6,807 matches
-
șarpe al plantei nemuririi pe care eroul o găsise la sfatul lui Utnapiștin. Deci tot un șarpe duce la moarte ca și în Facerea iudaică, unde ajutat fiind de o femeie, urmarea este condamnarea neamului omenesc la moarte pe toată veșnicia. Prezența divinității în epopeea sumero-babiloneană este negativă, zeița Iștar ucide pe prietenul lui Ghilgameș, Enkidu, pentru că acesta refuzase dragostea care l-ar fi făcut nemuritor. Extraordinar simbol cu multiple implicații! Enkidu preferă moartea unei îndumnezeiri imorale! Și ce semnificație devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nașterea lumilor (Rigveda), teleologia faptei umane (Bhagavad Gita) etc. Ca atare, poezia era sacră, sens care se va regăsi la poeți precum Pindar, Hölderlin, Eminescu. Iar sacrul însemnează elanul ascensional către divin, către o translume cerească a preacuratului și a veșniciei. O patrie și o divinitate care se află în cerul inimii noastre. Acesta este sensul marii poezii. Precum am mai amintit, sumerienii, popor misterios, risipit finalmente pe o mare arie geografică (pare-se, până în Scoția), au avut o viziune profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este răspunsul omului la tragismul existenței, la antisensul suferinței, al răului, al morții. Omul este sieși un necunoscut, afirmă Kant. Prin poezie își el creează sinele o identitate și un sălaș al sinelui. Poezie și ambiguitate Timpul imaginea mobilă a veșniciei. Platon Ambiguitatea în literatură, în artă constituie un instrument curent de exprimare. În poezie, întâlnim ambiguitatea de la Pindar până la Dante, Shakespeare sau Rimbaud, pentru ca din secolul trecut ea să devină un recurs iterativ, primatul fiind deținut de suprarealism, poezia experimentală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
timpul presupune, pe de o parte, prezentul etern, prezentul absolut, care va fi al sferei Ideilor, dar și devenirea, proprie lumii umane, și care este dizolvantă, transformă existența într-o amăgire ca și Maya hindusă. Pentru rațiunea noastră, care concepe veșnicia ca imuabilă (precum în finalul Luceafărului), conceptul platonician ambiguu, care face din durată totodată și perenitate și vremuire, apare paradoxal, dar totodată, drept cea mai adecvată viziune asupra esenței temporalității. O ambiguitate cu implicație cosmică, tangentă genezei, apare în poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gol cuantic plin", și anume încărcat de promisiunea farmecului iubirii, magie întreținută de foșnetul vântului printre trestii și sunetul unduios al apei, două inconsistențe. Demiurgul, ducând la împlinire creația, s-a aflat între două suferințe: cea a unei așteptări din veșnicie să se vindece de singurătatea din Ajun creând lumea umană, urmată apoi de suferința unei realizări imperfecte, astfel că "doar el și-aude plânsu-și". Or, Eminescu optează pentru prima hipostază a demiurgului. Poezia Lacul se transformă în prezentul etern cosmic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
devenirii, a schimbării, iar spiritul uman este un martor antrenat în vremuirea opusă eternității. Dar schimbarea nu dizolvă totul, pentru că timpul păstrează o rezervă, o aspirație de a se depăși spre durata eternă. Acel prisos de durată cu potențial de veșnicie este trăirea poetică, prin mijlocirea căreia încă în această viață evanescentă omul poate atinge năzuința nobilă, cea a realizării perfecțiunii, adică a contopirii cu "sfânta Natură". Și realizând această unitate, omul consimte la viață. O ambiguitate se află la originea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din Olimp. Sublimitatea morală întrece sacrificiul la care sunt supuse Antigona și Ifigenia. Pentru Omar Khayyam totul este nimicnicie. Oamenii sunt jucării de care timpul se amuză și apoi le sfarmă și le preschimbă în cenuși spulberate de-a lungul veșniciei: O clipă-n nesfârșirea neantului, și-o clipă Din dulcele vieții gustăm și-apoi, nimic. Sus neclintiți stau aștrii, iar caravana-n pripă Pornește spre tărâmul eternului Nimic. Khayyam, cel care poseda o erudiție universală, afirmă că taina universului rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
răvășit de ploaie, pâclă, ninsoare, sânge, sicrie, corbi, vaiete, lupi urlând, și în care se simte străin, incapabil să-și îndure viața, de unde strigătul: "Și tare-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care toate-aduni, În golul tău e nebunie Și tu ne faci pe toți nebuni. Imensitate, veșnicie, Pe când eu tremur în delir, Cu ce supremă ironie, Arăți în fund un cimitir. Disperarea este cu atât mai de nevindecat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să-și îndure viața, de unde strigătul: "Și tare-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care toate-aduni, În golul tău e nebunie Și tu ne faci pe toți nebuni. Imensitate, veșnicie, Pe când eu tremur în delir, Cu ce supremă ironie, Arăți în fund un cimitir. Disperarea este cu atât mai de nevindecat cu cât unica formă de expiere a smintelii cosmice, poezia, l-a părăsit: "Și gândul se-afundă, pierdut vâslaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
descurajează să mai compună versuri: "Oricum, voi sunteți prea mărunți/ Și eu prea mare./ N-ar fi mai bine să renunți/ Și să vă duceți la culcare ? // Căci nu există pe pământ mai venerabilă manie/ Decât sub stele jurământ/ Pe veșnicie.// Și nu există-n univers/ Mai mare crimă/ Decât la coada unui vers/ S-atârni o rimă" (Balada unei stele mici); neliniștea că nu a fost premiat de Academie pentru că "printre dumneavoastră/ E unul cârn și idiot"; neliniștea privind cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Mulțumescu-ți, ție, o, Noapte, tu, Eliberatoarea mea! Ca un văl alb de ceață Luna înconjură hotarele șovăitoare ale depărtatelor coline... Ochiul meu se înalță spre eterna boltă a cerului, Cătând spre tine, o, strălucitoare stea a nopții! Și toate din veșnicia ta coboară asupră-mi: Uitarea dorințelor și a speranțelor toate. Simțirea mi se pierde în contemplare, Ceea ce numeam eul meu, dispare. Mă dăruiesc cu totul nemărginirii, Sunt în ea, sunt totul, sunt numai ea. Deci aceeași eternă idee profund umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poezia perfect arhitecturată, cu deschidere ideatică finală infinită, satisface esențiala năzuință a ființei omenești: eliberarea din limite, din finitudine către eliberarea metafizică. Rainer Maria Rilke în Sonetul către Orfeu II,13 dezvoltă ideea naturii muzicii de a constitui renaștere perpetuă, "veșnicia în mișcare", afirma Platon. Mirajul orfic înfăptuiește dizolvarea noastră inițiatică noi cei numerici, noi cei monadici, noi fiii limitelor asemenea unui cristal în inefabil: ...Să mori neîncetat în Euridice -, și suie cântând iară, și mai mult slăvind, suie-napoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
are loc condamnarea și renunțarea la existența umană, spre admirația superlativă a lui Emil Cioran. La un alt pol, postuma Bolnav în al meu suflet, postulează spaima de existență, teama de a reveni identitar, iară și iară, pe toată rostogolirea veșniciei. Iar răul este condamnat într-o serie de postume, mai ales în Confesiune, odată cu demiurgul, care pare că l-a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai tragică suferință eminesciană: eterna întoarcere, evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară și în același spațiu și timp, de-a lungul întregii veșnicii exact invers față de viziunea lui Nietzsche care credea că renașterea a aceluiași este o supremă șansă, rezervată celor care au crezut în viață. Intenția lui Eminescu de "a modifica Luceafărul și a înălța cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cosmice, și anume, transsubstanțierea poetică a lumii. Au spus-o în primul rând Platon, Pindar, apoi Hölderlin, Eminescu. Poezia este o compensație din partea justiției universale, care încearcă să repare destinul uman al perisabilității și al nesemnificativului. Împacă timpul eroziv cu veșnicia. La marii creatori ai diferitelor arte, dar mai ales în arta verbului, în poezie, există o conștiință superioară care îi impulsionează să creeze în numele acestei justiții de ordin poetic chemată să salveze viața transpunând-o într-o suprarealitate a frumosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
stihia care domină lumea: este imposibil ca nimicul să nu existe, este imposibil ca ceva să nu existe și este imposibil ca existentul să dureze, să nu se întoarcă în neant. Ființarea este o încercare sisifică, tragică, pe toată întinderea veșniciei. Motivul: atotputernicia morții precedată de cele două forțe negative pretanatice: suferința și răul, așa cum au spus-o de nenumărate ori poeții, de la autorul lui Ghilgameș, Cartea sapiențială egipteană, Vechiul Testament, presocratici și până la Leopardi, Eminescu, Trakl, Ungaretti ș.a. Că "toți trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ară tătorului, temperatura fierului de călcat și își reia bodogănitul unui guler de cămașă refractar. Ceaiul aburește alene într-un ibric chinezesc de porțelan. Cabina se umple de zgomotele cunoscute pe care ei doi le împart, deja, de aproape o veșnicie. Din cămașă ies aburi gemeni celor din ibric, pe care-i în tâlnesc la exact două degete de tavan. Atunci Ivan știe că s-a făcut ora trei. 33. Aladdin Mai zi-mi... Despre? Ce vrei tu... Da’ tu ce
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pe care îl bea cu plăcere. Își răsfăță nările cu aroma îmbietoare, cuibărindu-se în fotoliu. Mâinile reci se încălzeau treptat la atingerea căniței fierbinți. La radio se auzea discret o melodie tristă, veche, de pe vremea adolescenței. Parcă trecuse o veșnicie de atunci. Era aceeași melodie pe care dansase cu băiatul pe care îi plăcuse încă de când îl văzuse. Timid, nu se apropia niciodată mai mult de o privire intensă, care o intimida, dar îi rezista oricât era nevoie. Ochi negri
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
stinge la sfârșitul lui într-o speranță de moarte fără de moarte... Cât trăiește, obiectul de studiu al omului trebuie să fie Omul. Sfinte lacrimi născătoare de iubire, să iubim cât încă nu ne-a secat izvorul lacrimilor.. Spune poetul că veșnicia s-a născut la sat. Cei care nu se nasc la țară ar trebui să se roage pentru a se mai naște o dată... Nu-ți blestema soarta că te blestemi pe tine și nu te alegi cu nimic! Să ne-
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
experiență. Pe unii îi înțelegem, pe alții nu! Unii sunt ei de vină că nu sunt „înțeleși”, alții nu sunt „înțeleși” nu din vina lor... Poate de asta-i frumoasă umanitatea noastră... Bucuriile și necazurile omului rămân, în unica lui... veșnicie, amintiri! Puține dintre acestea devin legende, restul trec în uitare! Nu uitați zâmbetul bunicilor, ascultați-le înțeleptele lor sfaturi și veți deveni nepoți de mare valoare... Să scrii cărți este o bucurie; să le citești o încântare. Cartea - puntea de
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
În Săptămâna, i le arătase, iar el reținuse și rumega de atunci, În minte, un vers, unul singur, care suna cam așa: Dar de ce „acestea“? Sigur, Își zicea, „clipa bolții“, care făcea din epoca de aur firmamentul unic al românului (veșnicia, eternitatea bolții ar fi sunat prea strident, prea evident, ar fi flatat regimul cu prea multă slugărnicie), pica bine, purta În sine avântul prefăcut al veleitarului, al tânărului utecist care privea În zare tăios, fiindcă acolo, În zarea aceea, departe
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
neputință, Căreală Își mușca buza ca să nu izbucnească, așa că mai bine să-și aprindă un Carpați. — Vasile, mă Întorc imediat, așteaptă-mă aici, a mai zis Cristian și a dispărut În clădirea oficială În care partidul credea că Își concepe veșnicia. Căreală l-a măsurat pe Vasile cu o căutătură asasină, se pregătea să Îl atace, când Vasile a izbucnit brusc, lăsându-l cu gura căscată: — Cine se crede ăsta de Îmi dă mie ordine? Să-l aștept eu pe el
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
către Romani 2, 14-15 subliniază că: “Păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii... Ceea ce arata fapta scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor”. Iată că prin vorbele Sfântului Apostol Pavel transmise spre veșnicie, este deslușit adevărul potrivit căruia conștiința este dumnezeirea dăruită fiecăruia dintre noi, din momentul unic și sublim al Creației. Legea morală pozitivă este legea dată de Dumnezeu poporului evreu, prin Moise. Nu foarte multă lume știe că, anterior celor 10
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 32-37). Cinstea cuvenită părinților se manifestă și prin respectul permanent pe care copiii îl datorează celor care le-au dat un nume, un loc pe acest pământ și șansa veșniciei. În societatea românească a acestor timpuri, respectul este o atitudine devalorizată, pe cale de dispariție. Cei care manifestă lipsă de respect față de părinți, vor suferi aspre pedepse, ne învață Sfânta Scriptură: “Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
fi despovărată de suferințe viitoare greu suportabile. Sfânta Scriptură ne povățuiește ca în astfel de cazuri să ne rugăm pentru cel aflat în suferință și să încercăm să i le alinăm, nu să-l ajutăm să-și încredințeze sufletul pentru veșnicie în focul gheenei. Aceeași discuție comportă și fapta de a determina sau înlesni, prin orice mijloace sinuciderea unei persoane, faptă incriminată de Codul penal: “Art. 189 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]