat să facă un fel de documentar "despre țăranii din Dobrogea" și despre "vitalitatea agriculturii socialiste" și transformîndu-l pe cît de firesc pe atît de aberant -, într-o
Lupta cea mare a lui Mircea Săucan by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13989_a_15314]
-
a fost secretar de partid la Sahia, este unul dintre acele mistere extraordinare care aparțin marilor artiști". Descoperi, explicit sau printre rînduri, multe povești ( dacă se poate spune povești) despre mecanismele unei cinematografii în dictatură, despre atmosfera unei lumi, despre sufletul unui om. De pildă, povestește Săucan, cel născut, în ’28, la Paris, dintr-o mamă evreică și un tată român ( bivalență care l-a torturat cale de o viață): "În 1987, pe 23 februarie, a murit mama mea. 23 februarie
Lupta cea mare a lui Mircea Săucan by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13989_a_15314]