845 matches
-
organic spre cea dintâi, de unde accente de jubilație și serafism, de reverie ori de subțire melancolie. Ego-ul lui Grigore Vieru se construiește gradual pe purități moștenite; refractar dezolării, năruirilor morale, el înaintează consecvent pe o linie mediană fără retorisme, ostil tenebrelor. Mireasma teiului, verdele vegetației, "fire de argint lichide", "sălbăticiuni mici și dragi", aroma pâinii calde iată "bucurii simple" configurând plenitudinar sentimentul ființării neîntrerupte. Aflăm ca dintr-un basm: Nu există moarte! Pur și simplu cad frunzele / Spre a vedea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ani de viață și cultură evreiască imaginativă și înfloritoare, în loc să îndrepte proiectorul exclusiv asupra unui deceniu de suferințe atroce. Niciunul dintre ele nu vorbește despre viață, ci numai despre moarte, toate vorbesc despre statutul de victimă, nu despre civilizație. Desigur, tenebrele fascinează, dar există pericolul să nu mai putem ieși din ele5. Totuși, memoria de suferință care ține loc de identitate evreiască în sferele secularizate sau în curs de secularizare nu este un fenomen legat doar de locul central pe care
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
tîrziu, aflîndu-se îndepărtat de Ipotești, în poezia sa Din străinătate, înainte de alte dorințe, o arată pe aceasta: "Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară Scăldată în cristalul pîrîului de argint, Să văd ce eu atîta iubeam odinioară: A codrului tenebră poetic labirint "(s. n.) Așadar, în lumea copilăriei sale, plină de amăgeli, el a transfigurat natura, ne mai păstrînd aproape nimic din culoarea locală. Și vom înțelege de aici cît de mult a tînjit el după viața liberă din sat, cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
în spațiul tragediei înspăimântată de visul avut. Hecuba poartă în ea această imagine înscrisă în inima înfricoșătoarelor vedenii ale nopții, în inima acelor „vise cu aripi negre”, izvorâte din pământ și zămislite de întuneric, copii ai aceleiași nopți, ai acelorași tenebre care nu sunt altceva decât tărâmul morților. Apariția în vis a lui Polidoros face ca în sufletul Hecubei să încolțească spaima, chiar dacă ea nu-i deslușește încă pe deplin înțelesul. În aceeași tragedie, un alt spectru își anunță prezența printr-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
liniștea, pândit de nebunie la tot pasul. Prins între două fantome, prizonier al acestora și bântuit de vedenii pe care nu are cui să le împărtășească și nici cu cine să le împartă, eroul lui Eschil trăiește o experiență a tenebrelor, pătrunde într-un altundeva unde nici măcar Electra nu-l va putea însoți. Oreste din Hoeforele a fost comparat cu Perseu; e însă un Perseu capturat de Gorgone și care, chiar dacă nu se transformă în stană de piatră la vederea chipului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
semănând cu noaptea, ale căror nume sacre trebuie trecute sub tăcere. La vederea lor, Oreste începe să delireze (baccheuein), iar cauza acestei tulburări a minții este obsesia terorizantă a matricidului său. Delirul lui e o adevărată boală (noseis). Prin experiența tenebrelor, în care moartea se împletește cu nebunia, trece și Heracles, eroul tragic coborât de viu în împărăția lui Hades, eroul dispărut în adâncurile întunecate ale pământului, evocat la începutul piesei omonime a lui Euripide și invocat apoi, în speranța că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
certitudinea că au într-adevăr de-a face cu Heracles în carne și oase, întors din lumea celor morți, toți se vor întreba dacă nu cumva e vorba despre o nălucire dintre cele ce tulbură visele. După cufundarea în lumea tenebrelor, eroul celebrează întoarcerea la lumină. Firește, această coborâre în bezna Infernului și această revenire la lumina zilei sunt de neconceput fără ajutorul zeilor, privilegiu de care se bucură din plin semizeul Heracles. Dar tot zeii sunt și cei din pricina cărora
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
această revenire la lumina zilei sunt de neconceput fără ajutorul zeilor, privilegiu de care se bucură din plin semizeul Heracles. Dar tot zeii sunt și cei din pricina cărora el va avea parte de o nouă experiență la fel de tulburătoare: nebunia. Alte tenebre, un alt chip al lui Gorgo. Lussa, fiica întunericului, va avea rolul de a-i lua mințile și de a dezlănțui în Heracles, prin dansul ei frenetic, acompaniat de flaut și asociat ororii unei vânători sălbatice, furia demenței criminale. Corul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Bunăoară, el este deseori asimilat unui soi de „bacant” (variantă masculină a bacantei, preoteasă sau însoțitoare a zeului Bachus). În Oreste a lui Euripide, corul, ca și Oreste însuși, folosește termenul baccheuein pentru a evoca delirul eroului, delir născut în mijlocul tenebrelor și asociat obsesiei crimei și a sângelui. Oare n-ar putea fi și Oreste un fel de „bacant al lui Hades”? S-ar asemăna astfel cu roabele troiene posedate de o furie demențială, distrugătoare, din finalul Hecubei, femei pe care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de privirile oamenilor, se pregătește în secret pentru călătoria spre Hades, în care și-ar dori drept călăuze pe Hermes și pe zeița morților. El ține ca nimeni să nu cunoască drumul său tainic spre cei aflați deja în lumea tenebrelor și de care îl apropie propriile tenebre. Când îi va evoca moartea, mesagerul va descrie împrejurările „uimitoare” și „miraculoase” în care aceasta se produsese. Oedip se oprise în fața unei stânci „cu temelii de aramă înfipte în pământ”, în apropierea unui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pentru călătoria spre Hades, în care și-ar dori drept călăuze pe Hermes și pe zeița morților. El ține ca nimeni să nu cunoască drumul său tainic spre cei aflați deja în lumea tenebrelor și de care îl apropie propriile tenebre. Când îi va evoca moartea, mesagerul va descrie împrejurările „uimitoare” și „miraculoase” în care aceasta se produsese. Oedip se oprise în fața unei stânci „cu temelii de aramă înfipte în pământ”, în apropierea unui crater spre care duceau câteva cărări. În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Alcestei are cu totul alte rezonanțe. Tragedia se încheie cu morala corului: el vorbește despre fericirea venită pe neașteptate, despre neprevăzut. Dar nu s-ar putea desprinde oare de aici și alte învățăminte? Această nouă Alcesta, care a cunoscut experiența tenebrelor, va fi pentru totdeauna „diferită” de cea care fusese odinioară. Căci această nouă Alcesta, cu chipul ascuns sub văluri, va păstra pururi în ea ceva dintr-o fantomă, ceva din tăcerea pietrei, tăcere legată de întâlnirea cu Gorgo. Admet, care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
masca având statut de efigie divină, cu masca imaginilor de cult. Ea rămâne totuși semnul unei alterități care îl deosebește pe erou de cor, alteritate datorată raportului său privilegiat cu zonele aflate la limita spațiilor nelocuite, a regiunilor învăluite de tenebre, învecinate cu împărăția morților. Purtând marca unui semn divin și, în același timp, a unei relații cu moartea, ca în cazul măștii de cult, masca eroului tragic sugerează totodată primejdia și teama. Oare spectatorul, aidoma corului, nu e înspăimântat de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acoperă capul cu casca lui Hades pentru a nu putea fi văzut de pământeni, o cască având puterea de a-l face invizibil și despre care Hesiod spune că era confecționată din piele de câine și că „închidea în ea tenebrele lugubre ale nopții”. După unii teoreticieni, cuvântul latinesc persona („mască”) ar fi derivat din etruscul Phersu, echivalent al grecescului Perseu. Phersu este purtătorul de mască în ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și scapă de celelalte două Gorgone, dar capul acesta își păstrează intactă puterea de a-i împietri pe cei ce-l privesc. Străine atât de lumea zeilor cerești, cât și de aceea a oamenilor, Gorgonele incarnează alteritatea puterilor legate de tenebre, ținând de categoria monstruosului. Un monstruos în care umanul se contopește cu bestialitatea. Acestui monstruos îi sunt asociate, de asemenea, unele sonorități bizare, neliniștitoare, cum ar fi lătratul câinelui sau șuieratul șarpelui, dar și cele ale unor instrumente muzicale, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care își privește hidoasa față și se recunoaște pe sine în dublul, în fantoma care ai devenit atunci când i te-ai uitat drept în ochi”. Până la urmă, Gorgo „ești tu însuți într-o altă lume, ești capul acesta învăluit de tenebre, ești chipul acesta marcat de invizibil; în ochii lui Gorgo se oglindește adevărul propriului tău chip”. Oare masca eroului tragic nu-i oferă spectatorului imaginea unei alterități înfricoșătoare împreună cu oglinda în care el însuși își recunoaște propria înfățișare macabră? În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zărită și brusc dispărută, în această imagine situată la limita vizibilului cu invizibilul. Aidoma fantomei lui Tsunemasa ce bântuia la granița dintre umbră și lumină repezindu-se asupra făcliilor ca să le stingă flacăra, trupul (?) sau răsuflarea (?) fantomei creează în Kiyotsune tenebrele în care se va topi în cele din urmă. O întreagă viziune despre teatru se exprimă în aceste pagini, viziune a unui spațiu-frontieră între vizibil și invizibil, spațiu în care forma nu prinde contur decât pentru a se dizolva de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Thing) care își anunță prezența, subiect sau obiect, cine poate ști, până-ntr-atât de indecisă îi e identitatea. Iar dincolo de întrebări și prin ele se formulează, de fapt, problema teatrului ca atare, aceea a unui teatru al negurilor, al tenebrelor, un teatru care reflectează, și el, asupra naturii a ceea ce, în miez de noapte, vine să se arate pe scenă. „What are you?” este și întrebarea pusă de Macbeth vrăjitoarelor din câmpia pustie, unde acestea îi apar, precum fantomele, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Umbre moderne și efigii de ceară tc "Umbre moderne și efigii de ceară " Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușiitc "Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii" Toposul funebru și invizibilul fără chip Cu Maeterlinck, marea noapte shakespeariană revine sub forma unui teatru al tenebrelor. Toposul nocturn al lunii, arborii întunecați clătinați de vânt, acesta este decorul nelipsit din piesele dramaturgului belgian 1. Maeterlinck proiectează de fiecare dată o lumină palidă, selenară, asupra castelelor cu înaltele lor bolți obscure, cu coridoarele, galeriile și subteranele lor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în jurul cărora se întind parcuri și grădini unde pare să se mai audă încă, stins și îndepărtat, ecoul pădurii lui Shakespeare și al legăturilor ei cu sălbăticia și cu primejdia. Într-unul dintre aceste castele, învăluit și totodată stăpânit de tenebre, în camera ei cufundată în penumbră, tăcută și singură, avându-l alături doar pe Pluton, un câine negru, prințesa Maleine nu ne surprinde defel atunci când rostește, referindu-se la castel: „S-ar zice că e locuit de morți”. Și, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
morții. Numai bunicul orb știe că printre ei se află cineva, că acolo s-a așezat cineva, bunicul orb căruia moartea a și început să-i dea târcoale; numai el are clarviziunea celor ce au trecut prin greaua încercare a tenebrelor și au devenit atoateștiutori, întocmai ca fantomele. Numai el poate „vedea” pe chipurile celorlalți semnul morții: „Îmi dau seama că toți sunteți acum mai livizi decât niște morți”. Ușa, prag fragil la granițele alterității Pentru „intrusa” fără trup și fără
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de „dușmanul nevăzut” doar de niște biete ferestre. În partea mai întunecoasă a grădinii, unde cei ai casei nu calcă niciodată și unde umbra marilor copaci îi ascunde privirilor, Bătrânul și Străinul contemplă viața celor dinăuntru prin „vălul opac al tenebrelor”; altfel spus, de pe un teritoriu marcat de experiența morții. La sfârșitul piesei, când Marie sosește aducând îngrozitoarea veste, ea declară, uluită să constate cât de liniștiți au rămas cu toții: „Parcă i-aș vedea în vis”. Căci în acel moment, cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zilei pătrunde cu greu, se ascunde dintotdeauna un cumplit adevăr, o cumplită taină. „Locurile unde se produc aparițiile se deschid și se închid ca niște porți de comunicare cu moartea”, scrie Michel Serres. La Maeterlinck, porțile se deschid întotdeauna înspre tenebre, porți de-a dreptul înfricoșătoare: poarta de fier de sub bolțile întunecate din Moartea lui Tintagiles, de pildă, poartă rece și necruțătoare ce-l desparte pe Tintagiles de Ygraine, poartă imposibil de clintit, de care se sparge lampa lui Ygraine și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sunt puteri ale morții, dar și metafore ale nenumitului, ale nemărginitului, ce cristalizează acea „sete de imposibil” pe care, îndurerat, Wangel însuși este silit să o recunoască în soția lui și care, se teme el, „îi va cufunda sufletul în tenebrele nopții”. Numai dragostea imensă a doctorului Wangel, a celui ce acceptă „să desfacă învoiala” dintre ei, o va elibera, în cele din urmă, pe Ellida de fascinația și de teroarea sumbră a mării, ca și de Străinul revenit la ea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acele vremuri când mai trăiam încă”. Rubek i-a distrus viața, i-a furat sufletul și l-a întemnițat într-o statuie; când acest „copil” al lor s-a arătat scăldat în lumina Învierii, femeia, abandonată, a pășit în lumea tenebrelor: s-a prăbușit într-o existență depravată, rătăcind de colo-colo, jucând în tablouri vivante unde apărea goală, „ca o statuie”; după două căsătorii ratate, și-a pierdut cu totul mințile și a trebuit să fie internată într-un spital de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]