605 matches
-
răbdare. Se smulse din gânduri și urcă scara cu pas ferm. Etajul al doilea era în întregime ocupat de dormitoarele comune, unde paravane în unghi drept, separând un colț de restul camerei, înțărcuiau intimitatea supraveghetoarelor. Cu condiția să nu aprindă veioze, care ar fi transformat aceste adăposturi precare în teatre de umbre. Doar supraveghetoarea șefă avea dreptul la o cameră proprie, amenajată în ceea ce la origine trebuie să fi fost un capăt de culoar. Gabriela bătu la ușă. O voce nazală
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Pentru că te iubesc foarte mult și am crezut că nu voi mai apuca să te mai văd, fiind foarte bolnavă... Înainte de a adormi am râs, ne-am jucat, improvizând câte ceva, apoi, obosită fiind, m-am culcat. El și-a aprins veioza apucându-se de citit una dintre cărțile cumpărate de mine pe care și-o dorea de multă vreme. Era o carte cu „manga” (carte cu benzi desenate). Asakusa Marți, 19. 08. 2008 Alex a bătut la ușa noastră întrebându-ne
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
în urechi, amestecate cu șampaniile spumoase și parfumurile franțuzești scumpe ale domnișoa- relor care doreau să-i cucerească inima. Stătea la birou cu lacrimi în ochi, reluând amintiri după amintiri, ca și cum ai da mai departe paginile unui roman. Când închidea veioza și se întindea în pat, se simțea bătrân și obosit. Fără putere și tot mai sărac, într-o lume pe care nu o mai înțelegea și care continua să se strice cu o viteză nemaiîntâlnită. Privea tavanul crăpat, gândindu-se
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a început să vorbească - lăudând-o - despre o sculptură din sârmă, agățată într-un colț al clădirii Booth House. Studenți mai tineri se strecurau în fundal, mai mult niște contururi întunecate, iar fața ei era dungată în portocaliu de lumina veiozei cu bule colorate, și o oră mai târziu o voi fi urmărit în jurul întregii încăperi fără să-mi dau seama, ea zâmbind acum tot timpul, chiar și atunci când am fost nevoit să plec deoarece se făcuse târziu și trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
televizorul pe o masă scundă, în dreptul unui raft pe care se aflau cărți și echipamentul stereo. Camera mea fusese mult mai mică și mai puțin sofisticată (nu aveam propriul frigider), dar nunațe gălbui, de lut, ale schemei coloristice, până și veiozele de pe noptiere erau copii identice ale celor pe care le avusesem, deși factorul kitsch din camera lui Robby era considerat acum cool, în timp ce veiozele mele de la mijlocul anilor ‛70 erau considerate de părinții mei expresia unui șic acum distant și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
puțin sofisticată (nu aveam propriul frigider), dar nunațe gălbui, de lut, ale schemei coloristice, până și veiozele de pe noptiere erau copii identice ale celor pe care le avusesem, deși factorul kitsch din camera lui Robby era considerat acum cool, în timp ce veiozele mele de la mijlocul anilor ‛70 erau considerate de părinții mei expresia unui șic acum distant și de prost-gust. Am lăsat la o parte deceniile care separau camera lui Robby de a mea și m-am întors în prezent, când privirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
matrimonial. Îl puteam auzi apropiindu-se de mine, îndreptându-se spre silueta mea întunecată și lipsită de contur. Am simțit din nou greutatea de pe piept. Robby vorbea în întuneric: - Tată, cred că e cineva în casă. Robby se întinse spre veioza de pe noptieră. Robby a aprins veioza. Dincolo de pleoapele mele închise ardea o lumină portocalie. Robby tăcu. Contempla ceea ce vedea. Imaginea contemplată alungă momentan frica și o înlocui cu o curiozitate nesuferită. Tăcerea lui era cauzată de ebrietatea mea. Din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de mine, îndreptându-se spre silueta mea întunecată și lipsită de contur. Am simțit din nou greutatea de pe piept. Robby vorbea în întuneric: - Tată, cred că e cineva în casă. Robby se întinse spre veioza de pe noptieră. Robby a aprins veioza. Dincolo de pleoapele mele închise ardea o lumină portocalie. Robby tăcu. Contempla ceea ce vedea. Imaginea contemplată alungă momentan frica și o înlocui cu o curiozitate nesuferită. Tăcerea lui era cauzată de ebrietatea mea. Din nou greutatea de pe piept. - Tată, zise încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asta instantaneu) ci venele negre și umflate care îi irigau aripile și care pulsau sub pielea ei (pielea păpușii, da, spune asta unei persoane normale și urmărește-i reacția) înțesate cu sânge. Conform celor declarate de Robby: când a aprins veioza chestia era nemișcată. Apoi și-a rotit rapid capul spre el - aripile erau deja întinse, gura pe cale să se deschidă - iar când a început să vorbească, păpușa s-a întors din nou la mine. Am țipat și am pocnit chestia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nimănui” (vorba lui Dmitry Golinko-Wolfson), situat în centru, la câțiva pași de bulevardul Nevski - artera centrală a orașului. O clădire imensă, cu coridoare interminabile (ca la Kafka) și cu câteva „filtre de control” - femei de serviciu, așezate la mese cu veioze - prin care treci până să ajungi la camera ce ți-a fost repartizată. Carpete putrede, podele gonflate, miros de mucegai, lumină de cavou... Pe coridor, în fața mea, Lasha Bakradze îl ajută pe conaționalul său Giorgi Achwlediani (scriitor și jurnalist sportiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de nesiguranță. Când nu mai știi dacă mergi în direcția cea bună, îți „iese în cale”, la fiecare 300 de metri, un post de supraveghetoare, în care pare să fie mereu aceeași femeie, aplecată deasupra unor hârtii luminate de o veioză. La întrebarea dacă mai ai mult până la camera ta, ea te fixează cu o privire iscoditoare din spatele ramelor groase ale ochelarilor, apoi îți cere pe un ton imperativ să-ți declini identitatea și să-i spui numărul odăii, ca pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un fragment de cale ferată, văzut prin fereastra ultimului vagon (dar aici putea fi folosit orice clișeu); 3. scriitorii mănâncă și discută în restaurantul Trenului Literar; 4. un peisaj „filmat” din viteza trenului; 5. o cameră de hotel, cu birou, veioză, laptop și câteva cărți (din nou, un pasaj trucabil, nu apare nici o față în cadru); 6. picnic la țară - scriitori discutând, întinși pe iarbă, la Casa-Muzeu François Mauriac de lângă Bordeaux; 7. un vagon cu inscripții în mai multe limbi al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
frumoasă, felină, frumosul În genere, decât negentropie? Iar dacă ești mai puțin norocos, ca mine de exemplu, care nu prea ies pe stradă, cauți felina propriu-zisă care, sub blănița covrigită În poale ori chiar pe masa de lucru, la căldura veiozei, taman pe hârtiile de care ai mai multă nevoie, adăpostește aceeași inspiratoare negentropie. Să demonstrăm deci și să vedem ce ne poate Învăța o pisică. Puteți să-i spuneți și avanpremiera unei proiectate cărți dedicate mascotei mele care acum exact
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pe pământ. Trupul meu, dacă există, doar m-a prevenit Lazarus, există numai în mintea mea. Mi-nchipui că e făcut dintr-o substanță diferită, de natură, probabil, imaterială, este iluminat, arată cam așa cum arată abajurul de sticlă al unei veioze când este becul aprins: atunci abajurul pare din aur topit sau din lumină. Cert este că după aceste vise, de fapt, după aceste coșmaruri, starea de rău despre care pomeneam se manifestă și prin alte simptome: greață, senzația de inconsistență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lui fără de margini. Brusc, s-a așezat pe un scaun și cu voce mormăită, dar potolită, l-a invitat și pe deținut să ia loc pe celălalt scaun. Erau față în față, îi despărțea o masă de lemn, cu o veioză care bătea orbitor în ochii lui Vlad. Tovarășul Cameniță a întins mâna cu degete butucănoase și a stins lampa aceea dureros de puternică. A rămas aprins doar becul chior din tavan. Și-a aprins o țigară. L-a îmbiat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de lunga listă a tot ceea ce ar fi trebuit să "realizez" până acum. Beau vin și nu mă gândesc la nimic. Nostalgia anilor de cămin, la Galați, când nu posedam nimic, dar împărțeam totul, începând cu mâncarea și terminând cu veioza albastră, ieftină, cumpărată cu 30 de lei de la vânzătorii ambulanți basarabeni, pe care mi-o cereau "băieții" cu împrumut pentru o seară petrecută împreună cu "prietena". Vânzători care, în treacăt spus, comercializau printre altele costum de scafandru militar sovietic și AK
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de lei de la vânzătorii ambulanți basarabeni, pe care mi-o cereau "băieții" cu împrumut pentru o seară petrecută împreună cu "prietena". Vânzători care, în treacăt spus, comercializau printre altele costum de scafandru militar sovietic și AK 47, vândut mai cu fereală. Veioza, foarte necesară printre altele pentru a crea un dram de intimitate în acel loc atât de impersonal, căminul studențesc. Mesele de la sfârșit de sesiune, când rămâneam fără bani și mâncam împreună pentru a uni firimiturile: unul venea cu un măr
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
am mândria că n-am debarcat niciodată, nicăieri. Am urmărit bărci cu navigatori solitari, din impostură, și de ce nu? Toate astea nu împiedică importante schimbări în organismul meu de focă nedebarcată. Nu mai pot râde de exploziile cosmice, de sintezele, veiozele, maionezele, parantezele, panacenezele, partenogenezele mele de știri. Arta nu e egală cu caracterul, talentul nu se măsoară în fidelitatea față de prieten, lașitatea nu duce la non-talent, mica și marea ticăloșie a vieții fiecăruia nu e artă - totuși, pe undeva, cumva
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în ușă să-mi deschidă; m-am rugat să mi se dea măcar un Treplev, nu venea nimeni în compartimentul meu și atunci m-am decis: de cum trecu controlorul sovietic - mititel, grăsuț, vioi, cu ochii în patru - ca să verifice lumina veiozei mele, am desfăcut pachetul de la hotel, cu trei șnițele, pâine, plicuri de cafea, zahăr și sare - i-am oferit, tăcut, unul pe care omul îl luă cu delicatețe între degetele bondoace, îl împachetă într-un șervețel și-l puse în
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
chioară mă deprimă, refuz să înlocuiesc becurile cu unele slabe. De câte ori aprind lustra, mama se repede să tragă jaluzelele, să nu se vadă din stradă cum abuzăm, să nu ne reclame cineva. Ea și tata folosesc în camera lor doar veioza, iar când își ascultă la tranzistor Vocea Americii, o sting nu știu de ce și pe asta. Restricțiile la căldură, lumină și apă caldă ne indispun. Tomi, obișnuit de la naștere cu baia zilnică, fără de care nu poate adormi, pretinde să-i
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
-n acest spațiu de confort cinci, mai mult poate decît în vastele apartamente pe unde m-au purtat pașii, descopăr un interior frumos; modest și frumos, pe măsura Fulviei. Pe lada canapelei stau cărți recent apărute, un ceas deșteptător, o veioză și telefonul. Fulvia continuă să doarmă. Ține o mînă pe piept, iar cu palma cealaltă își acoperă ochii. Mă apropii de ea și-o prind de umăr: Fulvia... Fulvia tresare și se uită speriată la mine. Mă recunoaște, își amintește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că, deși anihilată de obo seală, de o sete de nestins, de o toropeală buimacă, găsesc în mine resurse de energie și de credință. Trăiesc un soi de fericire nemaicunoscută: să mă întind în patul cu cearceafuri răcoroase, să aprind veioza, să întorc spatele lumii și să mă afund cu nostalgie și încântare în somnul care mă reface. În fiecare dimineață mă trezesc tresărind, în bătăile inimii mele neliniștite. În fiecare dimineață îmi spun: Doamne, ce mai trebuie să fac și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
linguri pentru gem și ceasul meu Tiffany.* (c) Încredințez și las moștenire tatălui meu, GRAHAM BLOOMWOOD, jocul meu de șah, CD-urile mele cu muzică clasică pe care mi le-a dăruit de Crăciun, geanta mea de weekend Bill Amberg, veioza mea de titan și manuscrisul neterminat al cărții mele de self-help intitulat Rebecca Bloomwood te învață cum să ai grijă de banii tăi, ale cărui drepturi de proprietate intelectuală îi sunt cedate prin prezentul document. (d) Încredințez și las moștenire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de stejar. Cu veridicitatea lui discretă punea cu totul În umbră trenulețele mele mecanice din tablă vopsită. Din păcate nu era de vânzare. Puteam distinge tapițeria albastră din interior, pielea matlasată care capitona pereții compartimentelor, lemnul lor lustruit, oglinzile incastrate, veiozele pentru citit În formă de lalea și alte detalii Înnebunitoare. Ferestre spațioase alternau cu altele mai Înguste, simple sau duble și câteva erau din sticlă brumată. În câteva compartimente, paturile erau făcute. Nord-expresul, pe atunci un tren măreț și strălucitor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mohorâtă, aspră, ca de icter, care-mi provoca usturimi la ochi. Proptindu-mi urechea care-mi zbârnâia pe mână și rezemându-mi cotul pe pernă, Îmi impuneam să-mi pregătesc cele zece pagini ale temei neterminate. Pe noptieră, alături de o veioză masivă cu două capete de lei din bronz, se afla un mic ceas neconvențional: un recipient Înalt de cristal În care niște lamele cu cifre negre, albe ca fildeșul și semănând cu niște pagini scrise, săltau din dreapta În stânga, fiecare oprindu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]