1,117 matches
-
metaforele noi, neașteptate, se datorează multitudinii de idei cărora le dau naștere; îndeosebi dacă metaforă e îndrăzneață, altfel spus dacă ideile nu sunt foarte apropiate, așa încât, desi diferite, aproape că par a se contopi una cu alta.168 Procedeele analogice teoretizate în Zibaldone (1482, 1483) ajunseseră un loc comun al discursului critic din deceniile trei, patru și cinci din veacul trecut, prin urmare nu este surprinzător faptul că Anceschi găsea în acest aspect un punct de contact între Leopardi și ermetici
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
combinatorii și rezonatorii. Într-adevăr, în versurile sicilianului vocabulele par concentrate în jurul propriului miez semantic și scindate de cele care li se alătură în structuri cu potențial metaforic. Într-un fragment anterior menționam că în secolul al XIX-lea Leopardi teoretizase în Zibaldone importantă distanței dintre termeni în construirea metaforelor, avertizând în legătură cu pericolele pe care jocul poetic combinatoriu le poate ascunde. Găsirea distanței ideale dintre părțile metaforei constituie condiția sine qua non a unei figuri retorice plăcute estetic: o distanta prea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poate afirma că vagul constituie o latură fundamentală a artei versului quasimodian. Nu întâmplător, Machetti invocă în paginile studiului sau figură poetului filolog Giacomo Leopardi. În cultura italiană el a fost cel dintâi care a formulat conceptul lingvistic de vag, teoretizându-l în paginile culegerii Zibaldone și aplicându-l în propriile Canturi. Poetica cuvântului vag formulată de gânditorul romantic la începutul veacului al XIX-lea se bazează pe conceptul cheie de nedefinit, privit că ideal ce trebuie atins.262 Îl vago
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fapt ce a atras asupra lor numeroase critici. Totuși, conform apărătorilor lui Quasimodo, ele au oferit cititorilor din cultura țintă efectul pe care textele îl aveau în limba de origine. Acest ideal către care toate traducerile trebuiau să aspire fusese teoretizat, mai întâi, de Leopardi. Potrivit autorului din Recanati, traducătorul ce dorește să obțină o versiune performanță trebuie să pătrundă în gândirea autorului tălmăcit și să o redea într-o limbă cât mai naturală: am incercat sa ma contopesc cu gândurile
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fundamentale ale neomodernismului literar, axat și el pe limbaj, văzut drept factor al descompunerii, al compunerii și al recompunerii. Acest al treilea capitol, constituind cel de-al treilea obiectiv al studiului, capătă valoare prin conținutul său analitic, în care problematica teoretizată în primele două capitole se încearcă a fi aplicată, printr-un studiu stilistic asupra poeziei Anei Blandiana: Ana Blandiana. O poetică a deconstrucției: Deconstrucție și canon la Ana Blandiana, Etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției (Metafore succesive, metafore deschise
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
legăna,/ Călcam molozul cu ură în rând cu băieții-/ Pe dureroase străzi de mahala/ Târam tăcuți pisica moartă a ceții". (Învingători) "Poezia, în general, e un monolog, care are eventual ecou în conștiința publicului, dar nu cunoaște replici propriu-zise"52, teoretizează Alex Ștefănescu modul a ceea ce trebuie comunicat prin poezie, accentuând astfel ideea necomunicării în mod obligatoriu a ceva prin artă, ci glorificând privilegiul artei de a exista ca să existe, de a comunica pentru a se comunica. Definiția pe care autoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
altul. Îl rabdă Dumnezeu și pe acela și de aceea l-a pus În calea ta, ca să-l rabzi și să te Încununezi”. Iată un mesaj care demonstrează că valoarea toleranței este prezentă În gândirea noastră ortodoxă, chiar dacă nu este teoretizată explicit. Ne confruntăm cu o problemă și Încă cu o problemă majoră. Orice mare religie este și o mare etică. Altfel nu este o mare religie. Numai că, sistemele morale se reîmprospătează. Astfel, odată cu gândirea morală modernă, accentuată ulterior În
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
lăcomia, Îngâmfarea, despotismul, lipsa de măsură, amoralismul, invidia, corupția, insistând asupra ideii că fapta bună - raportată la perspectiva moralei creștine - este principala valoare ce trebuie să călăuzească acțiunea umană. Aritmologhia lui Nicolae Milescu Spătarul este o etică a conduitei care teoretizează principiile cetățenilor buni În opoziție cu Însușirile omului rău.Găsim, de asemenea, o formulare explicită a imperativului categoric după care trebuie să se conducă conștiința morală: „fă altuia ceea ce dorești pentru tine; dar ceea ce nu dorești pentru tine, nici tu
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
binele. În fond, Constantin Noica nu face altceva decât să sublinieze caracterul de „conștiință practică” al spiritului moral, distingând cu claritate Între dimensiunea teoretică și cea practică a moralității: „Ce interesant e să trăiești eticul și ce anost să-l teoretizezi!” Deosebind conștiința care acționează de conștiința care judecă, Hegel se desolidariza explicit de cea din urmă pe care o stigmatiza ironic drept „conștiință virtuoasă” - În sensul iezuit al termenului - sau chiar drept „valet al moralității.” Filosoful german critică vehement concepțiile
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
care acționează de conștiința care judecă, Hegel se desolidariza explicit de cea din urmă pe care o stigmatiza ironic drept „conștiință virtuoasă” - În sensul iezuit al termenului - sau chiar drept „valet al moralității.” Filosoful german critică vehement concepțiile etice ce teoretizează nonimplicarea. Obiectivarea, prin acțiune, este măsura vieții etice „esența limpezirii spiritului”. Și filosoful român insistă asupra faptului că dimensiunea morală a personalității se afirmă nu doar ca experiență a valorilor ci și ca deschidere către ființa exterioară, iar ființa exterioară
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Femina 2013, cu un roman cutremurător, La saison de l'ombre / Anotimpul umbrei (Grasset). Greu de spus dacă e vorba de o modă, de reminiscențe de culpabilitate colonială, de o deschidere către "literatura-lume" pe care, la urma urmei, ei au teoretizat-o, cert e că francezilor le place tot mai mult universul poveștilor și legendelor africane, stilul inconfundabil, cu parfum de eucalipt și asprime deșertică, savoarea particulară a povestirilor ce încalecă dezinvolt orizonturi și cadre de referință, trecînd cu ușurință poarta
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de campionii, cât și de detractorii săi." Andreas Huyssen Introducere În ultimele decenii, termenul de postmodernism a devenit un fel de "extensie" culturală obligatorie, o terminație necesară a multor idei vehiculate, un mediu general de discuție și de situare conceptuală. Teoretizat în arhitectură, critică literară, filosofie, artă, sociologie, antropologie, dar și în teologie, marketing sau geografie, postmodernismul și-a dobândit dreptul de cetate în spațiul cultural al "-ismelor", precum și al terminologiei curente. Acest lucru nu înseamnă însă că termenul, "bon à
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acestui fenomen: "deteritorializarea" accentuată, lipsa oricărei tentative de fixare, precum și fragmentarea însoțită de diseminare, care se aplică asupra fenomenului însuși. Astfel, privit ca întreg (în măsura posibilului), postmodernismul pare a-și fi însușit drept active majoritatea strategiilor pe care le teoretizează, încât, după cum au observat mulți critici, trebuie recunoscut, cel puțin la o primă analiză, că o caracteristică esențială a sa este mișcarea. Un alt fapt interesant de semnalat în această "rizomatică" înfățișare a postmodernismului este raportarea teoreticienilor etichetați drept postmoderni
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
către paradox și alte jocuri metalingvistice. Trecutul nu poate fi pur și simplu pus între paranteze, nu poate fi distrus, deoarece acest lucru ar conduce la "tăcere" (deși Ihab Hassan, de exemplu, valorifică ceea ce el numește "literatura tăcerii", așa cum Blanchot teoretizează dispariția literaturii), ci trebuie recunoscut ca atare, dar ironic, parodic, cum grano salis. În spațiul filosofic, Gianni Vattimo caracterizează de altfel postmodernismul drept epocă postistorică, atestând disoluția, ruptura unității istoria este mai mult o "istorisire", o povestire printre altele: "nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Antología de la poesía española e hispanoamericana (1882-1932), publicată la Madrid în 1934, după care Dudley Fitts l-a reluat în Anthology of Contemporary Latin-American Poetry (1942), ambele ocurențe desemnând "o reacție minoră la modernism"37. De altfel, Federico de Onís teoretizează despre "tranziția de la romantism la modernism. 1882-1896", "postmodernism. 1905-1914" și "ultramodernism. 1914-1932", manifestând o apetență specială pentru periodizare. Postmodernismul este în viziunea acestui autor "o reacție conservatoare în interiorul modernismului însuși, atunci când acesta din urmă se consolidează și devine retoric, asemenea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mondial, "deocamdată, atât cât este, postmodernismul românesc este complet inconștient de propria existență. Termenul însuși se poate întâlni cu totul sporadic în spațiul cultural românesc și, până prin 1983, este aproape absent în critica și teoria literară"85. Cei care au teoretizat postmodernismul, dar au și scris în spiritul său sunt în literatura românească optzeciștii, considerați promotorii postmodernismului românesc și inițiatorii canonului său. (Ca o mențiune, trebuie spus în legătură cu acest "loc comun" al identificării începuturilor postmodernismului cu generația '80 că există și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
apariția Caietelor critice să transforme această dezbatere culturală într-una "fierbinte" și pasionată 89. În capitolul "The Debate around postmodernism in Central and Eastern Europe"90, M. Cârneci evidențiază două atitudini majore în ceea ce privește acceptarea noului curent: o atitudine "soft", care teoretizează postmodernismul ca pe o încercare de continuare, de completare și chiar de "încoronare" a modernismului importante fiind asemănările și nu deosebirile dintre ele și o atitudine "hard", care privilegiază o înțelegere mult mai radicală a noii paradigme, precum și ruptura față de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
centrifuge ale transformărilor sociale actuale și asupra dislocării produse de acestea. 3. Vede sinele ca dizolvat sau dezmembrat de caracterul fragmentat al existenței. 4. Aduce argumente în favoarea caracterului contextual al pretențiilor de adevăr sau le consideră ca fiind "istorice". 5. Teoretizează lipsa de putere pe care indivizii o resimt în fața tendințelor globalizatoare. 6. Consideră procesul "golirii" de sens a vieții de zi cu zi ca un rezultat al intruziunii sistemelor abstracte. 1. Identifică dezvoltările instituționale care creează un sentiment al fragmentării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
către universul contemporan, și respingerea completă, ca și cum postmodernismul nu ar avea nici o semnificație și nici o putere de explicație sunt de nedorit și ar trebui eliminate. După cum afirmă și Andreas Huyssen 194, indiferent cât de discutabilă este transformarea culturală despre care teoretizează postmodernismul, ea există și în acest context, atât susținătorii, cât și detractorii postmodernismului trebuie să cunoască trăsăturile și strategiile noului fenomen, astfel încât elogierea și ridiculizarea postmodernismului în ansamblu nu mai reprezintă opțiuni valabile. Ca o consecință a criticii reificării postmodernismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mișcare concentrică participă la dezideratul postmodern al unei scriituri care se scrie pe sine ca scriitură: scriitura-ca-scriitură ce pune în discuție problema reprezentării, a sensului, autorului și referinței. 3.2.2. Scriitură, text, discurs Termenul de écriture, așa cum a fost teoretizat de Roland Barthes, Jacques Derrida, Julia Kristeva, Philippe Sollers, Jean-Louis Baudry, Michel Foucault sau Jean Baudrillard nu este în nici un caz unul univoc. Dimpotrivă, el primește nenumărate sensuri și utilizări, astfel încât îi lipsește o unitate semantică bine determinată. Este binecunoscut
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întreaga sa operă nu vom găsi o modalitate conceptuală evolutivă aplicată termenului de écriture, ci doar spirale de sens, reveniri și precizări, căi noi ale înțelesului. Gradul zero al scriiturii se prezintă ca una dintre primele încercări elaborate de a teoretiza o serie de teme care, de acum înainte, vor fi recurente: limbă, stil, oralitate, lectură. Sesizând etapele prin care scriitura a trecut de-a lungul timpului ("plecată de la neantul în care gândirea părea că se înalță fericită deasupra cuvintelor, scriitura
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dintre ele, însuși subiectul 297 devenind o "funcție-text". Derrida îmbrățișează acest univers descentrat al jocului liber ca fiind "eliberator", la fel cum Barthes, în Moartea autorului, celebrează intrarea într-o epocă a "libertății voioase". Dispariția autorului ca autoritate textuală este teoretizată și de reprezentanții grupului Tel-Quel. Astfel, Pleynet a deconstruit ideea unui "autor" care semnează o "operă", arătând că este vorba despre un text care semnează cu un nume, la fel cum Houdebine, susținând teza intertextualității, consideră că, de fapt, un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație de îndată ce o face, amână înțelesul la nesfârșit, ambivalența există în orice cuvânt, vidul apare în orice construcție, coerența structurii se năruie definitiv"327. Pierderea realului, teoretizată de Jean Baudrillard, se traduce la nivelul scriiturii prin adoptarea unor procedee care creează permanent senzația de mișcare, reașezare, rearanjare, fragmentare. Ideile-forță ale unui text sau certitudinile personale nu au dispărut, dar sunt înțelese acum ca fiind derivate dintr-o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în același timp, că opiniile interpreților lui Baudrillard în legătură cu periodizarea în funcție de grila modern postmodern sunt destul de diferite. În timp ce Kellner și Best realizează o astfel de structurare a evoluției textelor și orientărilor baudrillardiene, și chiar critică faptul că filosoful francez a teoretizat insuficient despărțirea absolută și asumată dintre modern și postmodern, Mike Gane consideră o asemenea grilă de lectură mult prea artificială și constrângătoare, deoarece tinde să introducă majoritatea conceptelor și textelor sale sub aceeași etichetă. Roy Boyne 340 își afirmă dezacordul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și le-a ales drept filtre hermeneutice de bază, astfel încât încă de pe acum putem vorbi despre o ușoară tendință de a căuta soluții noi la problemele discutate. Unele dintre ideile ce vor fi reluate mai târziu din perspectivă postmodernă sunt teoretizate chiar acum, dar ele se subsumează unei analize a lumii moderne, dominată de producție, progres și consum. De altfel, suntem avertizați de către majoritatea criticilor importanți ai lui Baudrillard că ar fi o mare eroare să lecturăm, de pildă, Le système
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]