642 matches
-
să continui să-l ascult pe George. Simțeam că o să-mi explodeze capul. Am început să-mi pregătesc ieșirea din conversația cu George. —Cum de-ai devenit dintr-odată așa un expert în relații? l-am întrebat ce să-l tachinez. Ai început să fii foarte sensibil. Ești un bărbat modern. — A, ăăă, a zis el părând și jenat și mulțumit. Aisling mi-a cumpărat o carte pe tema asta. Am înțeles, am râs eu. Ei, mulțumesc foarte mult, George, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
el. — Te cred, i-am spus. Am zâmbit și eu. Nu mă puteam abține. Am rămas pe pat, rânjind unul către celălalt ca doi idioți. După o vreme, Adam a spus: — Deci, până la urmă, mi-ai urmat sfatul, m-a tachinat el cu blândețe. În legătură cu ce? l-am întrebat. A, te referi la James. Păi, nu m-am mai întors la el, dar nu a fost din cauza a ceea ce ai spus tu. —Bine, bine, a râs Adam. Mă bucur că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
NIMENI! ȘI NU SÎNT POPONAR, FIR-AR DRACU’! Ed dădu ocol masei, mergînd rapid și vorbind Încet. — Uite ce cred eu. Cred că Sugar Ray e șeful, Leroy este o simplă marionetă, iar tu ești grăsanul pe care Sugar Îl tachinează mereu. Ați fost cu toții la mititica. Tu și Sugar Ray ați fost prinși trăgînd cu ochiul pe ferestrele oamenilor. Lui Sugar Îi plăcea să se uite la fete, ție la băieți. Amîndurora vă plăcea să vă uitați la albi, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu laburiștii - am încercat întotdeauna să ne ferim de subiect, aproape tot timpul, dar în sinea mea cred că în general spune numai tâmpenii. Oricum, unchiul l-a simțit imediat că este un bevanit înrăit și a început să-l tachineze cu tot felul de chestii. L-a întrebat ce părere are despre ideea înființării unui serviciu național de sănătate și bineînțeles că Gillam a început s-o ridice în slăvi. Și atunci unchiul a spus: “în acest caz, de ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
noi să le cumpărăm de la englezi pentru că erau mai scumpe. — Nici gând. Sunt patriot, atâta tot. Generalul râse din nou, și mai tare. De-a lungul anilor ajunsese să aprecieze simțul umorului al lui Mark. — Ești atât de demodat, îl tachină el. Trăim într-o epocă a internaționalismului. Aceste baze o dovedesc. Supape elvețiene, generatoare germane, uși italiene, sisteme de comunicație britanice, hangare franceze. Ce poate fi mai cosmopolit? Mark nu răspunse. Ochii îi erau ascunși în spatele unor ochelari de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
recunoscu de îndată ce-l văzu în ochii lui. Lucila își feri privirea. Terminară jocul într-o atmosferă mai liniștită și pe urmă veni vremea să se întoarcă în restaurant. Îl găsi pe Mark și pe prietenii lui certându-se gălăgioși, dar tachinându-se în timp ce desenau cercuri cu creionul pe șervețele și pe fața de masă. Fiecare cerc era împărțit în patru segmente inegale, având scrise în interior literele GB, D, NL și B. Cu puțin efort, Graham a reușit să scoată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Cel care a scris Tărâmul pustiu? Tabitha izbucni într-un râs sclipitor, muzical. — Vai, prostuțule! spuse ea. N-ai aflat? E mort de ani de zile! Se alătură râsului ei, nesigur pe el. — Da, desigur. Sper că nu încerci să tachinzi o bătrână doamnă, spuse ea înghiotindu-l jucăuș în coaste cu o andrea. — Cine, eu? Bineînțeles că nu. — Eu mă refeream, spuse ea cu ochii încă sclipind de gluma pe care o făcea, la domnul George Eliot. Cel care a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-i salveze viața și a continuat: — Ne bucurăm atât de mult că ești aici! Două fete În uniforme cenușii cu fuste mini au dat serioase din cap În spatele lui. — Zău? De ce? Nu mă puteam niciodată stăpâni să nu Îl tachinez pe Sebastian, măcar așa, un pic. Era incredibil de lingău. S-a aplecat conspirativ spre mine, surescitarea lui era aproape palpabilă: — Ei bine, știi ce gândește Întreg personalul aici, la Smith and Woolesky, despre domnișoara Priestly, nu? Runway e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
i le spusese el, când, ca din senin, Christian Collinsworth a apărut drept În fața mea. — Andrea. Încântătoarea Andrea. Trebuie să mărturisesc că sunt cam surprins să constat că ești o admiratoare a restaurantului Benihana... Ce ar zice Miranda? m‑a tachinat el și și‑a petrecut brațul pe după umerii mei. — Păi, ăă... eu.. Bâlbâiala a devenit imediat totală și deplină. Nu era loc de cuvinte când gândurile mi se izbeau unul de altul În cap și ricoșau dintr‑o ureche În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
bine, cineva trebuie s-o facă. — E vorba de viața ta, nu crezi? — Oare? Uneori stau și mă-ntreb. Continuă să-l tundă În tăcere - tulburată, dar dorind să mai adauge ceva, aproape sperînd că el va continua s-o tachineze, pentru că n-avea cu cine altcineva să vorbească; el era singura persoană căreia Îi spusese... Dar lăsă să treacă prea mult timp; el Își abătu atenția, aplecîndu-și capul să se uite la buclele umede de pe ziarul de sub scaun. Căzuseră ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ton nepăsător, Înainte ca ea să spună ceva: — O, n-are nevoie. Nu-i așa, Viv? Dar În seara asta o sărută, de parcă era conștient c-o supărase. — Mulțumesc pentru tunsoare, spuse el domol. Mulțumesc pentru șuncă. Știi, te-am tachinat doar! Se uită Înapoi de două ori, iar ei erau tot acolo, urmărind-o; data următoare cînd privi, ușa era Închisă. Și-l imagină pe domnul Mundy c-o mînă pe umărul lui Duncan, Închipuindu-și-i cum se depărtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
altfel. Len comentă despre Fraser: — Vezi cum te-a nimerit, Duncan? A auzit c-o să fii promovat. De unde-l cunoști? Duncan Încă se lupta să le dea pe fete la o parte, așa că nu-i răspunse. CÎnd terminară să-l tachineze și-și Îndreptară atenția asupra altui lucru, peticul de hîrtie cu adresa lui Fraser se mototolise, ajungînd un cocoloș. Îl puse În buzunarul șorțului, undeva la fund, ca nu cumva să cadă, dar În următoarea jumătate de oră Își strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nimeni nu-i spusese ceva sigur, așa că adunându-și obida in inima încremenită de durere, oprindu-și cu greu lacrimile, își luă odorul și plecă spre casă. Cele două fete din compartiment râdeau zgomotos, răsfoind paginile unei reviste de modă, tachinându-se reciproc. Râsul zglobiu care curgea ca o ploaie de vară era pentru el picatura chinezească. Privi la dreapta, spre batrâna ce dormea dusă și zise in gând: - Ce bini i-o fi babii aștia! Doarmi... fărâ nici o grijâ! Perechea
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
Acum „bronzatul” e la ea. Septuagenarului care se plânge că „ia luat Dumnezeu puterile” Când simți pentru desfrâu pohtire, Dar trupu-i prins de vlăguială, Să ceri la Domnul milostire, Au, nu ca tine...socoteală! Nevastă-mea, o visătoare Cândva mă tachina, stând împreună S-o duc, măcar odată, și pe lună. Tot visătoare e și azi, căci, iată, Pe lună tot mai vrea, măcar odată. Femeia tot femeie Intrat la bănuieli, Dau totul la iveală: Când crezi în ea, te-nșeli
GEORGE PETRONE by GEORGE PETRONE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83929_a_85254]
-
lămuresc subiectul odată pentru totdeauna. — Și, cum e la New York? întrebă Charlie, prinzând din zbor ideea. — De unde știi că-s din New York? —Rochia. E prea sobră. De fapt, eu îi spun Rochia Criminală, pentru că e atât de periculoasă, l-am tachinat, înveselindu-mă puțin. Mulțumesc cerului pentru Azzedine Alaia! Ca în Clueless? mă întrebă Charlie chicotind. — Chiar așa! am râs. (Una dintre scenele mele preferate din Clueless este cea în care Alicia Silverstone se isterizează pentru că și-a murdărit rochia Alaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Patrick, trebuie să-nchid, i-am spus și am pus receptorul în furcă. Parcă vorbeam cu pereții. Eram îngrijorată. În zilele următoare m-am întrebat care o să fie următoarea mutare a lui Gretchen Sallop-Saxton și cât de mult o s-o tachineze Patrick în legătură cu mine. Eram panicată, nervoasă și ușor deprimată. Nu voiam decât ca toată povestea cu Patrick-Gretchen-moi să se volatilizeze. —Te rooooog, vino diseară, încercă Jazz să mă convingă. Te înveselesc eu. Ți-am spus că Patrick e îngrozitor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
din South Miami Beach, s-a Întors În Europa pentru a conduce Clubul Nautico din Estrella de Mar, o stațiune peninsulară aflată la treizeci de kilometri est de Marbella. De cîte ori ne Întîlneam la Londra, Îmi plăcea să-l tachinez pe subiectul exilului său În această ciudată lume a prinților arabi, a gangsterilor pensionați și a „gunoiului european“(##notă Eurotrash, În original. Termen peiorativ cu două Înțelesuri destul de Înrudite: 1) europeni de vîrstă relativ tînără care călătoresc prin lume pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se afla o tendință spre nesiguranță pe care o găseam plăcută și atrăgătoare. Afișa dispreț pentru comunitatea expaților de pe coastă, dar, curios, avea o părere proastă și despre sine Însăși și se ofusca de fiecare dată cînd Încercam s-o tachinez. Știam că era supărată pe propria-i persoană fiindcă se ferise să-i spună lui Cabrera că fusese și ea În apartament, probabil de teamă să nu-i vină polițistului ideea că exista vreo relație personală Între mine și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
-i o metodă șmecheră de-a ascunde diverse lucruri. Tandru, am luat-o de mijloc. A ezitat, apoi s-a sprijinit de mine. În ciuda autocontrolului afișat, Îi lipsea Încrederea În sine, particularitate pe care o admiram. În același timp, mă tachina fizic, Încercînd să-mi dea un imbold și să-mi amintească faptul că Estrella de Mar era un fel de cameră a misterelor, a cărei cheie era posibil să se afle În posesia ei. Deja Îmi imaginam că știa despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
În dialectul provensal, deoarece lichirul acesta, foarte tare, se bea diluat cu apă, rezultînd un lichid tulbure.##), asistentele În vînzări erau fericite să poată flirta cu el, oamenii se ridicau de la mesele lor de cafenea ca să glumească și să se tachineze cu el. Nu Înceta să mă uimească generozitatea lui, felul cum li se dăruia tuturor, de parcă avea la dispoziție o sursă nelimitată de căldură și bunăvoință. Și totuși cu aceeași larghețe fura din parcări și magazine. L-am urmărit șterpelind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Național pentru Poezie "Mihai Eminescu" de la Botoșani sunt de găsit în numărul 205-206 al revistei POESIS. Mircea Dinescu își etalează eterna adolescență nițel îmbufnată, debutantul Florin Partene se simte cumva stingher, Mircea Martin nuanțează, Ion Pop pare gata să-l tachineze pe Adrian Popescu, Emil Brumaru șoptește niscaiva șotii înspre Nichita Danilov. Sunt lucruri pe care absolut natural, dintr-o microarhivă ca aceasta le putem deduce amuzați și binedispuși, fără a vrea numaidecât să avem dreptate. Lucruri datând nu din anii
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8668_a_9993]
-
sus, de pe-o rampă plină de Heidegger și Cioran ca un catafalc suit într-un camion. Venise îmbrăcată din cap până în picioare în negru: într-un palton de velur, asortat la o căciulă rusească de blană. Mâna care mă tachina purta o mănușă subțire din catifea, în ton cu cizmele cu toc înalt. Pe degetul mijlociu, peste mănușă, avea alt inel, de-argint, cu-o piatră voluminoasă și deschisă la culoare; contrastul, delicios, atrăgea privirile vizitatorilor. Cu cealaltă mână, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am luat-o la picior, urmărit de pumni și palme binemeritate. Maria se enervase, mă alerga prin tot Cotroceniul, fără jenă, ca-n romanele zglobii ale adolescenței, Cella Serghi sau Ionel Teodoreanu sau Sebastian; la fel de triste toate. Iubeam s-o tachinez, înțelegeți și dumneavoastră de ce. Abia în hol am redevenit serioși. Oamenii președintelui ne-au controlat încă o dată, după care ne-au înapoiat buletinele. Păream în regulă, nu plecasem cu vreun tablou sub pulover. I-am salutat deferent, exagerat, ipocrit. „Instituția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
imposibile, care, după ce ne făceau să râdem în hohote, sfârșeau inevitabil în pat. Evadarea era consimțită, nimeni n-o mai putea numi trădare. Ne declaram rolurile, scoteam din dulap vestimentația sau cumpăram ustensilele necesare, pregătind pas cu pas întâlnirea și tachinându-ne din altă cameră, fiecare cu replicile și costumația lui, până când ațâțarea devenea insuportabilă și, nemaiavând răbdare, trânteam ușile și ne întâlneam pe terenul de mijloc al holului. Uneori, nici nu aveam nevoie de haine sau scule. Cuvintele ne apropiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lipicioase, galben-cauciucate, ca niște cizme de lucru. Mândria colecției mi se părea perechea bleumarin, Thinsulate, cu steluță albă pe exterior. Avea o notă jucăușă, excentrică, pe care doar eu o apreciam. Mihnea murea de râs; la fel și Maria: mă tachina că sunt pe invers. „Lasă, mă, că te-apreciază studenții. Te duci cu ele la ore?“ „Mă duc.“, am mințit. De fapt le scoteam numai seara din casă, naiba știe de ce, că erau chiar frumoase. „Ia, nu mai fă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]