1,062 matches
-
către ce, către cine?/ înapoi către mine, printre ziduri uscate,/ florile se scutură la auzul pașilor, inimile seacă/ la trecerea vrerii,/ pădurile ard și raza se închide în sine". Am putea vorbi aici de o concomitentă dezontologizare indusă de o temporalitate ce își reneagă cronologia? Dar timpul care curge invers iese din definiția sa naturală, trece în răspărul existenței. Se resoarbe în amonte pentru a se dizolva în sursa unui abia perceptibil palpit. Altfel spus, se dezobiectivează, își pierde tranzitivitatea, ba
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
existență banală și să devii un caz, chiar dacă toți se tem de cei ce ajung într-o astfel de ipostază. Umanul id est: acest caz era judecat atunci de Cioran în termenii heideggerieni ai ființării umane (Dasein), înțeleasă în orizontul temporalității (Zeitlichkeit), cu toate că termenul din urmă va avea, mai tîrziu, în Căderea în timp, un sens aparte. Referințele de acum sînt însă nesistematice, limbajul e abuziv și difuz, de eseu, frizînd uneori chiar starea de bavardaj a acestuia. Un om autentic
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
enorm: "Nodul destinului nu poate fi desfăcut; nimic pe lumea asta nu-i urmarea faptele noastre". În plus, simțea că dacă nu ne este dat să-l întîlnim pe Dumnezeu, atunci trebuie să ne consolăm, dacă putem, desigur, cu dezmățul temporalității, unul care îngăduie însă, de prea multe ori, căderea cu entuziasm în temporal. SINE IRA ET STUDIO Terapia exorcizării Într-un încă nescris manual sau tratat de psihopatologie a totalitarismului, se va găsi, probabil, un capitol circumscris fenomenului pe care
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Întrucât istorismului i-am rezervat în continuare un capitol special, ne vom opri aici, în primul rând, asupra caracteristicilor spiritului romantic, care mizează oricum pe categoriile istoricității. Spiritul romantic refuză modelul clasic invariabil, abstract și atemporal, preferând diversitatea, concretul și temporalitatea (continuitatea este abandonată în favoarea discontinuității), într-un demers inductiv, care pleacă de la realitatea individuală și istorică. Să nu uităm că artiștii romantici redescoperă natura ca organism, istoria cu particularitățile ei, folclorul, culoarea locală. Pentru ei nu mai există o conștiință
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
hermeneutică vizează "o explicație teleologică, intențională" (pentru lămuriri în privința reprezentativității trăirii și a criteriului istoricității vezi nota precedentă) și presupun sesizarea condițiilor care fac dintr-o epocă, dintr-o cultură o totalitate ireductibilă, o configurație (Gestalt) valabilă în propria-i temporalitate. Or, în acest sens este greu să mai putem vorbi despre caracterul istorist al pozitivismului de vreme ce idealul lui de cunoaștere îl constituie "explicația cauzală", prin legi universal valabile (vezi I, 2C și 3F). Dată fiind importanța pe care o are
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
neokantian precum Heinrich Rickert mai susținea faptul că unicitatea unui eveniment stă în valoare, un Lebensphilosoph ca Georg Simmel are în vedere "inserarea evenimentului în sistemul nostru temporal, pentru a-l individualiza istoric, a-l face unic". Ideea potrivit căreia temporalitatea, iar nu valoarea, este cea care-i conferă unui eveniment unicitatea reapare la Johann Thyssen. Spre deosebire de Rickert, acesta promova prin 1924 într-o lucrare cu titlu sugestiv, Die Einmaligkeit der Geschichte o teză înrudită cu cea susținută la noi de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
eveniment unicitatea reapare la Johann Thyssen. Spre deosebire de Rickert, acesta promova prin 1924 într-o lucrare cu titlu sugestiv, Die Einmaligkeit der Geschichte o teză înrudită cu cea susținută la noi de Xenopol: "Unicitatea nu stă în valoarea evenimentului, ci în temporalitate. Individualitatea, unicitatea nu este de conținut, de valoare, ci de poziție în timp" (s.n.) cf. M. Florian, Recesivitatea..., II, p. 348. 46 Apud A. Marga, op. cit., p. 61. 47 "Trăsătura caracteristică a secolului al XIX-lea este înlocuirea metodei dogmatice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sau așa cum spunea Vianu, istorismul nu mai caută "ceea ce este comun și universal în lucruri", ci "ceea ce este în ele unic și incomparabil"44. Coborîrea din atemporalitatea unei raționalități imuabile și universale a reprezentat de fapt descinderea în planul unei temporalități individuale, fluctuante în manifestări și variabile ca semnificații. Totalitatea "nu este altceva decât pluralitatea văzută ca unitate", definea Kant în Kritik der reinen Vernunft această categorie 45. Or, totalitatea fusese abandonată în favoarea pluralității. Conștiinței întregului i s-a opus conștiința
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
numai cu capacitatea de cunoaștere" (s.n.)72. Vezi și II, nota 39. Însuși faptul că evidențiind aportul istorismului, am vorbit despre istoricizarea conștiinței (vezi II, 1Bc) trimite la un alt fel de apriorism decât cel kantian. Mobile și variabile, supuse temporalității, formele relativ apriorice ale lui Dilthey își adaptează configurația în funcție de circumstanțele în care se manifestă. Dar prin aceasta, ele nu încetează să fie constitutive, să fie forme orientative și/sau prescriptive pentru un conținut. (În legătură cu raportul dintre descriptiv și prescriptiv
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
la acest "punct de vedere sistematic" în favoarea unuia "istoric" (s.n.).155 Putem spune așadar că, dacă în sine, sistemele filozofice se justifică prin ele însele, desfășurându-se în limitele fluctuante ale parametrilor pe care și-i stabilesc singure în funcție de o temporalitate căreia nu i se pot sustrage -, în schimb, într-o teorie a sistemelor, așa cum este metafilozofia, se impune fixarea unor invariabile care să determine conceptul, să-i zicem generic, de "filozofie". Abia acesta ne va permite să adoptăm "un punct
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
kantian de către Dilthey (vezi II, 2Ba) am înlăturat deja această presupusă inconsecvență. Să rememorăm acele concluzii. Formele relativ apriorice ale lui Dilthey sunt de factură romantică, adică sunt mobile și deschise, au propria lor istorie și se adeveresc numai în temporalitate, oarecum ca ideile lui Hegel (deosebirea este însă aceea că ele "cresc" din imanența vieții, pe când ideile hegeliene "creșteau" din ele însele, în virtutea propriei logici). Constituite pe cale genetică, formele lui Dilthey funcționează ca părți, ca "unități" ale întregului pe care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lumină ba chiar de a exista și a fi reală numai în măsura în care se găsește pe sine. Aceste ieșiri la lumină sunt filozofiile." Ideea în sine este "eternă"; "ceea ce este adevărat e conținut doar în idee", iar atâta vreme cât se înscrie în temporalitate, este "oricând adevărat"205. Să recapitulăm: La Hegel, spiritul absolut înainta triumfător prin istorie, întrupându-se în primul rând în diferite sisteme filozofice, socotite drept simple trepte ascendente în progresul acestuia. În acest sens, ele se vedeau mereu depășite de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
care este sistemul hegelian."207 Ce înseamnă "parțial adevărat"? Înseamnă că sistemul e, deopotrivă, adevărat și fals: adevărat prin ceea ce afirmă în mod relativ, dar fals prin ceea ce afirmă în mod absolut. Sau într-o reformulare unde accentul cade pe temporalitate: adevărat în raport cu stadiul pe care îl reprezintă, dar fals dacă este absolutizat în raport cu etapele ulterioare. Este tocmai ceea ce face, orgolios, Hegel cu propriu-i sistem. Și ceea ce i-a atras acuzația de dogmatism și a stârnit așa cum am văzut revolta
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
I, 3F, mai cu seamă nota 155). Gadamer sesizează absolut judicios noutatea punctului de vedere avansat de către Dilthey: semnificația nu mai este "o noțiune logică, ci este înțeleasă ca expresie a vieții" și adaugă că pentru Dilthey "viața însăși, această temporalitate curgătoare, țintește către modelarea unor unități de semnificație durabile"; având "o structură hermeneutică", viața "își face propria exegeză" și constituie astfel "adevăratul fundament al științelor spiritului"103. Procedând în acest mod, obținem o viziune integrală și integratoare: "Orice sistem cultural
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
vedere fonematic și semantic de in-der-Welt-Sein. 113. Van Manen, „«Doing» Phenomenological Research...”, ed. cit. 114. Ibidem. 115. Apud Pinar et al., op. cit., p. 407. 116. Vezi la Heidegger, Ființă și timp (ed. cit.), capitolele 64 („Grijă și sineitate”) și 65 („Temporalitatea ca sens ontologic al Grijii”). Atât „grija” (Sorge), cât și „preocuparea” (Besorgen) sunt stări de conștiință și atribute ale Dasein-ului care se știe „a-fi-întru-sfârșit” (das Sein zum Ende) și „a-fi-întru-moarte” (das Sein zum Tode). 117. Heidegger consideră curiozitatea (die Neugier
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
distanță moartea și uitarea". Dominique Jullien s-a ocupat (1989) de filiația acestor teme, care se leagă, în romanul proustian, de "explorarea scenelor de somn sau vis și semitrezie, care privilegiază raporturile între somn și memorie / amnezie, între somn și temporalitate, între semitrezie și spațialitate, între vis și proiectul estetic."(2) Liniștea de care se înconjoară personajul seamănă, așadar, peretelui de plută, estompînd accidentul zilei zgomotoase și ocrotind o imagine reînviată, ca pe o peliculă fără sonor, din trecutul cuplului. Cufundarea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a-și micșora cu nimic intensitatea, este formalizată în spirit expresionist. Ceva transcende în permanență elementele alcătuitoare ale lumii celeste și terestre, punându-le pe toate sub semnul fiorului metafizic, dar și al unei spaime existențiale nelămurite. Mineralitatea, infinitul cosmic, temporalitatea și spiritul se contopesc într-un tot care poartă dureros în sine nostalgia vidului originar. Mai dispersat în fragmentele universului și ale timpului decât la romantici, sufletul nu încetează totuși să aspire la un punct de idealitate, îndepărtat de contingent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
impune ca ființa lui să fie diferită de el însuși 411. Constantin Noica desprinde din cuprinsul dialogului platonician cele zece criterii prin care poate fi argumentată teza existenței în filosofia antică: "alcătuire, măsură, configurație, spațialitate, mișcare, apoi identitate, asemănare, egalitate, temporalitate, ființă cu un ultim criteriu care le totalizează pe celelalte, anume criteriul de a avea ori nu un nume"412. Noica se întreabă dacă acest tablou categorial al lui Unu poate fi folosit și pentru tema modernă a Multiplului, în
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
observate diferențele, dar, în același timp, fără a fi afectat adevărul. Relația de opoziție dintre identitatea numerică și cea calitativă are în interiorul ei ceea ce Paul Ricoeur numește continuitatea neîntreruptă sau permanența în timp. În acest sens, filosoful francez introduce dimensiunea temporalității pentru a rezolva problemele cauzate de transformările și schimbările care au loc la nivelul identității personale, cum ar fi creșterea sau îmbătrânirea, fenomene inevitabile care își pun amprenta asupra identității, dar care nu afectează recognoscibilitatea. Din acest punct de vedere
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
că reușește să armonizeze în interiorul noțiunii de identitate (personală) două zone aflate în opoziție, cum ar fi similaritatea cu stările din trecut și distanța față de un sine care aparține istoriei, un sine anterior. Problema celuilalt din punctul de vedere al temporalității omului poate fi întâlnită și în scrierile lui Ștefan Afloroaei asupra identității și alterității. Temporalitatea, în opinia lui Afloroaei, poate fi considerată un "un gen de recunoaștere trăită a alterității necomune, absolute"441. Semnul, istoria și alteritatea absolută sunt coordonatele
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
ar fi similaritatea cu stările din trecut și distanța față de un sine care aparține istoriei, un sine anterior. Problema celuilalt din punctul de vedere al temporalității omului poate fi întâlnită și în scrierile lui Ștefan Afloroaei asupra identității și alterității. Temporalitatea, în opinia lui Afloroaei, poate fi considerată un "un gen de recunoaștere trăită a alterității necomune, absolute"441. Semnul, istoria și alteritatea absolută sunt coordonatele dimensiunii alterității, cea absolută fiind fundamentul identității și alterității istorice. Ideea alterității absolute 442 este
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
permanentă raportare la un altul, indiferent că este vorba despre un altul din interiorul individului sau străin acestuia. Se deschid astfel două puncte de vedere asupra alterității: cel istorico-fenomenologic și cel metafizic: "Supoziția de la care am plecat este aceea că temporalitatea omului, situarea în timp și în durată (aion) înseamnă, în cele din urmă, raportarea sa esențială oareceum definitivă la celălalt. Înseamnă, cu alte cuvinte, întâlnirea noastră constantă ce cel diferit de noi înșine, cu cel care descoperă față de fiecare dintre
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
contradicția pozitiv-negativ, bine-rău, întrucât nu poate fi abordată din perspectiva acestor dualități, fiind "o energie primară, adesea tenebroasă și participând la un gen de veșnică pulsație a celor din care provin toate"448. Alteritatea demonică transcende antinomiile specifice spațialității și temporalității lumii umane și reprezintă o ființă intermediară, explicată de Afloroaei prin apel la filosofia antică, care mediază relația dintre divinitate și oameni, având în același timp un statut privilegiat în raport cu sacrul. Studiul lui Afloroaei despre alteritate pendulează între anistorie și
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
este total diferit de cel al „noului pelerin”, pelerinul de autocar. Pentru această femeie, ca și pentru cei trei țărani din Bucovina, pelerinajul este o ruptură în cotidian, venirea lor aici și modul în care trăiesc pelerinajul are o altă temporalitate, alt ritm, alt înțeles. Or tocmai acest tip de practică pelerină, care a supraviețuit cu greu anilor 1980-1990, este acum în curs de dispariție, legată de pierderea ruralității. Micul univers al pelerinajului. Tânărul rotunjor, cu barbă rară, bălaie, îmbrăcat ca
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
heterodoxe care lasă uneori urme persistente, conștientizate și recuperate sau nu, în tradiții ulterioare. Mai mult, ca într-o „grădină a potecilor care se bifurcă” (cine poate uita fascinanta scriere borgesiană ?), traseele pelerinilor nu străbat doar spațialități diverse, ci și temporalități diferite, cronotopi feluriți (în cel mai tehnic sens bahtinian). De aceea, e la fel de greșit să socotim că pelerinul parcurge spațiul nostru (teritorial, modern, structurat, rațional, omogen etc.) pe cât este să credem că pelerinul trăiește cu adevărat în timpul nostru chiar și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]