941 matches
-
răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în căușul palmelor apă din cofe mari de lemn purtate de fecioare și uda zidurile bisericii jur-împrejur. Apa se scurgea în pământ, umezind pentru o clipă buzele crăpate ale lighioanei. Apoi toaca, ciocănelele, bățul jitarului și o cruce furată din țintirim au fost aruncate în fântâna din vatra satului. Cu hainele întoarse pe dos, puse pe cap, ca să nu-i recunoască duhurile rele, flăcăii gospodarilor slobozeau de pe dealuri roți mari de căruță
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
care îi dădeau zor cu cântări tânguitoare de iuboste și de inimă albastră. Bătrânul îi privi o clipă cu invidie pe acești bărbați știutori și umblați, care văzuseră de toate pe lumea asta, cu retina tocită și bătătorită ca o toacă de schit. Băiatul de prăvălie, cu un șorț murdar și lung până la glezne, nu mai prididea cărând vinul cu vedrele dintr-o subpământă noroită de poșirca vărsată. Cârciumarul îl punea să fluiere, ca semn că nu se cinstește din licoare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în jur, fără doar această vibrație de bronz, ca și cum te-ai fi aflat în străfundurile spiralate ale unui ghioc. Pimen trăgea cu meșteșug sforile clopotelor aninate de bolta înaltă a unei galerii învecinate. Înconjură apoi bisericuța de trei ori, cu toaca de paltin pe umărul stâng, lovind-o ritmic cu ciocănelul. Călugărul intră în schit și Bătrânul îl urmă. Bisericuța, cât o încăpere mică, era clădită după datină și toți pereții erau zugrăviți cu chipuri de sfinți. Prin ochiurile de geam
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pi undi li-o ci pus ... Minunându-ne cu câtă repeziciune ajunsese în celălalt capăt de sat vestea despre sandalele cu pricina, soția le-a adus de sub o băncuță din holul de la intrare. - Doamne, da frumoasâ mai sânt! Șâ cu toace di celea lungi șâ legati așă cu nojâți ca la ochinci, bre, sâ mai zâcâ cineava câ în zâua di az nu sâ ie creatorii iștia după modelili noastri di dimult! Brava doamnă, câ să vedi câ n-aț uitat vremea
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
sub semnul planetei Marte și sub blestemul zodiei Fecioarei. Pe o panglică heraldică de piatră scria: AUDACES FORTUNA IUVAT. Bătrânul învârti o manivelă ce străbătea ușa grea din lemn masiv, punând în mișcare o cârâitoare grea ce răpăi ca o toacă, anunțându-i sosirea. Cineva dinăuntru acționă un mecanism și ușa se deschise încet, lăsându-l pe Bătrân suspendat între pardoseala și bolta unei uriașe săli gotice. Un tobogan cobora vertiginos în pantă, indicându-i drumul ce trebuia să-l urmeze
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în căușul palmelor apă din cofe mari de lemn purtate de fecioare și uda zidurile bisericii jur-împrejur. Apa se scurgea în pământ, umezind pentru o clipă buzele crăpate ale lighioanei. Apoi toaca, ciocănelele, bățul jitarului și o cruce furată din țintirim au fost aruncate în fântâna din vatra satului. Cu hainele întoarse pe dos, puse pe cap, ca să nu-i recunoască duhurile rele, flăcăii gospodarilor slobozeau de pe dealuri roți mari de căruță
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care îi dădeau zor cu cântări tânguitoare de iuboste și de inimă albastră. Bătrânul îi privi o clipă cu invidie pe acești bărbați știutori și umblați, care văzuseră de toate pe lumea asta, cu retina tocită și bătătorită ca o toacă de schit. Băiatul de prăvălie, cu un șorț murdar și lung până la glezne, nu mai prididea cărând vinul cu vedrele dintr-o subpământă noroită de poșirca vărsată. Cârciumarul îl punea să fluiere, ca semn că nu se cinstește din licoare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în jur, fără doar această vibrație de bronz, ca și cum te-ai fi aflat în străfundurile spiralate ale unui ghioc. Pimen trăgea cu meșteșug sforile clopotelor aninate de bolta înaltă a unei galerii învecinate. Înconjură apoi bisericuța de trei ori, cu toaca de paltin pe umărul stâng, lovind-o ritmic cu ciocănelul. Călugărul intră în schit și Bătrânul îl urmă. Bisericuța, cât o încăpere mică, era clădită după datină și toți pereții erau zugrăviți cu chipuri de sfinți. Prin ochiurile de geam
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care biruisem iarba înaltă și dârză. Nu se auzeau decât greierii și cosașii, țârâind a secetă, cei de aproape stăruitor și provocant, cei de departe discret și tainic, ca fâșâitul trist al unor beldii 1. Câteva clipe se amestecă și toaca măruntă a unei căruțe nevăzute de pe șoseaua din vale. Știam un mijloc, descoperit altă dată în chiar acest loc, de a transfigura peisajul, dîndu-i o noutate fantastică. Lipirăm amândoi obrazul de pământ, și ceea ce adinioarea era vertical deveni orizontal (și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fost dat s-o aud vreodată. Toți cei din mașină am sărit literalmente ca arși. În momentul acela treceau niște cohorte, cu surle și cu tobe, alcătuite din ceea ce părea a fi o sută și mai bine de cercetași afoni toacă. Cu o degajare aproape criminală, băieții atacaseră marșul Drapelul nostru de-a pururi. Doamna Silsburn și-a astupat, în mod înțelept, urechile cu palmele. O eternitate de secunde larma a fost insuportabilă. Numai glasul doamnei de onoare s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
era fixată între două degete. Deducând, probabil, din aparenta lui nepăsare față de teribila larmă produsă de cohortele de tobe și trâmbițe sau, posibil, conform unei teze necruțătoare că toți bătrânii trecuți de optzeci de ani trebuie să fie sau surzi toacă sau tari de-o ureche, doamna de onoare și-a apropiat buzele la doi centimetri de urechea lui stângă. — Noi ieșim din mașină! a strigat la el sau, mai curând, în el. Ne ducem să căutăm un loc de unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
timp ascunzându-se prin cimitir, apoi, Încetul cu Încetul, Începu să dea ocol curții oamenilor. Pe unii Îi ajuta să spargă lemnele, pe alții, la alte treburi. Chiar și preotul Fadei se Îndură de el și Îl lăsa să bată toaca În locul pălimarului, când acesta zăcea mahmur, răsucindu-se de pe o parte pe alta În pat, Înjurând de cele sfinte și punând neputința sa pe seama reumatismului, care Începuse să-l chinuiască Încă din copilărie. Dispariția lui Onisei, după cum era de așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cucuvelele ce se aciuaseră pe acolo și la coborâre dăduse foc la niște pânze de păianjen. Alții aruncau toată vina pe umerii pălimarului Condrat, care, după cum se știe, era un necredincios, luând de atâtea ori numele Domnului În deșert, bătând toaca și trăgând clopotele În dorul lelii, că nu mai știai dacă sună pentru slujbă sau anunță vreo nenorocire. Bătrâna era ferm convinsă că În toată această tărășenie Își băgase Necuratul coada, mai Întâi ispitind-o să-și piardă vremea uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de coarde, devenit de mult „oale și ulcele“, le cântase la fel de fel de festivități și că aceste sunete puteau să-i redea o parte din frumusețea tinereții ei trecute de mult În lumea de apoi. De aceea, cum se auzea toaca bătând de utrenie, bătrâna se dădea jos tiptil din patul ei și se culca În cutie, trăgând capacul după ea: „Dacă Împrospătează și Înmulțește laptele, Înseamnă că va Împrospăta și sângele“, murmura ea. Pitită În cutie, bătrâna nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
curgeau cărți de joc, desfăcându-se Într-un evantai din ce În ce mai larg, ce se Împrăștia prin curte. Privindu-l, bătrâna spunea: „A și venit procletul să mă ia În lumea lui...“. La Început, Subotin apărea de două ori pe săptămână, când toaca bătea de vecernie, miercurea și vinerea. Apoi vizitele sale se Întețiseră; venea În fiecare zi, nu numai seara, ci și dimineața. Iar la sfârșit apăru și Increatul, pe care străbunicul lui Ippolit, Ilia Holima, ca să se Îmbogățească, Îl cumpărase de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Intrau În pe ușa grajdurilor, se așezau pe crupele cailor, ale vițeilor, ale caprelor și ale porcilor, se amestecau cu tainul din iesle, după care Își luau din nou zborul, oprindu-se pe cele patru cupole ale bisericii Uspenie, năpădind toaca și clopotele care Începură să sune din senin. Tot satul era o vîlvătaie de bancnote. Zburau răsucindu-se În aer sutele de mii, milioanele, cu stema României pe o parte și chipurile regelui și ale voievozilor pe altă parte. Bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu se mai nășteau, În schimb se Înmulțiseră peste măsură berzele. Pe fiecare stâlp de telegraf era un cuib, pe fiecare horn, pe fiecare copac mai răsărit sau cumpănă rămasă În picioare. Clămpăneau din ciocurile lor lungi și roșii, acompaniind toaca și bătăile clopotelor ce vesteau sosirea vecerniei. În zori Își părăseau cuiburile și plecau lopătând peste fâșia de pământ ce delimita granița și reveneau la căderea serii, aducând În pliscuri tot felul de lighioane, pe care le lepădau prin curți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
zare, cocoșii Își Învârtoșară crestele și, plecându-și capul pe o aripă, stăteau și ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca bisericii Începu să bată, chemând lumea la slujbă. Prin colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca bisericii Începu să bată, chemând lumea la slujbă. Prin colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele. Pe drum, bătrânele Își făcură cruce, aplecându-și mânecile lungi ale hainelor cernite până la pământ. În mâinile lor, mătăniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să bată, chemând lumea la slujbă. Prin colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele. Pe drum, bătrânele Își făcură cruce, aplecându-și mânecile lungi ale hainelor cernite până la pământ. În mâinile lor, mătăniile părea niște cădelnițe aprinse. Brusc, mesteacănul de lângă fereastra ei se potoli din fierbere. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Evanghelie, cântând pe nas un „Doamne miluiește“ lung cât o zi de post, mai ciugulea uneori după terminarea liturghiei din sfântul potir ultimii stropi de undelemn sau vinul rămas de la Împărtășanie. Aceasta, desigur, ca să-și dreagă glasul... Știa să bată toaca, să tragă clopotele și să imite atât de bine vocea preotului și a dascălului și a Întregului cor, Încât de multe ori, trecând prin dreptul bisericii, bătrânele evlavioase se apucau să-și facă de zor semnul crucii, crezând că au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a fost vizita unei vecine care mi-a oferit o pereche de pantofi cu tocuri metalice și sclipici, de la „vaporeni”. Femeia voia să mă integreze în lumea modei de atunci. Pe cine? Pe mine, haiduca? Rebela? Să mă urc pe toace în cais, sau ce? Să-mi fâțâi fundul prin cartier mișcându-mă ca o chinezoaică al cărei picior e forțat să nu mai crească, să nu o ia dracu’ razna dincolo de bătătură? Și uite-așa am ajuns eu să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
forțat să nu mai crească, să nu o ia dracu’ razna dincolo de bătătură? Și uite-așa am ajuns eu să am 39 la picior, o talpă lată și țeapănă, bine înfiptă în pământ, și să nu umblu în veci pe toace. Șocul acelei ofense nu mi-a trecut niciodată. De câte ori o femeie a încercat să mă aducă pe „calea cea bună”, în mine s-a trezit haiduca de atunci. Ha, ha, spellingul îmi dă tot timpul semnale că nu există cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mea! Și rămase în fața crâșmei, cu mânile în șolduri, cu nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin, mă! Până ce-mi duse calul în șopron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era tare mirat de această considerație cu care nu era obișnuit din parte-mi. Făgăduii oamenilor țuică, și multă vreme îi privii cum se mișcau vioi printre snopii aurii, cu țăpoaiele, cu brațele, cu glasuri puternice, cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]