838 matches
-
niciodată. Anul Nou, cel puțin acum, nu era decât o noapte gălăgioasă, care risca să-i acopere frăgezimea de gânduri și de trăiri pe care și-o acceptase de câteva zile. Sau poate că tăria tăcerii lui va acoperi tot vacarmul, iar sentimentul nerostit va fi auzit ca țipătul liniștii în mijlocul gălăgiei. Se simțea jumătate luminos, jumătate plin de întuneric. Lumina venea de la trecut, întunericul era pentru viitor. Grija cea mare era ca ea să nu vină, după ultima lor întâlnire
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
poate, doriseră contopirea cu ceva pe care ei nu puteau să-l definească, dar care merita să fie dorit. Și, în lipsa unui alt nume, ei îi spuneau uneori pace interioară. Rieux mergea mereu. Pe măsură ce înainta, mulțimea se îngroșa în jurul lui, vacarmul se amplifica și i se părea că periferia, unde voia să ajungă, se îndepărta în aceeași măsură. Puțin câte puțin, el se topea în acest trup uriaș care urla, al cărui strigăt îl înțelegea din ce în ce mai bine, strigăt care, în parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cutiile lor. Panourile de sticlă erau spulberate unul după altul. Statuetele de fildeș se rostogoleau. Farfurii de ceramică antice se făceau praf la contactul cu podeaua. Sala, învăluită de obicei într-o liniște de muzeu, era cuprinsă acum de un vacarm îngrozitor: zgomotul sticlei și pietrei sparte, al focurilor de armă atunci când cei mai nerăbdători trăgeau în lacătele care refuzau să cedeze răngilor. Salam observă doi bărbați bine îmbrăcați punându-se metodic pe treabă cu un echipament profesionist de tăiat sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mâna. — După cum vezi, lucrăm în cele mai frumoase două clădiri pe care le deține Departamentul de Stat oriunde în lume, spuse el cum ieșiră în grădină, o peluză mare, dreptunghiulară, așezată în fața unei case coloniale impunătoare. Nu se mai auzea vacarmul străzii Agron acum. Singurul zgomot era făcut de un grădinar în vârstă, care se apleca să tundă o tufă de trandafiri. Iar asta e ultima noastră achiziție, Mănăstirea Lazaristă Peres. Davis arătă cu degetul în stânga, spre o clădire ce părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
încât se vor retrage. Asasinarea unuia dintre eroii lor naționali. — Da. Și chiar dacă autoritățile ar fi gata să treacă cu vederea, străzile Palestinei nu le-ar da voie. —De aici și intenționat-accidentala scăpare de accent. Cuvintele abia se auzeau din cauza vacarmului. —E una din pistele pe care le urmărim. —E ca o sală plină cu oglinzi nenorocite! Miller se trânti la loc în scaun. Îi avem pe israelieni și pe palestinieni care sunt gata să se strângă de gât unii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
strâmbă până când, în cele din urmă, zâmbi discret. —E un nume, spuse. Un nume arab. Omul pe care îl căutăm se numește Afif Aweida. Capitolul 27 Ierusalim, joia anterioară Acesta era sunetul pe care voia să-l audă Shimon Guttman, vacarmul acela de carnaval. Fluierăturile repetate; bătăile ritmice în lăzile de gunoi; zarva care nu putea fi creată decât de un grup puternic de oameni și, mai ales, cu convingeri puternice. Luase parte la o sută de demonstrații la vremea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Țigările și paharele cu cockteil, ținute în sus ca niște baghete, se agitau în aer, dirijând simfonia de vorbe, strigăte, cântece și râsete. Din măruntaiele unui patefon stereofonic imens, vocea lui Judy Garland se străduia să-și facă drum prin vacarmul existent. O mică orchestră de tineri, singurii care nu se mișcau din întreaga cameră, stătea în fața patefonului de parcă acesta ar fi fost un altar. — Divin, fantastic, atât de uman, spuneau ei despre vocea din tabernaculul electric. Ochii și albaștri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
auzit glasul șoferului care Înjura și striga În gura mare la un pieton ce se ivise pe neașteptate În mijlocul străzii, traversând de-a curmezișul o intersecție pe culoarea roșie. Șoferul a țipat Întruna până când vocea sa s-a pierdut În vacarmul orașului. Articolul Doi: Marea majoritatea a oamenilor nu gândesc niciodată, iar cei care gândesc nu devin niciodată o mare majoritate. Horărăște-te de care parte vrei să fii. Articolul Trei: Dacă nu te poți hotărî, atunci trăiește pur și simplu; fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
sărutările. Ochii ei verzi aveau culoarea transparentă a acuarelei. Am devenit trubadurul ei. Studiasem poezia secolului XII și Îmi aduceam aminte că cei mai buni medieviști afirmă de comun acord că dragostea curtenească nu a exclus Întotdeauna plăcerea fizică. În vacarmul unui local de noapte - nu ne-am văzut practic niciodată la lumina zilei - Jennifer m-a lăsat să Înțeleg că părăsise Pennsylvania după ce fusese victima unui viol În grup În pivnița unei clădiri a universității unde studia. Vorbise fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Madame Olcott Îl incita să reziste și se adresa ultimei forme, care acum căpătase și ea trăsături antropomorfe. „Saint-Germain, Saint-Germain, tu ești? Ce știi?“ Iar forma aceea Începuse să fredoneze o melodie. Madame Olcott le impusese muzicanților să-și tempereze vacarmul, În timp ce dansatorii nu mai urlau, dar continuau să pirueteze din ce În ce mai frânți de oboseală. Forma cânta: „Gentle love this hour befriends me...“ „Ești tu, te recunosc“, zicea Îmbietoare Madame Olcott. „Vorbește, spune-ne unde, ce...“ Iar forma: „Il était nuit... La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că detești prostituția. Zi după zi, cît e ziua de lungă, bocănitul nu Încetează. Tipul de alături pare a fi posedat de o energie demonică, maniacală și Wakefield Își petrece din ce În ce mai mult timp departe de casă pentru a fugi de vacarm. Într-o după-amiază, pe cînd citește Crimă și pedeapsă la bar iar Zamyatin stă la taclale cu niște bibliotecare extrem de sexy, o femeie tînără și zîmbitoare se apropie de fereastră. — Eu sînt, tati, Margot. M-am gîndit eu că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
El vede În Margot idealul lui de bibliotecară, cu un perfect potențial de muză, și mai știe că este perfect intangibilă din moment ce este fiica lui Wakefield. În fiecare seară Wakefield se Întoarce În apartamentul lui și zace treaz, Îngrijorat de vacarmul care știe că va Începe dimineața la 7 fix. Visele lui scurte și violente sînt un fel de filme fără scenariu și În fiecare dimineață se trezește morocănos ca un puști, la prima lovitură de ciocan. Cu o zi Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că nu primește nici un răspuns, Wakefield Începe să se Îngrijoreze. O fi pățit ceva Bătrînul țap? Nu ai cum să explici unei persoane care locuiește Într-un cartier liniștit, poate chiar pe malul unui lac placid, ce efecte a avut vacarmul neîntrerupt asupra psihicului lui Wakefield. Începe să creadă că nebunul cu ciocanul a fost dintotdeauna acolo, că tortura nu se va sfîrși niciodată, ca toată viața lui de pînă acum a fost un vis, transformat acum În coșmar, punctat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe Jack. — O să-i întreb, rânji Keith, pentru încă două sute de lire ar accepta probabil să se numească și „Păienjenii de pe Marte“. — OK, oameni buni, rândul ăsta face cinste Fran, așa că puteți să comandați una dublă, strigă Stevie ca să acopere vacarmul din cârciumă. Cathedral Arms era chiar peste drum de redacție, ascunsă într-o curte de pe una din laturile catedralei, și era înzestrată cu toate semnele distinctive ce făceau apanajul industriei tradițiilor culturale. Bârne înnegrite de vreme, șemineu rustic, potcoave, jilțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că tragedia lor consta în faptul că acest lucru încă mai conta foarte mult și n-avea să poată fi uitat, orice ar fi făcut. Fran iubea birourile de la Citizen când erau pustii aproape tot atât de mult ca atunci când răsunau de vacarm. Întotdeauna își găsea liniștea aici. Chiar și la două dimineața, când părea să fie singura făptură de pe-o rază de câteva mile, nu se simțea niciodată singură sau înspăimântată. În parte, asta se datora faptului că locul era încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de glasuri femeiești s-a făcut auzit. Spre prânz au sosit și reprezentanții familiilor din apropiere. Primul lucru pe care l-au văzut băiețașii cățărați în copaci ca să zărească sosirea ducilor a fost stindardul albastru deasupra unui nor de pulbere. Vacarmul a fost întrerupt de îndepărtatul sunet al unui corn și de tropote de cai ce se apropiau cu iuțeală. Cei dintâi care s-au arătat au fost ducii, urmați de purtătorul de steag, de șase luptători, zece longobarzi și, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
persoane pe care nici măcar nu le cunoșteau. Miria o ajutase să-l descopere pe Marilyn Manson, spunându-i mamei o gogoașă, pentru a putea merge la concert, la patinoarul Marino. Cinci mii de nebuni extaziați, un sabat ce stârnise un vacarm imens: după concert Îl arestaseră chiar pe genialul Marilyn, sub acuzația că ar fi influențat trei exaltați să comită o crimă. Valentina Îi servise Emmei o gogoașă enormă, căci altfel mama n-ar fi lăsat-o să meargă la concert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
transparent atârnate de acoperișurile de tablă ale camioanelor cu dulciuri, Își amintea ciorapii roșii umflați de cărbuni dulci, Moș Crăciunii care se lăsau fotografiați lângă săniile lor de carton, steagurile Italiei care fâlfâiau pe cărucioarele ambulante și În centrul acelui vacarm, aproape de fântâna arteziană, caruselul cu căluții mecanici care se rotea Încet În timp ce În difuzoare bubuia Lambada. Dar acum, Într-o seară obișnuită, aici erau doar turiști care făceau fotografii lângă Fântâna celor Patru Fluvii - nu știuse vreodată care erau - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îndreptă fusta - pe mătase se agățaseră frunze de rozmarin și coji de cartofi. Își luă poșeta. În curte era puțină lumină, dar știa drumul. Probabil că dacă mergea În jurul clădirii putea să-și găsească mașina fără a mai trece prin vacarmul dinăuntru. — De ce? Întrebă Meri. Aris va fi bucuros că ai venit. Nu credea că ar putea să-ți placă la Battello Ubriaco. — Ba Îmi place, spuse Maja. E un loc potrivit. Dar eu trebuie să mă Întorc acasă. Nu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și cuprins de teamă, în aceeași vreme, se repezise și la celălalt frate și, pentru că acesta ridicase bâta, îl prinsese dintre picioare și îl aruncase peste cap, departe, tot așa, ca pe-o ghiulea de război. Restul a fost un vacarm total. Unii s-au repezit cu bâtele spre Zogru, alții au luat-o la fugă, iar spătarul, înțelegând că era un moment bun de drum, a împins-o pe Ghighina în trăsura și i-a poruncit vizitiului să dea bice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
caute și pe urmașii lui Iscru, pe care însă știa bine că o să-i găsească după cum îi lăsase: slugi boierești de mare încredere. În acest scop, o luase pe Podul Mogoșoaiei, pe lângă casa Văcăreștilor, când a auzit trăsurile domnești și vacarmul. Dinspre palat venea echipajul străjuit de arnăuți, iar din susul podului se vedea un călăreț cu cârpa neagră a molimei, încât nu știa încotro să se uite. A văzut-o pe fereastra cupeului și l-a fulgerat în capul pieptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fără să poată să intre. Stăteau și pândeau ieșirea ca să-ncalece vreun creier căzut. Abia după patruzeci de minute a văzut-o. Stăpânea un scaun, cu un picior ridicat și încoronat de amândouă brațele. Îl asculta pe Andrei Ionescu în mijlocul vacarmului, de parcă ar fi fost doar ei doi. Ochii Giuliei, ca două picături de păcură gata să se prelingă, îi spuneau clar cât este de îndrăgostită și, uitându-se la ea, se simțea de parcă i s-ar fi spart în inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din pulberea de stele ce călătorește rătăcită prin cosmos, umplând zadarnic inertul bloc de vid cu care a fost blestemată închisoarea astrală în ceasul zidirii sale. Defila în fața miliardelor de suflete pecetluite cu stindardul pierzării, vindecând rănile reci pe care vacarmul surd, venit de nicăieri, le lăsa îngreunând existența a tot ceea ce voia a se numi viață în inima Universului. Eșuată acum pe o nouă planetă, forma sa divină este prea bine ascunsă sub seaca înfățișare pământeană - un giulgiu al umbrelor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai credeam că veți veni. Au băut aproape tot, adăugă ea scuzîndu-se. - E prima oară că particip la o Îngropăciune bretonă, n-aș fi lăsat să-mi scape așa ceva pentru nimic În lume, răspunse el ridicînd glasul pentru a acoperi vacarmul. În fața aerului descumpănit al Annei, arboră un zîmbet Întristat. - Nu e decît un foarte stîngaci joc de cuvinte al unui scriitor bătrîior care e mișcat că a fost poftit să pătrundă Într-un cerc atît de Închis. Anne Încă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Erau la doar cîțiva metri de libertate cînd faleza păru că se deschide În două, Într-un vuiet de infern. Fiind chiar În spatele Mariei, Lucas fu cît pe ce s-o izbească În momentul În care ea se opri brusc. Vacarmului Îi urmă liniștea. Pe cît de bruscă, pe atît de apăsătoare. Din ceea ce fusese ieșirea din grotă, nu mai zăreau acum decît cîteva spărturi luminoase. Polițistul Își Îndreptă lumina lanternei În direcția ieșirii și o plimbă peste norul de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]