1,021 matches
-
pentru a-și Începe ziua de lucru; celălalt se afla În drum spre serviciu la spitalul ce ocupa o Întreagă latură a vastului campo deschis. Pe apele lagunei trecu alene o barcă mică și vălurelele pe care le iscă se unduiră pe canal În sus și se jucară cu cadavrul, Împingându-l Înapoi spre zidul debarcaderului. Pe când clopotele băteau ora cinci, o femeie din una dintre casele Înălțate deasupra canalului cu fața spre campo deschise cu putere obloanele verde-Închis de la bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
culoarea de-a lungul unei raze. Se uitase un timp, apoi continuase să se gândească la ale lui, fără să mai dea vreo importanță firicelului de lumină, subțirel cam cât o coadă de cireașă, verde-strălucitor. Apoi văzuse cum șnurul se unduiește spre el. Înainta lent, ca un cordon fin, lung, poate de cinci metri. În dreptul lui s-a oprit brusc, apoi s-a aruncat fulgerător. A intrat prin vena care pulsa pe gâtul încordat și a pătruns cu bucurie în sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
podului, între doi stejari tineri, stătea Talpă. Era încremenit, cu buzele albite și ochii holbați. Se ținea în șeaua calului, fără să-și simtă picioarele, cu privirea cusută de chipul lățit și presat pe fâșia untoasă și transparentă. Zogru aluneca unduindu-se, ca o eșarfă purtată de vânt, și înregistra cu nepăsare lumea de dedesubtul său. Erau toate cum le știa și din toate acestea se simțea exclus. Îl văzuse pe Talpă înlemnit, iar în adâncul lacului vedea un somn uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pampu priveau parcă pe furiș spre Achile, de sub pelicula transparentă. Pentru Achile, Zogru arăta ca un mormoloc și își închipuia că este un suflet de pe lumea cealaltă. Când l-a văzut intrând din nou, subțiindu-se ca firul ierbii și unduindu-se șerpește, lui Achile i s-a ridicat creasta de pe șira spinării. - Ei, m-ai văzut? - Sigur. Arătai ca... o cobră cu fălcile lățite și fâlfăitoare. - Cam așa... plus fața lui Pampu. - Care Pampu? - Primul meu... prieten. Pot să m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
știa încă să se poarte ca unul. Nasul, mai ales, lung și drept îi dădea feței sale putere din profil. Văzut din față însă, o despicătură mică la vârf nasului fascina privirea. Gura, generoasă în comparație cu cea a tovarășului său, se unduia sub un zâmbet studiat și, în același timp, după cum Porfiri putu să observe, se încrunta la celălalt. ă Bună ziua. Aici este biroul editurii Atena, nu-i așa? întrebă Porfiri. ă Așa este, veni răspunsul simultan de la amândoi. ă și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și imagina arătîndu-i pozele și cărțile lui Porfiri Petrovici. Capitolul optsprezece Hotelul Adrionapole Drozhki gonea peste Neva pe Podul Bizhevoi, iar vizitiul mâna din picioare ca să biciuiască calul, un armăsar murg, mai bine. Gâtul animalului se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ceva. ă Dragul meu prinț, spuse Porfiri, mergând repede spre el. Cât de oportun ați apărut aici! Am o întrebare importantă pe care doresc să vi-o pun. Prințul Bicov își scutură capul astfel încât buclele negre de pe umeri i se unduiră. Confuzia și efortul de a o depăși îi dădeau un aer pierdut. ă Vă rog. Porfiri ținu ușa deschisă pentru prinț. Urmărim o pistă foarte importantă. ă L-ați găsit pe Rataziaiev? Fața prințului Bicov străluci a așteptare încrezătoare. Emoția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cu un pui de viperă agățat de el. Pe rând, toți cei din clasă sesizară ce se întâmplă. Paralizați, elevii încetară să mai scrie. Domnul Done continua să vorbească ignorând, cu desăvârșire, atmosfera din clasă. Șarpele străbătu catedra și se undui pe perete, luând-o în direcția Luanei. Incapabilă să se miște, fata îl privea fascinată cum coboară spre ea, cum pipăie cu limba varul din calea sa. Se ridică, deodată, pe jumătate, se întoarse, urmă același drum pe care venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pricepută, membră a cercului de gimnastică, care îi uimea pe toți cu ceea ce știa să facă. Sfoara, coșulețul, roata și tumbe peste cap, exhibiții de care Luana nu era capabilă. Recunoștea, era maestră la săritul coardei, dar la gimnastică se unduia cu grația unei scânduri de lemn. Dar cine avea puterea să se pună cu Luana?! Dacă prestațiile băieților erau jalnice și se făceau în bătaie de joc, fetele își dădeau toată silința. Ceea ce pentru Doinița era înotul grațios, al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
creadă că ar putea să se bucure de mai mult. Dar Luana nu se putea concentra la altceva. Îngână, cu fruntea umbrită de griji cufundată la pieptul lui: Trebuie să fac ceva... * * * Era prima frunză pe care o vedea căzând. Unduindu-se, plutind, așteptând, ca și cum ar mai fi avut speranțe că nu va ajunge acolo unde urma să fie călcată în picioare. Conștientă că o diplomă de studii superioare îi era imperios necesară în carieră și ajutată de Ștefan prin relațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Înalte și largi, miroase a foc făcut În sobă, a lemne proaspăt tăiate, a pâine și a brânză Adina Dabija 24 de oaie. De pe terasa mare, acoperită de viță-de-vie, se aude clipocitul pârâului care trece prin fața porții, a cărui curgere unduiește gândul și curățĂ inima. Dar și mai bine curățĂ inima cântecele cocoșilor din curte, care dinspre ziuă se iau la Întrecere cu cei din vale, alungând coșmarurile care s-au prins În pânza nopții. În fundul grădinii e o fântână cu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Întrebe prețul. Era ieftină. O plăti imediat și la fel de repede o și Încercă. Era puțin cam mare, dar nu-i stătea rău, așa că o păstră pe el, În timp ce-și continua drumul. Bumbacul albastru era subțire și briza Îl unduia, din mers, iar pe guler era cusut un material cu aspect bogat, ca brocartul auriu. Se Întreba cine purtase haina și vopsise cu alb, pe spatele ei, blazonul cu paulownia. „Cât aș dori să i-o arăt mamei mele!“ Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Chiar dacă era pe deplin conștient că un banchet se putea prelungi până noaptea târziu. Ieșind prin poarta veche, cu acoperiș de stuf, cărarea ajungea repede la drumul de lângă lac. Ultimele urme de căldură a zilei Încă mai făceau să se unduiască aerul pe cerul dinspre vest, peste lacul Suwa. Toshimitsu privi, un timp, În lungul drumului. În sfârșit, Își văzu stăpânul venind spre el. Caii, lăncierii și ajutoarele Îl urmau În grup compact. Dar Îngrijorarea de pe chipul lui Toshimitsu nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
miză pe-un asemenea rămășag. I-auziți, toată lumea! N-am dreptate? În timp ce dădea din brațe pe creasta barajului, cerând acordul tuturor muncitorii, un strigăt de răspuns se ridică Într-o clipă și un val de brațe omenești Începu să se unduiască Încoace și-ncolo, cât vedeai cu ochii. — Asta-i singura voastră plângere? Întrebă Kanbei. — Mda. Pe-asta am vrea s-o lămurim mai Întâi, răspunse omul, privind spre mulțime, În așteptarea unui sprijin, dar fără a vădi nici urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
capitală. „Probabil că Seniorul Ieyasu a și plecat din Kyoto,“ reflectă Mitsuhide. În sfârșit, se ridică repede În picioare, făcându-i pe toți generalii să sară În picioare. — Să mergem. Calul meu. Deznădejdea vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se Însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai. Deși soldaților care-l urmau pe Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se opri pe loc, cu spaimă. — Așezați-vă! ordonară ofițerii. — Nu mai faceți atâta zgomot! Și nu vorbiți Între voi fără rost! Apa limpede a râului scânteia, iar În briza din vale cele nouă stindarde cu campanulele lor albastre se unduiau, ca niște prăjini lungi, Îndoite În chip de arc. Amano Genemon, care comanda capătul aripii drepte a armatei, fu chemat de Mitsuhide. Sări de pe cal și alergă spre comandantul său. Mitsuhide stătea Într-un loc uscat al luncii. Ochii pătrunzători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască Înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră În pripă la baza zidului cu acoperiș; alții nu putură ajunge atât de departe. Mulți dintre cei care Încercaseră căzură pe fundul șanțului. Și, din cauza armurilor grele, cei căzuți se scufundară până la mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
deschid; ciripind se ivesc mici pliscuri și arípi, Privighetoarea și Sticletele, Prihorul, Ciocîrlia, Cineparul și cu Sturzul. 200 De pe-ascuțitul stei Capră 19 sărit-a, iar Oile se deșteptară din pămînt 20, Pe verdea să tulpina răsăriră Grîne, nenumărate unduind, Înfășurînd Copiii luminoși din fața vînturilor care pustiesc.] Stăteau posomoriți pe pieptul ei, aidoma zăpezii de pe munți se făcu părul ei: Slabă și tot mai slabă, plîngînd în suferință, istovita și tot mai istovita, 205 Ea se-ofilea, si Ochii-i
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
zgomote 160 De roți și de copite ale căilor, si Trîmbițe, Corni, Goarne. Los îngrozit privi ruinele lui Urizen jos dedesubt, Grozavnic Haos pentru ochii săi, nemăsurata Moarte fără chip Învîrtejind în sus fărmate stînci în înălțimi în groaznicul văzduh, Unduind totul dedesubt în Volburi de fluid topit. 165 Atuncea Los cu-nfricoșate mîini prinse Cuptoarele lui Urizen Căzute în Ruină: Enormă lucrare, din nou el le zidi, Truda de Veacuri în Întunecime și în războiul lui Tharmas; Și Los alcătuit
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
in ce privea se prefăcu: În ce făcea se prefăcu: era schimbat el însuși. Spasme cuprinseră fibrele-i musculare ce se zbăteau încoace și încolo: buzele-i spelbe Fără să vrea i se mișcară cînd Urizen răcni: pîntecele-i că marea unduiră 290 La țipetele lui Enitharmon: genunchii săi unul pe altul se loviră, și-apoi privi Cu Ochi înmărmuriți la Urizen și ápoi iute gîtu-și răsuci Fără să vrea spre Așternutu-n care stătea întinsă Enitharmon. Oasele lui Urizen se prăvălesc
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
si pletele-i sînt precum codri Cu jivine; acolo leul fioros privește, tigrul și lupul urlă-acolo, Și-acolo Vulturul și-ascunde puiu-n stînci și în prăpastii. 130 Sînu-i e-ntins că înstelatul cer, stelele toate Cîntă-n jur; acolo holda unduiește și via-i bucuroasă; izvoarele În rîuri de-ncîntare curg; acolo florile sălbatice Beau, rîd și cîntă, cosașul, Musca și Furnică; Acolo Molia de aur zidește-o casă și patul de matase și-l întinde. 135 Pîntecele-i, cu focuri de mătase-ntrețesute
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
-l Vegheze pe Orc care răcnea. Apoi copacul Tainei 206 prins-a rădăcina în Lumea lui Los, Si ramurile sale cele mai de sus dat-au o fibră subt-al lui Enitharmon așternut, 335 Curînd de două ori înrădăcinatul Labirint se undui în jurul capetelor lor. Însă atuncea Spectrul intră-n sînul lui Los. Fiece geamăt și suspin Ale lui Enitharmon Năluca lui Urthona le purta pe ale sale áripi. Încremenit Los simți Milă. Enitharmon spuse povestea Lui Urthona. Los lua în brațe
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
risipesc ori se scufundă-n Marile lui Tharmas. Luváh șezu Deasupra pe cerurile luminoase-n pace; Spiritele Oamenilor dedesubt 575 Strigară să fie izbăvite, și spiritul lui Lúvah plînse-asupra Recoltei omenești și-asupra Valei, dulcea rătăcitoare. În suferință recolta omenească unduia, cu gemete îngrozitoare de durere. Universalul Geamăt se nalta; se-ntunecă Omul cel Veșnic. Apoi Urizen se ridicắ și-n mîna-i luat-a secera. 580 Exist' o secera de-aramă și-o coasă ce-i de fier327 ascunse-adînc În Miazăzi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
unesc în arzătoare suferință 349, Amestecîndu-și beznă cea grozavă 350 cu tandrele ei mădulare; apoi spre nalturi ea pluti, Țipînd peste ocean: minune luminoasă-n fața căreia natură se cutremura, Femeie jumătate și jumătate fiara 351, toate culorile lui mohorît unduindu-se se-ngînă 5 Cu a ei limpezime de cleștar curat; în buzele și-obrajii ei urcară ale lui metale 352 Îmbujorînd-o că pe dimineață, și al lui chip de stana 353 îmblînzindu-l, Minune 354,-ncîntătoare-n ceruri sau care umblă pe
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pui; ram; ramură; răceală; răcoare; răspuns; rău; retrăi; sare; săracul; a scutura; sentimente; senzație; simț; simpatic; de spaimă; a speria; a se speria; stă; stingherit; stres; a se teme; temperatură; tensiune; tic; tînjea; tot; transpira; tresărea; tot timpul; trib; turbulențe; undui; uneori; "ca varga"; vibrații; zdruncina; a zgribuli; zvîcnire (1); 808/176/56/120/0 trist: supărat (163); vesel (49); supărare (27); lacrimi (24); fericit (21); durere (20); bucuros (19); singur (15); melancolie (14); suferință (14); posomorît (13); lacrimă (12); om
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]