5,381 matches
-
acesta. Emoțiile sunt, totuși, retrăite în mod involuntar, sub forma unei retrăiri a traumatismului în stare de veghe. Terapia îl ajută în mod progresiv pe subiect să înfrunte factorii stresanți și să modifice emoțiile care l-au copleșit prin povestirea traumatismului cât mai detaliat posibil. Relaxarea permite intrarea în terapie și oferă pacientului un mijloc de a-și diminua răspunsurile neurovegetative. Ea oferă, în plus, un acces mai ușor la amintirile traumatizante. Metoda cea mai veche este expunerea la imaginile traumatizante
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
eficientă. Utilizarea imaginilor video permite, de asemenea, o apropiere de situația respectivă, controlându-se ritmul prezentării acesteia, atunci când natura stresului o permite. Expunerea în imaginație este o metodă mai directă: este necesar să provoci retrăirea senzațiilor corporale care au însoțit traumatismul. Managementul stresului permite combinarea reactivării factorului stresant cu un dialog intern ghidat, situație care reduce intensitatea emoțiilor schimbând gândurile automate în legătură cu pericolul. Au fost dezvoltate succesiv șapte etape. Cele șapte etape ale managementului stresului în cadrul terapiei stresului post-traumatic 1. Pregătire
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
probleme cum ar fi culpabilitatea și postulatele disfuncționale și a propus modalități de intervenție mai flexibile. Iată un program care poate fi utilizat în practică: 1. Expunere la scena traumatizantă respinsă (imagini, gânduri, senzații fizice). 2. Reprezentarea de comportamente adaptate traumatismului. 3. Acceptarea de imagini de „răzbunare”. 4. Reprezentarea în imaginație a nurturing figures: figuri parentale sau amicale al căror rol este acela de a asigura consolarea și protecția care n-a avut loc în realitate. Terapeutul poate utiliza jocul de
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
nurturing figures: figuri parentale sau amicale al căror rol este acela de a asigura consolarea și protecția care n-a avut loc în realitate. Terapeutul poate utiliza jocul de rol și personifica o imagine a compasiunii care ajută la depășirea traumatismului și la detașarea de acesta. 5. Discutarea gândurilor automate și a postulatelor disfuncționale: personalizare, culpabilitate de a fi suferit un traumatism, iluzia unei lumi juste, stabile și securizante, și necesitatea de a se răzbuna. 6. Detașarea în raport cu traumatismul: cum să
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
loc în realitate. Terapeutul poate utiliza jocul de rol și personifica o imagine a compasiunii care ajută la depășirea traumatismului și la detașarea de acesta. 5. Discutarea gândurilor automate și a postulatelor disfuncționale: personalizare, culpabilitate de a fi suferit un traumatism, iluzia unei lumi juste, stabile și securizante, și necesitatea de a se răzbuna. 6. Detașarea în raport cu traumatismul: cum să dezvolți un plan constructiv de viață în care traumatismul să piardă locul central? Desensibilizare cu ajutorul mișcărilor oculare și reprelucrarea informației Desensibilizarea
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
la depășirea traumatismului și la detașarea de acesta. 5. Discutarea gândurilor automate și a postulatelor disfuncționale: personalizare, culpabilitate de a fi suferit un traumatism, iluzia unei lumi juste, stabile și securizante, și necesitatea de a se răzbuna. 6. Detașarea în raport cu traumatismul: cum să dezvolți un plan constructiv de viață în care traumatismul să piardă locul central? Desensibilizare cu ajutorul mișcărilor oculare și reprelucrarea informației Desensibilizarea cu ajutorul mișcărilor oculare și reprelucrarea informației constă în inducerea unor mișcări oculare (sacade) asociate unor senzații, imagini
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
automate și a postulatelor disfuncționale: personalizare, culpabilitate de a fi suferit un traumatism, iluzia unei lumi juste, stabile și securizante, și necesitatea de a se răzbuna. 6. Detașarea în raport cu traumatismul: cum să dezvolți un plan constructiv de viață în care traumatismul să piardă locul central? Desensibilizare cu ajutorul mișcărilor oculare și reprelucrarea informației Desensibilizarea cu ajutorul mișcărilor oculare și reprelucrarea informației constă în inducerea unor mișcări oculare (sacade) asociate unor senzații, imagini sau gânduri care au legătură cu traumatismul. Protocolul EMDR prezentat de către
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de viață în care traumatismul să piardă locul central? Desensibilizare cu ajutorul mișcărilor oculare și reprelucrarea informației Desensibilizarea cu ajutorul mișcărilor oculare și reprelucrarea informației constă în inducerea unor mișcări oculare (sacade) asociate unor senzații, imagini sau gânduri care au legătură cu traumatismul. Protocolul EMDR prezentat de către Wilson: 1. Pregătire: - discuție în legătură cu evenimentul traumatizant; - identificarea unei imagini liniștitoare. 2. Evaluarea, în trei faze: - descrierea cu voce tare a traumei, vizualizând o imagine și examinând cogniția negativă atașată acesteia; - examinarea unei cogniții pozitive și
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
pozitive și notarea validității acesteia pe scara VOC; - reexaminarea traumei, a senzațiilor fizice, emoțiilor, imaginilor și gândurilor, și evaluarea nivelului de suferință pe o scară de la 0 la 100. 3. Desensibilizare: pacientul are imaginea, cogniția, emoțiile și senzațiile fizice asociate traumatismului prezente în minte. Mișcările oculare și desensibilizarea propriu-zisă încep în acest moment. Pacientul urmărește cu privirea degetul terapeutului, care se deplasează dintr-o parte în alta a câmpului vizual. Pacientul efectuează o respirație după fiecare „mișcare completă” și observă ceea ce
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ocazia de a lansa un mesaj în atenția medicilor: există sigur o modalitate mai bună de a anunța veștile proaste pacienților. Prezentarea, într-o manieră prea dramatică, care i s-a făcut în legătură cu riscurile respective a provocat, fără îndoială, un traumatism secundar și a fixat în memorie definitiv episodul în care pacienta s-a regăsit în „anticamera morții”. Inceputul ședinței: definirea temei de lucru Terapeutul - Vom vorbi din nou despre ultima ședință în timpul căreia ați avut o criză de râs în
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
04/2004 Supraveghere: 11/05/2004 3. Discuții In pofida rezultatelor durabile obținute cu ajutorul terapiilor comportamentale și cognitive și varianta acestora EMDR, unele cazuri rămân rezistente la orice terapie, în special acelea pentru care complicațiile sociale constituie un al doilea traumatism, care reactivează cu fiecare nou conflict trauma inițială. Este posibil ca amprenta biologică a traumatismului, în special cele care afectează structurile temporale, să imprime, în unele cazuri grave, o urmă de neșters. Rămâne deci un spațiu larg pentru cercetarea psihosocială
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
comportamentale și cognitive și varianta acestora EMDR, unele cazuri rămân rezistente la orice terapie, în special acelea pentru care complicațiile sociale constituie un al doilea traumatism, care reactivează cu fiecare nou conflict trauma inițială. Este posibil ca amprenta biologică a traumatismului, în special cele care afectează structurile temporale, să imprime, în unele cazuri grave, o urmă de neșters. Rămâne deci un spațiu larg pentru cercetarea psihosocială și biologică. Iar dezbaterea asupra relațiilor dintre amintire, memorie, inconștient, adevăratele și falsele amintiri nu
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
în legătură cu aspectul fizic, o ruptură sentimentală, plecarea unui prieten sau a unei persoane apropiate, schimbarea școlii...). Nu s-a demonstrat că există o legătură directă între abuzuri suferite în copilărie și bulimie, ceea ce nu înseamnă că la nivel individual un traumatism psihologic nu poate să fi avut sau să aibă o incidență asupra tulburării apărute la o anumită persoană. Dinamica factorilor de risc Conform teoriei lui Stice, presiunea socioculturală a siluetei filiforme și internalizarea idealului de subțirime induc un sentiment de
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
tulburărilor sexuale, pentru a reconstitui istoricul problemei pacientului explicându-i în același timp evoluția acesteia. Intr-adevăr, elementele esențiale ale disfuncției sexuale se situează în general în următoarele domenii: antecedente istorice: lipsă de informații privind practicile sexuale sau idealizarea acestora, traumatisme legate de incest sau : jocuri de-a doctorul” umilitoare, distorsiuni cognitive și idei greșite în legătură cu sexualitatea în exces (legată mereu de performanță); antecedente imediate: dificultăți conjugale (conjugopatie), distorsiune cognitivă recurentă și obsedantă, mângâieri nesatisfăcătoare, depresie, destabilizare psihică (divorț frate/soră
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
nu era niciodată abordat în mod real, nici cu mama sa, nici cu fratele său și cu sora sa, până în urmă cu câțiva ani după operația tatălui său (cancer puțin evoluat și stabilizat în prezent). Pacientul n-a suferit niciodată traumatisme sexuale, nu s-a „jucat de-a doctorul”, situație care l-ar fi putut inhiba sau destabiliza. Distorsiunile cognitive sunt importante și ideile sale în legătură cu bărbații hiperperformanți din celelalte familii sau cupluri sunt eronate. Antecedente imediate Hubert s-a confruntat
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
momentele de agresivitate ieșite din comun, arătând că teroarea și bătăile produc modificări majore la nivelul sistemului nervos, mai ales la nivelul structurilor cerebrale. Lobul frontal al creierului ține sub control impulsurile agresive și orice disfuncție a acestuia cauzată de traumatisme cranio-cerebrale declanșează tulburări explozive de agresivitate. Aceste explozii de violență pot fi declanșate chiar și de un gest, o privire, un cuvânt, favorizat de lipsa de control și de frânare a impulsurilor agresive. O altă cauză a declanșărilor este scăderea
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
căruia se acționează. Aceeași forță poate fi distrugătoare pentru integritatea unei persoane, dar nu și pentru alta. Aceasta are de-a face cu dezvoltarea personală și capacitatea de vindecare a unei persoane. Când violența afectează o persoană, îi poate produce traumatisme la diferite niveluri ale existenței: uneori și fizice, dar, de fiecare dată, răni interioare. Frecvent se face diferența între violența în cadrul familial (violența familială, intrafamilială, domestică) și violența în cadrul comunității (violența socială). Ambele sunt reprezentate prin obstacole în exercitarea drepturilor
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
care îi pun în pericol viața și integritatea psihologică (îmbrâncire, lovire cu palmele, picioarele, cu diverse obiecte, legare, punerea copilului în genunchi, trasul de păr și de urechi, strangulare, otrăvire, arsuri etc.). Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt contuziile, arsurile, traumatismele craniene și osoase. Abuzul fizic presupune ca vătămarea copilului să se producă în mod deliberat, însă acest lucru este adesea neclar chiar părinților. Adulții, în general, consideră că au dreptul să-și pedepsească propriul copil sau pe cel avut în
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
înnăscute, proprietăți, moduri de funcționare existând la naștere ca atare sau ca potențialități. Prototipurile servesc drept model mecanismelor de apărare ulterioare. Concepția lui Spitz cu privire la prototipurile fiziologice ale mecanismelor de apărare se inspiră din teoria lui Freud 24 potrivit căreia traumatismul nașterii este prototipul angoasei ulterioare (Spitz, 1964). În 1939, Hartmann începe să examineze câteva prototipuri fiziologice precoce ale unor apărări psihologice ulterioare. Ca și Hartmann, Greenacre (1958) - care vorbește de nuclee fizice - limitează studiul prototipurilor la anumite funcții fiziologice care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
contrafobic, având un efect benefic în privința angoasei. Prezența reconfortantă a celuilalt și mai ales disponibilitatea sa de a asculta sunt indispensabile pentru ca persoane puternic traumatizate (victimele unui atac, ale unor acte teroriste sau luări de ostatici) să-și poată controla traumatismul, evitând astfel sechelele de durată. Dar afilierea în sine poate fi patologică? Ea este probabil patologică prin exces sau absență. Dacă, așa cum afirmă Memmi (1979), „nevoia de ceilalți, care începe încă din copilărie, ne însoțește de la naștere până la moarte”, înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
simbolic, printr-o intervenție neplăcută pe care urmează să o suporte. De pildă, el se va juca de-a operația de amigdale chiar înainte de a fi operat în realitate. În special în acest caz, anticiparea, care tinde să înlăture un traumatism viitor, poate fi comparată cu anularea retroactivă, care încearcă să anuleze un eveniment trecut. Această apropiere poate părea paradoxală, însă ambele apărări se sprijină pe credința în puterea absolută a gândului. În această optică, așa cum gândul poate face să dispară
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
insista asupra celei de-a treia forme, întrucât aceste două mecanisme vor fi analizate mai pe larg la pp. 195, respectiv 299. Anularea, în cele trei forme ale sale, se poate referi la „un eveniment, o emoție pulsională sau un traumatism” (Nunberg, 1935/1957). Anularea retroactivă se bazează pe ambivalență, noțiune ce deține unloc important în opera lui Freud și pe care o putem defini ca fiind coexistențaa două sentimente extreme și opuse, cel mai adesea iubire și ostilitate față de aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
eului în procesul de apărare” se referă la același mecanism, pe care îl va comenta și în Compendiu de psihanaliză (1940/1967). În textul intitulat „Clivajul eului în procesul de apărare” (1938/1987), Freud subliniază producerea clivajului sub influența unui traumatism psihic, atunci când eul copilului este amenințat de o revendicare pulsională prea puternică, îndeosebi la apogeul atins de angoasele de castrare. Cele două reacții contradictorii care sunt, pe de o parte, realizarea dorinței de masturbare și, pe de altă parte, recunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și că fata i-a cerut să le repete. Pacienta povestește apoi că urmărea fetițele: „Luam poziția și mă culcam peste ele. De altfel, preotul m-a mustrat”. Exemplul arată că identificarea cu agresorul caută să combată efectul destructurant al traumatismului care, mult după incident, continuă să-și producă efectul distructiv asupra psihicului infantil. Acest comportament reflectă recurgerea subiectului la compulsia de repetiție pentru a încerca să provoace abreacția traumatismului (Freud, 1920/1981). Demersul va fi însă inutil în cazul acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
arată că identificarea cu agresorul caută să combată efectul destructurant al traumatismului care, mult după incident, continuă să-și producă efectul distructiv asupra psihicului infantil. Acest comportament reflectă recurgerea subiectului la compulsia de repetiție pentru a încerca să provoace abreacția traumatismului (Freud, 1920/1981). Demersul va fi însă inutil în cazul acestei paciente, de vreme ce el nu va împiedica instalarea la vârsta adultă a unei nevroze obsesionale, aflată în legătură cu o culpabilitate mult prea intensă a supraeului. Putem astfel presupune că „alegerea”atitudinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]