1,087 matches
-
mai sus: UM0195 Sector "G" 01.12.1979 STRICT SECRET NOTĂ Privește pe Alin Săvescu Secretar I la MAE Extras din Buletinul de informații NR. 0010697, înregistrat la Nr. 5531/doc. Printre alte persoane apare și Săvescu Alin cu "comentarii tendențioase", care afirmă că "întâlnirile cu reprezentanții clasei muncitoare, intelectualității și tineretului (pentru explicarea poziției adoptate de delegația RS România la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia n.n.) au fost regizate, iar delegațiile prezente la întruniri nu au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Făcătura de mai sus mai apare și în alte două documente, fiind "asezonată" cu noi "mirodenii": STRICT SECRET NOTĂ Cu privire la Săvescu Alin, secretar I în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, se dețin date ca: în noiembrie 1978 a fost semnalat cu comentarii tendențioase, când a afirmat că "întâlnirile cu reprezentanții clasei muncitoare, intelectualității și tineretului (pentru explicarea poziției adoptate de delegația RS România la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia n.n.) au fost regizate, iar delegațiile prezente la întruniri nu au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
SECRET NOTĂ-SINTEZĂ Săvescu Alin, fiul lui..., profesor de istorie... A fost semnalat cu următoarele aspecte: în 1978, avizat negativ de a pleca la post în Italia, stabilindu-se unele divergențe în familie; în noiembrie 1978 a fost semnalat cu comentarii tendențioase privind întâlnirile conducerii superioare de partid și de stat... (NB: același text de mai sus); cumnata și cumnatul au întreținut legături cu fugarul... din Franța; unchiul soției (fratele socrului), Predescu Nicolae, decedat în anul 1947, a fost polițist în Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
la Berlin... Aveam să vizitez Italia și Roma după 1989, în mai multe rânduri și nu în calitate de secretar II, ci de Director în MAE în misiune, ceea ce era altceva. Citind, totuși, recent nota "Cooperativei" din noiembrie 1978, cea cu "comentariile tendențioase", îmi dau seama că era o "făcătură grosolană" a unui "om de bine". Fără exagerări, sunt un om cu toți neuronii funcționând la capacitate optimă, mereu "pe fază" și cu o experiență de 10 ani pe atunci în MAE și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
soția sa, a cărei zi de naștere a coincis cu masa respectivă. Din verificările întreprinse prin sifonul Nistor, Ifrim..., cât și din discuțiile cu însărcinatul cu afaceri, rezultând că nu se confirmă semnalările existente... (șoferul) este cel care a difuzat tendențios aceste "informații" prin mai multe canale, deoarece era criticat deseori de șeful de oficiu pentru inactivitate și stare permanentă de ebrietate. Ifrim și Nistor au precizat că nimeni nu a văzut pe invitați dând cadouri lui Săvescu Alin sau soției
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
pentru Nunta de argint (1937), Premiul „Al. I. Brătescu-Voinești” al Ministerului Artelor pentru Casa amintirilor (1942). Semnează și V. Crângu, Mihail Șerban-Crângu. Literatura lui Ș., voită modernă și citadină, rămâne „destul de bogată în reziduuri sămănătoriste” (E. Lovinescu), afișând un realism tendențios, cu accente naturaliste și cu ambiția complicației „psihologice”, neservită de mijlocele de expresie, vizibil precare. Sunt recognoscibile, în romanele și nuvelele lui, procedări, rezolvări „tehnice”, particularități de viziune, dar și de tipologie, recuzită etc. utilizate curent, însă cu mai mult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
așteptând ca să se împiedice unul și să nu se ridice repede, iar polițistul să-l arunce repede pe ghidonul motocicletei și să-l ducă la dezalcoolizare rapidă. După ce i-aș face o informare mai amplă pe temă, evident în mod tendențios, i-aș sugera să scrie un articol în presa centrală din România. Admițând că, întâmplător, ați fi diplomat la București, vă întreb cum ați reacționa, nu ați fi deranjat, nu ați considera articolul drept un semn neprietenos? Da, vă înțeleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
țară, să auzim de piesa Nekrassov, apoi s-o și citim și să rămânem uluiți de atâta infamie și imbecilitate. Eu unul mă detașasem deja după ce încercasem zadarnic să citesc primul volum, L’âge de raison, din ciclul plicticos și tendențios Les chemins de la liberté și după ce tot zadarnic încercasem să citesc și opul filozofic L’être et le néant. Ca și ideologii comuniști am detestat și eu această cărămidă (într-o oarecare măsură tot ca ei, fără să o fi
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
șuete. La Nae Ionescu legionarismul a fost un avatar în sensul unei forme de „experimentare” a polimorfismului său existențial. Ortodoxia s-a putut în multe cazuri interfera cu legionarismul, dar în mod poate nu tocmai „ortodox”. Nici ceea ce se numește tendențios „ortodoxism”, dar care implică un anumit militantism perfect licit, nu duce de la sine, cum cred unii, la o conivență cu spiritul legionar. De altminteri, partizanatul exclusivist al lui Crainic din „cronica măruntă” (scrisă cu vervă) nu coincidea aproape deloc cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de arnăuții zarafului, târâtă de picioare, cu sânii goi în praf, cu părul negru răvășit afară din basmaua desfăcută, țiganul tânăr e sfâșiat cu gârbaciul (Roaba vândută, în Cântare cetății lui Bucur, 1959). Toată epica aceasta, cam melodramatică și oarecum tendențioasă în spiritul anilor ’50, dar, cum spuneam, foarte plauzibilă în datele ei istoricește obiective, nu e lipsită de putere emoțională și de o pregnantă reprezentare plastică. Am adus-o în discuție pentru a releva aptitudinea poetului de a citi cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mentalități revanșarde, antimachiste și antitradiționaliste. Firește, conceptul Însuși de „tradiție” poate Îmbrăca sensuri și sensuri, fiind de o ambiguitate dezarmantă. Tradiția legată de figura Mariei Magdalena se cuvine revizuită, corectată, interpretată cu suplețe și bun-simț, eventual refuzată. Dar nu deformată tendențios, fără argumente solide, fără probe decisive de ordin istoric sau filologic. Literatura mi se pare un registru mult mai frecventabil și mai cinstit, În acest sens. Dacă nu s-ar pretinde manual de istorie, Da Vinci Code ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
creând un vălmășag de nedescris, a cărui țintă a fost deja atinsă: transformarea traducerii unui text din secolul al IV-lea Într-un bestseller mondial În secolul XXI. Campania publicitară dusă În jurul evangheliei gnostice s-a bazat pe o interpretare tendențioasă a conținutului, așa cum vom vedea ceva mai Încolo. Totuși, ea a prins atât de bine, Încât specialiștilor onești le va fi foarte greu să reașeze lucrurile În matca lor firească. „Taina trădării” nu e doar o formulă a sfântului Irineu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
supărarea lui Iuda. La Marcu, am văzut, doar „unii dintre cei de prezenți” se arată supărați de risipă; Matei vorbește de „apostoli”, referindu-se, probabil, la toți apostolii, fără discriminare. Luca dă alt sens „ungerii”. Ioan Însă precizează, scurt și tendențios: singur, Iuda se revoltă și-L ia la bani mărunți pe Mântuitor, reproșându-I că n-a vândut parfumul pentru a Împărți apoi banii săracilor. De ce a făcut asta? Ioan vine cu un amănunt inedit, care desăvârșește diabolizarea: nu pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
În realitate, am văzut din dosarul analizat mai sus, lucrurile sunt ceva mai colorate. Fiecare evanghelist propune versiunea lui asupra lui Iuda și istoricul trebuie să discearnă atent grăuntele de adevăr istoric (probabil niciodată pur sută la sută) de aluviunile tendențioase. În primul rând trebuie să reamintim sensul, justificat filologic și teologic, al termenului paradidomi, impropriu tradus În românește prin „a vinde” sau „a trăda”. O traducere corectă, netendențioasă va folosi echivalentul „a preda”, În conformitate cu sensul dat de autorii textelor din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
poate trece prin locul acela fără să-și astupe nasul cu mâinile, Într-atât ceea ce se scurgea din trupul său a infectat și țarina. FINAL PASAJ RETRAS Ca „ucenic al lui Ioan”, Papias nu poate decât să preia, hiperbolizând, versiunea tendențioasă a maestrului. Iuda apare ca un adevărat monstru, a cărui moarte va intoxica Întreaga regiune. Evul Mediu va amplifica, la rândul său, acest tip de reprezentare, deși nu lipsesc nici scenariile inverse, care pus accentul pe căința sinceră a personajului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
momentul lapsarian, fiind portretizat ca o sinteză Între șarpe și Cain. Un Cain care nu-și ucide fratele, ci tatăl, pe Adam, substituindu-i-se. Nu există și cred că nici nu poate exista o biografie a lui Iuda mai tendențioasă, mai demolatoare decât cea preluată În Legenda aurea. Practic, Între Iuda lui Matei și Iuda-Oedip al lui Iacopo da Varazze singurul punct comun pare să fi rămas doar numele. * Antichitatea a cunoscut Însă și un Iuda pozitiv, eroizat. Câteva grupuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
dimpotrivă. La p. 56 citim: „Dar tu, Iuda, tu vei face mai mult decât toți. Căci tu vei jertfi omul/trupul care mă poartă”. Pe acest pasaj se bazează teoria „revoluționară” a vulgatei legată de Evanghelia lui Iuda. Kasser traduce, tendențios, printr-un imperativ. Isus i-ar porunci lui Iuda să-i jertfească trupul carnal pentru a declanșa mecanismul mântuirii universale. Or, textul spune simplu: Iuda Îi va depăși În oroare pe toți ceilalți apostoli-preoți, care practică jertfa euharistică (respinsă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
motive, care se adaugă celui de mai sus. După viziunea relatată de apostoli, numai Iuda Îi ține piept lui Isus, iar acesta Îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul are aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geografic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar Între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
teologului amator (deși genial) al unui Nichifor Crainic și să se adape direct la izvoarele misticii ortodoxe. 4) Se constată o anumită involuție, cu timpul, În modalitatea de abordare a textelor vechi. Această involuție - caracterizată prin folosirea selectivă și uneori tendențioasă a bibliografiei moderne, ca și prin respingerea oricărei abordări științifice susceptibile a aduce atingeri Tradiției sacrosante - se poate explica, parțial, prin semiizolarea culturală În care a fost condamnat să trăiască după 1950, ca, de altfel, majoritatea intelectualilor români. Lui Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
În Revue thomiste (martie-august 1946) o replică, „La théologie et ses sources. Etude critique”, urmată de o adevărată „bombă atomică” lansată de la Roma de către teologul, aproape oficial, al Vaticanului, Garrigou-Lagrange: „La nouvelle théologie: où va-t-elle?” Ambele texte exagerează și deformează tendențios afirmațiile lui Daniélou, politizând oarecum afacerea. Garrigou-Lagrange, de pildă, reproșează acestei „noi teologii” că Încearcă să „relativizeze” și să „subiectivizeze” noțiunea de adevăr (care nu mai este adequatio rei et intellectus, ci conformitas mentis et vitae) și că substituie filozofiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
curs de apariție la Beauchesne). Cf. Pierre-Emmanuel Duzat, Judas. De l’Evangile à l’holocauste, Paris, 2006; Kim Paffenroth, Judas. Images of the Lost Disciple, Louisville, Londra, 2001, pp. 37-58 (unele afirmații sunt discutabile, și mai ales confuzia sistematică și tendențioasă Între antiudaism teologic și antisemitism ideologic); H. Maccoby, Judas Iscariot and the Myth of Jewish Evil, New York, 1992. Patrologia graeca 50, pp. 273 sq. Despre intepretarea nuanțată și inteligentă a lui Origen În „cazul Iuda”, cf. Samuel Laeuchli, „Origen’s
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
cerând, pentru ei, un nou botez. Este ales papă de către preoții raliați la părerea sa. Este excomunicat de un conciliu reunit În 251 de către Ciprian. Biserica novațienilor continuă să existe până târziu, În secolul al V-lea. Novațienii sunt asimilați tendențios montaniștilor și donatiștilor. Păcatul Împotriva Duhului Sfânt este singurul păcat de neiertat. Nu Întâmplător Ciprian, Ieronim, Ambrozie, Patianus etc. leagă acest păcat de tema pocăinței. Din moment ce există un păcat de neiertat, atunci cui prodest poenitentia? Pocăința nu lucrează În toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
viguros. Prima afirmație a Planului este un crez urbanistic ceva Însoți mentalitatea autorilor de acum Încolo. „Organizarea unui oraș este un act de autoritate ― (Marcu et alli 935: 7). Debutează cu o critică aspră aurbanisticii Bucureștiului Într-o descriere realist tendențioasă aimaginii orașului capitală a României Mari: zonificare neclară din cauza dezvoltării necontrolate, suprafața prea mare a orașului oferă imaginea unei „mahalale insalubre ce sfârșește În Împrejurimi ce n’au parte de nici o civilizație― (Marcu et alli 1935: 7), un oraș ce
Polarităţile arhitecturi by Andreea Daniela Radu (Udrea) () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92983]
-
printre altele, următoarele: «Mă gândeam că schimbarea regimului mi-ar fi dat posibilitatea să-mi văd fiica mea aflată spikeriță la Radio Paris». Tot în discuțiile purtate, inculpata împreună cu celălalt coinculpat au calomniat regimul nostru democrat popular arătând în mod tendențios că în prezent literatura realist socialistă n-ar reda realitatea, că în țara noastră n-ar fi libertate și că scriitorii ar scrie nu din convingere, ci din interese materiale. În vara anului 1957, inculpata Bălăcioiu Ecaterina a primit de la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
proțapului nu poate spune «cotcodac»!” *M-a cuprins sila cînd am citit „cronica dramatică” semnată de Genoiu în „Tribuna”. E un pupat lung, apăsat, bălos al unui obraz pe care, în urmă cu doi-trei ani, îl maculase printr-o critică tendențioasă: cel al Teatrului de Stat din Bîrlad. Ce-mi displace mai mult e că publiciștii de felul lui ignoră ținerile noastre de minte. În rigiditatea mea de om cu o singură față nu pot admite atari metamorfoze. La cîteva minute
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]