980 matches
-
din 1983. Alegerea narativității și a mai marii coerențe nu aduce simplitate și claritate discursului poetic, el rămîne la fel de baroc, sofisticat și abscons, dar ceea ce era gest teatral, artificial pînă acum, devine aici trăire mai sinceră, semnalare mai exactă a tragicului existențial. încep să cadă prea multele măști, acea "stilistică a eschivei", cum o numea Eugen Negrici, pălește în fața unei stilistici a asumării. Dacă practicarea unei poezii axate pe virtuțile limbajului presupune (cel puțin, conform evoluției genului) o criză a sentimentelor
Fascinația legendei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12849_a_14174]
-
mai subtilă, care îl degradează și îl pulverizează în același timp, de parcă l-ar reflecta în cioburile uneia dintre oglinzile concave ale lui Valle-Inclán din esperpento-uri. Fragmentarea în imagini deformate și, în consecință, compromiterea integrității ansamblului generează grotescul, truculența și tragicul. În romanul scriitorului spaniol, deteriorarea și derizoriul, pe care mizează îndeobște abordările moderne ale miturilor clasice, sînt duse pînă la extrem, ajungîndu-se la distrugerea, anihilarea totală, într-un cadru coșmaresc, apocaliptic. În haosul lumii distruse în cele din urmă de
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
tocmai la final. Aici, orice explicație riscă să piardă personajul, tensiunea la care a fost adus descrește, se pierde în ricoșeul ironic. Porumboiu reușește să țină cele două registre într-o relație armonică, nicio clipă ceea ce stârnește amuzamentul, nu diminuează tragicul în scena finală din Polițist, adjectiv, ci îl potențează, asta și pentru că asistăm acolo la un mind game menit să subordoneze o conștiință unor comandamente retorice. În al treilea rând, regizorul, ca și Porumboiu a apelat prea mult la virtuțile
Aurora la crepuscul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6264_a_7589]
-
reiterată succesiv în diversele capitole ale cărții, este aceea că absurdul modern al subiectivității transcendentale, revoltată, în mod sisific, ca la Camus, în fața lumii incomprehensibile, va fi tot mai mult înlocuit la Ionesco prin coliziunea postmodernă, de tip parodic, a tragicului cu comicul, cu fantasticul oniric, cu miraculosul suprarealist, melodramaticul, goticul și sublimul postmodern". Oare are dreptate autoarea noastră? Henri Gouhier, citat de d-sa, asociază, în volumul Le théâtre et l^existence (1991), conceptul de absurditate nu cu iraționalul care
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
reperului transcendent, nu mai e cu putință nici tragedia: Absurdul este păcatul fără Dumnezeu". Din punctul de vedere al teoreticianului francez, un tragic al absurdului ar fi cu toate acestea posibil într-un univers stăpînit de o transcendență anonimă, incomunicabilă. Tragicul acestui tip de absurd ar decurge din ceea ce amenință existența, situîndu-se în afara ei. Să recunoaștem, alături de Laura Pavel, că un "sens" (cel al absurdului!) există în textele ionesciene, chiar dacă e unul "închis, îngropat în magma discursivă". Altfel spus, o "explicație
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
toată atenția considerațiile d-sale asupra scriitorului ca producător de farse tragice și doctrinar al "sintezei teatrale" a tragicului și comicului, pe urmele lui Pirandello, pe care-l admira în chip deosebit (autorul italian susținea că "și o tragedie, după ce tragicul e depășit - în rîs - prin tragicul însuși, dezvăluind tot ridicolul seriozității și seriozitatea ridicolului, poate să devină o farsă"). Tragicul și comicul nu sînt considerate exclusiv categorii estetice, ci "concepte transgresive de analiză culturală". Altminteri spus, are loc o relaxare
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
scriitorului ca producător de farse tragice și doctrinar al "sintezei teatrale" a tragicului și comicului, pe urmele lui Pirandello, pe care-l admira în chip deosebit (autorul italian susținea că "și o tragedie, după ce tragicul e depășit - în rîs - prin tragicul însuși, dezvăluind tot ridicolul seriozității și seriozitatea ridicolului, poate să devină o farsă"). Tragicul și comicul nu sînt considerate exclusiv categorii estetice, ci "concepte transgresive de analiză culturală". Altminteri spus, are loc o relaxare a esteticului prin existențial. Ontologia se
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
comicului, pe urmele lui Pirandello, pe care-l admira în chip deosebit (autorul italian susținea că "și o tragedie, după ce tragicul e depășit - în rîs - prin tragicul însuși, dezvăluind tot ridicolul seriozității și seriozitatea ridicolului, poate să devină o farsă"). Tragicul și comicul nu sînt considerate exclusiv categorii estetice, ci "concepte transgresive de analiză culturală". Altminteri spus, are loc o relaxare a esteticului prin existențial. Ontologia se revoltă împotriva limitelor limbajului, ale semnului. E invocat scepticismul lui Ionesco față de literatură, id
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
Nu ne-a spus oare însuși Tudoar Vianu că Ťnumai prezența unui subton dureros conferă unei opere de artă viațăť și că o Ťoperă rezolvată numai în elemente plăcute nu coboară mai adînc în sufletul nostruť, fiind Ťo sfidare adresată tragicului imanent al soartei omeneștiť? Iar dacă așa a fost, Vasile Baghiu are toate temeiurile să persiste pe propria linie și să nu se neliniștească de audiența conceptului director". Inconformismul, incredulitatea, felul circumspect al criticului nu exclud, ci (eventual) potențează, precum
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
finale să ajungă la înțelegerea că nu se poate rupe de rădăcinile pământului și ale neamului său de răzeși. Afecțiunea și, abia în final, înțelegerea, îl salvează de la o posibilă abdicare, sub presiune a simțurilor. Tocmai această înțelegere crește în tragicul experienței urmașilor, direcționându-le conștiința. Scris la înaltă temperatură afectivă, capacitatea de a comunica a generațiilor în roman le dă puterea și nădejdea luptei, în 1821, în 1940. Întemnițatul de „moscali”, sfârșește în fața plutonului de execuție, cu panglica tricoloră la buze
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
Lange). Cu excepția ultimei, toate se comportă ca niște staruri de pe Broadway. Reprezentările evenimentelor majore din viața lui Joe sunt contaminate de kitschul tipic show-biz-ului; regizorul se confruntă cu moartea lui în forma unei emisiuni televizate. Experiența dramatizată nu-și pierde tragicul: deși terorizat de perspectiva extincției, regizorul preferă să traducă "nenorocirile" în coregrafie, cântec, histrionism, pentru a fi capabil să le asimileze. Moartea îi pare mai ușor de îndurat când are o înfățișare familiară. Poate din această cauză filmul nu derapează
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
studiul despre Sadoveanu din Polivalența necesară. Apoi îi comunică - asemenea unui convorbitor matur - dificultățile sale de a fi simultan critic literar și prozator, sfătuindu-l pe corespondent să-și publice el eseul polemic, nemaiașteptînd eseul lui Paul Georgescu tot despre tragicul lui Sadoveanu. Și amplele considerații filosofice și de teorie literară notate în lunga scrisoare îngăduie, azi, editorului, să constate, în notă, "sensul profund stimulator pe care îl căpătase corespondența mea cu Paul Georgescu". Urmează o pauză de vreo doi ani
Paul Georgescu epistolier by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17230_a_18555]
-
schiță a viziunii pe care avea s-o propună, cățiva ani mai tărziu, prin Le mythe de l "éternel retour (1949), Le Chamanisme (1951) ori Images et symboles (1952). Dacă a doua parte a existenței sale lisaboneze stă sub semnul tragicului (boala și moartea Ninei, ocuparea sovietică a României, scoaterea lui Eliade din Ministerul de Externe începănd cu noiembrie 1944, mizeria materială extremă), această perioadă rămăne și cea a trecerii frontierei interne invizibile: optănd pentru Europa, eroul începe să aștearnă pe
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
poet umorist, flecar, spirit relativist muntean care ar face o poezie ludică, parodică, în fine, antilirică. O parte din comentatori au trecut însă și dincolo de aparențe. Chiar G. Călinescu credea că "temele poemelor sale sunt de categoria sublimului și a tragicului", Negoițescu vedea o depășire a esteticului prin moral ("demistificarea semantică e semnul unui tragism"); dincolo de tratamentul acid al realităților social-artistice, Ion Pop remarca și el "neliniștea reprimată a unei subiectivități în căutare de certitudini". Restul, par să spună aceștia, e
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
fantazia. E clar că, oricât de vagă este destinația numită momfa - ca să respectăm grafia fără majuscule a poetului -, poezia sa se îndreaptă mereu către Ceva, pipăind infinitezimal marginile lumii. Religiosul (în înțelesul etimologic al termenului) merge mână în mână cu tragicul, căci viziunea asupra existenței nu este deloc solară și diafană. Nu pe seama biografiei atipice, cum spuneam, a lui Ioan Es. Pop de până la debut aș pune această conștiință tragică, ci pe seama sensibilității sale. Este bine, afirmam mai devreme, că editorul
Ioan Es. Pop în ediție completă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5757_a_7082]
-
este mai de efect decât alternativa unor concluzii moralizatoare sau a unei banale incisivități. O lume fără destin, fără cap, promisiune a conservării cadrelor, continuă să existe nestingherită. Din acest punct de vedere, n-ar fi nepotrivită o demonstrare a tragicului din substrat. Ceea ce uimește în acest univers este sentimentul normalității, al echilibrului. Nici un personaj nu se află în afara portativului strâmb, nu există nici un disident, nici o alternativă în aceste "suburbane". Excepție ar face prima povestire, singura scrisă la persoana întâi, în
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/14304_a_15629]
-
Deghizamentul rămâne o parte din recuzita impusă oficial. Rarele dezvăluiri, ca și prea desele învăluiri, sunt apanajul Puterii diabolice. Cu aceasta toți par, în fel și chip, înfrățiți. Se slăbește șurubul de către oficialitate, și perspectiva se modifică. Dincolo de eroism, apare tragicul. Un reportaj al ziaristului - inevitabil și propagandist, chiar dacă talentat -, despre animalul care ucide un om, nu era nici măcar un fapt divers semnificativ, după standardele presei de senzație de oriunde. Dar reportajul este, la timpul și locul scrierii sale, incriminat. El
Romancierul Marin Sorescu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/10071_a_11396]
-
în orice bună farsă, armonia revine, dovedindu-se că panica a fost provocată de o "încurcătură", acuitatea trăirii comice a momentelor de groază care a alimentat cele mai dense momente ale acțiunii persistă și după căderea cortinei. Exploziile neașteptate ale tragicului într-un context narativ comic sînt, în cîteva rînduri, cauzate de pătrunderea intempestivă a spaimei cu o forță care provoacă acte ireversibile. În cunoscuta schiță "Inspecțiune" (1900), supusă unor interpretări variate de către comentatori, sînt concentrate emblematic motivele structurate ale prozei
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
în acest amestec sordid de limbaj mahalagesc și de moravuri suburbane, teama paroxistică nu-și pierde decizia mișcărilor și, străbătînd straturile ridicolului iese violent la suprafață. Chiar dacă în ceea ce privește populația caragialiană, de cele mai multe ori, aprehensiunile interioare nu izbutesc să atingă zona tragicului și sfîrșesc în derizoriu, persistența lor își păstrează frecvent evidența. Deturnate în eșec, consumate doar pe jumătate, spaimele interioare nu găsesc mereu la eroii întîmplărilor din comedii și "momente" înalta moralitate a sentimentelor întregi. O anume înclinație către exagerarea relelor
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
Sadoveanu (1981), Poezia lui Eminescu (1989). Particularitățile fundamentale ale literaturii române sunt definite prin investigarea modului în care creatorii concep spațiul și timpul, sacrul, natura, alteritatea, coincidența contrariilor, voința de a trăi, capacitatea de a cunoaște dorul, solarul și nocturnul, tragicul. La scriitorii din diferite perioade este urmărită modalitatea de construire a epicului, a tipologiei personajelor, a înțelegerii raporturilor dintre tradiție și inovație, dintre tehnica artistică și cunoaștere, dintre folclor și scrisul cult, dintre particular și universal, dintre balcanism, românism și
Constantin Ciopraga, nonagenar Eseu lexicografic by Dan Mănucă () [Corola-journal/Imaginative/10592_a_11917]
-
corect până aici, continuarea sa devenea însă odată cu trecerea timpului dureroasă, dramatică, închipuind dimensiuni tragice când Ivan Mihailovici avusese curajul să-și spună adevărul: Iar după ce aș lua-o, aș bea-o!" El nu are însă sentimentul și nici apetența tragicului, așa că propune un armistițiu: Dacă mi-o dai, îți jur că nu o beau toată astă-seară." (...) Marfa Stanilova apăru, ca de obicei, după cel de-al doilea păhăruț. "Car'va'zică e unșpe. Că greu mai trece vremea asta!" gândi
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]
-
pentru capodopera sa, acum admiratorii săi necondiționați îl pun alături de Faulkner. În ce mă privește, cred că miza lui Nabokov nu suportă comparație cu a celui ce a scris Lumină de august și Absalom, Absalom! prin care ne dovedește că tragicul n-a încetat să existe odată cu Dostoievski, așa cum eram tentați să credem. Veți zice că, dacă Nastasia Filippovna e asimilată de prințul Mîșkin cu frumusețea ultragiată care ar putea să salveze lumea, ar trebui să privim cu aceiași ochi și
Lecturi paralele by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/11098_a_12423]
-
posteritate. Există o linie de demarcație extrem de răspicată între "rațiunea minții" și "rațiunea inimii" la acest scriitor care decretează în stil Voronca propriile-i comandamente : "Vremea pateticului deplin se cheamă PANLIRISM", "Din litere și cuvînt se clădește o clipă lăuntrică", " Tragicul ține de luciditate" (formulă camilpetresciană). Tragicul mai este și o durere gîndită în serie și sublimată în spirit, "așa cum o idee, la presiunea puternică a unei conștiințe, poate sublima în patetism". E ciudat și aproape inexplicabil cum o gîndire modernă
Mai by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/11703_a_13028]
-
extrem de răspicată între "rațiunea minții" și "rațiunea inimii" la acest scriitor care decretează în stil Voronca propriile-i comandamente : "Vremea pateticului deplin se cheamă PANLIRISM", "Din litere și cuvînt se clădește o clipă lăuntrică", " Tragicul ține de luciditate" (formulă camilpetresciană). Tragicul mai este și o durere gîndită în serie și sublimată în spirit, "așa cum o idee, la presiunea puternică a unei conștiințe, poate sublima în patetism". E ciudat și aproape inexplicabil cum o gîndire modernă, de subtilă răscolire a substraturilor, eșuează
Mai by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/11703_a_13028]
-
noastră ca pe un scriitor care, depășind modernismul de tip proustian, se îndrepta spre o formulă literară de tip existențial(ist), în curs de cristalizare în epocă (sincron cu Malraux și Sartre). Starea de angoasă, sensul nebulos al existenței, sentimentul tragicului și al absurdului, presentimentul constant al morții, dincolo de care nu ar mai fi decât tăcerea și neantul - sunt elemente într-adevăr detectabile în paginile scrierilor lui Anton Holban și pe care autorul studiului de față le pune cu claritate în
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]