64,968 matches
-
scară crescute cu aproape o palmă de la ultima trecere pe acolo, că o anumită fereastră are aproape mereu o pisică ce doarme în spatele geamului. Sau că, la o casă scoasă în vânzare, apăruseră deodată niște câini de pază pe pragul ușii. Putea să și pună rămășag dacă vor lătra sau nu, de astă dată, când va trece. Îi plăcea să parieze cu sine însăși, și mai totdeauna nimerea. Dacă a doua zi va ploua sau nu, dacă Madalena va telefona sau
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
rămășag dacă vor lătra sau nu, de astă dată, când va trece. Îi plăcea să parieze cu sine însăși, și mai totdeauna nimerea. Dacă a doua zi va ploua sau nu, dacă Madalena va telefona sau nu, dacă vecinii lăsaseră ușa dinspre stradă închisă sau deschisă, când se va întoarce. O dată pe an juca la loterie. Nu avusese noroc niciodată, dar îi plăcea să încerce. O dată pe an își permitea luxul să piardă și făcea această extravaganță. Dar mai juca și
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
puțin nu-i era foarte frică, deși cunoscuse câteva lucruri neplăcute în legătură cu ideea morții. Se gândea și la asta din când în când, privind în jur, așezată în fotoliu. Uneori adormea. Odată a visat că doi bărbați îi băteau la ușă, transpirați, cam necăjiți, cărând un sicriu. Păreau doi ciocli, dar ea a văzut imediat că erau îngeri. Unul dintre ei era cam chel, celălalt se bâlbâia puțin și-și ștergea întruna sudoarea de pe față cu o batistă. - Aici e? au
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
cuvânt, d. Anghelache se scoală drept în picioare cu paharul ridicat în sus, și, în culmea furiei: - Nu vă permit să faceți glume proaste pe socoteala mea, măgarilor!, că vă sparg capul!”), coroborate cu trântirea paharului și ieșirea „turbată” pe ușă sunt de natură să le inducă prietenilor sugestia că exemplarul camarad „a făcut-o”. Tot ce se întâmplă după conturarea suspiciunii că nefericitul casier are o lipsă importantă în gestiune este interpretat ca dovadă peremptorie a vinovăției sale: Anghelache nu
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
Le genie helvetique”) - câștigătorul premiului pentru cel mai bun documentar în acest ianuarie la Solothurn - are toate șansele de a deveni un mare succes de public, și aceasta nu doar în Elveția. Este un film despre ce se petrece în spatele ușilor închise: în ianuarie 2001, la Palatul Federal din Berna, în sala cu numărul 87, o comisie parlamentară începe elaborarea unei legi privind utilizarea ingineriei genetice (Gen-Lex). Dezbaterile au fost secrete și accesul publicului și al presei interzis, așa că timp de
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
a locuințelor individuale) și ridicarea celei colective. În locul României tradiționale, cu mici case urbane sau rurale cu grădină și alee, Ceaușescu a imaginat (și a pus în mișcare) o țară “nouă”, de mari cartiere muncitorești, ce ar fi descărcat din ușa blocului direct în sala de cantină toate categoriile sociale, adunate la una și aceeași mare masă a alimentației “raționale” comuniste. Același Plătică face elogiul muncii patriotice/voluntare (în realitate, o muncă impusă prin coerciție politică, menită să ocupe cît mai
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
Rodica Bin În noaptea de 2 spre 3 februarie a anului 2001, Aglaja și-a părăsit locuința, lăsînd în urmă-i ușa casei deschisă, proptită cu o mătură folosită la curățatul zăpezii. Dimineața - Jens, prietenul și partenerul ei de viață - descoperă absența Aglajei, își închipuie într-un prim moment că e plecată pentru o scurtă plimbare, cum îi era obiceiul, pe malurile
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
cu experiența și biografia sa vede ceva natural în acceptarea rolului de arbitru al securiștilor români, să nu ne mirăm că, după cum o spune chiar Marian Popa, „sunt încă unii care, în loc să stea la Poarta Legii, s-au aciuit la ușa domnului Caragiale”. Dacă Legea apărată de acești autori e tot o rețetă de slăbire à la Nicolski sau Drăghici, ori o ”distracție” regizată de Țurcanu, să ne ferească Dumnezeu! În ce mă privește, prefer să rămân în eternitate „la ușa
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
ușa domnului Caragiale”. Dacă Legea apărată de acești autori e tot o rețetă de slăbire à la Nicolski sau Drăghici, ori o ”distracție” regizată de Țurcanu, să ne ferească Dumnezeu! În ce mă privește, prefer să rămân în eternitate „la ușa domnului Caragiale”, fără cure de slăbire și fără distracții ce fac să-ți clănțăne dinții!
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
matematică, teologie, politologie, arte plastice, muzică, limbi străine, situate mult peste ceea ce îndeobște numim „cultură generală”. Majoritatea prozatorilor de succes păstrează un secret absolut asupra a ceea ce se întîmplă în laboratorul lor de creație. Gestul celor dispuși să deschidă această „ușă interzisă” este, de aceea, unul temerar care merită întotdeauna salutat. El nu scade cu nimic valoarea operelor celui în cauză și oferă publicului adevărata față a travaliului depus de un autor de romane pentru a da viață unor creații literare
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
peste timp, mai ales atunci cînd interlocutorul lui Constantin Țoiu își amintește o întîmplare din adolescență: „Eram elev în clasa a treia liceală. Mă țineam de teatru mai mult decît de învățătură. Într-o seară (nu aveam bilet), stam lîngă ușa principală, cînd atenția îmi fu atrasă de un domn palid la față și cu mustață neagră. Mergea repede, cu mîinile în buzunarele paltonului ponosit, descheiat - n-avea nasturi. Intrase grăbit. În mijlocul holului însă s-a oprit nehotărît, pe gînduri. Parcă
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
cu mustață neagră. Mergea repede, cu mîinile în buzunarele paltonului ponosit, descheiat - n-avea nasturi. Intrase grăbit. În mijlocul holului însă s-a oprit nehotărît, pe gînduri. Parcă era la o răspîntie, și deodată, din cîțiva pași s-a apropiat de ușa sălii și a dat să intre. Îl opri ușierul. Domnul palid la față n-a insistat. S-a întors și, trecînd pe lîngă mine, l-am auzit murmurînd: «Săraca lume, Doamne!» « Cine e?» l-am întrebat pe cerber. «E un
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
sugereze ceva, ci o spun clar: am reprodus țipetele aproape disperate ale unor vedetuțe cu apucături de vedete și cu posibilități manifestate printr-un amatorism jalnic. Dar, despre aceasta, poate cu altă ocazie... În legătură cu înregistrarea spectacolului folcloric de la Sibiu „ Deschide ușa, creștine!”, trebuie să mai spun că, probabil, Maica Domnului, văzându-și chipul reprodus pe fundalul scenei, n-ar mai fi fugit în Egipt cu biblicul mijloc de transport, ci cu un supersonic undeva pe o insulă pustie din Pacific. Fiindcă
„Deschide ușa, creștine!” (cu atenție!) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13250_a_14575]
-
anticreștin să vorbesc despre o coincidență oricât de mică, apropo de raza revelației divine care mi-a născut în suflet o imagine pe care, orice superlativ, ar descalifica-o făcând-o să semene cu Maica Domnului din decorul emisiunii „Deschide ușa, creștine”, din ziua de Crăciun.
„Deschide ușa, creștine!” (cu atenție!) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13250_a_14575]
-
ca pe un sfînt dintr-un calendar cu o singură sărbătoare pe an, la 26 ianuarie. Duminica trecută mă duc să iau pîine de la brutăria din piață. Era și acolo coadă, o biată rîmă în comparație cu șarpele uriaș care ieșea din ușa Loteriei, răsucindu-se de mai multe ori printre tarabe, înainte de a se întinde gros pe zeci de metri din trotuarul bulevardului. La coada la pîine mă nimeresc lîngă o domnișoară nițel scriitoare, nițel ziaristă. Și începe ea să mi-i
Ceaușescu și premiul cel mare la Loto by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13251_a_14576]
-
ca un spațiu al libertății: „Când părăsești ascensorul de fier gri, fără nici o măsură de securitate, într-un bloc care amenință să se prăbușească la cea mai mică vijelie, și când pătrunzi într-un apartament cu plafonul jos, ale cărui uși par făcute din carton, pentru a descoperi un fel de capelă, te lași surprins: lămpi vechi, lumini difuze, covoare pe podea și pe pereți, icoane de colecție și picturi contemporane pe sticlă. Ești cuprins de o emoție puternică care se
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
strigînd între timp/ zît șiț cîț & alte/ interjecții adecvate/ introduci mătura/ prin cotloanele unde s-ar fi putut ascunde/ dacă tot nu iese/ iei o bucată de/ (termen tehnic indescifrabil)/ și folosind descîntecul/ ce începe cu pis-pis-pis/ o arunci prin ușa întredeschisă/ pe care o închizi/ cu iuțeala fulgerului/ de îndată ce a ieșit/ din nou înconjori/ - în sens invers - / bucătăria de trei ori/ măturînd cioburile“. Pisica?! Unde e pisica?!... În poezia lui Romulus Bucur. Mihai Bogdan, Mai nimicul nostru (Jurnal din noaptea
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
viața publică a lui Gabriel Liiceanu: “Începând din anul 200, scurtă vreme după alegeri, am avut senzația că celor din categoria mea - personajelor incomode, care au prostul obicei să spună destul de abrupt ce gîndesc - li s-au închis dintr-o dată ușile tuturor televiziunilor. Nu mă dau deloc în vînt după aparițiile în public, dar am constatat ce vă spun în raport cu ceea ce se petrecea înainte: până în 2000 trebuia, din cinci, șase invitații pe lună la o televiziune sau alta, să-mi triez
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13315_a_14640]
-
de bine... (27 0ct. 2003, Paris) Unul din cele mai simple, mai sincere, mai frumoase texte citite de mine în viața mea și pe care acum încerc să-l învăț pe dinafară... Text copiat cu eforturi, la înghesuială, de pe o ușă interioară a bisericii Saint Germain des Prés, în prima zi când am vizitat-o... Text afișat pe ușă, special, fiind ziua catolică a tuturor sfinților, cum e la noi a morților... A doua zi, când m-am dus acolo să
Franciscanii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13305_a_14630]
-
mine în viața mea și pe care acum încerc să-l învăț pe dinafară... Text copiat cu eforturi, la înghesuială, de pe o ușă interioară a bisericii Saint Germain des Prés, în prima zi când am vizitat-o... Text afișat pe ușă, special, fiind ziua catolică a tuturor sfinților, cum e la noi a morților... A doua zi, când m-am dus acolo să văd dacă nu făcusem vreo greșeală de transcriere, textul nu mai era. Erau alte afișe cu alți sfinți
Franciscanii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13305_a_14630]
-
creștină față de lume și de existența omului determinat și-au văzut de treabă în legea lor pînă în zorii modernității. Cum sculptura este, ca proiect cultural asumat, un produs artistic și simbolic exclusiv apusean și cum cioplirea de iconostase, de uși împărătești și de uși propriu-zise nu este sculptură în sensul consacrat al cuvîntului, pînă pe la mijlocul secolului XIX spațiul românesc nu a cunoscut sculptura ca exercițiu curent și ca practică însușită. Doar la cîteva decenii bune după ce slugerul Tudor își manifesta
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
de existența omului determinat și-au văzut de treabă în legea lor pînă în zorii modernității. Cum sculptura este, ca proiect cultural asumat, un produs artistic și simbolic exclusiv apusean și cum cioplirea de iconostase, de uși împărătești și de uși propriu-zise nu este sculptură în sensul consacrat al cuvîntului, pînă pe la mijlocul secolului XIX spațiul românesc nu a cunoscut sculptura ca exercițiu curent și ca practică însușită. Doar la cîteva decenii bune după ce slugerul Tudor își manifesta europenismul prin admirația mărturisită
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
Neantul. Ființa sau lucrul, depinde. Orice firimitură ontologică... Alături, două fete vesele discută între ele într-o limbă străină. Dody e de părere că vorbesc, precis, grecește... Una din ele se ridică, strânge un pumn de firimituri, iese afară pe ușa batantă și le aruncă pe mese, în ploaie, vrăbiuțelor, dania ei... Mă ridic și eu imediat, repetând gestul grecoaicei, deși știu bine că imitația nu are valoare. Totuși, depinde ce imiți... Revenind înăuntru, le salut amical cu ce mai știu
La doi magoți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13363_a_14688]
-
clar că făcusem impresie asupra lui; ca s-o spun pe șleau, mult mai multă impresie decât făceam de obicei. În vestiarul de la Aqualand a trebuit să-mi spăl discret fusta. Trebuie să ai întotdeauna grijă, în vestiarul ăsta, ca ușile să nu rămână întredeschise și mai trebuie să știi s-o ștergi atunci când încăperea este deja ocupată de un cuplu; și aici se găsesc de fiecare dată niște domni care așteaptă în fața ușilor din sectorul rezervat femeilor. Poți să câștigi
Marie Darrieussecq by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Journalistic/13352_a_14677]
-
ai întotdeauna grijă, în vestiarul ăsta, ca ușile să nu rămână întredeschise și mai trebuie să știi s-o ștergi atunci când încăperea este deja ocupată de un cuplu; și aici se găsesc de fiecare dată niște domni care așteaptă în fața ușilor din sectorul rezervat femeilor. Poți să câștigi un ban frumos la Aqualand, dar eu am refuzat mereu s-o fac, chiar și în momentele în care maică-mea mă amenința că mă dă afară. Sala fiind goală, m-am grăbit
Marie Darrieussecq by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Journalistic/13352_a_14677]