11,058 matches
-
au întins-o la soare. M-am lungit pe nisip, sub bătrânul chiparos. Auzeam apa fremătând, iar murmurul ei mă făcea să meditez la cuvintele incoerente pe care le pronunțăm în vis. Îmi înfundam involuntar mâinile în nisipul cald și umed, pe care îl strângeam în pumni. Era asemenea cărnii unei fetițe care ar fi căzut în apă și i-ar fi fost schimbate hainele. Nu știu câtă vreme s-a scurs așa. După ce m-am ridicat, am început să mă pun în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aceste sclifoseli mă lăsau rece; dimpotrivă, mă bucuram să văd și canalia traversând, de o manieră fugitivă și superficială, evident, dar cel puțin câteva secunde, universul în care trăiam. Nu era camera mea un sicriu? Patul meu nu era mai umed și mai rece ca mormântul? Patul ăsta, mereu gata, care mă invita la somn. De câteva ori, am avut impresia că mă aflu închis într-un sicriu. Noaptea, camera se răstrângea mai mult, mă apăsa. Oare nu ai și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cap. Mi se părea că apa îmi spală gândurile negre. Vedeam pe perete umbra acoperită cu aburi; subțire și fragilă ca la zece ani, când eram copil. Mi-am amintit că și pe atunci se profila tot așa pe peretele umed al băii. Îmi examinam corpul; coapsele, pulpele și sexul aveau o aparență exasperant de voluptuoasă. Umbra lor era aceeași pe care o aveau la zece ani, când eram copil. Și-am simțit că viața fugise ca o umbră rătăcitoare, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
că viața fugise ca o umbră rătăcitoare, ca aceste umbre care tremurau ușor pe peretele băii, insignifiante și fără scop. Dimpotrivă, ceilalți oameni erau grei, solizi, zdraveni și, natural, umbrele lor se detașau mai puternice și mai mari pe peretele umed al băii, unde o vreme își lăsau propriile urme, în timp ce a mea se ștergea foarte repede. Când m-am îmbrăcat din nou, în anticameră, gesturile mele, fizionomia și gândurile suferiseră o nouă transformare, ca și cum pătrunsesem într-un mediu și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
astea și repetase povestea întregii lumi... Cu un cerșetor jegos! Ea îmi spunea că îi umpluse soției mele patul de păduchi și, pentru asta, a fost chiar nevoită să meargă la baie. Ce înfățișare avea oare umbra ei pe peretele umed al băii? Senzuală și plină de promisiuni, fără doar și poate. Într-un cuvânt, alegerea târfei nu-mi plăcu de astă dată: bătrânul negustor de mărunțișuri nu era o haimana vulgară și insipidă de genul amatorilor de femei desfrânate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mele se dechise din nou; fratele ei, frățiorul târfei, intră rozându-și unghiile. La prima vedere, toți cei care îi vedeau împreună înțelegeau că erau frate și soră, atât de mult semănau. El avea gura mică și strâmtă, buze cărnoase, umede și senzuale, ochi încercănați, oblici, buimaci, pomeții proeminenți, părul șaten, totdeauna în dezordine, tenul mat. Îi semăna trăsătură cu trăsătură târfei, dacă adăugăm și un oarecare aer satanic. Una din acele fețe turcmene, impasibile, fără suflet, modelate în lupta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mâner de os. Căldura așternutului ei mă reanima și, posedat de amintirea fetiței palide, plăpânde, cu ochii inocenți de turcmenă, cu care, altădată, mă jucam de-a v-ați ascunselea pe malul Surenului, am strâns în brațe acest corp plăcut, umed, plin de căldură tonică. Sau, mai degrabă, m-am aruncat asupra lui, ca o fiară înfometată. O detestam din adâncul inimii. Dragostea și ura făceau corp comun. Trupul ei proaspăt și palid, corpul ăsta de femeie, se deschise și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aia... Da' chiar nu mi s-a părut tocmai cinstită treaba", bătu Nicoleta în retragere, simțindu-se brusc o victimă a sistemului redacțional. Își compuse o figură suavă și-și ridică ochelarii ca Bebe să-i vadă ochii mari și umezi, de căprioară (sau de vreun copitat din aceeași familie). Spuse cu o voce ușor alintată, copilărindu-se: "Bebeee, mă trage curentu', mă!" "Scuze, tu!", face Bebe. "M-am luat cu șmecherii ăia de mi-i tot ridici în slăvi și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
până la cot și poți să-ți capeți mare belea. Mare belea, Tăsică! Să nu zici că nu ți-am spus!" " Am băgat la cap, Sfinția Voastră, și o să mă căznesc să nu vă ies din cuvînt", făcea Tănase cu ochi umezi, pătruns tot de un devotament de-a dreptul cățelesc. Atunci popa plusa, găsindu-i rapid o sarcină de care trebuia să se achite mintenaș, spunîndu-i scurt: "Așa să faci, fiule! A!... Și vezi de isprăvește cu iarba aia din curte
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Dragoș-Vodă și a lui ceată, toți voinici cu ceafa lată, în jurul unui ditamai focul de tabără în care frigeau bourul asasin, cum închinau la pahare, care de vin, care de tescovină, după puteri și plăcere, zicând la răstimpuri cu ochii umezi: "Să fie dă sufletu' lu' Molda!". Probabil că înspre dimineață, lovit năprasnic de valul inspirației, viitorul domnitor a spus falnic, arătând cu ochi tulburi spre zare: "Moldova să se numească țara aiasta!". Iar voinicii, care or mai fi fost treji
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
când intrase pentru prima oară aici. După ce eliberase spațiul pe unde ajungeai nu în fosă, ci la ușa ce dădea în tunel, îi veni în minte că Valy îi arătase o firidă în zid, umplută numai pe jumătate cu cărămizi umede, suprapuse una peste alta, nezidite și cealaltă jumătate mascată la repezeală cu un panou de scânduri putrede. Fără să-l întrebe, Valy îi mărturisise că, deschizând cu greu ușapanou, într-o zi pătrunsese acolo în tunelul care, zice-se ar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu tunelurile ei și cu cimitirele ei...” 8. 15 noiembrie ’80. Epigrame surde cu un președinte și un brigadier CAP. Unul născut în șaretă și altul ca omul din Whoroscop, al lui Samuel Beckett, înger pe bicicletă. Toate lucrurile sunt umede de ploaie. Când plouă parcă suntem tentați să trăim mult mai mult în trecut. Cu atâta prostie în jur e ridicol să nu fii optimist! Singurătatea, când nu e boală, e armă împotriva celor răi. Îmi irosesc timpul răsfoind jurnalul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o altă pivniță și sub acea pivniță, o alta și așa mai departe. Prin fanta formată între movilă de pământ și tavan, Gerard putu distinge trei fete cu alura unor statui de zeițe egiptene, așezate la o masă, și pereții umezi, încărcați doldora cu scene de vânătoare, având-o în centru pe cea cu Uciderea Licornului. Privite mai atent, deși păreau la început trei statui din piatră, cu coafura confecționată parcă din lapte de ciment, două cu nasul retezat, cele trei
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cunoștea pe răposații care zăceau fără timp, sub lespezile seculare. Nu o dată stând lângă acest mormânt, simțea că, în sfârșit, i se ridică ușor cortina de pe ochii minții. Parcă era un făcut. Când să se ridice, își simți labele picioarelor umede și reci. Se ridică totuși, și făcu câțiva pași timizi, ca și cum n-ar fi fost sigur care din alei duce spre ieșirea din cimitir. În seara aceea Karin-tante își aminti amănunțit ce visase noaptea precedentă. Parcă în locul ferestrei dinspre grădină
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mă ridice, iar ambulanța n-a venit pentru că n-avea cum să vină, am sângerat Înăbușit pe asfalt, bâzâit de muște curioase, În bătaia periscoapelor ridicate din iarbă de șerpi sâsâitori, cu palmele ciugulite de pliscuri și linse de boturi umede. Era o zi minunată, pe cuvânt. Fără oameni, fără Întrebări, fără direcții de mers, fără proiecte și drumuri musai de făcut, doar cu soarele și frunțile Înalte ale caselor dimprejur. Am rămas cu fața În sus și cu picioarele chircite
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
zi n-ar fi fost altceva decât o nouă venire pe lume. Gardienii și camerele de luat vederi lipseau cu desăvârșire. Nicăieri, În afara plăcuțelor cu Microsoft, nu era nici măcar un afiș cu „Nu atingeți! Pericol de electrocutare!“ sau „Atenție! Podea umedă“; evident că de plăcuțele cu „Exit“ nici nu putea fi vorba. Totuși, prizonieratul nu era apăsător. Deja nici nu mai simțeam tristețea faptului că, douăzeci și trei de ore din douăzeci și patru, ușa era Închisă, ci ne bucuram că, timp de-
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
niște fusuri leneșe. Poate că acum vom afla ce vorbesc ore În șir la telefon când nu le-aude nimeni. Dar dacă stau Închise În niște baloane de săpun, așteptând eliberarea? Am intrat, bâjbâind prin aburii denși, alunecând pe pardoseala umedă. Nimic. Vocile și râsetele se auzeau În continuare. Am smuls perdelele În spatele cărora nu sufla decât respirația fierbinte a dușurilor. Am demontat gurile de ventilație, am scos sifoanele de pardoseală, ne-am uitat În spatele plăcilor de tavan fals. Am spart
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
i-am spus, arătându-i canapeaua pentru care jumătate din zebrele din Etiopia Își donaseră pijamalele. Trebuie să-ți spun ceva. E-o poveste lungă, dar o să-ncerc s-o scurtez. S-a așezat, privindu-mă cu ochi mari și umezi. Am răsuflat adânc. — Vera, te-ai gândit vreodată că suntem doar niște picături de apă foindu-se printr-un ocean nesfârșit? Că totul e numai iluzie și că...? — Nu trebuie să pui atâtea Întrebări, a spus ea Înfiorată. Răspunsul meu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
citeam în vacanțe. Pentru mine vacanțele erau relaxarea totală, era divertismentul, nu încă marea, pasiunea mea totală din prezent, era viața la țară, sate superbe, timpul invariabil frumos, desi probabil că ploua mult, casa noastră fiind în partea cea mai umedă din Limousin, locul în care vin toți curenții marini încarcați de ploaie dinspre Atlantic. Nu-mi aduc aminte decât de vremea bună, jocurile și râsul cu prietenii și cu familia, fără frământări interioare, nu sunt omul frământărilor interioare, înconjurat de
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
pe cît posibil drăgălaș: ești gata, Vic? - ceea ce pe Vic Îl deranja enorm. Știa că, dacă apucă să iasă, cu greu va mai reuși să-și reia tabietul de acolo de unde-l lăsase. CÎnd se Întorcea, fie că găsea prosopul umed, În urma Christinei, fie că mirosul groaznic răspîndit de căcăcelul lui Kiki Îi tăia orice chef de a mai deschide gura. În acest timp, Marychka stătea pe un taburet În bucătărie și răsfoia imperturbabilă ziarul The Baakho Monitor, adus tot de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
adormea, ea Îi mirosea hainele, ca să se convingă că nu fusese la vreo femeie. Apoi se certa singură pentru cît era de proastă. Miroseau mai degrabă a mucegai, sau chiar a găinaț, iar uneori mai erau și murdare de pămînt umed. Pe tălpile bocancilor găsea urme de melci și de frunze uscate. Vic urca tot mai des pe muntele Tashbuga, căuta cu Îndîrjire ceva, mînat pesemne de pasiunea lui pentru mineralogie. Christina Își repeta cu atît mai insistent această explicație cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
pulbere-s toate; obosit, timpul Își caută și el un popas, aciuîndu-se pe unde poate. Dar În albastrul imens, zămislind din lumină cristale de rouă; se pregătește pentru cei de jos Încă o dimineață senină și nouă; cu botul ei umed, va paște iar oaia, cu mielul alături, pe pajiștea udă; și boul și vaca vor rupe cu poftă din iarba jilavă, lucioasă și crudă; brutarul frămîntă din nou aluatul, la geam o copilă privește În zare, un bărbat taie lemne
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cărarea se bifurca. Era locul unde, la urcare, se oprea de obicei să mănînce. Tot acolo Își umplea dimineața bidonul cu apă, de la un șipot din apropiere. Acum, dinspre muntele din cealaltă parte a văii, bătea un vînt răcoros și umed, care făcea a ploaie. Se zăreau În stînga, printre vîrfurile albicioase ale pinilor, casele mici, risipite pe valea muntelui, iar de cealaltă parte, colinele Împădurite, rînduite una după alta aproape paralel, pînă departe, ca valurile imense ale unei mări Încremenite
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
de pe o parte pe cealaltă, fiindcă Îi amorțise brațul. Într-un fel, se simțea stăpîn pe situație, fără să-și dea seama de unde Îi venea această impresie. Peretele de care Își sprijinea unul din omoplați era rece și un pic umed. PÎnă atunci stătuse cu spatele la foc, iar dogoarea acestuia Îi Încălzise hainele, dar după ce se Întorsese, Începu să-l ia cu frig la spate. Picioarele lipite unul de altul și strînse În legătura funiei, aproape că nu și le mai simțea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Încă nu răsărise, sau poate că apusese deja. Pablo Îl urma pășind mult aplecat, Încercînd să se ferească astfel de tăișul rece al aerului. În cele din urmă, cărarea pietroasă pe care urcau se pierdu printre alți bolovani albi și umezi. Pesemne că mai devreme plouase. Curînd, ajunseră la marginea unui desiș de jnepeni, unde Vic se opri și așteptă pînă cînd Pablo, care rămăsese În urmă, se apropie Îndeajuns, ca să-i poată vorbi. Pentru a-l Încuraja, sau pentru a
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]