KorAP: Find »[drukola/base=tranzacțional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...27 >

660 matches

Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429

celei de-a treia părți (a statului) pentru impunerea contractelor. „Bunuri” relativ noi cum ar fi bunăoară proprietatea intelectuală și tranzacțiile asociate acestora presupun costuri de definire, măsurare și impunere a drepturilor de proprietate, toate subsumate termenului generic de costuri tranzacționale. Cum instituțiile sunt reguli ce vizează definirea drepturilor de acțiune În privința anumitor bunuri, ele determină, alături de tehnologie, costurile tranzacționale; atunci când drepturile de proprietate sunt precis delimitate și există tehnologia disponibilă pentru măsurarea caracteristicilor relevante ale bunurilor tranzacționate, costurile tranzacționale sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
și tranzacțiile asociate acestora presupun costuri de definire, măsurare și impunere a drepturilor de proprietate, toate subsumate termenului generic de costuri tranzacționale. Cum instituțiile sunt reguli ce vizează definirea drepturilor de acțiune În privința anumitor bunuri, ele determină, alături de tehnologie, costurile tranzacționale; atunci când drepturile de proprietate sunt precis delimitate și există tehnologia disponibilă pentru măsurarea caracteristicilor relevante ale bunurilor tranzacționate, costurile tranzacționale sunt scăzute, iar instituțiile stimulează tranzacțiile. Când dimpotrivă, instituțiile nu delimitează precis drepturile de proprietate sau nu există tehnologia necesară

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
costuri tranzacționale. Cum instituțiile sunt reguli ce vizează definirea drepturilor de acțiune În privința anumitor bunuri, ele determină, alături de tehnologie, costurile tranzacționale; atunci când drepturile de proprietate sunt precis delimitate și există tehnologia disponibilă pentru măsurarea caracteristicilor relevante ale bunurilor tranzacționate, costurile tranzacționale sunt scăzute, iar instituțiile stimulează tranzacțiile. Când dimpotrivă, instituțiile nu delimitează precis drepturile de proprietate sau nu există tehnologia necesară pentru a realiza acest lucru, costurile tranzacționale sunt ridicate, inhibând posibilitățile de cooperare Între actori. În termenii teoriei durkheimiene am

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
delimitate și există tehnologia disponibilă pentru măsurarea caracteristicilor relevante ale bunurilor tranzacționate, costurile tranzacționale sunt scăzute, iar instituțiile stimulează tranzacțiile. Când dimpotrivă, instituțiile nu delimitează precis drepturile de proprietate sau nu există tehnologia necesară pentru a realiza acest lucru, costurile tranzacționale sunt ridicate, inhibând posibilitățile de cooperare Între actori. În termenii teoriei durkheimiene am spune că, atunci când părțile corpului social (drepturile) nu sunt suficient diferențiate și individualizate Într-o manieră clară și consensual acceptată există deficite de solidaritate organică, adică de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
clară și consensual acceptată există deficite de solidaritate organică, adică de cooperare bazată pe complementaritatea diferențelor; drepturile ar fi ambigue și insuficient asumate. Spre deosebire de Williamson, North introduce și instituțiile sociale (definirea drepturilor de proprietate) alături de tehnologie, În ecuația determinării costului tranzacțional. Dacă primul considera, Într-o concepție funcționalistă simplistă, că instituțiile capitaliste eficiente (În special corporația modernă) au apărut În virtutea logicii, pentru că erau economic superioare altor orânduiri, În opinia lui North instituțiile eficiente nu apar de la sine, ci sunt condiționate de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
este Încă un pas pe care North Îl Încearcă În direcția explicitării factorilor ce determină schimbarea instituțională. Așadar opțiunea pentru instituții alternative de alocare a resurselor, piețe sau ierarhii nu este În concepția lui North rezultatul rațional al minimizării costurilor tranzacționale, ci al unui proces de construcție În care actorii implicați operează cu o cunoaștere imperfectă a realității. Concepția lui North se depărtează astfel de realismul economic, apropiindu-se de constructivismul sociologic și de sociologia cunoașterii. Neoinstituționalismul economic reprezentat de R.

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Economiștii pleacă de la asumpția că actorii sunt utilitariști (self-interested) și, Într-o manieră analitică, ajung la concluzia că organizarea economică nu este neproblematică și că instituțiile (structurarea stimulentelor) și relațiile sociale sunt esențiale În jocul intereselor economice. Introducerea problematicii costurilor tranzacționale (și odată cu aceasta, a relațiilor agent - principal și a incompletitudinii contractelor) a echivalat cu o schimbare de paradigmă În economia neoclasică. Conceptul omniprezent problematicilor anterioare, constituit ca variabilă dependentă În majoritatea cazurilor, cel de instituție (instituția organizației, a contractului ș.

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
care rolurile sunt negociate pe măsura desfășurării interacțiunilor și nu „legal” prescrise. Procesul de organizare se referă la concertarea interacțiunilor și rezultă din alegerea unei configurații instituționale care prescrie status-uri și roluri și care diminuează potențialul conflictual, respectiv costurile tranzacționale. Cooperarea se poate realiza Însă și prin statornicirea anumitor relații sociale, proces pasibil de a avea consecințe funcționale similare În diminuarea potențialului conflictual. Chiar dacă concepțiile lor sunt sensibil diferite, atât Williamson cât și North consideră că funcția instituțiilor este să

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
1991, 1993) practic Își pun problema cum se structurează și statornicesc anumite relații sociale Într-un cadru instituțional și care este motivul pentru care se Întâmplă acest lucru? Referindu-ne la răspunsul lui Williamson, organizațiile apar pentru a economisi costurile tranzacționale prin reducerea incertitudinii asociate schimburilor discrete și impersonale. Vom adăuga aici asumpția că, prin stabilizarea anumitor relații, scopul fundamental urmărit de actorii constitutivi este reducerea incertitudinii prin diminuarea sau chiar eliminarea competiției. Această asumpție este necesară pentru a fundamenta microsocial

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
antreprenorii - deținătorii de capital, angajați, reprezentanții statului etc.; organizațiile și câmpurile de organizații sunt construcții sociale ale acestora ce urmăresc liniile unei culturi locale (ale unei concepții dominante) și structura relațiilor sociale Între actori. În continuare vom analiza teoriile costurilor tranzacționale care Încearcă să explice organizarea socială pe criterii de eficiență și, de asemenea, teoria agent - principal care, În aceeași manieră, analizează relațiile interne ale organizației pornind de la supoziția că aceasta nu este fundamental diferită față de piață, fiind doar o sumă

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
elemente relaționale În explicarea cooperării economice. În ultima parte a lucrării vom realiza o aplicație teoretică și practică a unui model compozit al câmpurilor organizaționale, spații ale cooperării economice stabile ce rezultă din dinamica instituțiilor și relațiilor sociale. III. Costurile tranzacționale: un concept de frontieră disciplinară. Problematica organizării economice a Început să-i preocupe pe economiști Îndeosebi odată cu publicarea articolului lui R. Coase intitulat „The Nature of the Firm” (1937). S-a deschis calea unei schimbări de paradigmă În economie prin

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Început să-i preocupe pe economiști Îndeosebi odată cu publicarea articolului lui R. Coase intitulat „The Nature of the Firm” (1937). S-a deschis calea unei schimbări de paradigmă În economie prin contestarea parțială a asumpțiilor neoclasice referitoare la ignorarea costurilor tranzacționale și deținerea de către actori a tuturor informațiilor În luarea deciziilor. În acest capitol ne propunem să analizăm teoria costurilor tranzacționale În explicarea emergenței organizării sociale. Vom prezenta trăsăturile distinctive ale noii teorii, precum și implicațiile ei pentru problematica cooperării sociale. Teoria

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
S-a deschis calea unei schimbări de paradigmă În economie prin contestarea parțială a asumpțiilor neoclasice referitoare la ignorarea costurilor tranzacționale și deținerea de către actori a tuturor informațiilor În luarea deciziilor. În acest capitol ne propunem să analizăm teoria costurilor tranzacționale În explicarea emergenței organizării sociale. Vom prezenta trăsăturile distinctive ale noii teorii, precum și implicațiile ei pentru problematica cooperării sociale. Teoria costurilor tranzacționale a constituit un punct de inflexiune În știința economică, deschizând terenul abordărilor instituționaliste, În defavoarea abordărilor neoclasice. Teoria pleacă

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
deținerea de către actori a tuturor informațiilor În luarea deciziilor. În acest capitol ne propunem să analizăm teoria costurilor tranzacționale În explicarea emergenței organizării sociale. Vom prezenta trăsăturile distinctive ale noii teorii, precum și implicațiile ei pentru problematica cooperării sociale. Teoria costurilor tranzacționale a constituit un punct de inflexiune În știința economică, deschizând terenul abordărilor instituționaliste, În defavoarea abordărilor neoclasice. Teoria pleacă de la premisa conform căreia cooperarea economică s-ar poduce În cadre instituționale diferite cu rezultate/randamente distincte: pe de o parte cooperarea

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
mult, impunerea deciziilor este iarăși perfectă fără a implica costuri. Realitatea este foarte diferită de idealul propus. Există un cost al obținerii informațiilor, al luării deciziilor și al impunerii acestora și acestea au fost desemnate generic prin termenul de „costuri tranzacționale”. Concepția neoclasică este o ficțiune teoretică, menită să păstreze constante variabile manageriale și instituționale pentru a simplifica condițiile de funcționare ale sistemului economic. Atât reducerea activităților firmei la o singură funcție de producție neproblematizată, cât și asumpțiile costului tranzacțional zero sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
de „costuri tranzacționale”. Concepția neoclasică este o ficțiune teoretică, menită să păstreze constante variabile manageriale și instituționale pentru a simplifica condițiile de funcționare ale sistemului economic. Atât reducerea activităților firmei la o singură funcție de producție neproblematizată, cât și asumpțiile costului tranzacțional zero sunt condiții teoretice menite să simplifice modelul pieței. Alocarea factorilor de producție Între diferite utilizări (și utilizatori) este realizată exclusiv de către mecanismul prețurilor. Organizarea verticală și managerii nu au un rol productiv În alocarea resurselor, ci aceasta se realizează

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Încearcă să găsească răspuns sunt: modul de apariție și structurare a firmelor, relațiile de putere În cadrul firmelor și Între acestea, modalitățile de luare a deciziei, alocarea resurselor În cadrul organizației și Între organizații, capacitatea instituțională a organizațiilor și piețelor. Teoria costurilor tranzacționale formulată pentru prima oară de R. Coase În 1937, precum și dezvoltările ulterioare ale acesteia În cadrul paradigmei instituționale se Încadrează În acest curent teoretic. De asemenea, această teorie este și punctul de Întâlnire Între economia organizațiilor și teoriile sociologice ale organizațiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
sociologice ale organizațiilor. Prima urmărește, mai degrabă instrumentalist, modalitățile de eficientizare a organizațiilor, În timp ce a doua este interesată mai degrabă de modalitățile de realizare a ordinii, de culturile dominante ce emerg Într-un proces de exercitare a puterii. Teoria costurilor tranzacționale apropie foarte mult cele două problematici, deși abordările economice și sociologice rămân oarecum distincte. Vom vedea În continuare care este specificul și care sunt problemele asociate acestei abordări. 2. Schimb și tranzacții În concepția economistului J. R. Commons (1931), Întemeietor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
transacțiuni (trans-actions) ce au conținut social, nefiind doar comportamente individuale sau schimburi de mărfuri. Commons a anticipat ceea ce mai târziu a devenit punctul de focalizare a noului instituționalism, tranzacția ca unitate primară de analiză, dar nu și metodologia economiei costurilor tranzacționale. Instituția, introdusă În modelele teoretice ulterioare ale costurilor tranzacționale ca variabilă fie dependentă, fie independentă, rămâne la un nivel de generalitate ridicat În lucrările lui Commons, fără să fie operaționalizată pentru a putea fi utilizată În cercetări empirice. 3. Natura

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
individuale sau schimburi de mărfuri. Commons a anticipat ceea ce mai târziu a devenit punctul de focalizare a noului instituționalism, tranzacția ca unitate primară de analiză, dar nu și metodologia economiei costurilor tranzacționale. Instituția, introdusă În modelele teoretice ulterioare ale costurilor tranzacționale ca variabilă fie dependentă, fie independentă, rămâne la un nivel de generalitate ridicat În lucrările lui Commons, fără să fie operaționalizată pentru a putea fi utilizată În cercetări empirice. 3. Natura firmei - teoria lui R. Coase Deși nu folosește explicit

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
dependentă, fie independentă, rămâne la un nivel de generalitate ridicat În lucrările lui Commons, fără să fie operaționalizată pentru a putea fi utilizată În cercetări empirice. 3. Natura firmei - teoria lui R. Coase Deși nu folosește explicit termenul de „costuri tranzacționale”, Coase este considerat promotorul noii teorii. În articolul său din 1937, „The Nature of the Firm”, Coase se Întreabă „de ce există firme?” În condițiile În care, conform asumpțiilor neoclasice, coordonarea producției se realizează pe piață, prin mecanismul prețurilor? Structura internă

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
că „există un cost al utilizării mecanismului prețurilor”. Acestea sunt costurile informării cu privire la prețurile relevante, costurile negocierii, Încheierii și impunerii unor contracte diferite pentru fiecare tranzacție independentă corespunzătoare unor activități diferite. Costurile identificate de Coase au fost ulterior desemnate costuri tranzacționale. Rațiunea existenței firmelor ar consta tocmai În evitarea costurilor asociate contractării Între factorii de producție. Prin contractul de muncă, deținătorul unui factor de producție se angajează să respecte ordinele unui antreprenor privind activități diferite Între anumite limite. Firmele apar atunci când

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
se formează atunci când alocarea resurselor depinde de decizia unui antreprenor. Distincția fundamentală Între firmă și piață constă În faptul că prima se bazează pe autoritate În alocarea resurselor. Avantajul firmei față de piață este câștigul rezultat ca urmare a scăderii costului tranzacțional, prin folosirea relațiilor de autoritate. Seria de tranzacții independente realizate pe piață este Înlocuită de o decizie administrativă ale cărei costuri de impunere sunt mai mici decât costurile negocierii și impunerii fiecăruia dintre contractele tranzacțiilor independente. În aceeași notă, H.

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
important de coordonare, altul decât autoritatea, anume prețurile. Pentru ca acestea din urmă, spune Simon, să Îndeplinească funcția de coordonare e necesar ca ele să fie cunoscute și, În mare măsură, predictibile. Așa cum vom vedea, În dezvoltările ulterioare ale teoriei costurilor tranzacționale și În special În teoria lui Williamson, incertitudinea devine conceptul cheie pentru Înțelegerea avantajelor comparative ale organizațiilor față de piețe. Pe de altă parte, Coase (1931) oferă, În cadrul teoriei, și răspunsul la Întrebarea: de ce nu sunt toate activitățile dintr-o economie

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
unui antreprenor? Răspunsul rezidă În recunoașterea existenței unui cost al managementului, costul asociat monitorizării și măsurării performanțelor angajaților și al impunerii contractelor acestora. Dimensiunea optimă a firmei ar fi așadar determinată de egalitatea dintre beneficiul marginal al managementului (scăderea costului tranzacțional al pieței) și costul marginal al managementului. De la prima publicare a studiului său În 1937 până la decernarea premiului Nobel În 1991, Coase și-a dezvoltat și ajustat teoria În mai multe rânduri. Dacă articolul din ’37 viza exclusiv nivelul microsocial

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]