1,003 matches
-
o cădere; pentru spiritul revoluționar, singurul cadru de realizare. Mai mult: pentru spiritul revoluționar, timpul este o divinitate. În timp se poate face totul. Admițând posibilitatea unei modificări esențiale în temporalitate, spiritul revoluționar cade într-un paradox, care-i constituie tragicul și farmecul său. În timp nu se întîmplă modificări de structură și de esență, el fiind o fluiditate de nuanțe. Timpul actualizează și distruge. Dar în el nu se poate naște o lume esențială nouă. Tragicul spiritului revoluționar consistă în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
paradox, care-i constituie tragicul și farmecul său. În timp nu se întîmplă modificări de structură și de esență, el fiind o fluiditate de nuanțe. Timpul actualizează și distruge. Dar în el nu se poate naște o lume esențială nouă. Tragicul spiritului revoluționar consistă în violentarea timpului și a vieții. Religia, opunând veșnicia în fiecare clipă timpului, paralizează avântul răsturnător. Obsesia veșniciei îl scoate pe om din viață. Poate că toată religia nu este decât o rătăcire divină a omului. Dintre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
profetic și intolerant, chiar dacă este lipsit de capacitate politică, își deschide un drum în lume datorită pasiunii lui religioase. În Rusia secolului trecut, biserica s-a dovedit incapabilă să se adapteze nevoilor poporului rusesc; ea n-a înțeles nimic din tragicul problemei sociale rusești și s-a făcut - împotriva curentelor revoluționare - un instrument al autocrației. Ea a avut însă atâta energie încît să nu cedeze și făcîndu-și din inerție o tiranie și-a dovedit atâtea rezerve de forță. Ortodoxia noastră este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de la irațional. Logicul rămâne în sine, în transcendența formelor sale, în inaderența lui sterilă la devenire. Istoria reprezintă, dimpotrivă, o pendulație continuă între irațional și conștiință, care uneori nu este lipsită de pitoresc, pentru ca aproape întotdeauna să nu-i lipsească tragicul. Concepția progresului neîntrerupt introduce prea multă logică în devenire și face prea mult din istorie un sistem. Și apoi, cine ar mai avea atâta ingenuitate să creadă că simplul fapt al devenirii este suficient pentru ca, născîndu-te cât mai târziu în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aparențele noastre? Cum să nu ne bucurăm când vechiul Constantinopol a degenerat într-o temă romantică și că-l mai înțeleg doar poeții, că oamenii politici l-au uitat? Noi însă nu-i vom uita semnificația și greutatea, fatalitatea și tragicul. Nu pot avea viziunea unei alte Românii, fără să-mi proiectez țara în finalitatea ei ultimă. Noul Constantinopol să nu fie un obiect de visare politică, ci un obiectiv urmărit zi de zi, cu pasiune și dramă. Altcum, țara asta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru ce viu! . - Pentru Tudorel, probabil. Te-nțeleg! Sunt cu totul alături de dumneata! Ce nenorocire! Regret din suflet. Și Gaittany bătu palmele și țâțâi din gură. Părea fals și convențional din obișnuință, și adevărul este că n-avea deloc sensul tragicului. Totuși emoția lui era reală și compătimirea onestă. - Aș vrea să-l văd măcar și nu știu la cine să bat. - Am să-ncerc. Chestiunea e strâns legată de cazul luiHangerliu (nenorocitul!), vom face intervenții simultane. Se proiectează o intercesiune
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sufereau mereu de pierderea Pichii și a lui Tudorel, însă acest lucru, pentru observația superficială și mai ales în ultima vreme, nu se vedea. În primul rând era o explicație simplă. Nu există o gesticulație prin care să exprimi sentimentul tragicului. Urletul, plânsul, smulgerea părului, toate astea sunt mai mult semne convenționale admise un minut. Înainte de tristele întîmplări, Ioanide ar fi crezut că moartea copiilor lui era echivalentă cu o catastrofă casnică. Însă când Pica muri, Ioanide constată că nu-și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Chiajna a lui Odobescu și, ceva mai târziu, în Moara cu noroc a lui Slavici și în În vreme de război sunt identificabile anumite accente tragice potențate din unghi fantastic. De această dată, însă, fantasticul definește însăși viziunea caragialiană asupra tragicului, delimitând cadrul investigației psihologice. Este o situație aproape unică în toată proza scriitorului, ceea ce se remarcă în noua împrejurare este proiecția stării de groază paroxistică în spațiul autonom al visului, caracteristic prin coerența lui halucinantă. Desigur că ceea ce-l preocupă
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Limbi Clasice (1968-1973). Doctoratul în filozofie la Universitatea București (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) și Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității București din 1992. Scrieri - Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii (Univers, 1975; ed.revăzută Humanitas, 1994); Încercare în politropia omului și a culturii (Cartea Românească, 1981); Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă (Cartea Românească, 1983; Humanitas, 1991); Apel către lichele (Humanitas
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rămâne o constantă în universul spiritualității eline, pe care o vom regăsi deopotrivă în gândirea cosmologică a presocraticilor, în conceptul aristotelic de prudență (phronesis), ca modalitate comportamentală care face din cunoașterea limitelor proprii un reper existențial suprem 1, sau în tragicul elin, pe care vom încerca să-l explicăm printr-un exces în cultivarea limitei și nu în contestarea ei2. Oare greșim cu ceva sau exagerăm în vreun fel dacă afirmăm că se poate ajunge la intimitatea ființei eline pornind de la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe care Heidegger o dă limitei - ca limită benefică, ce împlinește și dă statut de ființă - se poate lesne vedea evocând exemplul tragediei eline. Într-adevăr, pentru greci nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. Tragicul elin se explică printr-un exces în cultivarea limitei, și nu printr-unul în contestarea ei. Eroii antici sânt sublimi prin persistența în limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici în fața unei limite înfruntate și ea nu experimentează propria ei înălțare ca o consecință a acestei înfruntări și a căderii care o însoțește. Tragicul nu se naște aici din persistența cu care o conștiință ireductibilă încearcă să depășească o limită insurmontabilă. "Depășirea limitei" este un concept modern de tip romantic, care se naște în contextul unor înțelegeri insurecționale ale libertății, desprinse deci de ideologia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
antic, existența unei limite insurmontabile nu constituie o provocare. Dimpotrivă. Destinul tragic se realizează aici în măsura în care eroul avansează imperturbabil către propriile lui limite (prescrise prin destin) și se împlinește înăuntrul lor. Tocmai "conștiinciozitatea" față de limita care îl determină este premisa tragicului, și nu contestarea lui. Creon, de pildă, este tiranul perfect, care și-a interiorizat legea cetății (aceea care-i cere să refuze dreptul la îngropăciune unui trădător al cetății). Antigona, la rândul ei, este sora perfectă, care și-a interiorizat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ființa pe care au dobîndit-o înscriindu-se întocmai în limitele ce le revin. Dacă unul dintre cei doi nu s-ar împlini în cadrul limitelor care-l determină, care îi dau un statut și o identitate (deci ca Tiran și Soră), tragicul nu ar putea apărea. Așa, el apare prin coliziunea a două personaje care își ating limita fără rest și care elimină orice spațiu al compromisului sau al acomodării reciproce. Eroul grec nu suferă deci de un exces de mobilitate, el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în orizontul unui destin. Determinant apare imobilismul lui, ființa lui turnată perfect în propriul ei contur. Tocmai de aceea, el nu cade de la o înălțime situată mai presus de sine, ci se surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe scena antică, fapt care, de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de la Universitate. În studiile și cărțile pe care am început să le publicăm - Pitoresc și melancolie a lui Andrei Pleșu (actualul ministru al culturii), în 1977, studiile de filozofia logicii și eseurile lui Sorin Vieru, lucrarea mea, publicată în 1975, Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, studiile de iconologie și filozofia artei ale lui Victor Stoichiță (actualmente profesor universitar la Fribourg, în Elveția) - nu mai exista nici o urmă din gândirea standardizată a culturilor staliniste. Învățaserăm să gândim și să scriem
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
axă perfectă, și soare, imens de mult soare, matinal și tomnatic, izbindu-ne în față și amețindu-ne. Este 930. Ne întoarcem, și pe drum facem mici bilanțuri, cântărim proiecte. Mă plâng că nu-mi văd încă prima carte după Tragicul. "De unde obligația de a merge cu tramvaiul, din stație în stație, cum spunea Heidegger despre Hartmann? Există perioade de splendidă primenire; mie îmi place când văd anunțul " primim marfă". Către 1956 începusem să simt că am scris prea mult și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
douăzeci, cu gândul să mă tragă din impas. Paginile pe care i le-am dat conțin, în mare, o analiză a complexului semantic per, o justificare a "peratologiei" ca aură metafizică a acestui complex semantic, o localizare a teoriei din Tragicul în cadrul peratologiei, o redefinire a libertății în raport cu limitele postulate ("voința de limitare" - forma) și limitele date sau impuse ("voința de depășire" - problema peisajului și problematica lui "dincolo"), în sfârșit, o ilustrare la voința de limitare pe mitul Genezei și pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
asemenea bruște luminări semantice este un arhipelag de probleme, pe când tu ameninți să obții un continent. Al doilea lucru important este că ai reușit să te ridici deasupra primei cărți integrînd-o. Exista pericolul să bați pasul pe loc în marginea tragicului sau să sari la ceva care n-ar mai fi avut nici o legătură cu el. E greu să faci ca lucrurile să urce și să se lege dintr-o singură idee. Andrei, pe care îl invoci mereu, va scrie poate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
posibilitatea peratologiei, unde totul se bazează pe o reală experimentare a limitei, și nu pe spulberarea ei în câte trei timpi reiterați la nesfârșit. Hegel nu ia niciodată în serios finitudinea (fapt vizibil și din felul în care se rezolvă tragicul la el), care, ca orice limită, apare - în fața marșului triumfal al Spiritului - ca derizorie și relativă. Hegel nu mizează pe limită; în cazul lui, trebuie să-ți pui problema cum să dai și să menții un statut limitei, nu cum
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ahileic, model mai degrabă pentru antichitate și culturile primare, mult mai unitare și nesofisticate. Iar astfel justificată și gândită, cartea ta intră în silogism - căci acesta e al doilea lucru despre care mi-am propus să vă vorbesc - și cu Tragicul, și cu Simbolismul limitei. Știți că, în logică, gândirea este privită la trei niveluri: concept, judecată, raționament. Ei bine, și cultura stă sub aceleași trei modalități, numai că aici ordinea lor crescătoare e alta: judecată, raționament, concept. Cel mai greu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
aflat acest lucru; poți deveni adică un harnic multiplicator al propriei tale scheme mentale pe care o muți, mai mult sau mai puțin arbitrar, de pe un material pe altul. Am fost tentat de pildă, urmând această exterioritate, ca imediat după Tragicul să scriu o carte pe tema simbolului. Cărțile s-ar fi putut aduna astfel ca mărgelele pe ață și aș fi putut chiar trăi cu senzația că sânt harnic. Mi s-a părut însă mai interesant să scormonesc la rădăcina
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ta, cu atât doliul este mai mare. Doinaș a jucat un rol în debutul meu cultural: este primul care, în urmă cu aproape 30 de ani, când eram un necunoscut în lumea literară, a scris entuziast despre mine. Tocmai apăruse Tragicul. Aparținea ultimei generații de literați ("Cercul de la Sibiu") din formația cărora filozofia făcea parte în mod obligatoriu. Scriind el despre mine îmi făcea, fără să știe, un imens cadou: mă conecta la o tradiție culturală antebelică căreia îi aparțineam obiectiv
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a scrie cu rost și frumusețe 30. S-a observat că elanul către echilibrul între mesaj și modul lui de transmitere este rodul unui spirit inclinat spre sinteze dar și al unei arte de ținută clasică, care, fără a elimina tragicul, reușește să-l domine. Magda CIOPRAGA Indice A Academia Franceză / 12, 151, 157, 162, 172-173 Academia Belgiană / 141 Adriana (vila) / 90, 99-100 Albania / 16 Alexis / 10, 14, 28, 30, 33, 49-55, 57, 59, 61, 64, 69, 100, 103, 146-147, 165
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
naștere principiile verosimilității și al mimesisului), cât și pe cel al teoretizării, unde regăsim principiul separației genurilor amintit, de atâtea ori, în cele mai vechi poetici, alături de discuții pe marginea fiecărui gen. Ea a impus creația dramatică oferind sensuri noi tragicului, legându-l de condiția umană, chiar dacă a reînviat miturile tradiționale, transformând parte din personaje în eroi cu multiple valențe, aflați în aprigă înfruntare când a destinului, când a voinței zeilor și totuși conștientizându-și statutul de modești locuitori ai "polisului
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]