1,424 matches
-
care stăteau în poziții diferite în jurul ușii. Bătrânii din Mountainside nu erau obișnuiți ca străinii să le invadeze intimitatea. Dar, recent, se petrecuseră o mulțime de lucruri ciudate. Gândurile lor erau un amestec de agitație și iritare. Vorbeau între ei, uluiți. Era vreo opt și zece când unul dintre ei își șterse transpirația de pe frunte și se apropie de termometrul de lângă ușă. Se întoarse. - Nouăzeci și opt2, anunță el. - Al dracu' de cald pentru Mountainside în februarie. Urmă o discuție scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
constriute În stil asiatic - mai mult chinezesc - În timp ce majoritatea vizitatorilor o alcătuiau rasa chinezească Îtr’o așa manieră amețindu-te cu iluzia unei plutiri Într-o lume În care nu credeai de existența ei dar care, urma s-o accepți...! Uluită Atena, se Înghesuia În fața vitrinelor, scoțând exclamații de uimire. „Tony Pavone, te rog privește...! Inele din aur Încrustate cu diamante, cu rubine, safire nu mai vorbim de smaralde ce-ți Înflăcărează imaginația...! Cum voi decide când va veni timpul să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o lovitură serioasă când prietena mea Jennifer Dodd a anunțat că nu vrea să mai aibă de-a face cu mine. Fusesem foarte apropiate mai mult de un an și nimic nu anunța acea schimbare de 180 de grade. Eram uluită. Se întâlnea de puțin timp cu un tânăr - pictor și decorator, care lucrase ceva la casa surorii ei în Richmond -, dar ea insista că nu asta era cauza schimbării ei bruște. În afară de câteva aluzii cum că aș fi fost „prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a băgat în pat să-l citească. Se făcuse deja miezul nopții când a realizat că fata bătrână și complet neatrăgătoare din poveste era chiar ea. Era ca și când și-ar fi auzit vocea înregistrată și-abia atunci ar fi descoperit, uluită, că e șâșâită. Cum de putea să fie atât de lipsită de farmec și să nu știe ? În cartea lui Alice, o chema „Maria cea fără de prihană” și era o femeie irascibilă, fără nici un fel de vino-ncoa, o ratată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ei. Alice putea să înoate și să prăjească tulpini de nalbă mare la foc de tabără; Alice putea și ea să fie un om normal. Deocamdată, însă, John nu prea profitase de această oportunitate. Ca și Irene, soțul ei părea uluit de faptul că ea se așteptase la atât de mult, că o persoană de vârsta și cu experiența ei încă nu realizase care era diferența dintre ceea ce ne dorim și ceea ce obținem în realitate. Alice a traversat veranda. În fața hotelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cu excepția lui Allah, te dezamăgea. Când tatăl lui și-a revenit, Ahmad și-a plecat capul în fața vrerii lui Dumnezeu. Niciodată n-au mai vorbit despre ceea ce se întâmplase. Dincolo de atrocitate, cei doi au găsit un soi de tandrețe, liniștea uluită a bărbaților care-au mers prea departe. Bătăile au încetat, la fel și starea de rebeliune a lui Ahmad. Când tatăl lui a fost externat, el și Ahmad au ieșit din spital cu brațele înlănțuite atât de strâns în jurul taliilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mal și-a înșfăcat vâslele. Într-o secundă, ambarcațiunea a intrat în curentul râului. Alice și John rămăseseră muți pe nisip. Drew a apărut în fugă și urlând; câinele hămăia ultragiat. Mama lui Danny s-a uitat la fiul ei uluită și furioasă, în vreme ce Charlie a tras un chiot: „Așa !” Eu sunt râul ! a strigat Danny, conducând barca pe după cotul râului și îndreptând-o către Rainier Rapids. Când apa s-a ridicat și l-a plesnit peste față, băiatul chiar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Se pare că n-are nici o valoare. Am privit-o foarte atent, Încercînd să remarc orice schimbare cît de mică În expresia feței cînd am adus vorba de fratele ei. Buzele ușor Întredeschise denotau Încordare, sprîncenele Încruntate... Oare era tulburată, uluită... sau Îi dădeau tîrcoale niște presimțiri... se aștepta la ceva neprevăzut din partea fratelui... Își mușcă Însă buza de jos și zîmbi răutăcios. — Fratelui meu tare-i mai place să ia lumea prin surprindere. Așa a fost dintotdeauna... — Dacă citesc jurnalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
implorator se Încolăci În jurul urechii mele reci ca un șarpe flămînd. — Ce s-a Întîmplat ? Nu vă interesează asemenea femei? După părerea mea, are picioare minunate... și vara lasă impresia unei perne moi și răcoroase. De gustibus... De ce tăceți? SÎnteti uluit, nu? Asta a fost... dar n-am vrut să vă jignesc... de fapt, mi-am dat silința să vă servesc... Mi-e rușine... Nu mă pot suferi... Întotdeauna fac așa și apoi Îmi vine să mă sinucid. De ce-oi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
nici nu prea știam ce-i asta - că de așa zisa mea „intrare în viață”, la care nu gândeam, avea să se ocupe un decret al Majestății Sale. Dacă ne-ar fi trecut prin cap atunci așa ceva, am fi rămas uluiți sau am fi izbucnit în râs. Dar timpul acesta a venit când nu mai eram împreună; plecase. Poate pe drumul cel mai complicat sau cel mai simplu al existenței, dacă gândim existența la modul ei absolut. Ce s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dădea în holul de marmură. - Sărut mâna, îi spusei fără să-ntorc privirea, și închisei ușa înainte de a-i auzi răspunsul. La revenirea în tribunal, președintele nu mă întrebă nimic. 12. Totul o imensă contorsiune, necunoscută până atunci, în ochii uluiți ai mulțimii; domnului Pavel, scos din conservatorismul său odihnitor, îi fu dat să citească mirat în ziarele de dimineață comunicatul că alegerile ce avuseseră loc cu câteva zile înainte aduseseră în lumina oficială - a puterii - o grupare politică cu tendințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
miezul ființei, fără să le simt prezența, ba credeam, uneori, că totul era dat uitării în amestecul noii vieți pe care o duceam și în hărmălaia legilor care-mi solicitau timpul. Mă obișnuisem cu ei, și mi se părea - descoperii uluit - o aberație căsătoria Anei cu altcineva; ar fi trebuit... Ce-ar fi trebuit? Niciodată nu m-am gândit la o asemenea posibilitate - și, de unde gândul acesta acum? Iată, îmi spuneam, ne obișnuim, uneori, cu o ființă atât de mult că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în jurul unui stâlp al cerdacului ghirlanda de flori a cărei sârmă se desfăcuse, ea mă sărută fără nici o teamă, rostind de data asta în lumina vieții de toate zilele: „Te iubesc. Am să te iubesc totdeauna... Orice ar fi.” Rămăsei uluit și mare minune că sora ei nu auzi, poate de hărmălaia vocilor și a muzicii dinăuntru ce răzbăteau prin ușa deschisă. Toate firele de rezistență ale ființei se rupseră, se întâmplă ceva ca un scurtcircuit, abia putui vorbi: „Doamne! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uiți?” vorbi; ne îmbrățișarăm și camera, toată, căpătă culoarea rochiei ei. „Până când?” - și iată-ne pe canapeaua cu cuvertură plușată, apoi nu mai mi-aduc aminte nimic, decât că în zori ne trezirăm din somnul de noapte; m-am întrebat, uluit, dacă fusese ea în adevăr sau numai reflectarea ei în planul ideilor. Nu știu nici acum exact, deși ea fusese cea care-mi pregătise cu minuțiozitate micul dejun, aș fi jurat, nu se poate, îmi spuneam, să fie numai transparența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
poate să trăiască numai printre legi și dosare. „Cine ești cu adevărat?” îl întrebă, dar el rămase mut. „Ești tânăr - n-ai iubit niciodată? Iată, acum te tutuiesc. Să-i spui domnului Pavel, dacă nu, îi spun eu. O să rămână uluit, iritat, el care e atât de protocolar. Doamne, ce-o să se mire!” Încheind vorbirea întinse mâinile - culcată cum era - chemându-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră în somn. Era anul 1954. 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
altfel... cum „altfel” nu știam, aruncasem și eu o vorbă. Câte vorbe n-aruncă omul... Acum... Cine știe? Eram uluit. Dacă și Lung e arestat, îmi spuneam, dacă până și cu Lung se războiesc...Tatăl Anei rămase la rândul lui uluit, însă nu de cele întâmplate, ci de neputința mea declarată, pe care n-o înțelegea. El socotea rostirea neputinței mele ca fiind mascarea inabilă a unei desolidarizări de lumea lor uitată în câmpie, adică o lașitate, iar mie mi-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sau asta îi este chiar natura pe care nu i-o observasem atunci, căci, deși promisese cea mai umană și dreaptă societate din câte au fost, se născuse în schimb din rea-credință, din fals și din ură în fața unui popor uluit căruia i se pregătea cu pumnalul în spate și zâmbetul pe buze, calea suspiciunii, minciunii, destrămării și fariseismului, toate la un loc ca modalitate de viață și echilibru al noii societăți aduse la supunere fără speranță. Fiecare gândea, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
glas moale, după ce pipăi pe bolnav și se uită la el cu luare-aminte; necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii ieșiră unul câte unul. Ușa se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o bucată de vreme zgomotul nedeslușit al glasurilor. Popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Era jos, făcându-și loc prin înghesuială, părând puțin rătăcit. Aici suntem, l-am strigat. S-a uitat în sus, m-a văzut, a zâmbit cu toată gura și buzele lui au schițat un „Hei“. —Dumnezeule, e bestial. Jacqui părea uluită, dar și-a revenit apoi. Nu că ar conta. Poți să ai cel mai arătos bărbat din lume, dar, dacă refuză alunele din partea casei din cauza unei fobii de microbi tipică Mângâietorului Delicat, adio! — O să mănânce alunele, am zis prompt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
credeam că o să-mi explodeze capul, am trecut hotarul albastru ce desparte cele două lumi. M-au izbit zgomotul și lumina, un val m-a lovit în ureche și apoi îmi smulgeam masca de pe față, respirând cu lăcomie oxigen binecuvântat, uluită că nu murisem. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că eram întinsă pe punte, încă zbătându-mă să-mi recapăt suflul și Aidan era aplecat deasupra mea. Expresia de pe fața lui era un amestec de groază și ușurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
culoare. M-a zărit și a zâmbit larg. Un zâmbet orbitor, cum nu mai văzusem niciodată la el. —Anna. Hei, arăți grozav! Vocea lui era mai sonoră decât fusese înainte. —Mulțumesc. —Mda. Nu mai aduci așa mult cu o focă uluită. Aduceam cu o focă uluită? Nu știusem. A râs. — Nici eu n-arătam prea bine, nu? Un cadavru ambulant. Îl sunasem după convorbirea cu Neris Hemming; voiam să știu răspunsul la câteva întrebări. Se declarase încântat să mă audă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a zâmbit larg. Un zâmbet orbitor, cum nu mai văzusem niciodată la el. —Anna. Hei, arăți grozav! Vocea lui era mai sonoră decât fusese înainte. —Mulțumesc. —Mda. Nu mai aduci așa mult cu o focă uluită. Aduceam cu o focă uluită? Nu știusem. A râs. — Nici eu n-arătam prea bine, nu? Un cadavru ambulant. Îl sunasem după convorbirea cu Neris Hemming; voiam să știu răspunsul la câteva întrebări. Se declarase încântat să mă audă și propusese să luăm cina împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cortul nupțial până la fântâna din centru. Sampath se clătină pe toată lungimea lui, aruncându-și inelul din nas, lovind cu picioarele. Domnul D.P.S. și soția sa, copleșind familia viitorului ginere cu băuturi și gustări, întâmpinară venirea lui cu o tăcere uluită. Sampath se simțea de parcă picioarele îi erau departe de podea, ca și cum, plutind într-o stare fără substrat, era lipsit de greutatea capului, a stomacului și a tuturor celor ce se găseau înăuntrul său. „Mâine va fi prea târziu“, cânta el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
special care nu avusese nici un efect. Era clar că acest funcționar de la oficiul poștal știa mai multe decât muritorii de rând. În ochii lui depistaseră o înțelepciune rară. „Funcționar al oficiului poștal cățărat în copac“ le citi domnul Chawla membrilor uluiți ai familiei sale câteva zile mai târziu, în săptămâna aceea, când veștile ajunseseră până la biroul local de știri și fuseseră considerate demne de atenție. „S-a anunțat că, abandonându-și îndatoririle de la oficiul poștal din Shahkot, un funcționar s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Alteori, instruind pe alții, se întorc în planul conștientului ca să-și împărtășească înțelepciunea. — Da, are o figură de vijnani, nu-i deloc o figură normală. Priviți, priviți numai fața lui. Fața cea normală și obișnuită a lui Sampath! Pinky asculta uluită ceea ce auzea. — Oh, făcu încântată Ammaji răsucind o foaie de betel, s-a născut cu o înclinație spre spiritual. Toți ziceau că se poate să fie un pic nebun, poate e un pic nătâng, dar, de fapt, nu e deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]