3,565 matches
-
reușite atunci când sunt reușite, nu atunci când sunt licențioase. Unele, întâmplător, sunt și reușite, și licențioase. Iată un exemplu de bravadă (oarecum) simpatică: „apucă tu de-un colț apuc eu de / altul și hai să scuturăm cearceaful / pe balcon în capul trecătorilor / doar ne-or lua în serios că / noi nu ne jucăm de-a dormitul iubito / și-apoi lasă gospodinele să-și dea / singure seama ce-i cu / firele crețe de păr adunate / în plasele lor cu vinete pentru zacuscă.“ Alte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
dragoste, care prin definiție pretind o anumită gingășie. Ne vine greu să ne-o imaginăm pe femeia care, pe o bancă, în parc, ar asculta emoționată un poem ca Denominațiunea ascunderii, rostit de poet în stilul său declamativ, spre consternarea trecătorilor: „gâtul ei era prea lung / se abstrăgea pătrunsul de scuze / revivalismul marasmei pe scurt / edace iubirea serii / în coastele inconturnabile ale durerii / înghețatul periplu / sau dansul țipătului tău în iglu / dedublarea psihoimpresiei iubitei / pletele ferestrei se subsumau / în ispite / admonestare
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
a avut început și, mai ales, că nu va avea un sfîrșit. Stropi împinși de un vînt domol se strecurau perfid spre pielea înfrigurată, cu perișori zburliți, ca atunci cînd vezi lupul. Umbrelele încercau să ocrotească capetele pleoștite ale rarilor trecători de pe ulița Podișului. Pînă și cîinii, harnici de obicei, s-au adăpostit pe unde au putut, lăsînd paza în seama nimănui. Chiar și pe un timp ca acesta, adică de cîine, bețivii sfidează pneumonia și își văd de drum, uzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ați ajuta puțin, poate am reuși... ceva. În șase luni de directorat, Pandele a parcurs toate etapele necesare pentru a "sări de pe fix". Cu un baston care avea un inel metalic la vîrf bocănea străzile orașului. Se uita fix la trecători și, pe cei care se opreau la solicitarea sa, îi întreba invariabil: Ați lucrat la...? Nu. Parcă v-aș cunoaște... ?! Dacă m-ar fi ajutat, aș fi reușit s-o salvez... Pe cine? Cum, pe cine?! Îmi pare rău. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Dacă m-ar fi ajutat, aș fi reușit s-o salvez... Pe cine? Cum, pe cine?! Îmi pare rău. La revedere. Sigur, dați bir cu fugiții! M-ați lăsat singur! Pandele avea lacrimi în ochi. Mergea resemnat și întreba următorul trecător: Ați lucrat la...? Un turnător Mai erau două zile pînă seria 1965 de la Școala de Ofițeri în Rezervă din Bacău termina cu milităria. Examenele se terminaseră și acum se făcea curățenie generală. Toți rezerviștii terminaseră facultățile și urmau să practice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pentru un păhărel? Atunci vino să cureți zăpada și vom vedea. Cu boala mea? Ce boală? Cu plămînii... Atunci n-ai voie să bei. Gospodina încheie discuția și Vasile iese pe alee. Un pui de mesteacăn începea să încînte ochii trecătorilor. Vasile îl rupe ciudos. De ce, tati? scîncește Radu. De aia, replică Vasile, dîndu-i un pumn greu în cap. Destinul lui Laurențiu Spînu Laurențiu Spînu era al șaptelea copil din familia lui Iordache Spînu și, în același timp, cel mai reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Sîmbetei. Deștept om Datcu ăsta! Păcat că-i cleptoman. Șmanglitorul Oboseala acumulată de Ilarion Jianu lăsase semne vizibile pe față, în ochi și în modul de reacție lentă, parcă studiată. Pășea spre casă și era absent la peisajul urban, la trecători și la toate cele oferite de scena deschisă, care este strada. Deși nu mîncase de zece ore, Ilarion nu simțea foamea, chiar dacă în urmă cu cinci ore începuse să-l roadă rău stomacul, de regulă gol. Cineva îl interpelează: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
i-am învățat engleza, franceza, informatica. Pentru cine i-am crescut? Și balet, și dans modern și tenis și... cîte și mai cîte. Erau copii buni, silitori, serioși și ne iubeau foarte mult. Cei doi stau pe trotuarul îngust și trecătorii nu îndrăznesc să-i salute. Baba Catinca plînge în surdină și moș Ilarion își tot mușcă mustața albă ca neaua. Ai dreptate și mata că-s oleacă nesimțiți... Atunci de ce te-ai supărat așa de rău? Dar asta să ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Dar cu mine? Și eu m-am mirat. Ești singura care... Vreți să spuneți că cinci ani ați fost cast? Da, cam așa ceva. Femeile mă inhibă. De ce nu ne-am căsătorit? Eram sigur și încă mai sînt, că este ceva trecător. Angela s-a dus la Predeal calmă, fără nici o dorință de sînge. Îi revenea în minte mereu promisiunea făcută profesorului de a mai reveni pe la el. O revedere complicată Ramona avea un prieten de aceeași vîrstă cu ea, adică se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
doar pe la sfintele mănăstiri mai vezi. Apa era rece ca gheața, curată și, culmea, fără nitriți, fosfați și alte otrăvuri folosite în agricultură. Pe o latură, scrisă în creion, era un soi de blestem, abia remarcabil, conceput probabil de un trecător căruia, atît apa, cît și lucrarea, i-au plăcut peste poate. "Să-l însoțească durerea tot restul vieții pe cel care vandalizează această sfîntă lucrare." Poate blestemul, poate întîmplarea, nu se știe, au păstrat fîntîna intactă timp de un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu mine? După o săptămînă, Chimir vine dotat cu tot ce-i trebuie și în două ore fîntîna era în căruță. Era ora 2 noaptea și peste 4 ore era în curtea lui, acoperită cu paie. Mare a fost dezamăgirea trecătorilor. Mîhnirea lor se manifesta prin blesteme cumplite. Abia peste un an, Chimir și-a agălizat o fîntînă cum alta în sat nu era. Totul cumpărat de chilipir și vînzătorul habar n-are cine este, mai să-i dea și ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nebunie frenetică, iar Ion se izbea cu capul de fîntînă, o blestema și răcnea a supărare pe Dumnezeu. S-a pus capac la fîntînă și prin luna mai, acolo, la poalele pădurii a reapărut falnica lucrătură care să astîmpere setea trecătorilor. Era ora cinci dimineața cînd Chimir terminase de mutat totul la locul cuvenit. Era bucuros că scăpase de blestem, s-a urcat în căruță și a ieșit în șosea. Un camion nervos frînează, scîrțîie și tîrîș-grăpiș se urcă în căruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
la caz. La Lima, noaptea coboară dintr-un bidonville situat pe un versant, minorii, micii piranha. Cer bani de la turiști. Dacă li se dau banii îi omoară, dacă nu tot îi omoară. Cîte 30-40 de cuțite ciopîrțesc nefericitul turist sau trecător. Sînt minori, cu sute de asasinate la activ. Eu mă întreb, minorii sînt animale sau oameni în devenire? Minorul ucigaș trebuie tratat ca un animal care ucide? Chiar și unele animale ucigașe de oameni sînt urmărite și împușcate. Deși acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fără frică!" În pașii mamei mereu bate inima. Drumul spre casă l-a făcut pe ascuns, gardul viu îi ajungea până la sâni. Castanii pocneau de viață în muguri de frunză crudă; teii generoși răsturnau cupele pline cu nectar peste creștetul trecătorilor; panseluțe firave împărțeau pe din două culorile cu un roi de fluturi aripi multicolore printre frunze, petale de acuarelă în cer. O albină, enervant de avară, culegea polen de lună plină, confundând-o cu o păpădie. Felinarul din fața liceului, repeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sub Inocențiu X? (Christina) 34 Alexandru VI era un mare papă, orice s-ar spune. (Christina) 35 Astăzi nu mai există teamă nici de temporal nici de spiritual. (Christina) 36 "Nimic în lume nu este atît de nestatornic, atît de trecător, ca acea faimă a puterii care nu se întemeiază pe forța ei proprie". 37 "Grele nevoi și-o domnie ce'ncepe mă-mpinge la de-acestea, / Pînă în zare, prin străji apărînd ale țării hotare". (Eneida, trad. D. Murărașu, 1956
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ochelari, întrerupându-l pe Fănel Trifu. Ne-am întâlnit acum trei ani aici, în București, la cârciuma lui Tănase... Sunt Corneliu Caraiani!... Fost violonist, dat afară din orchestra filarmonică de niște iude infame!... Glasul său apăsat îi făcură pe niște trecători să-i privească speriați și Fănel Trifu îl trase discret de mânecă. Fostul violonist se aprinse însă și mai tare. Lasă, camarade, nu-mi băga pumnul în gură, protestă el, că mie nu mi-e frică să spun adevărul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Lasă, camarade, nu-mi băga pumnul în gură, protestă el, că mie nu mi-e frică să spun adevărul în piața publică!... Eu nu sunt laș!... Nu mi-e frică, dacă o iudă infamă se încruntă la mine!... Din fericire, trecătorii se îndepărtaseră și nu mai era nimeni prin apropiere care să audă aceste declarații. Mai schimbară câteva vorbe, apoi își strânseră mâinile și se despărțiră. Hm, ciudat! zise Ticu, atunci când cei doi nu se mai văzură. Mi-aduc aminte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ce bine-mi pare!... exclamă cu fals entuziasm huiduma, strângându-l zdravăn, ca să nu poată face nici o mișcare. Ce mai faci, tovarășe Popescu?... De când așteptam să ne-ntâlnim noi iar!... Scena falsei revederi păru atât de naturală, încât vreo doi trecători care se nimeriră atunci prin preajmă nu băgară de seamă nimic neobișnuit și își văzură liniștiți de drumul lor. Nu mă cheamă Popescu! Și ia-ți imediat labele de pe mine!...protestă Nando, încercând să scape din îmbrățișarea celuilalt și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ascultase până atunci cu o figură serioasă și gravă, izbucni în râs: Ei, știi că ai haz, domnule Einstein!... Ce ți-a venit s-o faci pe gelosul?... exclamă ea și continuă să râdă acolo, în mijlocul trotuarului, făcându-i pe trecători să se uite la ei mirați. El o prinse și de cealaltă mână, ca într-o joacă de copii, și-i căută insistent privirea: Atunci spune-mi că nu mă-nșel când cred că ceea ce este între noi se numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
un bătrân adus de spate care abia mai urca dealul și fuma ore în șir așezat pe bordura drumului îngust cu circulație infernală. In tovărășia umbrelei la fel de uzate ca și el, cu degetele tremurând pe țigara veșnic aprinsă, Justin analiza trecătorii cu pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac uzat de culoare ce fusese cândva neagră și pe care se putea citi, imprimat cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
violente de lumină. Din masa groasă de ceață țâșnește sunetul strident al unei sirene. Salvare ? Pompieri ? Sunetul pătrunde ca un sfredel în urechile lui Victor, făcându-l să tresară cuprins de panică : "Salvarea ! Vor să o ducă pe Dora..." Un trecător grăbit se lovește de el după care rostește un cuvânt grosier care îl aduce la realitate. Nu știa ce oră este și când își consultă ceasul constată că este ora patru. "Oare să fie doar cu puțin mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
spital ! Cât mai repede, imbecilule !" Pe stradă, din nou mulțime ; este ora când majoritatea citadinilor ies de la slujbe și se grăbesc spre casă. Dar Victor nu mai sesizează nimic; înoată ca un disperat prin masa cenușie în care se topesc trecătorii. * * * Dora se regăsește culcată în îngustul pat la fel de alb ca și cămășoiul real de data asta în care este îmbrăcată. Interdicție totală de a se mișca. Dacă se mișcă simte dureri mai ales în coapsa stângă. Are gânduri, are senzații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de pridvor larg, pe care sunt clădite așternuturile de pat acoperite cu o scoarță de lână în carouri galbene și cafenii. Ai venit în căutarea altor vremuri, nu-i așa ? În căutarea urmelor lui Simion, care nu a fost un trecător oarecare ? întreabă Teodora în timp ce întețește focul și pune pe plită niște oale și ulcele de culoarea pâinii prea coapte, din care încep să se degaje arome de plante și flori. Locul ăsta, la câțiva kilometri de Hliboca, în care sălășluiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Silvico! Iertare, copii! * * * Pensionat pe caz de boală, la nici cincizeci de ani, Ghiță Solovăstru, zis Ghițescu, se deplasa agale prin centrul urbei către și dinspre nicăieri, cu privirea ațintită spre înainte, și repeta la nesfârșit pentru sine și pentru trecători: Nu știam că sârma-i coardă! Nu credeam că sârma-i coardă! Nenicule! Neanicule! Să știi că Maica iarăși mă va ajuta! Va veni și vremea mea! Va veni și legea mea! Anticriștii vor tomba! Vânzătorii de iluzii De data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ne spune și Papagalul surdului, Vetucă. El îndrăznește să facă ordine în alchimia asta și stăruie asupra esențelor din viața oamenilor așa cum este ea, nenorocită-fericită. Și să vezi mare minune mare, nevastă! Papagalul, deși jumulit și ciufulit de mângâierile numeroșilor trecători, vorbește, Vetucă! Zilnic înaripatul articulează, ce-i drept, cam din gușă, câte două-trei cuvinte. Astăzi, de pildă, striga din răsputeri Aici viitoru' adivarat! Mai zilele trecute, Vreu mâncare! Altă dată, Ni-onghețat chicioarili! și Vreu gumaci! Și curioșii se bulucesc ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]