KorAP: Find »[drukola/base=terapeut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...113 >

2,808 matches

Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254

nerecunoașterea depresiei, accentuarea sentimentului de singurătate și/sau de respingere la adolescent și, în final, amplificarea depresiei. Aceste particularități semiologice demonstrează importanța relației clinice. Făcând dovada unui „interes terapeutic” și formulând unele întrebări adecvate în contextul unei relații terapeutice pozitive, terapeutul va putea permite ulterior adolescentului să recunoască și să descrie simptomele suferinței sale depresive pe care foarte adesea caută să le nege sau să le ascundă. FORME SEMIOLOGICE PARTICULARE LA ADOLESCENT? Unii autori au descris tablouri semiologice care, deși se

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
o manieră proiectivă, ești mai ușor confruntat cu o patologie cu aspect de depresie narcisiacă; în schimb, în cazul de care ne ocupăm acum, stabilirea unei legături intense încărcate de anxietate caracterizează adesea trecutul acestor adolescenți deprimați sau anxio-depresivi. CHARLES - TERAPEUTUL DEPRESIEI MATERNE Charles, 17 ani, prezintă de aproximativ doi ani o stare depresivă cu aspect distimic cu eșec școlar (două repetări succesive ale anului școlar), deși este interesat de școală și dorește să devină profesor ca și mama sa: acest

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
a unei organizări histerofobice. Prin timiditate, probleme cu somnul, angoase de separare, tatăl se identifică masiv cu fiul și îl aduce la consultație spre a fi „îngrijit” pentru ca acesta să nu ajungă să aibă aceleași probleme ca el însuși. Astfel, terapeutul este prizonierul unei situații paradoxale deoarece, prin intervenția sa autentifică relația identitară dintre tată și fiu, în timp ce ar fi trebuit să desfacă legătura de identificare tată-fiu lucru atât de necesar totuși lui Louis în acest debut al adolescenței. AMENINȚAREA UNEI

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
puțin prezent, aflându-se fie la serviciu, fie la subsol pentru a meșteri ceva, dar, precizează imediat mama: „asta n-are nici o importanță...”. Alain nu spune că i-ar face plăcere să-și petreacă timpul cu tatăl său. Solicitat de terapeut, acest tată spune câteva generalități și se refugiază în ignoranța sa în tot ceea ce-l privește pe fiul său. Copilăria mică a fost marcată de numeroase boli ale copilăriei de tip psihosomatic și nu a avut loc nici o separare de

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
unei dismorfofobii moderate a nasului. Prezintă, de asemenea, o preocupare fixă și vinovată pentru „ceea ce a făcut” dar refuză să explice mai mult despre ce este vorba. Ținând cont de masivitatea simptoamelor depresive și de cele două tentative de suicid, terapeutul propune, într-o primă etapă, un tratament medicamentos cu antidepresive. După aproximativ cincisprezece zile, acest tratament pare că a redus depresia și a contribuit la realizarea unei interacțiuni mai fluide și mai intense. Pentru a-și justifica singurătatea, Alain va

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
simptomatică veritabilă, cu revenirea interesului pentru școală. Foarte repede, Alain se folosește de faptul că a reînceput cursurile și de distanța mare până la internat (ceea ce este o realitate) pentru a rări consultațiile, apoi pentru a refuza orice idee de psihoterapie. Terapeutul are sentimentul că este vorba despre o evadare datorată unei stări de sănătate mai bună, care face ca acest adolescent să devină inaccesibil. Nu poate decât să constate ameliorarea și să aștepte... Patru ani mai târziu, Alain cere o consultație

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
inaccesibil. Nu poate decât să constate ameliorarea și să aștepte... Patru ani mai târziu, Alain cere o consultație deoarece este din nou deprimat de aproximativ 3-4 luni. El are acum 20 de ani. Satisfăcut în mod evident de revederea cu terapeutul, Alain evocă cu ușurință și fără reticență ansamblul problemelor sale și prezintă o succesiune a acestora: a ratat la diferență de un punct obținerea carnetului de tehnician agricol și a trebuit să revină acasă în urmă cu șase luni. După

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
conducă și neavând mijloace personale de deplasare. În acest context, angajarea într-o psihoterapie pare dificilă, dar este de acord să discute despre această autonomie în lunile care vor urma. În timpul consultațiilor care au precedat debutul psihoterapiei cu un alt terapeut (bărbat), Alain va avea o a treia tentativă de suicid cu ajutorul medicamentelor, de o gravitate redusă, într-un context foarte isteric. Cu ocazia acestei „crize”, mama dezvăluie homosexualitatea lui Alain tatălui, fratelui și întregii familii. Alain se simte liniștit și

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
cu tentativă de suicid tratați ambulatoriu și cu intermitențe (adesea singurul tratament pe care îl acceptă) sau prin psihoterapie. Terapeuții știu că trebuie întotdeauna să aleagă între două atitudini contradictorii. Pe de o parte, teama excesivă pe care o are terapeutul în legătură cu apariția unei recidive poate să-l facă să adopte atitudini accentuat intervenționiste (creșterea frecvenței convorbirilor individuale sau în cadrul familiei, propunere de spitalizare, propunere de îndepărtare de mediul familial etc.): acest mod de a reacționa poate să ofere adolescentului mijloacele

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
la act (pentru a-l face să înțeleagă mai bine suferința sa sau sentimentul că este în impas). Pentru a înlătura, sau cel puțin pentru a clarifica parțial o astfel de contradicție, este necesar ca persoana care acordă consultația sau terapeutul și adolescentul să poată discuta în mod deschis despre riscul repetării trecerii la act, iar consecințele unei astfel de eventualități să fie foarte clar examinate în cadrul convorbirilor. Putem reține ca factori de risc pentru o stare suicidară și, în consecință

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
o ruptură sentimentală. Nu trebuie să uităm nici riscul inerent al întreruperii supravegherii terapeutice (vacanță sau absența terapeutului, închiderea tranzitorie a spitalului de zi etc.). Acest risc poate fi redus parțial prin aplicarea unei terapii pluri-focale care să asocieze consultantul, terapeutul individual, terapeutul familiei eventual etc. Aceste indicii constituie repere posibile, deși dificil de cuantificat. Ele permit totuși o evaluare aproximativă a riscului trecerii la act. Prezența lor trebuie să incite medicul (consultant sau terapeut) să ia măsuri precise și concrete

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
sentimentală. Nu trebuie să uităm nici riscul inerent al întreruperii supravegherii terapeutice (vacanță sau absența terapeutului, închiderea tranzitorie a spitalului de zi etc.). Acest risc poate fi redus parțial prin aplicarea unei terapii pluri-focale care să asocieze consultantul, terapeutul individual, terapeutul familiei eventual etc. Aceste indicii constituie repere posibile, deși dificil de cuantificat. Ele permit totuși o evaluare aproximativă a riscului trecerii la act. Prezența lor trebuie să incite medicul (consultant sau terapeut) să ia măsuri precise și concrete pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
terapii pluri-focale care să asocieze consultantul, terapeutul individual, terapeutul familiei eventual etc. Aceste indicii constituie repere posibile, deși dificil de cuantificat. Ele permit totuși o evaluare aproximativă a riscului trecerii la act. Prezența lor trebuie să incite medicul (consultant sau terapeut) să ia măsuri precise și concrete pentru a proteja adolescentul: organizarea punctuală a modului de viață sub forma spitalizării sau plasării într-un cămin, creșterea frecvenței ședințelor de psihoterapie, posibilitatea unei ședințe suplimentare la cererea adolescentului, intervenție educativă la fața

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
care nu regăsim o psihopatologie și mai ales o nosografie specifică tentativei de suicid a adolescentului. Ne propunem deci, în cele ce urmează, să prezentăm unul sau unele modele explicative privind tentativa de suicid în adolescență. Într-adevăr, dacă pentru terapeut a înțelege nu poate fi asimilat cu actul medical propriu-zis, în schimb a permite subiectului să găsească, fie chiar și doar în parte, un sens actelor sale reprezintă în general o etapă indispensabilă pe drumul ameliorării și apoi, eventual, al

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
pacientul și părinții săi. Aceste prime întâlniri au bineînțeles drept obiectiv evaluarea semiologică și psihodinamică, dar ele pot să aibă, de asemenea, un rol cu adevărat terapeutic care se va manifesta mai ales dacă vor fi întrunite trei condiții: - dacă terapeutul și demersul terapeutic este investit pozitiv: adolescentul și părinții săi așteaptă din partea acestora o posibilă relaxare și o mai bună înțelegere a problemei (există deci o pre-investire transferențială pozitivă); - dacă mediul în care evoluează adolescentul nu este prea destructurat (tulburarea

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
investi lumea sa reprezentațională internă și de a se interesa de propria sa funcționare psihică. Aceste convorbiri de evaluare au în parte drept scop trezirea interesului adolescentului pentru un astfel de travaliu de elaborare psihodinamică, datorită modului suportiv în care terapeutul îl ascultă pe adolescent, comentând cuvintele adolescentului, propunând uneori intervenții-interpretări punctuale de tip „aici și acum”. Ele permit, de asemenea, adolescentului să-și exprime conflictele. În cazurile mai puțin grave, acest travaliu de recunoaștere, apoi de exprimare a conflictelor către

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
o manieră ușor diferită, demonstrând astfel efectele unui nou mod de gândire și a unei noi conștientizări. Astfel, prima convorbire este adesea dominată de polul pulsional, a doua de polul defensiv și următoarele de calitatea investiției interactive dintre adolescent și terapeut. Această evaluare este esențială pentru diversele prescripții terapeutice ulterioare; - calitatea interacțiunilor familiale, mai ales prezența sau absența aspectelor lor proiective. Această ultimă direcție de evaluare permite aprecierea precoce a dificultății „necesarei separări” dintre adolescent și părinți, atât în ceea ce privește părinții reali

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
o accentuare a simptoamelor sale. De asemenea, abordarea psihoterapeutică individuală devine adesea dificilă sau imposibilă prin exacerbarea atitudinilor proiective ale unuia sau altuia dintre membrii familiei. Aceste consultații preliminare constituie o metodă terapeutică în sine atunci când sunt reunite condițiile favorabile: terapeutul și locul în care are loc consultația sunt investite pozitiv, această investiție provoacă o deplasare a organizării conflictuale, terapeutul apărând ca un „obiect intermediar”, tradițional într-o oarecare măsură, poziționat între adolescent și figurile parentale. Acest lucru permite o reluare

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
ale unuia sau altuia dintre membrii familiei. Aceste consultații preliminare constituie o metodă terapeutică în sine atunci când sunt reunite condițiile favorabile: terapeutul și locul în care are loc consultația sunt investite pozitiv, această investiție provoacă o deplasare a organizării conflictuale, terapeutul apărând ca un „obiect intermediar”, tradițional într-o oarecare măsură, poziționat între adolescent și figurile parentale. Acest lucru permite o reluare sau o relansare a „travaliului psihic” al adolescentului. „Consultantul-terapeut” ocupă într-o oarecare măsură locul „obiectului așteptat” (vezi capitolul

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
general al acestor psihoterapii face obiectul unui relativ consens în ceea ce privește întâlnirea terapeut/pacient într-o poziție de față în față, într-un ritm de una până la trei ședințe de 45-60 minute pe săptămână, timp de 12-18 luni minimum. Foarte puțini terapeuți folosesc setting-ul analitic clasic (divanul) chiar de la începutul unei terapii cu un adolescent, cu atât mai mult atunci când este vorba despre un tânăr adolescent (14-16 ani). Aceste psihoterapii de inspirație psihanalitică (PIP) folosesc ca pârghie terapeutică investițiile pe care „transferul

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
în ceea ce privește viața psihică, altfel adolescentul se va îndepărta de noi...” (Gutton, 2000). Dacă interpretarea clasică își păstrază locul în panoplia intervențiilor terapeutului, ea nu ocupă probabil un loc esențial în adolescență. „Narațiunea” adolescentului necesită din partea terapeutului un comentariu asupra acesteia. Terapeutul, detașat, deschide noi orizonturi gândurilor, asocierilor de idei, fanteziilor, propune o poveste diferită de cea care a fost enunțată în mod formal și, printr-un efect de ecou, permite adolescentului să acceadă puțin câte puțin la dimensiunea inconștientă-preconștientă a acestei

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
terapeutului de a evoca, cu un adolescent anume, scene ale copilăriei, trebuie să fie direcționată în sensul unei rezistențe față de acest travaliu al adolescenței. Depresia la un adolescent este semnul unui obstacol în calea acestui travaliu: atât adolescentul cât și terapeutul pot fi tentați să se întoarcă spre copilărie, primul pentru a se distanța de scenele pubertare care îl îmbolnăvesc, cel de-al doilea cu iluzia că poate descoperi acolo cheia oedipiană sau pre-oedipiană familiară. Psihoterapiile de inspirație psihanalitică aplicate adolescentului

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
cu ajutorul unor co-terapeuți care joacă unele roluri, în regia unui persoane care este responsabilă), fie de grup (mai mulți adolescenți joacă rolurile pe care și le-au repartizat, după ce au elaborat împreună un scenariu în prezența unuia sau a doi terapeuți). Relaxarea individuală sau într-un grup mic reprezintă adesea o bună prescripție atunci când adolescentul nu pare a fi pregătit să se angajeze într-o psihoterapie, sau atunci când semiologia este dominată de tulburări cu manifestări somatice însoțite de distonie, de suferință

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
mixte. Nu vom detalia aceste terapii în măsura în care teoriile care le susțin depășesc cu mult cadrul adolescenței, ceea ce nu înseamnă, în mod evident, că acestea nu sunt potrivite acestei vârste. Organizate în sesiuni de opt până la douăsprezece ședințe, ele presupun ca terapeutul să propună adolescentului și eventual părinților sarcini vizând modificarea percepției cognitive și afective a subiectului deprimat în legătură cu relațiile sale cu ceilalți și cu exigențele realității. Totuși, putem sublinia faptul că se dovedește adesea necesar să ne adresăm „eului” adolescentului, să

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
protocoale care studiază adaptarea în vederea aplicării lor la adolescent a unor terapii cognitive individuale utilizate la adultul deprimat, cât și unele psihoterapii interpersonale. Să ne reamintim că această abordare înseamnă plasarea simptoamelor depresive ale pacientului în contextul lor interpersonal actual. Terapeutul este activ, se implică, și trebuie să transmită speranță și susținere. Nu putem decât să regretăm faptul că aceste psihoterapii psihodinamice scurte nu sunt studiate după aceste standarde la adolescent”. ÉLISABETH - DEPRESIE ȘI CULPABILITATE Élisabeth, 18 ani, s-a prezentat

[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]