KorAP: Find »[drukola/base=suspina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...113 >

2,825 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

aaa, nu, n-ai cum să-l știi, dar îți spun eu, ăsta avea umor, ne tot zicea, „cu cât mai sus, cu atâta se vede mai bine curul de maimuță”, nu se poate abține femeia. Trimiterea e directă, bărbatul suspină ca un copil, în fața mamei nu poate minți, nici nu vrea, ea a știut întotdeauna totul, asta e, pe Loredana el a făcut-o actriță. Eu am băgat-o la teatru. Nevasta asta a ta n-are talent, dar are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
n-a fost, de-aia a și plecat din țară, că era disperat, i se făcuse greață. Dramaturgia și, paradoxal, comicul izvorăsc la el din nefericire. Râdeți?, ei bine, greșiți, sigur a fost așa... — Da, te cred. Și, înainte de ’89, suspinai după libertate? — Pe noi, ’89 ne-a prins cu garda jos, suntem vulnerabili, fetele noastre nu-și dau seama ce artă a fost înainte, Teatrul era un fel de disidență colectivă, acuma, după decembrie ăla, după 21 decembrie ’89, specifică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
spun decât la cine le merită -, doar mama mea a știut totul, eu sunt un om sensibil, am aici, și își mângâie inima, de aceea povestea Anitei o păstrez, când o să mă cunoști mai bine... poate ți-o spun. Bărbatul suspină artistic, scena era, ca totdeauna, acolo, la picioarele lui. Viața reîncepea. — M-am însurat ca să uit, asta era cel mai important, să o uit pe Ani, și ca să scap de o amantă mai bătrână, eu aveam 25 de ani, aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
propusă de el, ar fi fost năucitor, ei!, sau o pulă, a doua, încă una, nu știu dacă fac față singur!, râde el fals, ea lasă capul în jos, roșește, îi vine să se ridice, să fugă, nu, nu, nu!, suspină ea încet, nu are nici un alt curaj. Dialogul a fost rapid, el a aflat ce-a fost de aflat, ea trebuie să-i mai explice. Dacă iubesc pe cineva, eu fac dragoste până dimineață, până la epuizare, dar numai cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
tihnit ca ceața/ Cât nu știi ce e viața... / Liuliu lai, somn tihnit să ai... Tina răsuflă sacadat, ca un om care doarme de mult, doarme de mult. Moș Ene pe la gene venise viclean ca o idee, iar fata adormise suspinând. Maestrul se ridică ușor, nu vrea s-o trezească, ca un descântec, cântecul său își făcuse efectul, își întinsese drogul în corpul care se curbase după sunetele lui, luase forma descântecului. Părea un copil în pântecele mamei. Ușa s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-se lung la fată, o vede pe scaun cum își mișcă mereu curul ăla mare, încercând să se rezolve singură, îl inundă imaginea unei zile în care s-ar putea să o bată cumplit cu cureaua, o și aude mereu suspinând: ce vină am eu că nu sunt așa cum ți-ai imaginat tu că sunt, nu mai vreau, nu te mai vreau!!! Dar toate astea mai târziu, după căsătorie, el însă vedea, visa, visele lui vorbeau. Acuma însă, fata e ciudat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cu ea, a obosit de când vorbește, se uită din nou la mâinile ciudate, parcă nu ar fi ale ei, Dumnezeule!, sunt mâini de femeie bătrână, le-oi fi ținut prea mult în jos, se mai schimbă și ele, dar... femeia suspină din nou, parcă locul ei nu ar mai fi în livada cu meri, parcă și-ar fi terminat misiunea, parcă ar trebui să iasă, să plece, n-o mai ține nimic acolo, poveștile fuseseră spuse, a obosit, vrea în casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

nici nu te gândi să te dai jos din pat. Întotdeauna am fost de părere că sculatul devreme, la Începutul vieții, te transformă Într-o persoană nervoasă. Clothilde Îți aduce sus micul dejun. — Perfect. — Astăzi mă simt foarte bătrână, Amory, suspina ea, cu fața ca o icoană a nefericirii, cu vocea superb modulată, cu mâinile gesticulând la fel de grăitor ca ale lui Sarah Bernhardt. Nervii Îmi sunt Întinși la maximum - la maximum. Trebuie să plecăm chiar mâine din locul ăsta Înfricoșător, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
să-mi irosesc anii În țara asta. Nu regret nici o secundă că sunt americancă - ba, dimpotrivă, cred că acesta-i un regret ce-i caracterizează pe oamenii foarte vulgari și sunt sigură că vom deveni națiunea măreață -, dar (aici a suspinat) simt că viața mea ar fi trebuit să moțăie până la sfârșit lângă o civilizație mai veche și mai blândă, Într-un ținut cu multe nuanțe de verde și maroniuri autumnale... Amory n-a zis nimic, așa că mama lui a continuat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
ca un fluture strivit, iar aplauzele au explodat, făcând să răsune sala. Oh, să cazi astfel pradă iubirii, pe melodia languroasă, magică, a unui astfel de cântec! Ultima scenă se petrecea Într-o grădină de pe acoperișul unui imobil și violoncelele suspinau către luna muzicală, În timp ce o intrigă spumoasă, cu aventuri galante și comedie facilă, tălăzuia În lumina produsă de lămpile de calciu. Amory se topea de nerăbdare să devină un obișnuit al grădinilor suspendate, să cunoască o fată care să arate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
un ins cu veleități literare. — E destul de greu, a răspuns Kerry. Trebuie să te gândești la dricuri și la lapte stricat când le citești. Asta nu-i atât de trăsnită ca altele. Amory a aruncat revista pe masă. — Bine, a suspinat el, te asigur că sunt În pom. Știu că nu-s un ins obișnuit și totuși Îi urăsc pe toți cei care nu sunt comuni. Nu mă pot hotărî dacă să-mi cultiv inteligența și să devin un mare dramaturg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
că n-o să-ți placă. Nu pare a fi un om care produce bani. ROSALIND: Mamă, eu nu mă gândesc niciodată la bani! DOAMNA CONNAGE: Banii nu-ți rămân suficient de mult În mână ca să te gândești la ei. ROSALIND (suspină): Presupun că Într-o bună zi o să mă mărit cu o tonă de bani, numai din plictiseală. DOAMNA CONNAGE (cercetează carnețelul), Am primit o telegramă din Hartford. Vine și Dawson Ryder. Ăsta-i un tânăr pe placul meu - Înoată În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
că vei veni În seara asta, a spus ea Încet. Ca primăvara, exact când aveam mai mare nevoie de tine... dragul meu... dragul meu... Buzele lui s-au mișcat Încet pe obrazul ei. — Ai un gust atât de plăcut, a suspinat Amory. — Cum adică, scumpule? — Oh, dulce, dulce... A strâns-o și mai tare la piept. — Amory, a șoptit Rosalind, mă mărit cu tine când ești gata s-o faci. — La Început nu vom avea mare lucru. — Nu vorbi așa!, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
zice el) „And nebulous lustre was born.“ - Așa că am privit pe deasupra tufei, dar tu o luaseși la goană, dintr-un motiv necunoscut, deci n-am văzut decât ceafa capului tău minunat. „Oh“, zic eu, „iată bărbatul după care multe vom suspina“ și am continuat În irlandeza mea perfectă... - Bine, bine, a Întrerupt-o Amory. Acum să revenim la tine. - Păi, asta și intenționam. Fac parte dintre oamenii ce trec prin lume dându-le fiori altora, dar primind prea puțini, cu excepția lucrurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
că sar și eu. N-am știut... El a ajutat-o blând să se scoale și a ridicat-o pe șaua lui. În felul acesta s-au Întors acasă: Amory mergând pe lângă cal și ea aplecată În față, pe oblânc, suspinând amarnic. - Am o nebunie În mine, a zis ea Întretăiat. Am mai făcut de două ori ceva asemănător. Când aveam doisprezece ani, mama a... a Înnebunit, și-a pierdut mințile de tot. Eram la Viena... Pe drumul de Întoarcere ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
bătuse mult capul cu Amory, dar acum Își pierduse orice speranță. - Bine, a spus Amory cam nerăbdător, și ce vreți să facem acum? - Să te Îmbraci iute și să-i spui amicei dumitale să nu mai facă atâta tărăboi. Jill suspina zgomotos pe pat, dar, auzind cele spuse, s-a potolit și, luându-și Încruntată hainele, a dispărut În baie. Strecurându-și trupul În B.V.D.-urile lui Alec, Amory și-a spus că situația În care se afla era comică la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

acuma tot din pricina lui s-a apucat de băutură, de nu mai are pace cu nevastă-sa. * Undeva la parterul unui bloc din apropiere, domnul Popa, ușor amețit, plângea în brațele doamnei Popa, la fel de amețită. - Cum se duce viața asta, suspină el. Acum ești tânăr și fericit și dup-aia gata, stai și te întrebi ce s-a ales de tine. Doamna Popa îl mângâia tandru pe chelie. Și deodată, uitându-se cu duioșie la lucrușoarele lor strânse cu trudă timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
cea mai mediatizată persoană din România și America. Și asta era bine. Doamna Popa îi mai turnă o ceașcă de cafea. Pe perete, domnul Popa privea inocent spre lună. - Nu mi-a zis nimic de răpirea de acum cinci luni, suspină ea. - Cercetările continuă. N-am identificat încă amprentele de pe yo-yo, dar ne străduim în continuare. Știți, noi am crezut la început că a inventat povestea. Spuneți-mi, domnul Popa... îl bănuiți cumva de... adică credeți că ar fi putut... - Vorbiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

îngrijoreze pentru ea acum. Nimic nu o mai poate aduce înapoi. Ar trebui ca amândoi să vă continuați viața și să lăsați în urmă ceea ce s-a întâmplat. Încercați să fiți fericiți. Emmeline trebuie să plece acum. La revedere, Emmeline, suspină Hildegard. — Adio, am spus și eu. Din nou se lăsă tăcerea, cu excepția zgomotului făcut de sângele care îmi năvălea în urechi. Eram bucuros că era întuneric, deoarece îmi ascundea chipul, care cu siguranță îmi arăta furia, și îmi dădea posibilitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
aici, Bernie, șuieră ea în timp ce-i deschideam portiera. Până să pornesc eu motorul, ea plângea din nou, numai că de data asta era de uimire și oroare: Nu pot să cred că oamenii ar putea fi atât... atât de malefici, suspină ea. — Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta, i-am zis. Zău că-mi pare. Aș fi dat orice să fi putut evita asta, dar era singura modalitate. Am mers până la capătul străzii și apoi către Bismarkplatz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
ureche, urându-mă pentru faptul că mențineam vii cele mai bune tradiții ale Gestapoului și pentru brutalitatea rece, inumană, pe care o simțeam înlăuntrul meu. I-am spus lui Becker să se oprească. Așteptând ca Lange să înceteze a mai suspina, m-am învârtit prin casă un pic, aruncând câte o privire din cadrul ușilor. În total contrast cu exteriorul, interiorul casei lui Lange era oricum, numai tradițional nu. Mobila, covoarele și tablourile, existente în număr mare, erau toate în cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
fii împușcat într-o oră. — Lanz a făcut-o. Cu Rahn. Otto i-a ținut brațele, în timp ce Kindermann... l-a înjunghiat. A fost groaznic. Groaznic. L-am lăsat înapoi jos pe scaun. Se prăbuși înainte pe masă și începu să suspine pe braț. — Știi, Reinhard, te cam afli la mare ananghie, i-am zis aprinzându-mi o țigară. Faptul că ai fost acolo face din tine complice la crimă. Și mai e și faptul că știi despre omorârea tuturor fetelor ălora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445

ajunse curând și se înscrise frânând pe o orbită paralelă cu tricicleta. Comandantul Felix S 23 trase hubloul și scoase capul în cosmos: — Hei, puștiule! strigă el. De unde ești, mă? Puștiul întoarse capul cu greutate și-atunci văzură cu toții că suspina și-avea ochii roșii de plâns. — Din galaxia Alpha, răspunse el. — De-al cui din galaxia Alpha? întrebă Felix S 23. La întrebarea asta, puștiul se porni să plângă și mai tare. Fără a mai sta pe gânduri, roboata Getta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
ești robot? se miră Felix S 23. Nu. Sunt ființă. — Și cum te cheamă? zise Stejeran 1. — Benga, răspunse copilul. — Benga și mai cum? întrebă Getta 2. La auzul întrebării, micuțului îi dădură din nou lacrimile. — Benga Williams, răspunse el suspinând. — Williams? Ăsta e un nume saxon! făcu uimit Felix S 23. Au ajuns saxonii până în Alpha? — N-au ajuns, răspunse micul Benga. Adică n-au ajuns toți. A ajuns numai tata. Pământenii se uitară unii ia alții. — Păi taică-tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
arată, răspunse el în șoaptă. — De ce? A murit? — N-a murit, dar în galaxia Alpha toate sunt la fel: înalte, blonde și cu ochi albaștri. Și taică-tău cum le deosebește? — Nici el nu le mai deosebește, le confundă - zise suspinând micul Benga - și din cauza asta am vreo șapte sute de frați mai mici. Nu mai suport să am atâția frați mai mici. De mine nu se mai ocupă nimeni. De-aia am fugit. Vreau să mă duc la bunica din 1943

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]