628 matches
-
mult, tare mult în acea zi. Mai mult decât oricând... Am dormit, cred, zece ore... Sunt, desigur, în aceeași odaie unde am fost închis. Am recunoscut ferestrele... Ba nu, ceva era schimbat. Între ferestre, pe un fel de scăunel, un taburet, o tavă cu probabil ceva de mâncare. M-am apropiat și am distins două farfurii încărcate, una cu un fel de carne cu sos, alta cu o bucată mare de budincă, pâine, tacâm și o ceașcă mare cu un lichid
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
cu un fel de carne cu sos, alta cu o bucată mare de budincă, pâine, tacâm și o ceașcă mare cu un lichid albicios. Am simțit atunci că mi-era foame. Am luat tava în brațe, m-am așezat pe taburet și am început să mănânc. Lichidul albicios era ceai cu lapte. De fapt, eram la curent că în tot timpul războiului era băutura de toate zilele, transporttată, în general, în niște termosuri mari, apa fiind total interzisă. Mâncasem tot. După
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
care apetiturile sale intră, ca dispozitiv de apărare împotriva dorințelor excesive, ce-i brăzdează ființa cu bezna ascuțită a insațiabilului. Cortul începu să se învârtă ca roata unei mori de vânt dinaintea privirii prea străpungătoare a arhitectului; precaut, descălecă de pe taburetul cam mârțogit ce-i fusese alocat și părăsi pentru câteva minute adunarea, îngăimând o scuză rămasă netradusă. Limitați în elanurile speculative în primul rând de rolul lor oficial, ortacii săi încercau să consolideze terenul nesigur al edificiului social local prin
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat. Știu că treceam prin fața magazinului alimentar din dreptul drumului secundar spre Näs. Accidentul s-a petrecut pe drumul spre Havdhem. Mi se arată fotografii. E clar că am trecut cu mașina peste un taburet de muls. Inexplicabil. Kling conducea foarte încet (e destul de fricos de felul lui). Dr Jespersen mi-a relatat că memoria se poate șterge chiar cu privire la momentele dinaintea șocului, amnezie retrogradă. Nu se vede nimic pe radiografie. Probabil am fost inconștient
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
și fac un scutec. E foarte slăbit dar nu pare să-l doară. Mă hotărăsc să forțez lacătul de la dulapul cu vin de împărtășanie, cec 50 cor. Se adapă greoi din cupă și adoarme. Aprind câteva lumânări, îmi iau un taburet și mă așez lângă el. Respiră ușor, destul de încet, întrerupt de suspine neregulate. Însemnări: Ora 20 Puls 92, 22 respirații pe minut, destul de neregulate, doarme. Ora 21 Puls 95, 19 respirații pe minut, regulate, doarme. Ora 22 Puls 85, 23
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
benigne ale zilei circula și aceasta: „Ce ne facem noi, țiganii,/ Dacă vin americanii?/ Că ne scuipă din service/ Și ne-mpușcă cu alice”. Deși mulți din bunicii noștri, de diferite etnii dar cu toții cetățeni români, jucau table, așezați pe taburete în jurul Arcului de triumf, așteptându-i pe americani, aceștia n-au apărut. Au venit ceva mai târziu, după ce cu scuipatul oamenilor „din service” și împușcarea lor pe bune se ocupaseră tovarășii sovietici și „structurile” românești pe care le înființaseră. Înțeleg
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
tînără și frumoasă îndeasă găteje și bulgări de bălegar uscat. Întreaga familie vreo opt sau zece suflete se adună în jurul nostru. Lepăd cojocul și șalul uriaș în care înfruntasem gerul și vîntul usturător al deșertului și ne așezăm pe două taburete micuțe. Ganjur, Sandan și bărbații familiei se lasă la pămînt, în jurul sobei încinse. Tînăra femeie scotocește prin cotloane și scoate la iveală două castroane, unul din faianță colorată și celălalt din lemn lăcuit. Le cercetează cu atenție, ca nu cumva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
cabinetul asistentelor, pe stânga și pe dreapta saloane, iar în capăt lângă fereastră se vede un stativ metalic ce susține un televizor parțial color și de dimensiuni mari. Câteva vaze cu flori albastre pe pervazul ferestrei. Două băncuțe și un taburet pe care stă cocoțat precum cocoșul pe gard, un telefon clasic cu disc, ce sună răgușit din când în când. Toate acestea, deși curate și aranjate cu bun gust și de ,,utilitate publică’’, păreau a fi adunate de aiurea. Pe
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
Totina. Caporalul a încetat să-l mai chestioneze pe Țile, îndreptându-și atenția asupra noastră. Veți sta în stânga vagonului. Acum puneți-vă bagajele. Așa! Dar nu puteam urca în vagon. Era prea înalt. Neamțu a primit ordin să aducă un taburet. A traversat din nou liniile până la peron și s-a întors cu un scaun. Rând pe rând, mama ne-a sprijinit pe toți să urcăm. Pe Bebi, cel mai mic frate al nostru, caporalul l-a luat de subsuori și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nu au fost deloc impresionați de apariția intempestivă a bunicului; fiecare își vedea de treburile lui mai departe. Văzând că totul e în regulă, s-a apropiat încet de plita în care ardea focul și s-a așezat pe un taburet. Mă uitam la el cu ochii larg deschiși, din dorința de a înțelege care sunt cauzele frământării lui atât de tulburătoare. Avea părul complet alb, încă destul de bogat; corpul lui, altădată frumos și plin de forță, începuse să se încline
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nasturi verzi de jos până la gât. Avea pantaloni din aba, iar în picioare o pereche de bocanci cazoni făcuți cadou de tata. În tot acest interval de timp, bunicul ținuse mâna stângă în buzunarul surtucului. După ce s-a așezat pe taburet, s-a uitat din nou la mine, cu deplină încredere, ca și cum m-ar fi luat drept martorul unei descoperiri uluitoare. A întins brațul către mine cu infinită precauție și, brusc, a desfăcut degetele. În palma bunicului se odihnea, stingher și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-și demonstreze bărbăția și imperturbabilitatea în fața dovezilor tot mai palpabile care-i semnalau capătul traseului. Spațiul din bordei era prea mic pentru a manevra sicriul în interiorul lui, așa că babica a fost scoasă afară și pusă în copârșeul așezat pe două taburete. Însă ceva nu era în regulă. Moartei nu i se luase măsura; drept urmare, sicriul era și prea lung și prea adânc. Ce era de făcut? O singură soluție: au ridicat-o din sicriu și au pus un braț bun de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
muncă epuizantă, mama, intrând în casă cu sacoșa cu mâncare pentru noi, a exclamat într-o admirație pierdută: Doamne, ce frumos ați făcut, copii! Ce frumos! Vă mulțumesc! Vă mulțumesc, dragii mei! Sunteți minunați... Și s-a așezat plângând pe taburetul de lângă sobă, în care ardea focul dăruit de Prometeu oamenilor. Iar alături, lampa cu petrol numărul 8, risipind întunericul, împodobea, într-o aură sacramentală, icoana simplă a Maicii Domnului cu Pruncul, care ne zâmbea încurajator, cu blândețe și infinită înțelegere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
religie discută chestiuni de datare, niciodată de localizare (sociologul memoriei Maurice Halbwachs e singurul care a făcut excepție, înainte de război, cu a sa topografie a Evangheliilor, lucrare care n-a mai fost reeditată). Datarea pe scaunul curúl, localizarea pe un taburet. Poate că, pentru un creștin, aceasta reprezintă o precauție plină de înțelepciune. Când citești că Isus, "înapoindu-se din părțile Tyrului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii" (Marcu, VII, 31), îndreptându-se așadar spre nord pentru a se duce
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Ignatie Zakka I-ul Iwas de lângă Damasc, siriacul ortodox, părea că doarme sau că-i pe lună atunci când mi-a acordat, fără un cuvânt, doar cu un gest leneș al mâinii, onoarea de a mă așeza în fața lui pe un taburet. Cu barbă chaldeeană, cu pielea de saurian, cu pleoape grele, purtând engolpion pe piept, un medalion mare, oval și viu colorat, acești monoliți însuflețiți îl fixează pe muritorul aflat în trecere cu o privire ca de pe Insula Paștelui, care-l
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Pentru prima oară, israelienii și palestinienii erau pe picior de egalitate. Egalitate în drepturi și în îndatoriri. De obicei, ni se aruncă așa câte un os, ca să stăm liniștiți. Pentru prima oară, acolo nu ni s-a oferit doar un taburet, fiecare a stat în fotoliul său. Amorul-propriu contează și el. Îmi arată o carte pentru copii cu pasăre pe copertă. Ministerul Educației al Frontului Hamas tocmai a interzis acest basm popular. Hai spune păsărică, mai spune, din cauza iubirii imorale dintre
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
des în direcția spitalului care se zărea cu anevoie prin ninsoarea răsucită și spulberată de forța brutală a unui crivăț dement. În sfârșit, obosită și înfrigurată a ajuns la destinație, adică la locul ei de muncă, la spălătorie. Stând pe taburet în fața focului aprins, mama se bucura asemenea arabului care, mergând pe lângă cămila lui răbdătoare, prin soarele ucigător și furtunile orbitoare de nisip, ajunge în cele din urmă la limanul visat, care pune capăt suferințelor sale: OAZA. Antonia, colega ei de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vestiarul milițienilor se afla pe partea opusă coridorului sala de anchetă sau de interogatorii. Mobilierul era foarte redus: un dulap metalic sau fișet, o masă mare, dreptunghiulară, acoperită cu pânză roșie, înconjurată de scaune, iar lângă unul din pereți, câteva taburete. Mă mișcam destul de greu. Glezna mă durea tot mai tare. Șchiopătam și aproape că nu mai suportam să ating pământul cu piciorul bolnav. Încă un efort și am căzut pe zăpadă în genunchi. Da. Cred că în felul acesta aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
întorcându-le când pe o parte când pe alta, pentru a se pătrunde cât mai mult de efectul binefăcător și energizant al unturii hrănitoare. Acum stăteam toți șapte mama și cei șase copii pe marginea patului și pe cele patru taburete în așteptarea începerii "festinului". În conformitate cu ritualul încetățenit de multă vreme, s-a dat semnalul: Copii, rugăciunea! Da, mama. "Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
care o punea în mijlocul mesei. Apoi, lua puțină sare cu vârful degetelor presărând-o peste boabe și amestecându-le cu lingura de lemn pentru a face consumarea lor mai apetisantă. Noi eram așezați pe marginea patului și pe cele patru taburete. Copii, să spunem o scurtă rugăciune, mulțumindu-i Bunului Dumnezeu pentru bunătățile Sale pământești și mila Lui nemărginită. "Mai bun este puținul cel drept decât bogăția multă a păcătoșilor." Amin. (David, 39:22) Haideți, copii, luați, dragii mei, și potoliți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
când se va întâmpla și cum. Ceea ce știam cu siguranță era că viața noastră atârna de un fir de păr, iar așteptarea ne dădea fiori lugubri, transformându-ne în cadavre vii. Mama era în alertă de gradul zero. Stând pe taburet în fața lumânării aprinse, ne chema în fața ei și se uita cu atenție la noi, examinându-ne bucățică cu bucățică, pipăindu-ne să vadă, să se convingă dacă toate părțile componente sunt la locul lor, dacă suntem teferi și sănătoși. Trecuserăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Doamna a optat pentru varianta B, nu însă înainte de a face un semn complice din coada ochiului stâng, așa, ca și cum ar fi spus: "Ehei, știu eu cât de șmecheră ești, Rozalie, vrei să mă așez pe ceva tare, pe un taburet aiurit, în loc să stau comod, colo, pe marginea patului, nu? M-am prins eu! Ești glumeață, doamnă Rozalie!" Și s-a așezat. Efectul nu a fost dintre cele mai plăcute. Patul fiind ceva mai jos, iar onorata doamnă ceva mai înaltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mică porțiune din partea obrazului stâng, ieșind de sub controlul riguros și autocrat al sistemului nervos central, intraseră într-o grevă prelungită și neautorizată, manifestându-se haotic și dureros. Prin urmare, și vulturii se îmbolnăvesc. M-am ridicat și i-am oferit taburetul, iar eu m-am așezat pe pat exact pe locul în care, adineauri, integritatea sa corporală fusese neplăcut zdruncinată, oarecum în părțile sale intime. Odată cu mutarea în noul spațiu locativ, doamna a pus pe masă, lângă farfuria de aluminiu, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
plug: Doamne, pe când alții huzuresc mereu Pentru ce eu singur să muncesc din greu? La-ntrebarea asta, un prelung ecou I-a răspuns din slavă: Pentru că ești bou." (G. Topîrceanu) Acceptând în final ca punct de sprijin al părții dorsale taburetul, doamna Condor, dintr-o curiozitate specifică marilor detectivi, și-a început activitatea de investigație, formulând o întrebare simplă, aparent banală: Doamnă Rozalia, de ce-i așa de afumată camera asta? La această întrebare mama s-a limitat la un răspuns laconic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
-ți trăiască. Și vrei să-ți aduci familia aici, nu? Într-adevăr moș Danilov. Soția și copiii. Mă gândeam eu. Hai cu mine, Văsălie. Au intrat în cămăruță. Un pat și o masă cu două scaune. O cană pe un taburet alături de căldarea cu apă. Sărăcia pământului... Șezi, Văsălie. Io nu mi-s bogat, din contră. Da' ce mânc io îț dau și ție. Ia și mâncă! Acestea fiind zise, bătrânul Danilov, sârbul sărac, singur cu desăvârșire în lumea asta ticăloșită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]