1,017 matches
-
de predare Învățare. În concluzie modernismul activității nu constă În special În formarea unor mijloace didactice deosebite și În Îmbinarea elementelor tradiționale cu metodologia didactică modernă, deoarece nimic nu se schimbă din rădăcină ci vechiul se integrează În nou iar tradiționalismul se Îmbină cu modernul. Didactica modernă pune În centrul atenției copilul, făcându-l părtaș la propria sa formare. Educatoarea are rolul de a proiecta, de a conduce și Îndruma activitățile folosind mijloace de Învățământ și materiale didactice corespunzătoare. Acum se
Modern şi eficient in cadrul activităţilor comune din invăţămantul preşcolar. In: Învăţământul românesc în context european by Colpoş Lenuţa () [Corola-publishinghouse/Science/1130_a_2350]
-
lumina o iubesc! / Această duioșie a culorii / rostindu-mă în neființă! Aceeași teamă de un dezechilibru lăuntric se exprimă totodată și prin respingerea solitudinii: Ci n-aș vrea-n mersu-mi să-nserez / o altă umbră solitară! Cu ecouri uneori venind din tradiționalismul interbelic, dar și vag expresioniste, unele poeme din volum transferă în imaginarul lor aspecte amintind de episoade biblice sau mitologice, ca Mărul, în care sunt evidente aluziile la perechea adamică în Paradis sau Rug (II), unde căderea în poame, pe
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cititorul are șansa de a parcurge, grație poemelor selectate din cărțile poetului, publicate din 1961 și până în 2008, anul apariției antologiei, o operă în care, îmbinând elemente de prozodie clasică și modernă, se creează un imaginar poetic bogat, în care tradiționalismul (mai ales în poeme din primele volume) și livrescul alcătuiesc o poezie de multe ori descriptivă, în care trecerea de la apolinic (unde eul e receptiv, îndeosebi, la partea excesiv estetică a lumii) la dionisiac se face - în ambele sensuri - frecvent
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
vădit caracter moral și nu lasă nici o portiță nonconformiștilor. În fapt, ai valorificat o „morală sătească” dar și una orășenească de sorginte creștină. Nu ai dat nici o șansă „libertinismului” și „păcatului”. Prin limbajul blamant al cărții, ea se înscrie în tradiționalismul ortodox. Încă odată subliniez puterea ta de reconstituire imaginativă a cursului narațiunii, ce-i dă atractivitate și putere de sugestie a dramaticului ei conținut. Acestea au fost primele mele impresii după lecturarea cărții, cu un vădit ton de reproș, la
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93024]
-
lor. În rest... cartea nu lasă nici o portiță nonconformiștilor. În fapt, ai valorificat o „morală sătească” dar și una orășenească de sorginte creștină. Nu ai dat nici o șansă „libertinismului” și „păcatului”. Prin limbajul blamant al cărții, ea se înscrie în tradiționalismul ortodox. Încă odată subliniez puterea ta de reconstituire imaginativă a cursului narațiunii, ce-i dă atractivitate și putere de sugestie a dramaticului ei conținut. Scuză-mi revolta mea împotriva oricărei morale, am rămas cu o traumă nevindecabilă ce m-a
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93024]
-
februarie 2010. Astăzi, după două săptămâni de întrerupere - în care n-am stat degeaba, am reluat lucrul la noul volum, realizând câteva pagini. Am primit de la I.N. Oprea volumul I dintr-o trilogie - cum mi se pare, purtând titlul: „Vaslui - Tradiționalism”. E o lucrare științifică de prestigiu, grea de informații istorico-documentare ce se citește cu creionul în mână, lucrare după care se pot obține titluri universitare pentru unii cercetători interesați. Zilele de 11 și 12 februarie se derulează cu ploi persistente
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
carne și nu pot pricepe cum de poți să le refuzi hrana. Este ca și cum i-ai respinge pe ei, Îi jignești. Cred că de fapt chiar pe ei Îi respingeam, recunoaște Susan. Următoarea sală a expoziției, cu tema „Un alt tradiționalism“ este alocată acelor balcanieni a căror religie interzice consumul cărnii de porc. Aici accentul cade Însă pe oaie, tratată cu aceeași hămeseală și uimire, dar Într-un stil ceva mai puțin realist. În aceste opere, oaia este aproape abstractă. Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și politicului - ideea autonomiei esteticului și resuscită ideea „angajării” militante, pedagogic-mesianice a intelectualilor în politica națională și/sau socială; ideologizarea cîmpului cultural se manifestă și în cazul adepților - denunțați drept „înstrăinați” - ai „artei pentru artă”, altminteri eterogeni ca opțiuni politice. Tradiționalismul postromantic, ilustrat mai întîi de Vatra lui G. Coșbuc, Caragiale și Slavici, de săptămînalele Floare albastră, Pagini literare și Povestea vorbei, de Curentul literar, apoi de Sămănătorul și de sateliții săi din provincie (Făt-Frumos, Ramuri, Revista noastră, Drum drept ș.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Anatole France), va iniția ulterior cotidianul Rampa (1911, orientat către problemele teatrale și artistice) și săptămînalul independent de orientare socialistă Facla, unde Cocea și Arghezi - proaspăt întors din Elveția, unde-l audiase pe Jean Jaurés - vituperează politicianismul burghez și tradiționalismul paseist, militînd pentru votul universal și pentru „marele ideal de emancipare” a omenirii. În anii războiului, va milita în contra Puterilor Centrale și, la Petrograd, va scoate foaia L’Entente, sprijinind revoluția bolșevică. „Pleiadei” Arghezi-Cocea-Demetrius-Galaction i se alătură, din 1913, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gourmont și Mallarmé, traduceri din Whitman (primele apărute la noi) ș.a. Adversară a exclusivismului religios, nu a ezitat să publice, sub semnătura „ciorăparului” Ilie Stroiescu din Ploiești un articol în apărarea adventismului oprimat de clerul ortodox autohton. În răspăr cu tradiționalismul antisemit, a găzduit numeroși colaboratori evrei, de la F. Aderca și Tristan (Tzara) la filozoful spinozian Ion Brucăr. Cronica literară a fost ținută, cîțiva ani, de către tradiționalistul moderat Ion Trivale (Iosef Netzler), mort cu arma în mînă, pe front, în 1916
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trebuie totuși luat ca o speculație, sub beneficiu de inventar. Este greu de spus în ce măsură atitudinea „dadaistă” a lui Tristan Tzara îi e îndatorată. Cert este că poezia și eseistica lui B. Fundoianu (în care modernitatea coexistă cu un anume tradiționalism spiritual) sau proza din Caii lui Cibicioc, Paradisul statistic și Abecedar de povestiri populare a lui Ion Călugăru (adolescenți în timpul Primului Război Mondial) datorează mult tradiției hasidice galițiene. Colaborările lor la revistele Mîntuirea și Lumea evree stau, de asemenea, mărturie în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
etapă, nici un centru de autoritate critică al noilor orientări apt să trieze corespunzător o producție literară eterogenă: faptul devine alarmant chiar pentru unii simboliști. N. Iorga, G. Ibrăileanu, M. Dragomirescu, Ilarie Chendi, Ion Trivale erau, în forme diferite, adepți ai tradiționalismului ruralizant și/sau adversari ai modernității „înstrăinate”. Apologet declarativ al „poeziei orașelor” și al „sufletului nou în literatură”, mentorul Vieții noi, Ovid Densusianu era un academist neoclasic, fără prea mult simț estetic; discipolul său, Pompiliu Păltînea, excelează prin confuzie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca susținător (sporadic) al simbolismului; foiletonist la Vieața nouă înainte de 1910, el nu a putut vedea dincolo de „valoarea” unor simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent, mefient față de modernismele mai îndrăznețe și chiar față de simbolism; singurul critic estetizant mai articulat (adept al „idealistului” Rémy de Gourmont) a fost, în deceniul al doilea, un poet: N. Davidescu, cronicar la Flacăra lui C. Banu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din România deceniilor trei și patru o vor prelua pe coordonate politice (inclusiv prin filtrul fascizant). Cazului complicat al lui Nae Ionescu - avînd, mutatis mutandis, un corespondent în evoluția ideologică a italianului Giulio Evola, pictor dadaist, futurist, apoi doctrinar al tradiționalismului ezoteric antimodern - îi putem adăuga exemple mai mult sau mai puțin notorii, de la publicistul Emil Riegler-Dinu, popularizator al futurismului la Contimporanul, la Mircea Eliade (care a preluat ceva din mentalitatea futuristă prin intermediul lui Giovanni Papini) și la tînărul Emil Cioran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
farsei și al incoerenței negative”. Gustul lui Vinea pentru proza poematică, „pură”, iese astfel la iveală: „În proză, nici o tendință socială, nici o ostentație analitică. Senzație!” Într-o notiță din nr. 45, volumul Lîngă pămînt - considerat de critică un „viraj” către tradiționalismul htonic - este prezentat ca un alt fel de inovație, mai subtilă și mai profundă: „Poemul Salomeii nu ascundea decît celor ce nu puteau să vadă inspirația simplă ca un șipot de munte, fondul îmbelșugat și fraged al poetului de lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresia... Refuzînd deopotrivă „exclusivismul poporanist”, ruralist (clamat de tradiționaliști), și exclusivismul citadinist (clamat de Lovinescu, care - se știe - nu l-a agreat prea mult pe „liricul”, „ruralul”, „evocatorul” Sadoveanu), Vinea respinge panaceul artistic al „formulei singure”. Admirația postulată de adepții tradiționalismelor ideologice e asimilată unui parazitism mistificator și veleitar: „Scriitorii-ciuperci de prin codrul lui Sadoveanu au apucăturile acelor cameriști care fură batistele și cămășile din scrinul contelui pentru a purta blazon la complectul periferic”. Pe ansamblu, avem de-a face la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asemănător: „cu pași giganți și siguri ne îndreptăm către o incandescentă epocă de clasicism”, iar în primul număr al aceleiași publicații, Ilarie Voronca pleda pentru „ordinea sintetică, clasică, integrală”, opusă „dezordinei“ bolnave, romantice, suprarealiste...). Refuzul „romantismului”, al stilurilor ornamentale, al tradiționalismului, paseismului și localismului constituie, după cum se vede, axul acestui credo. Tendințele majore ale evoluției societății conduc, în opinia autorului, spre o artă în care „armonia nouă nu poate fi căutată decît într-o estetică sobră, severă și geometrică, estetică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-lea. Redefinirea identitară și noile provocări europene aduc cu sine alte tipuri de raportare la tradiție. Semnificativ e faptul că moderniștii radicali se întîlnesc cu tradiționaliștii în respingerea „formelor fără fond” din secolul al XIX-lea. Dacă însă Gîndirea renova tradiționalismul sămămătorist adăugîndu-i o componentă spiritualistă, cvasimistică, bizantin-ortodoxă, în articolul „Premergătorii“, Vinea contestă realitatea oricărei tradiții „clasice”, denunță provincialismul, mimetismul literaturii culte preexistente și minoratul autohton, pledînd pentru o viziune conformă pulsului sincron al noii Europe moderne: „Astfel am ajuns să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
importantă semnalare a mișcării novatorilor sîrbi („Modernismul în Serbia“) apare însă în nr. 8 al revistei Integral, la rubrica „Notițe”, sub semnătura St.R. (Stephan Roll). În descendență futuristă, autorul exaltă noul stil „barbar”, antiacademismul „organic” și răspărul modern față de tradiționalismul „baladelor haiducești”: „Primim la redacție Zenit No. 36, revistă cu aspect viril ca o panoplie, reprezentînd cu suficiente elemente (Liubomir Mițici director, Branco Ve Polianski, Ratcovici, Stefan Jivanovici, Andre Jutunici Mariț, Avacumovici etc.) mișcarea nouă din statul vecin, cunoscut pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grevează majoritatea comentariilor despre scriitorii evrei (avangardiști sau nu), cursul insidios-polemic al lui Călinescu reprezenta la acea dată cea mai subtilă și mai comprehensivă teorie autohtonă a poeziei modernisto-avangardiste, în vreme ce Radu Gyr radicaliza în direcție naționalist-xenofobă - pentru uzul publicului studențesc - tradiționalismul antimodernist. Perspectiva medicalizantă, curentă în epocă, asupra literaturii de avangardă - taxată drept „maladivă”, „morbidă” și „dezaxată” - nu ținea cont de intenționalitatea auctorială (citește: programarea haosului textual, dereglarea sistematică a tuturor sensurilor). Atunci cînd țin totuși cont de ea, unii comentatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la adresa clasicismului lor structural și o solidarizare cu rezervele acestora față de „modernismul extremist”. Pe aceeași linie, Const I. Emilian salută „antibarbarismul” gînditorului catolic Henri Massis din cunoscuta sa carte-manifest Défense de l’Occident, iar solidaritatea sa din finalul lucrării cu tradiționalismul „latin” al lui Charles Maurras exprimă un veritabil credo: „Geniul creator al acestui neam va avea atîta vitalitate încît să poată înfrînge rătăcirile și să poată asimila, din marea răzvrătire a epocei contemporane, numai elementele sănătoase și viabile. Pentru descendenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
viguroasă”: adică... eliminarea literaturii anarhice, care „n’a ajuns încă la o grefare profundă”, rămînînd la stadiul de „excrescență izolată, parazitară”. Numai că lucrurile nu sînt chiar atît de simple, însăși nevoia Gîndirii - de pildă - de a infuza tinerețe unui „tradiționalism sclerozat” ducînd, în opinia autorului, la un „dezechilibru anarhic” prin „supraspiritualizare”. Cît despre lipsa unei tradiții culturale puternic instituționalizate, aceasta pare a fi fost, dimpotrivă, un factor inhibitor al „tendințelor anarhice”. Acestea fiind zise, ne putem întreba care este „tradiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
totuși o pitorească și amuzantă derivație”. Altfel, „virtuozitatea scriitorului se anulează prin ea însăși”... Dacă Voronca e cel puțin „necontenit egal cu sine însuși” în falsificarea propriei personalități, cazul lui Fundoianu e mai grav, căci, abandonîndu-și disponibilitatea naturală pentru un „tradiționalism specific autohton” în linia pastelismului pillatian („un început de plasticizare a unei simțiri și o înfiripare de gînd în legătură cu un peisagiu”), poetul devenit „stegar al curentelor nouă” s-a simțit „obligat să’și deformeze scrisul, în credința că-l va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
afirmase E. Lovinescu...). Fuga de banal pentru a bifa „modernismul” se manifestă - potrivit lui Const. I. Emilian - prin „trivializarea” imaginilor. Perspectiva sa conservatoare identifică însă mai rapid decît cea a criticilor mai liberali diferența specifică - „anarhică”, expresionistă - a lui Fundoianu față de „tradiționalismul” tematic. Nu e de mirare că Ion Vinea este considerat „figura cea mai plină dintre literații anarhici”; „îndelungata activitate beletristică” (proba devoțiunii față de artă) și colaborarea la „cele mai multe publicații contemporane - vreo 16 la număr”, unele cu „anumită vază, ca: Gîndirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
I. Emilian depreciază, în cazul poeziei moderne, categoriile „minorului” și ale „virtuozității” ca pe tot atîtea devieri de la idealul armonic, organic al „marii arte”. Modernul e acceptat cel mult ca ornament, ca „sclipire a prezentului” pe osatura trainică a tradiției: „tradiționalism și clasicism nu însemnează anchilozare și automatism. Însemnează numai sănătate și armonie spirituală. În jurul acestor axe fundamentale, individualitatea poeților se poate dezvolta liberă și nesilită. La tezaurul veacurilor trecute, se adaugă doar sclipirile prezentului, făurind o nouă unitate organică. Aportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]