678 matches
-
pe Iani Ciuciu și este invitat să se alăture tarafului din care făcea parte acesta, taraf format din: Iani Ciuciu (țambal), Grigore Ciuciu (contrabas), Constantin Eftimiu (vioară și voce) și Costel Vasilescu (trompetă). Acesta este al doilea cel mai important taraf bucureștean din perioada anilor `60, dominând zona Iancului și Dudești, restul Bucureștiului fiind dominat de principalul rival, taraful lui Ion Nămol, transformat deja într-o bandă veritabilă, cu o formula de 7 muzicieni: Gheorghiță Trandafir (acordeon), Mitică Ciuciu (țambal), Panait
Bebe Șerban () [Corola-website/Science/323443_a_324772]
-
Iani Ciuciu (țambal), Grigore Ciuciu (contrabas), Constantin Eftimiu (vioară și voce) și Costel Vasilescu (trompetă). Acesta este al doilea cel mai important taraf bucureștean din perioada anilor `60, dominând zona Iancului și Dudești, restul Bucureștiului fiind dominat de principalul rival, taraful lui Ion Nămol, transformat deja într-o bandă veritabilă, cu o formula de 7 muzicieni: Gheorghiță Trandafir (acordeon), Mitică Ciuciu (țambal), Panait "Harmonistu`" David (armonică cu 40 de bași), Titi Coadă (contrabas), Costache "Hopa-Mitica" Florea (trompetă), Ion Nămol (vioară și
Bebe Șerban () [Corola-website/Science/323443_a_324772]
-
artistică. În anul 1994 s-a căsătorit cu Marie Noelle, de care a divorțat în 2010. Manifestă înclinații muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorințele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de țigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Școala de muzică nr. 1 din București (astăzi "Liceul de Muzică Dinu Lipatti"), cu intenția de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai
Gheorghe Zamfir () [Corola-website/Science/297375_a_298704]
-
scoate cel de al doilea disc cu "Electrecord". În 1969 pleacă prin demisie de la "Ansamblul folcloric Ciocârlia". Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveția, URSS, China, unde obține un succes impresionant. În 1970 înființează propriul său "Taraf" concertistic, cu care susține, în 1971, 45 de reprezentații la teatrul de la "Gaîté - Montparnasse" din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor și bas) create de el însuși în 1968. Reprezentațiile se bucură de un succes
Gheorghe Zamfir () [Corola-website/Science/297375_a_298704]
-
participă la Primul Război Mondial făcând parte din echipele artistice ale armatei care au susținut concerte și spectacole prin spitale. În această perioadă are ocazia să cânte răniților pe linia frontului din Moldova și să evolueze alături de cântăreața Elena Zamora, taraful lui Fănică Luca și de compozitorul George Enescu. În 1918 este înrolat la Pitești la Regimentul 44 Infanterie, pentru a-i fi aproape fratelui său Vasile, avându-l comandant pe Traian Moșoiu (cel care l-a poreclit , nume ce provine
Zavaidoc () [Corola-website/Science/298265_a_299594]
-
la activitățile culturale. Este punctul de răscruce pentru ea, dedicându-se trup și suflet cântecului, printr-o susținută activitate care s-a finalizat prin apariția primelor înregistrări radio, în 1955, apoi prin înregistrarea primului disc „Electrecord”, în perioada 1957-1958, cu „Taraful Gorjului” condus la acea vreme de dirijorul Nicu Novac (1913-1979), care devine între timp soțul ei. Este solistă a Tarafului Gorjului de la înființare (1949) și până în anul 1963, când se desparte de meleagurile gorjene dar și de primul soț. În
Justina Băluțeanu () [Corola-website/Science/315269_a_316598]
-
s-a finalizat prin apariția primelor înregistrări radio, în 1955, apoi prin înregistrarea primului disc „Electrecord”, în perioada 1957-1958, cu „Taraful Gorjului” condus la acea vreme de dirijorul Nicu Novac (1913-1979), care devine între timp soțul ei. Este solistă a Tarafului Gorjului de la înființare (1949) și până în anul 1963, când se desparte de meleagurile gorjene dar și de primul soț. În 1964 îl cunoașe pe - tânăra speranță pe atunci - Ion Dolănescu, căruia îi îndrumă primii pași în carieră și cu care
Justina Băluțeanu () [Corola-website/Science/315269_a_316598]
-
Ștefănescu. Tot de la acest țimbalist a învățat și rivalul lui Mitică Ciuciu, viitorul mare compozitor și interpret de țambal Gheorghe Pantazi. În 1936 debutează la casa de discuri Electrecord cu piesele "Hora lui Fănică" și "Doina Oltului „Ciocârlia”", cântând cu tarafului vioristului Fănică „Chioru” Vișan. În 1944 concertează la Viena cu taraful lui Grigoraș Dinicu unde interpretează muzică lăutărească și muzică „națională” (populară) românească, dar și muzică internațională de café-concert. În 1945 este solicitat de compozitorul Mihail Jora să cânte, împreună cu
Mitică Ciuciu () [Corola-website/Science/321056_a_322385]
-
Ciuciu, viitorul mare compozitor și interpret de țambal Gheorghe Pantazi. În 1936 debutează la casa de discuri Electrecord cu piesele "Hora lui Fănică" și "Doina Oltului „Ciocârlia”", cântând cu tarafului vioristului Fănică „Chioru” Vișan. În 1944 concertează la Viena cu taraful lui Grigoraș Dinicu unde interpretează muzică lăutărească și muzică „națională” (populară) românească, dar și muzică internațională de café-concert. În 1945 este solicitat de compozitorul Mihail Jora să cânte, împreună cu fiul său Iani Ciuciu, propria sa transcripție pentru două țambale a
Mitică Ciuciu () [Corola-website/Science/321056_a_322385]
-
noiembrie 1855 la Slatina, în județul Olt, într-o veche dinastie de lăutari, fiind fiul violonistului Bebe Buică. În 1860 este părăsit de către tatăl său, care se recăsătorise, și lăsat în grija unchiului său, Gheorghe Buică. Din 1862 cântă în taraful acestuia la berăria „Bazilescu” din Craiova, ca vioară a doua. În 1869 este auzit aici de către violonista pregătită clasic Paula Grepell și este recomandat de către aceasta Conservatorului din Bucuresti (cunoscându-i personal pe marii profesori ai vremii George Fontino și
Nicolae Buică () [Corola-website/Science/321137_a_322466]
-
și apare de două ori ca solist la „Kaukasisches Schloss” și ca șef de orchestră la teatrul „Rejanne”. În 1911, găsindu-și primul său impresar, se alătură orchestrei unchiului său la restaurantul „Cafe-Schtieber” din Viena. După concertul din 1912 al tarafului unchiului său Gheorghe Buica la „Abbazia-Fiume”, Nicolae Buică reușește să contracteze câteva angajamente la hotelurile „Wagner” și „Quarnero” din Rusia, unde conduce o orchestră mică. Aici, cu ajutorul unchiului său, învață repertoriul său de muzică populară rusească („Ei Uhnem” devine standard
Nicolae Buică () [Corola-website/Science/321137_a_322466]
-
devine standard în repertoriul său) și tot aici compune, în stil rusesc „Armonica” și „Ruseasca”. În 1914 se întoarce în țară, odată cu începutul Primului Război Mondial, și cântă la restaurantele „Cișmigiu”, „Enescu”, „Gradina Otetelișeanu” și „Iordache”. La ultimul dintre acestea cântă în taraful celui mai tehnic țambalist al Bucureștiului perioadei, Lică Ștefănescu. În perioada 1916 - 1918 își câștigă și supranumele, în Germania, de „Weltberuhmte rumanische Violinvirtuose” (faimosul violonist virtuoz român). În 1918 participă la un recital alături de George Enescu la Teatrul Național din
Nicolae Buică () [Corola-website/Science/321137_a_322466]
-
Taloș, muzicant din satul apropiat Valea Mărului, și desfășoară încă de foarte tânăr o intensă activitate de lăutar (inițial și de țambalist până în 1915) la clăci, nunți, hore țărănești ori în cârciumile și hanurile vremii. Din 1923 face parte din taraful vestitului Cantică Boeru din Stâlpeni, iar din 1927 cântă în numeroase localuri din București („11 iunie”, „La trei lei”, „Oituz”, „Cercul Militar”, „Bragadiru”, „Buzești”, „Calul bălan”). Debutează la Radio București, într-o emisiune în direct („pe viu”), în 1934, cu
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
Cantică Boeru din Stâlpeni, iar din 1927 cântă în numeroase localuri din București („11 iunie”, „La trei lei”, „Oituz”, „Cercul Militar”, „Bragadiru”, „Buzești”, „Calul bălan”). Debutează la Radio București, într-o emisiune în direct („pe viu”), în 1934, cu propriul taraf, format din Mia Vlăscenescu (voce), Luca Codin (cobză și voce), Marin Matache (vioară și voce), Dică Matache (țambal), "copilul" Mitu și alții. Cu acompaniamentul tarafului a debutat și Maria Tănase la Radio la 20 februarie 1938. Tot în taraful său
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
Debutează la Radio București, într-o emisiune în direct („pe viu”), în 1934, cu propriul taraf, format din Mia Vlăscenescu (voce), Luca Codin (cobză și voce), Marin Matache (vioară și voce), Dică Matache (țambal), "copilul" Mitu și alții. Cu acompaniamentul tarafului a debutat și Maria Tănase la Radio la 20 februarie 1938. Tot în taraful său a debutat și nepoata acestuia, Măriuca Matache (pe numele său adevărat Aurica Ion), în fața publicului bucureștean în 1939. Concertează frecvent cu numeroase alte glorii ale
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
propriul taraf, format din Mia Vlăscenescu (voce), Luca Codin (cobză și voce), Marin Matache (vioară și voce), Dică Matache (țambal), "copilul" Mitu și alții. Cu acompaniamentul tarafului a debutat și Maria Tănase la Radio la 20 februarie 1938. Tot în taraful său a debutat și nepoata acestuia, Măriuca Matache (pe numele său adevărat Aurica Ion), în fața publicului bucureștean în 1939. Concertează frecvent cu numeroase alte glorii ale cântecului popular românesc: Grigoraș Dinicu, Maria Lătărețu, Rodica Bujor, Ioana Radu, Victor Predescu, Marcel
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
fost și un renumit colecționar de viori, cu bune cunoștințe în materie. Datorită meritelor sale, a fost decorat cu Medalia Muncii în anul 1947. Numele lui a patronat mai mulți ani un amplu spectacol-concurs de muzică populară ("Concursul național al tarafurilor tradiționale „Ion Matache”") desfășurat în diverse localități argeșene cu bogate tradiții ale violonisticii populare (Conțești, Stâlpeni, Poiana Lacului, Bughea, Vâlcele, Costești) organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș. Ultima ediție a concursului a avut loc în
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
(n. 20 septembrie 1924 — d. ?) a fost o vestită solistă de muzică populară și lăutărească, al cărui nume se leagă de cel al tarafului unchiului său Ion Matache. Născută la data de 20 septembrie 1924 în satul Vâlcelele din comuna Merișani, județul Argeș, a început să cânte de la 14 ani, încântând publicul cu melodii „primite” de la mama sa. Pe numele său real Aurica Ion
Măriuca Matache () [Corola-website/Science/321209_a_322538]
-
unchiului său, violonistul Ion Matache, într-un local bucureștean în 1939. Din acest moment va primi numele de scenă , care să arate descendența sa. Tot atunci debutează și la Radio București cu un program de melodii argeșene. Apreciată solistă în taraful lui Ion Matache, dar și în Orchestra de muzică populară Radio (sub bagheta dirijorilor Victor Predescu, Nicu Stănescu și Ionel Banu), are o bogată activitate în concerte, dar rămân puține înregistrările pe bandă magnetică sau pe discuri cu ea. Din
Măriuca Matache () [Corola-website/Science/321209_a_322538]
-
Str. Sfinții Voievozi, nr.47, și-a petrecut copilăria în vestitul cartier de muzicanți. Din 1904 începe să învețe vioara de la tatăl său, dar și de la fratele său mai mare, Gheorghe Moțoi. În 1905 are prima ieșire în public, în taraful fratelui său, unde cântă ca solist vocal și vioară a doua. Din 1906, odată cu plecarea lui fratelui în armată, acesta preia conducerea grupului și începe cucerirea muzicală a capitalei. În 1907 se înscrie la Conservator și este primit în clasa
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
Radu Ciolac, Sava Pădureanu și Dănică Ciolac creează primul stil definitoriu „bucureștenesc-lăutăresc” din istoria folclorului muzical românesc. S-a născut ca rob pe un domeniu boieresc în 1935, în București, fratele lăutarului Dumitrache Ochialbi. În perioada 1852-1857 își formează un taraf mic, devine vătaf (a doua funcție după staroste) peste toți lăutarii din București și își împarte activitatea între Ploiești și Capitală. Pentru o perioadă de câteva luni, cobzarul tarafului este Anton Pann, proaspăt concediat din funcția de profesor la Râmnicu
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
București, fratele lăutarului Dumitrache Ochialbi. În perioada 1852-1857 își formează un taraf mic, devine vătaf (a doua funcție după staroste) peste toți lăutarii din București și își împarte activitatea între Ploiești și Capitală. Pentru o perioadă de câteva luni, cobzarul tarafului este Anton Pann, proaspăt concediat din funcția de profesor la Râmnicu Vâlcea și întors la București unde lucrează ziuă cantor la școala de pe Podul Mogoșoaiei, iar noaptea ca lăutar. În 1860 taraful său este imortalizat de o reușită acuarelă a
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
Capitală. Pentru o perioadă de câteva luni, cobzarul tarafului este Anton Pann, proaspăt concediat din funcția de profesor la Râmnicu Vâlcea și întors la București unde lucrează ziuă cantor la școala de pe Podul Mogoșoaiei, iar noaptea ca lăutar. În 1860 taraful său este imortalizat de o reușită acuarelă a lui Carol Popp de Szathmáry, în care surprinde un cobzar, un naist și doi vioriști ce îl privesc cu atenție pe primaș. Îmbrăcămintea amintește de portul lăutarilor din secolul al XVIII-lea
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
lui Carol Popp de Szathmáry, în care surprinde un cobzar, un naist și doi vioriști ce îl privesc cu atenție pe primaș. Îmbrăcămintea amintește de portul lăutarilor din secolul al XVIII-lea, cu anterieu, giubea și brâu. , ca vătaf al tarafului, poartă giubeaua blănită cu samur, în schimb ce restul lăutarilor, spre a-și arăta vechimea meseriei, au giubeaua mai terfelită. În 1866 horele sale „Lințica” și „Mitocanca” sunt tipărite la editura lui Constantin Gebauer, deși multe alte compoziții „anonime” din
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]
-
sunt tipărite la editura lui Constantin Gebauer, deși multe alte compoziții „anonime” din colecția cunoscutului editor bucureștean, intitulata „Hore și jocuri” (1868) sunt datorate aceluiași lăutar. Între anii 1869-1890 intră în cea mai importantă perioadă a carierei sale, desființându-și taraful și cântând în orchestrele naiștilor Angheluș Dinicu și Radu Ciolac, unde va fi coleg cu vioristul Dănică Ciolac, chitaristul Marin Buzatu și tânărul violonist Sava Pădureanu. Moare în anul 1906 la București.
Năstase Ochialbi () [Corola-website/Science/324419_a_325748]