2,308 matches
-
Renașterii și-au asumat- o ca pe descoperirea înțelepciunii primordiale, ca pe arhetipul unei lumi hrănită cu mituri și magie care nu mai promitea o sistemă, ci o libertate, libertatea de a vedea lumea de la statura zeilor. O astfel de vanitate luciferică a însoțit mereu toată această filosofie adusă din lumea barbară pentru a scruta, vorba lui Lucretius 8, mai adânc în umbra lucrurilor. Ea a înflăcărat imaginația Apusului cu promisiuni despre existența unui secret al secretelor. Dar poate fi mitul
Originile oculte ale fanteziei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3428_a_4753]
-
ai celor văzute, cât, mai ales, ale celor ghicite, și, poate mai important, ai relațiilor subtile dintre ele. Ar fi de adăugat că anumite fragmente care stabilesc superioritatea netă, indubitabilă a metodei expuse ne pot aminti de ceea ce numea Gadamer vanitatea naivă a prezentului. Tehnologia înțelegerii, hiperexcitată continuu în ultimele decade, cu sau fără aportul unor „revoluționari“ ai unghiului interpretativ, ar trebui să țină seama de valoarea de adevăr ce subîntinde, totuși, experiența generală umană.
Modernitatea, cu suprarealiști și științe by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3442_a_4767]
-
cu care operăm atunci când discutăm despre Slavici. Una dintre ele privește tocmai imaginea negativă a omului Slavici, pe care, în ciuda unor monografii care au temperat portretul negativ călinescian, continuăm să o perpetuăm. Slavici este, ca publicist, un ins lipsit de vanitățile pe care i le atribuie galeria: vorbește rar despre sine, iar când o face, e complet lipsit de pretenții. Preopinenților care îl atacă, adesea, sălbatic le răspunde urban și cu o admirabilă stăpânire de sine. Scriitorul se comportă ca un
Noi revelații despre Publicistica lui Slavici by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3447_a_4772]
-
dorească moartea celor din aceeași familie cu ei. Că politicienii le dau o mână de ajutor, speculând orgoliile nemăsurate, setea de glorie și chiar prostia, e sigur. Dar primul impuls aparține artiștilor înșiși. Ei și numai ei, prin egoismul și vanitatea lor, deschid ferestre de vulnerabilitate, îngăduind pătrunderea în universul spiritului a germenilor agresivi ai auto-distrugerii. Povestea nu e nouă, cum spuneam. Noi sunt doar metodele și eficacitatea. N-am să dau exemple din agitata (dar insignifianta) viață culturală de la noi
Alungarea intelectualului din propria casă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3666_a_4991]
-
încerca să impună un lucru în care crede. Eu o iau sportiv", a precizat Oprescu, potrivit Mediafax. Cu privire la un al doilea referendum, a spus "cred că ajunge o dată". Sorin Oprescu a explicat "Eu nu cred că domnul președinte mai are vanități și orgolii neostoite. Toate au venit în viața lui, sigur că nu au curs liniștit, a mai avut grijă să tulbure și el apa cu piciorul așa puțin ca să facă valuri. Dar, aflându-se la sfârșitul unui serviciu de mare
Oprescu, despre referendumul lui Băsescu: M-a bufnit râsul by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/36982_a_38307]
-
scuture și să se ridice, al lui Caragiale, cât un amalgam de mode literare este Fuchs. Destinul lui este, fără prea multă exagerare, reprezentativ pentru avangardă. Născută pe căi mai puțin naturale, din joacă pură, sfârșind într-o izbucnire de vanitate de modă veche și necruțând, pe drum, nimic. Încercându-le pe toate, greșindu-le pe toate, plătind cu respingeri și renunțări. Într-un sens, acesta pe care-l discut, Urmuz face operă de anticipație. Inventează un personaj pe care, mai
Hopa-Mitică by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3699_a_5024]
-
în pâine, visează locuri, ministere, se închipuie deja șefi de noi partide. Am ajuns să citesc prin ei, ca prin sticlă. Dacă nu mi-aș aminti cu atâta acuitate că Maniu și zece mii de fruntași național-țărăniști zac în închisoare, spectacolul vanităților și ambițiilor dezlănțuite m-ar pasiona." ș28 ianuarie 1948ț Nu numai Parisul postbelic găzduia astfel de specimene (unele fugite din țară ca să-și păzească pielea, altele înregimentate în "noua ordine" comunistă și trimise cu misiune în străinătate). Indiferent din ce
Mircea Eliade, politica și politicienii by Mircea Handoca () [Corola-journal/Memoirs/8942_a_10267]
-
fi deznodămîntul tribulațiilor lui Dan Iacob. Se poate să-și găsească orizontul și atunci va sfîrși în tăcere, potrivit proverbului oriental: „ulciorul face zgomot pînă se umple“, asta însemnînd că cea mai mare parte a culturii e larmă încinsă de vanități sterpe. Sau poate să nu-și găsească orizontul, și atunci va continua să scrie așa cum o face acum. Oricum, Această lume nu e o concluzie arată că Dan Iacob își poate păstra echilibrul chiar și atunci cînd, în țarcul singurătății
Ieșirea din cărți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3530_a_4855]
-
La un moment dat, nu mai știi dacă cel pe care îl vezi chiar este așa cum îl vezi sau este proiecția și construcția ta. A ceea ce vrei tu să fie. Și cum, mai ales. Dimensiunea lui Trigorin o dă perspectiva vanității Arkadinei. Ca reușita ei să fie convenabilă ca proporții, și iubitul, ca și poveștile despre carieră și succes trebuie să aibă aură. Greutate. Și dacă nu au - sau nu au cît trebuie - Arkadina, ca cei mai mulți dintre noi, supralicitează. Acest surplus
Zbor și prăbușire by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3535_a_4860]
-
Pierd controlul. Atît de bine calculat. Imaginea publică se face țăndări. Nu mai sînt nici actrița cea mare, nici scriitorul celebru. Față în față stau un bărbat și o femeie îngenuncheaț i de minciună și ipocrizie. Două victime ale propriilor vanități. În jocul lor riguros și rece, după scena din actul al treilea există un punct și de la capăt. Cioburile se vor lipi, dar asta se va vedea mereu în ce va urma. Alte două marionete ce se învîrtesc anost în
Zbor și prăbușire by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3535_a_4860]
-
și zile nu stă într-o motivație aniversară și nici în dorința impură de automăgulire culturală. Ion Dur e prea lucid pentru a se lăsa în mrejele amorului propriu, de aceea orgoliul nu-i atins de clipoceală narcisică. Dacă are vanitate, și ca orice autor cu pretenții e firesc s-o aibă, undele ei sînt atît de reprimate, că la exterior Ion Dur nu lasă să răzbată decît aerul sobru al intelectualului care nu face caz de el însuși, de aici
Antologie interioară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3555_a_4880]
-
Se va face sânge, verde sânge va fi.»/ Nimeni nu îl aude, cu dopuri în urechi,/ Toți citesc aceeași carte: Alexandru Mușina/ Poeme alese (1975 - 2000).” Fără a mai vădi modele imediate, paiațele de aici sunt acționate toate de aceleași vanități auctoriale. În felul lor aparte, sunt niște „suciți” care-și întrețin cochet ticurile și le conferă statut artistic. Un asemenea campion al inadecvării e și Pomorius: „În fiecare zi, la amiază, îmbrăcat în roșu, cu fireturi aurii,/ Iese din turnul
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
manifest despre Teatru. Despre iubire. Și despre dureroasele lor seducții. Aici este vorba despre oameni, artiști și arta lor. O artă care frămîntă doar dacă cei care o fac sînt frămîntați. Despre umanitate. Și fragilitate. Și chiar despre vulnerabilitate. Despre vanitatea de a crede că arta este mai presus de orice. Și că ea implică gloria. Vibrația unui text, a unei scriituri, energia unei forme de spectacol vin să ne locuiască și să ne împlinească atunci cînd sîntem deschiși să ne
Puțin după asfințitul soarelui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3742_a_5067]
-
de cei din jur nu pentru că ai fost înălțat de arderile artei tale, ci pentru că tu, artist, ai hotărît că ești altfel. A avea glorie, a-ți închipui asta și a împrăștia pe pămînt vestea că „ești cineva” îți dezvăluie vanitatea. Formă fără de conținut. Slăbiciunea. Arta pură îl atinge pe cel din preajma ei dacă este autentică și valoroasă, și nu dacă tu, creator, îi scoți ochii celui de lîngă tine cu succesul tău. Serebreakov și-a construit, ca atîția alții, o
Puțin după asfințitul soarelui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3742_a_5067]
-
până la urmă că jurnalistul, chiar dacă autor al unei scrieri non-ficționale, are acest drept. Carrère o citează pe larg ca s-o combată : „Jurnalistul știe prea bine că ceea ce face este imoral. El este ca acel escroc care se hrănește din vanitatea altora sau din ignoranța lor: le câștigă încrederea și îi trădează fără nici un scrupul.” Autorul recenziei din suplimentul literar al marelui cotidian francez de după-amiază e de părere că folosirea persoanei întâi în reportaj sau în roman comportă riscuri, dar
Jurnalism și literatură () [Corola-journal/Journalistic/3474_a_4799]
-
ca să te salute”, după cum există și acest „ic al țapinarului presocratic/înfipt chiar în fibra destinului”, există această lume de dinainte de lume și de ironie , o țară de arbori, de pietre și de vânt a cărei simplitate, sărăcie, anulează însăși vanitatea existenței, vanitățile Istoriei. Și tocmai acolo, în memorie, în acest „râu re-înrâurat în ploaie”, lucește ceva ca o rază de soare în paie. E, întradevă r, bănuțul speranței păstrat în nodul de batistă. Iar în acest caz speranța, bănuțul săracului
„Lacrima întărește“ by Jean-Pierre Siméon () [Corola-journal/Journalistic/3505_a_4830]
-
salute”, după cum există și acest „ic al țapinarului presocratic/înfipt chiar în fibra destinului”, există această lume de dinainte de lume și de ironie , o țară de arbori, de pietre și de vânt a cărei simplitate, sărăcie, anulează însăși vanitatea existenței, vanitățile Istoriei. Și tocmai acolo, în memorie, în acest „râu re-înrâurat în ploaie”, lucește ceva ca o rază de soare în paie. E, întradevă r, bănuțul speranței păstrat în nodul de batistă. Iar în acest caz speranța, bănuțul săracului, nu mai
„Lacrima întărește“ by Jean-Pierre Siméon () [Corola-journal/Journalistic/3505_a_4830]
-
ajuns să-l prinzi în tipare autobiografice, din dorința de a-i da o coerență pe care n-a avut-o. Nimeni nu poate să-și zugrăvească avatarurile fără să cadă în filotimie de sine, adică în acea formă de vanitate calpă care ne animă de fiecare dată cînd vorbim de noi înșine. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate fi istoricul propriei vieți, ci doar evocatorul ei, asta însemnînd că autobiografia e contrafacere subiectivă a unei minți care își deformează trecutul
Un candelabru duios by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3507_a_4832]
-
O moliciune care derivă nu din degradarea fizică a speciei, nici din cea morală. Uzura lor e una de ordin metafizic: refuzul fiarei captive de a mai propulsa în ei agresivitate. O formă superioară de renunțare. Despre vreo urmă de vanitate a unuia dintre cei mai sîngeroși și cruzi patrupezi nu se mai poate vorbi de milenii. De la prima dresură. Faima leilor s-a stins odată cu prima lor generație sedusă de om. Zumzet de elicopter. Din nou. Am ridicat capul. E
Răpitor și ostatic by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/3578_a_4903]
-
de parcă uit că n-am/ Decât un drum prin iarbă, un singur drum și-o poartă/ Prin care voi pătrunde, ca lunancet prin geam,/ Sau liniștea din sălcii rotind în Marea Moartă.” (Transfigurare). Amintirile servesc de bemol, de limită a vanităților, cu care se încearcă, degeaba, putințele omenești. Amintiri egoiste, în felul lor, vorbind de revelațiile domoale, limpezitoare, ale unui singur om, însă mișcând coarda clară a trecutului fiecăruia. „Destin al unor veșnic pierdute giuvaere” e soarta timpului pe care-l
Simplificări by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3606_a_4931]
-
ori greșelile lor vinovate. A elogiat pe Eudoxia când pe bună dreptate a avut motive s-o facă, a fost prietenos cu demnitarii și cordial cu toți oamenii, chiar cu potrivnicii săi, dar n-a făcut o din interes sau vanitate ori pentru a-și câștiga partizani. Pe el îl interesa doar mântuirea lor și se bucura nespus atunci când vedea că Evanghelia lucrează și credincioșii tind să realizeze idealul perfecțiunii morale în lume. El este cel mai eminent psiholog și cunoaște
Sfântul Ioan Hrisostom - păstor de suflete. In: Anul XVII (LXXXIII), Nr. 7-12/Iulie- Decembrie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/172_a_492]
-
seama de situația complicată în care se află atunci când devin propriii lor biografi. Și pentru că are, cultural, o cu totul altă formație decât alți intelectuali de la noi (eurocentrici de filieră franceză, germană sau engleză), și fiindcă pare, nativ, inaderentă la vanități, Nadia Anghelescu reușește acest dificil exercițiu de dedublare. „Cotidianul” și „revolutul” fac aici un tandem pe cât de neobișnuit, pe atât de adecvat în fond. Ar mai fi, totuși, o explicație pentru această putere de obiectivare. O oferă, printre rânduri, chiar
Radiografia unui destin by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3393_a_4718]
-
devenit băiatul care l-a luat pe „ba tu” în brațe, fără argumente, mințind fără să clipească și contrazicându-i pe absolut toți oamenii din această țară care se întâmplă să nu fie de acord cu el. Totul vine din vanitatea și superficialitatea cu care tratează comunicarea publică, împrumutând, practic, din apucăturile lui Corneliu Vadim Tudor", și-a început postarea, intitulată "Opriți golăneala Puterii!", fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea. În opinia deputatei democrat-liberale, la premierul Ponta, "albul este negru și
Elena Udrea: Victor Ponta a introdus golăneala în lupta politică by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/33965_a_35290]
-
fundamentale: aceea a unei femei simple, așezată vertical în lume, și care-și verifică faptele în raport nu cu judecata efemeră a semenilor, ci cu cea absolută a bunului Dumnezeu și în raport cu poruncile Sale. Și care, fără școală și fără vanități, nu acceptă ideea că se poate trăi oricum, reușind să rămână frumoasă moral și spiritual, deși trece prin Gulag. Nu le vom putea mulțumi îndeajuns Irinei Nicolau și lui Theodor Nițu pentru că au recuperat acest tezaur de demnitate umană. Și
O carte întemeietoare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3165_a_4490]
-
ar fi ca în filmul lui Porumboiu: am fost sau n-am fost? Sau poate că-i la mijloc o sechelă: în comunism, trecutul nu era nicicând definitiv. Mi-am găsit ceva de lucru și imediat am intrat în formă. Vanitatea (iluzia) este cel mai destoinic motor. Am intrat în formă? Mă bucur să aflu. Altfel, aș avea sentimentul, dimineața când mă apuc de acel lucru, că iar am intrat la stăpân.
insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3187_a_4512]