815 matches
-
lor radio. Înaintară prin mijlocul străzii, obligînd o limuzină Mercedes de la centrul german să se urce pe trotuar. Jim se ridică repede din fața intrării și se ascunse după un stîlp. În jurul casei era un zid Înalt, Îmbrăcat În plăci de teracotă, iar deasupra avea sticlă spartă. Apucîndu-se cu vîrful degetelor de țigle, se cățără pe zid, sub geamul cu zăbrele al toaletei. După ce se ridică pe marginea de ciment, se tîrÎ În genunchi printre bucățile de sticlă. În anul care trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
expresivă a caracterului și destinului eroului, se determină statutul lui psihologic, spiritual-filosofic și social. Parcă din subterană, apare epicul, istoria romanescă În haina autobiografiei povestite de naratorul impersonal, dar văzută cu ochii eroului. Picăm În plină iarnă, lîngă soba de teracotă albastră, cu lemne. Și Încă o iarnă, și Încă una. „Cu pomul de iarnă pe furiș”. „Undeva, departe, se ascute lupta de clasă”. Glisaje de imagini cinematografice ale fluxului de conștiință al eroului. Lumea percepută o dată de copil sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
văzut-o de departe, cu valiza de lemn În mână și În cealaltă strângând la piept copilul. Iarnă. În sobă ard lemne. Se trezește. Miracolul pomului de Crăciun. Lucesc luminițe. Vine lăptarul. Chipul mamei. Chipul bunicii. Care stă rezemată de teracota albastră. Iarna, În care afară ninge bogat, cu fulgi mari, iar el și mama lui se uită pe fereastră, În curtea vecină, văd lumină la doamna colonel. Pentru prima oară În viață are sentimental amărăciunii. Undeva, departe se ascute lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
profesorii și colegii mi-au acordat-o. Era o casă acoperită cu viță sălbatică, cu un singur etaj, ușa mare de lemn era Întredeschisă, iar În Întunericul Încăperii, protejat de covoare grele și mobile umflate de umezeală, se deslușeau, lângă teracota albastră, o oglindă mare, ovală, În care se izbea un petec de cer, acoperișul fabricii de ciocolată și o parte a zidului ce o Înconjura pe care, cu greu se mai vedea, desenat, un soare stângaci. Adică, Votați Soarele! În cadrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
se Întreabă. Cu mult Înainte... Spre zori, când este Întuneric, În casă se aud zgomote, el se trezește, cizmele tatălui scârțâie de colo-colo, scoate pistolul, Îl Întinde odată cu mâna spre fereastră, Întoarce privirea spre cameră (În dreptul privirii lui, soba de teracotă albastră! Istoria ei! O, istoria ei!) și apasă pe trăgaci. Clic! se aude. Nu este glonț pe țeavă. Aici, În pieptul tatălui, se naște și moare de fiecare dată un oftat lung de mulțumire profesională amestecată cu frică. Bagă pistolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
diafilmul Peștișorul de aur de Pușkin. Cu moșul și baba. Și baba nesătulă care vrea să fie a mărilor crăiasă. Afară, iarna albastră Își face de cap. Ești fericit. Dimineața, albul primei zăpezi va ascunde orice umbră de albastru. Doar teracota fierbinte a camerei are plăcile albastre. Rămâne stins În urmă miracolul unei seri de ajun. A anului 1958. Anul În care a Încetat din viață Doctor Petru Groza, Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. Biciuie cu viscol peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mai ales pirul de la periile de frecat scânduri. Pirul este gros și tare. Și orbii se zgârie pe mâini. Le spui În gând adio. Îți aduci aminte că ai uitat cutia cu sare dietetică. Te Întorci și o găsești pe teracota albastră. E ultima oară când vezi teracota albastră. E fierbinte. Au ars În ea hârtii și niște cârpe. Îi spui și ei adio. O iubești cel mai mult. Mai mult decât pe orbi. Ea a fost puternică. Ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
scânduri. Pirul este gros și tare. Și orbii se zgârie pe mâini. Le spui În gând adio. Îți aduci aminte că ai uitat cutia cu sare dietetică. Te Întorci și o găsești pe teracota albastră. E ultima oară când vezi teracota albastră. E fierbinte. Au ars În ea hârtii și niște cârpe. Îi spui și ei adio. O iubești cel mai mult. Mai mult decât pe orbi. Ea a fost puternică. Ea s-a luptat cu viscole. Ea s-a luptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Casa netencuită. Cișmeaua la locul ei. Dudul creștea mai departe, jumătate În curte, jumătate În stradă. Scările de lemn erau murdare. Tapetul din camere era scos, lemnul dușumelelor era aranjat cu grijă Într-un colț. În pod erau stivuite plăcile teracotei albastre. Stăteau acolo ca și cum cineva ar fi vrut să le vândă. Un aer acru bântuia camerele goale, iar din tavane spânzurau crăcănate, firele instalației electrice. O singură cameră, de la parter, cu ușa larg deschisă, era neatinsă, lăsând să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
trecând prin stânga Combinatului poligrafic I.V. Stalin. Tatăl Îl duse În cabina pilotului, care semăna cu un aparat de radio uriaș. În fața lui se deschidea cerul imens, cerul fără margine, mai mare decât cerul pe care plutea o sobă de teracotă albastră, soba lor de teracotă, cumpărată la o licitație de la madam Crăciunescu, care plutea Într-o imensă oglindă ovală, cumpărată odată cu teracota. Oglinda și soba de teracotă zburau În văzduhuri, parcă În amintirea celor o sută de lei cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
I.V. Stalin. Tatăl Îl duse În cabina pilotului, care semăna cu un aparat de radio uriaș. În fața lui se deschidea cerul imens, cerul fără margine, mai mare decât cerul pe care plutea o sobă de teracotă albastră, soba lor de teracotă, cumpărată la o licitație de la madam Crăciunescu, care plutea Într-o imensă oglindă ovală, cumpărată odată cu teracota. Oglinda și soba de teracotă zburau În văzduhuri, parcă În amintirea celor o sută de lei cu care fuseseră cumpărate. În oglindă, pajiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
lui se deschidea cerul imens, cerul fără margine, mai mare decât cerul pe care plutea o sobă de teracotă albastră, soba lor de teracotă, cumpărată la o licitație de la madam Crăciunescu, care plutea Într-o imensă oglindă ovală, cumpărată odată cu teracota. Oglinda și soba de teracotă zburau În văzduhuri, parcă În amintirea celor o sută de lei cu care fuseseră cumpărate. În oglindă, pajiști imense adunate de-a lungul anilor În memoria ei, peste care șirul fetelor aliniate una În spatele celeilalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cerul fără margine, mai mare decât cerul pe care plutea o sobă de teracotă albastră, soba lor de teracotă, cumpărată la o licitație de la madam Crăciunescu, care plutea Într-o imensă oglindă ovală, cumpărată odată cu teracota. Oglinda și soba de teracotă zburau În văzduhuri, parcă În amintirea celor o sută de lei cu care fuseseră cumpărate. În oglindă, pajiști imense adunate de-a lungul anilor În memoria ei, peste care șirul fetelor aliniate una În spatele celeilalte se Îndreptau printre căpițele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fetelor aliniate una În spatele celeilalte se Îndreptau printre căpițele de fân Împrăștiate până În zare. Fetele purtau „purtata” ritmic, cu pas egal, În acest paradis vegetal. Se auziră acele povești spuse, oare de ce lui, În iernile bucureștene, lângă sclipirea fierbinte a teracotei albastre așezate lângă patul Înalt; ei doi pe scăunel, ea privind fără țintă ca și cum ar fi un fir care se pierduse În neant. O impresie, ca și cum el s-ar fi dilatat, ca și cum ar fi devenit deodată gigantic ca un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
după o vreme a Învățat strungăria, pe urmă au venit niște domni și s-a făcut activist după care a plecat la Lugoj pentru un an... Oglinda se pierdu În ceruri, iar În ea, din ce În ce mai mici, stând lângă soba de teracotă albastră el și cu mama lui care Îi tot spune poveștile vieții, se făcu mică cât un porumbel și se ascunse Într-un nor. Beculețele cabinei se stingeau și se aprindeau ca În pâlpâirea pomului de iarnă pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
lucruri pe care poate nu le-ar spune nici copiilor lor, ca și cum tainele duse În mormânt, fără să le știe nimeni, ar putea fi lucruri care n-au existat. Da, o fată. E fantastică. Avea serbare. Dormea În patul de lângă teracota albastră. Mama a intrat În cameră să ia ceva. Sora mea s-a trezit. A spus: „De ce mă deranjezi?” Așa a spus. Ca vedetele. Dansau. Le vedeam În oglinda ovală. Două câte două. Una Într-un genunchi, cealaltă se Învârtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
doar liniștea vuietului mării, Înăsprindu-se În fiecare spic al lanului de grâu care se cocea. Era pustiu. Era doar marea, tumult de ape ale lumii, adunate la un loc, fără somn, fără vise, fără oprire. Pe cer plutea o teracotă albastră și o oglindă ovală plină de amintiri fabuloase, nespuse, ca niște cronici străvechi, ascunse În memoria ei fără limită, scrise pentru oameni și vremuri care aveau să vină cândva. Femeia urcă lin, cu sfială, cu iubire, arcușul pe corzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
scoțând flăcări albastre și nimic nu amintea de bucățile proaspăt turnate, nici de piesele de fier care zăcuseră înainte de a fi topite pe terenul de fiare vechi. Acolo, pe muntele ăla de fierărie, se găseau inelele plitelor, ușile sobelor de teracotă, robineții, clanțele ușilor de la casele dispărute; cuțitele plugurilor, târnăcoapele, greblele, lanțurile grele din șoproane; cleștii, pilele, o nicovală, roțile propulsoare din atelierele dezafectate. Și, numai bun de fier vechi, ca un adevărat monument ce ar fi trebuit arătat în diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Rodolph, își măsura răspunsurile, zâmbea apoi mândru și sigur de efectul pe care avea să-l producă în momentul când își va vârî mâna în geanta de umăr. Își întinse palma printre capetele aplecate, ținând la vedere un ciob de teracotă. Pe un cartuș erau înscrise literele LEG. XI. CPI - însemnul legiunii a unsprezecea, Claudia Pia Fidelis, cea care fusese trimisă de către împăratul Vespasian, în jurul anilor 70 î.H., în tabăra Vindonissa. El însuși găsise acea piesă. Onkel Rodolph dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în tabăra Vindonissa. El însuși găsise acea piesă. Onkel Rodolph dădu din cap, părinții mei scoaseră un „hm“ de încuviințare, iar eu aveam în gură gustul ăla pe care mi-l stârneau pozele volumului subțire - simțeam cum această bucată de teracotă îmi scotea din pământ un prezent nou, un prezent care se afla aici și totuși trecuse de mult; zăcea undeva sub suprafața vizibilă, dar era format din mărturiile acelui univers al vaselor mele, din ziduri, cărămizi, cioburi. Și totuși pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Parcă-l văd și acum, înfipt, cumpănind pe degetele ciolănoase și neobișnuit de lungi un „Rostopf” oxidat, cu locomotivă pe cadran. Tic-tacul ceasornicului se auzi deslușit până în fundul clasei. - Ce-i cu ăsta? întrebase el pereții, catedra și soba de teracotă într-o dimineață la unsprezece jumătate, când mi-am făcut apariția, plin de praful prin care m-am tăvălit, aruncând cu pălăria după rândunele. Copiii sârguitori, care de la opt dimineața spuneau în cor o poezie, în ritmul unui marș dirijat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
măcar cu un pas, fie și pe căi întortocheate. De cele mai multe ori, obiectele sunt acelea de care amintirea mea se izbește, care mă lovesc la genunchi, rănindu-mă, sau care mă fac să simt din nou gustul scârbei: soba de teracotă... barele de bătut covoare din fundul curților... closetul de la mezanin... cufărul din pod... un chihlimbar, de mărimea unui ou de porumbel... Aceluia care și-a păstrat în amintire, palpabile, acul de păr al mamei ori batista tatei înnodată la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu codițele ei jucându-se în sufragerie -, nu eram în stare sau nu voiam să-mi închipui familia într-un loc străin: alungați cu forța, fără adăpost, fără mobilele familiare și fără tablourile înrămate de pe pereți, departe de soba de teracotă, care încălzea în același timp sufrageria și dormitorul. Oare radioul stătea tot pe bufet, și cine ce post asculta? Ce se alesese de biblioteca cu geamuri a mamei, care fusese de fapt a mea? Cine răsfoia acum albumele de artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
într-o singură încăpere. Fiica în pat cu mama, fiul cu tatăl. Înghesuiala era și mai mare decât în copilăria mea; atunci, în locuința de două camere din Langfuhr, dormeam toți patru într-o cameră, dar acolo exista soba de teracotă. Aici nu era decât în despărțitura din față o sobă de tuci, în jurul căreia ne adunam seara, strânși unul într-altul. Vorbeam potolit și ne refugiam de multe ori într-o tăcere grăitoare. Godinul era alimentat cu brichete de cărbune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la dispoziție un pat de pe vremea bunicilor. Ceasul cu pendul nu mergea și trebuia să garanteze că timpul stă în loc. Mie mi s-a spus: „Numai soțul meu avea voie să-l întoarcă, nimeni altcineva, nici măcar eu“. În soba de teracotă, a promis văduva, avea să facă ea focul de fiecare dată la sfârșit de săptămână, contra unei sume suplimentare, bineînțeles. De curând, alocația mea de fiu de miner fusese majorată de la cincizeci la șaizeci de mărci pe lună. În plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]