706 matches
-
se traduce în faptul că memoria capătă funcția de a restaura trecutul văzut ca posibilitate uitată a ruinei prezentului și de a regăsi înțelesul temporalității ca durată plecând de la momentul actual al crizei. În sens larg, pentru Benjamin experiența determină survenirea absolutului în limitele derizorii ale detaliului material, ale gestului mărunt sau ale prezenței discrete și anonime. Ontologia slabă, fluidă a lumii urbane este premisa acestei experiențe prin care deplasarea devine o căutare a „Mumelor“, a conceptelor originare, fără ca acestea să
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Failibilitatea clădirilor și a oamenilor este mascată de fațadele impozante și de rapiditatea mișcărilor, pericolul și întâmplările neobișnuite găsindu și locul apoi doar în paginile ziarelor. Presa cotidiană devine astfel un revelator al orașului în natura sa de eveniment, de survenire neașteptată a întâmplărilor și de caleidoscop al formelor vii care îl compun. Lumea ziarelor îi este străină copilului; în locul ei se insinuează lumea magică a spiritelor“ care se desprind din liniile drepte ale zidurilor, dând seamă de viața pietrelor care
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de la scrierile despre drama barocă, trecând apoi prin teza lui Benjamin despre romantismul german și terminând cu scrierile sale zise „urbane“, aceste gesturi se compun în imaginea unei „asceze“ a subiectului și a structurilor sale constitutive pentru a lăsa locul survenirii obiectului în istoricitatea sa originară. Semnele acestei istoricități, arată Benjamin, se înscriu ca urme pe chipul lumii, transformând-o în alegorie. Imaginea dialectică este, pentru secolul al XIX-lea, ceea ce este alegoria pentru baroc. Descriind metropola ca imagine dialectică, Benjamin
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
modernitate, raportul dintre religie și identitate s-a răsturnat. Biserica a fost etatizată, iar ortodoxia a fost naționalizată. Odinioară garant spiritual al identităților etnice, pe care le învăluia și le depășea prin universalitatea lui, creștinismul răsăritean s a instalat odată cu survenirea modernității în limitele diverselor națiuni, a fost subordonat categoriei naționalului. Mai mult, prin ceea ce Paschalis Kitromilides numește unul dintre cele mai mari anacronisme ale istoriografiei balcanice, această răsturnare a fost proiectată asupra întregului trecut est-european, pentru a da conceptului modern
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
îl copleșesc (Birmes et al., 2003). De-a lungul timpului numeroși autori au reușit să intuiască și să descrie cu înțelegere simptomatologia stresului posttraumatic. Descartes observa în secolul al XVII-lea că evenimentele ce produc frică modifică mult timp după survenirea lor comportamentul uman (Tomb, 1994 cit. în Birmes et al., 2003). 1.2. Delimitarea științifică a conceptului de traumă Începând cu secolul al XVIII-lea, o dată cu dezvoltarea medicinei, manifestările ce până atunci fuseseră descrise doar în context literar și filozofic
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
raportat un istoric traumatic personal, 77% au mărturisit că au fost atacați sau amenințați la locul de muncă. Asistenții sociali care au raportat experiențe traumatice anterioare angajării lor, prezentau o vulnerabilitate crescută de a dezvolta simptome ale stresului traumatic secundar. Survenirea unui singur eveniment traumatic la locul de muncă nu era în relație cu severitatea simptomelor în schimb cu cât numărul experiențelor traumatice la locul de muncă era mai mare, cu atât simptomele de anxietate, furie, suspiciune, gânduri intruzive și distres
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
naturii; c) sufletele libere, rebele, ce rătăcesc între spațiile intermediare. în ceea ce privește prima categorie, fiecare religie instituie o ceremonie, un adevărat cult al acestui tip de suflete, respectiv cultul morților/strămoșilor. Sufletele continuă să ființeze într-un anume fel și după survenirea morții, iar dacă ceremonialul despărțirii de această lume nu este dus până la capăt, ele vor continua să frecventeze lumea celor vii. Reminiscențe ale gândului animist se regăsesc și în plin spațiu creștin. Este vorba de credința în strigoi, un spectru
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
controla și asimila anumite experiențe intensificate până la sublim ale spiritului uman? Străfulgerarea inspirației și truda demiurgică ce definesc creația artistică generează o breșă metafizică în continuumul banalității cotidiene? Se deschide această breșă înalt-perturbatoare spre și întru transcendență? Experiența Erosului ca survenire ce se relevă incompatibilă numirilor și definirilor raționalului proiectează oniric spre primordialitatea întemeietoare ce pulsează dincolo de timp și spațiu? Este îndrăgostitul un cronicar abisal și aparent naiv al tensiunilor transcendente? Frivolitatea sa nu este semnul unui alt tip de putere
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în căutarea unei noi regrupări care să permită saltul spre abisul altor lumi. Această stare îl introduce în solitudinea funebră ce-și va atinge apogeul odată cu pasul înstrăinării și proiecției dincolo de viață. Finalitatea vieții și singurătatea morții sunt extreme ontice, surveniri răsturnate în raport cu entuziasmul naiv al ființării întru cotidian. Deși este incapabilă să le înțeleagă esența, rigoarea socială învăluie și așează aceste inevitabile apariții ca repere enigmatice asupra cărora privirea mundanului cotidian nu trebuie să zăbovească. La fel sunt abordate și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cum fragilitatea copilăriei și a adolescenței, echilibrul de sine al maturității, descendența calmă aferentă apusului de viață dar și momente excepționale ce pot tranzita pelerinajul terestru al omului precum atingerea erosului și a muzelor creației artistice, toate aceste realități și surveniri ontice sunt preluate și încadrate în eșantioanele structurii formale impusă de vigilența socială. Această autoritate se dovedește suveranul ce supraveghează și conduce mobilitatea existențială din și chiar dincolo de cetate, în exterioritatea comunității umane stigmatul social menținându-și, cel mai adesea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și măsură viața întru transcendent? Și ce funcție împlinește un astfel de spectru? Concretizarea dorinței de retragere spre viețiuirea întru mistic, desprinderea efectivă din planul dinamicii sociale pentru integrarea într-o continuă trăire dăruită sacralității este urmată îndeaproape de copleșitoarea survenire a celor dintâi iluminări ale revelației. Privirii conștiinței i se deschid, la începutul clar-vederilor sale, profunzimea și fundamentele metafizice ale mundaneității și complexului social ce poartă majoritatea existențelor umane. Esența acestor temelii se dovedește a fi efemeritatea dictată de fluxul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de zi cu zi. Este reacția instinctului de a trăi înglobând evenimentul morții printre altele ce aparțin vieții, diminunâdu-i perspectiva cutremurătoare și asfixiantă, așezându-l în rândul banalităților care vin spre a trece. Dar moartea își păstrează adevărul inevitabillei sale surveniri ca final de parcurs terestru pe care omul trebuie să-l încheie la fel de singur precum l-a început. Cei care îi însoțesc primul și ultimul pas nu-l pot întovărăși decât din sau până la pragul enigmatic dintre viață și moarte
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
un gigant conglomerat de iluzii și umbre ce-și mențin conturul preț de o voluptoasă clipă spre a se dilua apoi în obscuritatea indefinibilului. Conștientizarea acestui peisaj metafizic drept o realitate fundamentală ce aparține paradigmei umane nu poate determina decât survenirea, amplificarea și consolidarea stării de pesimism ce inundă spiritul atins de luciditatea mistică. În centrul imaginii descurajante se află drept principal personaj moartea ca finalitate comună a tuturor demersurilor omenești indiferent de pozitivitatea sau negativitatea lor ca sfârșit infailibil pentru
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
epifanică a prezentului și anularea viitorului ca posibilitate temporală. Omul se descoperă pe sine ca entitate înlănțuită timpului dar capabilă să se desprindă de continuitatea ireversibilă a succesiunii clipelor. Desigur, el nu poate trăi fără o inserare în timp numai survenirea morții fiind capabilă de întreruperea definitivă în raport cu temporalul. Dar această inserare se dovedește, pentru cazul adâncirii în revelația și înnoirea apocaliptică personală secătuită de conținut, fără substanța ce i-ar conferi greutate metafizică proprie. În esență, cel care a pășit
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
dublată de refuzul prăbușirii în ascultarea supusă a exigențelor corporalității. Rezumativ, până acum secvențele care au fost evocate în ordinea succesiunii lor drept constituiente ale saltului spre absolutul dimensiunii spirituale sunt: chemarea adresată ființei umane de către transcendență, asumarea acestei chemări, survenirea în tensiunea sufletului a incandenscentei dorințe pentru saltul spre abisurile divine, revelația insignifianței așezării în freamătul istoric ireversibil raportată la descoperirea veșniciei sublimului transcendent și fundamentala reînnoire, resurecție apocaliptică la nivelul conștiinței individuale. Aici apare respingerea adeziunii la iureșul de
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a-și asuma sau nu o acțiune, de a-i conferi sau refuza acordul conștiinței. Astfel, oricât de intensă ar fi presiunea exteriorității, un act împlinit de un eu fără adeziunea sa, survenit pe fondul unei constrângeri insistente, este o survenire străină individualității solicitate astfel. Eul nu acționează aici în numele ci în pofida voinței sale. Delimitându-se de un act în care nu se reflectă, el nu își arogă nici responsabilitatea consecințelor ultime ale acestuia. Se poate evoca și în cazul apropierii
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
profunzime îndurerată, cum evoluează dorința de asumare a transcendenței străbătătoare? Asumarea transcendenței în metamorfozele suferinței Experiența suferinței ni se prezintă, cel mai adesea, ca un crepuscul existențial, ca o breșă-sincopă în fluxul normalitații cotidiene. Asistăm, în cazul acestei experiențe, la survenirea a două tipuri speciale de percepție. Astfel cel care suferă primește în interioritatea sa încercată împrejmuirea lumii într-un mod distinct față de semenii săi neatinși de agonia febrilă a durerilor ce coboară în trup sau urcă spre profunzimile spiritului. La
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cu un celălalt care vede împrumutându-i din traiectoria unui mers sigur și ferit de obstacol. Lăsat fără sprijinul ghidării de aproape, orbul, cel mai adesea, se împiedică și cade. Dar această cădere a sa, această prăbușire trepidantă prin duritatea survenirii ei nu este doar o pierdere de echilibru corporal în favoarea imperativelor gravitației. Ea reprezintă alunecarea spasmodică a trupului și spiritului deopotrivă în acea suferință fără chip și ascuțime, în acea durere stinsă și pietrificată ce învăluie ființa orbului. Această ființă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a ceva presupune existența prealabilă a câtorva factori decisivi: propriul sine, propria prezență de care se poate îndepărta elementul respectiv, depărtarea sau sfera posibilității de mobilitate ce distanțează fără un spațiu ce include un aici și un acolo fiind imposibilă survenirea distanțării propriu-zise și, în fine, însuși elementul care urmează a se depărta, acel ceva gata pregătit pentru staționarea ce separă, înstrăinează. Așadar, îndepărtarea presupune ca act existențial activarea acestor factori fundamentali ce interacționează glisându-și conlucrarea metafizică pe fundalul cursivității
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
unei relații se relevă a fi etapa introductivă, propedeutică, pregătitoare pentru dezlănțuirea, descătușarea energiilor distructive de despărțiri și îndepărtari efective, concrete. Înstrăinarea dintre individualitățile implicate în conexiunile unei relații, mai exact, înstrăinarea celui care va părăsi aceste conexiuni este profeția survenirii inevitabile a despărțirii concrete. De sunetul ascuțit dar veridic, de mesajul clar în duritatea evidenței sale nemiloase pe care îl aduce o asemenea profeție fuge cel ce urmează să fie părăsit. Fuga sa este un refugiu naiv în speranța narcotică
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
coordonate fundamentale vieții circumscrise materiei devin nesesizabile, factori banali ce nu își merită numele de trăsături implacabile ale aventurii umane terestre. Aici conștientizarea deșertăciunii impuse de timp este neutralizată de efectul hipnotic al iubirii pentru altul ce însoțește iar spectrul survenirii răpitoare a morții este așezat într-un viitor ce mereu întârzie, sau mai exact, îi este amânată constant sosirea zguduitoare. Astfel, se pare că, situarea în preajmă a persoanei prețuite întru iubire aruncă, proiectează la periferia ontică a individualității conștientizarea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
terifianta dispariție întru totul, efectivă a acestuia, dispariție a cărui nume, moartea, se așează pe buzele oamenilor asemeni unei stânci întunecate de gheață ce picură plângeri amare și încrispări ale neputinței. În mod inevitabil, derularea vieții noastre este direcționată spre survenirea indubitabilă a morții. Acest adevăr simplu este una dintre realitățile cele mai necontestate de către ființele umane. Nimeni dintre cei aflați sub spectrul unei rațiuni normale și conștiente de sine nu va respinge drept falsă ideea că moartea ca fapt real
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ocupă aici acest zbor crepuscular al morții spre noi, această planare dinspre mortificare spre viața ce încă se agită întru corporalitatea noastră? Este el un factor responsabil de suferința teribilă pe care o resimțim la moartea celui drag, contribuie la survenirea și intensitatea acestei dureri de ordin sufletesc? Privind spre trupul lipsit de spirit al celui în care ne-am investit conviețuind în echilibrul compatibilităților profunde, ceea ce ne reține privirea întru deprimantă atenție este chipul său deflorat de viață și eclipsat
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
poate fi negat și anulat, el rămâne ca tribut strident pentru clipa de fericire nerostită când alături de cel drag am trăit experiența unei iluzorii proiecții dincolo de timp ca zei ai propriei idile. Cazul dispariței totale, al morții celui drag implică survenirea unor alte aspecte și presupune o nouă experiență afectivă în perceperea și asumarea imaginii persoanei ce ne-a părăsit într-un astfel de mod radical. Astfel, în această situație, nu mai survine un gol metafizic în locul celui pe care l-
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
general impus de mundaneitate. Starea de sănătate a corporalității susținea integrarea și menținerea naivă în fluxul banal al zilelor amorfe și comune. Apatia imanentului ca un dat împrejmuitor și metafizic plafonant pătrundea și domina dimensiunea interiorității ce poartă individualitatea umană. Survenirea suferinței trupești întrerupe brutal ancorarea spiritului în solul unei narcoze colective ce induce o iluzorie stare de siguranță comună și echilibru de conviețuire fericită. Această punctare ce secționează aici afilierea individualității la marșul anonim comun se manifestă ca o ruinare
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]