6,881 matches
-
lumina asta blândă de după amiază, am simțit că trebuie să vă imortalizez în culori, așa cum erați, gânditoare... sau tristă... nu știu... Vă rog să-mi iertați îndrăzneala... - Nu am pentru ce să vă iert. Pictura este un fel de poezie tăcută. Cine s-ar supăra pentru că i se dedică o poezie? Cred că nimeni. Eu, cel puțin, nu. De unde venea femeia aceasta? De ce avea sentimentul că o cunoaște de foarte mult timp? Nu găsea un răspuns care să-l dumirească. Și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
decât niște nume scrise pe tăblițe mici și în inimile celor rămași. Se apropie cu strângere de inimă, evitase cât putuse, de-a lungul vieții, contactul cu astfel de locuri, doar evenimentele din familie obligând-o să pășească pe aleile tăcute ale cimitirelor. - Bună dimineața, vă pot ajuta cu ceva? Tresări. Probabil părea debusolată, de vreme ce paznicul de la intrare o întâmpină cu o asemenea amabilitate. Nu putu să articuleze niciun cuvânt, arătându-i doar un nume scris pe spatele unei fotografii vechi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
de statură... aproape un copil. Dacă mă gândesc bine, am mai zărit-o de câteva ori în ultimii ani, în același loc. Indiferent de vreme, pe frig, ploaie sau caniculă, de la primele ore ale zilei, stă mereu la porțile parcului. Tăcută, cu ziarele-cotidian ale orașului nostru așezate ordonat pe brațul drept, cu privirea țintuită în pământ, rămâne așa ore în șir, nemișcată ca o statuie. Azi nu mai poartă gluga pe cap, căci vremea s-a mai încălzit și pot să
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
astfel dispare posibilitatea de a vedea prea mult ori de a se vedea într-o multiplicitate devastatoare. Nevoia de a crea un spațiu autonom este la fel de acută și în proză: Singur, blocat în singurătate. Mâinile mele au creat hotare. (Râsul tăcut) Când Umbra, Singurătatea renunță la aspa-țialitatea lor devin altfel de oglinzi, care duc spre aceeași lume artificială și tristă. Poetul, cu un curaj nebun, vrea să le însoțească: Rătăceai, Umbră, prin cimitire, Atunci am dorit să-ți fiu mire (Portretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
îi fascina, pe alții îi respingea." 30 Și un dulce somn îmi mângâie ochii. (Cosmos) Picoteala, plictiseala oferă deschideri cos-mice, disponibilități nesperate. Somnoroasa e un tărâm mirific, o țară a promisiunilor 31. Îmi plăcea să rămân suveran peste Somnoroasa" (Râsul tăcut) În Cel mai tare tensiune crește dramatic: Și viața mea va fi toropită de somn, și așa de asemenea morții, încât, dacă mi s-ar tăia brațul din rădăcină, n-ar curge nici un dram de sânge. Dar, după cum remarca Ștefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
singurătate. Mâinile mele au creat hotare. Avea dreptate Adam. Odaia mea e un balon suspendat în atmosferă, o navă pilot, la cheremul hazardului, sedusă și biciuită de loteria vântoaselor. Sunt prizonierul propriei mele singurătăți. Mâinile mele au creat hotare... (Râsul tăcut) Arătam că în prozele lui Emil Botta se pot decupa aceleași "scheme poetice ale vieții lăuntrice" pe care le descoperim și în versuri. Principiul de recuperare este cel al bumerangului. Spațiile închizându-se, liniile ricoșează la întâlnirea cu pereții duri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
unde și-au propus. Cum îi invidiez pe semenii aceștia, cum mă doare victoria lor asupra singurătății! Soarta le e blândă și frumoasă, visele lor sunt orientate, practicabile și coincid cu realitatea; o simetrie impecabilă regizează destinele acestor oameni. (Râsul tăcut) În loc de liniștea geometriei, predomină un sentiment al abisului; starea de a fi a poetului este "un impas plin de terori". Textele lui Emil Botta tind spre un vid interior, "posedă o capacitate fără pereche de a sugera sentimentul abisului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a teatralității lui Emil Botta este un eseu al său din 1931, Elogiul ipocriziei. Discontinuitatea, "intermitențele sufletului" (pentru a folosi o expresie proustiană) duc la virtualizarea eului, la pulverizarea identității și acceptarea ficțiunii ca pe o stare de infinitate: Amintire tăcută, concentrată, fără comentarii. Sensibilul dus la esență ultimă, la vidul intact, la nimic. Aceste cuvinte definesc întreaga lirică a poetului, cu dubla sa mișcare: din afară în interior (subiectul vidându-se de sine) și dinăuntru în afară (unde subiectul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și ferm, e găzduit în pielea și scăfârlia ta. Niciodată, poate! Aici, da, te recunosc integral: laș, anemic, nehotărât, pururi gata să revoce, să abdice, să oscileze, să corecteze. Tarele toate s-au condensat în această formulă: Niciodată, poate! (Râsul tăcut) În fragmentul acesta întâlnim din nou un fapt poetic semnificativ: ideea-cheie este prezentă la toate nivelele textului. Personajul cu un caracter reprobabil își trimite veninul promiscuității, al îndoielii lui demolatoare în limbaj, de unde este preluat de narator. Acesta încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
multe lacăte, această închisoare: Am auzit despre unii care înțepenesc așa, în mijlocul unui proces, în cumpăna unei fraze; cineva le-a pus un lacăt la gură, altcineva le-a tras peste ochi obloanele pleoapelor grele. Și cu asta, basta. (Râsul tăcut) Dar dincolo de trupul care simula, în haine de seară, o anumită modernitate, de mâna care iscălea, cu o inocență de vierme, atâtea contracte sociale, mut, închis în propria mea ocnă, sufeream. (Meridian) Însăși libertatea, de neimaginat decât teoretic, "e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
asemenea sursă, deopotrivă a nostalgiei absolutului și a refuzului său aparent, se alimentează și poezia lui Emil Botta."46 Ne lovim din nou de ecuația cabotinism-damnare, mereu prezentă și problematizantă în opera poetului. Iată o nouă ipoteză de lucru: râsul tăcut este metafora absolută a teatrului în negativ. Poate părea surprinzătoare apariția metaforei râsului în opera acestui poet. Dar să vedem. Henri Bergson explică acest fenomen într-o manieră care ne ajută să explicăm noi înșine mecanismul teatrului paiațelor. Este vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
April, pentru poetul nostru, se dovedește "întunecat" nu numai datorită rezonanței elegiace și sarcastice a temperamentului său (...), ci și datorită unui material de intuiții mortuare"48. Acest conglomerat de "intuiții mortuare" procură materia primă a teatrului despre care vorbim. Râsul tăcut este metafora cea mai puternică prin efectul său contrastant. Nu este "râsu'-plânsu'" pomenit de Doina Uricariu 49, ci, mai curând, stridența care scizionează decorul, ducând la adevăr și la minciună, în egală măsură, dar fără a le identifica: După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
la adevăr și la minciună, în egală măsură, dar fără a le identifica: După toate simptomele, pari a fi noul oaspe al lui Oreste. Semănați ca și cum existențele voastre ar fi gemene; un râs caracteristic vă flutură pe buze, un râs tăcut, care s-ar putea preface în fulger, în țipăt. (Râsul tăcut) Râsul tăcut este, deci, și un mijloc de cunoaștere, dar unul fals, pentru că toate adevărurile lui Emil Botta sunt false: Pane, Sâmbotine, sunt în posesia unui fals adevăr: semănăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
le identifica: După toate simptomele, pari a fi noul oaspe al lui Oreste. Semănați ca și cum existențele voastre ar fi gemene; un râs caracteristic vă flutură pe buze, un râs tăcut, care s-ar putea preface în fulger, în țipăt. (Râsul tăcut) Râsul tăcut este, deci, și un mijloc de cunoaștere, dar unul fals, pentru că toate adevărurile lui Emil Botta sunt false: Pane, Sâmbotine, sunt în posesia unui fals adevăr: semănăm leit unii cu alții. Nebunia lumii este aceeași. Numai că unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
După toate simptomele, pari a fi noul oaspe al lui Oreste. Semănați ca și cum existențele voastre ar fi gemene; un râs caracteristic vă flutură pe buze, un râs tăcut, care s-ar putea preface în fulger, în țipăt. (Râsul tăcut) Râsul tăcut este, deci, și un mijloc de cunoaștere, dar unul fals, pentru că toate adevărurile lui Emil Botta sunt false: Pane, Sâmbotine, sunt în posesia unui fals adevăr: semănăm leit unii cu alții. Nebunia lumii este aceeași. Numai că unii o trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fals, pentru că toate adevărurile lui Emil Botta sunt false: Pane, Sâmbotine, sunt în posesia unui fals adevăr: semănăm leit unii cu alții. Nebunia lumii este aceeași. Numai că unii o trăiesc așa și așa, și atunci nebunia lor este râsul tăcut al vieții, și alții o trăiesc cu totul și cu totul altfel... Râsul tăcut) Ce anume generează falsul adevăr, dacă nu trăirea estetică? Sunt unii care trăiesc "așa și așa", alții care trăiesc "cu totul și cu totul altfel". Antagonismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
unui fals adevăr: semănăm leit unii cu alții. Nebunia lumii este aceeași. Numai că unii o trăiesc așa și așa, și atunci nebunia lor este râsul tăcut al vieții, și alții o trăiesc cu totul și cu totul altfel... Râsul tăcut) Ce anume generează falsul adevăr, dacă nu trăirea estetică? Sunt unii care trăiesc "așa și așa", alții care trăiesc "cu totul și cu totul altfel". Antagonismul, atât de radical la prima vedere, este echivoc în realitate. Ce înseamnă "așa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
radical la prima vedere, este echivoc în realitate. Ce înseamnă "așa și așa" și ce înseamnă "cu totul și cu totul altfel" când nebunia lumii "este aceeași"? Numai cei care trăiesc "așa și așa" au de partea lor nebunia râsului tăcut, deci ei sunt protagoniștii teatrului în negativ. Cei care trăiesc "cu totul și cu totul altfel" se află pe pozitivul peliculei, și atunci nebunia lumii nu poate fi aceeași, ci se divide în alb și negru ca limite ale văzului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație a ființei spre o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil Botta înnoiește lirismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
adversarului. În teatrul "baroc și bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
creștet, peste umeri încovoindu-i, doar aplauzele. (Aplauze) Un teatru mut, simptom al teatrului în negativ, în care doar aplauzele se năpustesc asurzitoare pe scenă, pe scena unde nu s-a întâmplat nimic, aceasta este viziunea apocaliptică a poetului. Râsul tăcut, ca și vocea mută sunt atribute ale stării de umbră: Stau la umbră, domnule profesor, doar-doar umbra mă va asimila și pe mine. M-am săturat de substanță, vreau să mă prefac în umbră, tânjesc după starea de umbră. (Rîsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ca și vocea mută sunt atribute ale stării de umbră: Stau la umbră, domnule profesor, doar-doar umbra mă va asimila și pe mine. M-am săturat de substanță, vreau să mă prefac în umbră, tânjesc după starea de umbră. (Rîsul tăcut) Este o formă modernă a romanticului Sehnsucht nach dem Tode: Veveriță, îngân, simt că nu voi mai fi un venetic, un om fără iubire. Mântuirea e poate pe aici, primprejur. Iubesc moartea, și dorul acesta îmi insuflă poftă de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu voi mai fi un venetic, un om fără iubire. Mântuirea e poate pe aici, primprejur. Iubesc moartea, și dorul acesta îmi insuflă poftă de viață. De hatârul morții, de dragul ei mă voi căzni să trăiesc. (Cel mai tare) Râsul tăcut, vocea mută sunt un mod de a exploata la maximum tăcerea în care se oglindește cuvântul, adică jumătatea lui cu valențe mistice, cea care îl creează și îl susține. Tăcerea este o cale prin care trăitul se transformă în trăire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
real nu trebuie cunoscut: E gata ceaiul? Toți au venit? Totul e gata? cu o maramă acoperă iute groapa, lopata. Obiectele sunt susceptibile de comunicări tacite: oglinzile marama, groapa, lopata, lăutele, viorile, pălăria, bastonul, masca, mănușile complotează împotriva regizorului acestui tăcut spectacol, constituindu-se într-o recuzită nefastă. Marele rateur al vieții înțelege că a pierdut un pariu existențial, de vreme ce obiectele se grupează după o regie proprie. În acest moment, poetul cade din spectacol. Iată de ce spuneam că lirica lui Emil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
își făcea ritualul bolborosind ceva din gură, numai de ea știut. Imediat ce baba s-a întors cu spatele către ei și a pornit la vale către centrul satului, autoritățile, anume primarul și secretarul însoțiți de milițieni, au pornit după babă tăcuți și liniștiți de parcă se întorceau de la o înmormântare. Astfel strănepoata babei a rămas să-și facă casă pe acel teren, pe care l-a cumpărat cu acte notariale. După câțiva ani, baba a fost luată de nepotul ei Arghiruț, care
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]