1,039 matches
-
lui Caitlin l-a avut și asupra ta. În fond, Caitlin a fost și fiica ta. Numai că fiecare suferă în alt fel. Câteva clipe nici unul dintre ei n-a mai spus nimic. Bill se uita în sus, la acoperișul verandei închise. Acoperișul avea o mică fisură, iar Susan s-a temut că bărbatul o să intre, din nou, în rolul de Repară-Tot, numai că el nici n-a părut să bage de seamă defectul. — Oricum, a continuat Bill oftând prelung. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dacă ajung la gară ca să iau trenul de zece și jumătate, atunci o să fiu în Reading la timp pentru ședința de la ora unu. Nu avea nici un sens să mă mai duc înainte la birou. Alison s-a uitat la acoperișul verandei închise și-a remarcat că acesta începuse iar să scuipe apa de ploaie. Dacă vrei, te duc eu cu mașina la gară. Femeia era disperată să conserve atmosfera plăcută în vederea discuției pe care voia s-o deschidă. —Mulțumesc. Luca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
slujea de minune planurile. Părea conceput pentru oameni dornici să regăsească, În palatul plutitor, cele mai somptuoase distracții de pe țărm, ca și anumite Încântări ale Orientului: o baie turcească la fel de Înclinată spre trândăveală ca și cele de la Istanbul sau Cairo, verande Împodobite cu palmieri și, În sala de gimnastică, Între bara fixă și cal, o cămilă electrică, menită să-i insufle călărețului, la simpla apăsare a unui buton miraculos, senzațiile săltărețe ale unei călătorii prin deșert. Dar, explorând Titanicul, nu căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din față, iar eu pe cea din spate, simțind astfel că nu o să-mi stea nimeni în coaste. Aveam o cameră rezonabilă, o bucătărie mică și o toaletă, iar dulapul din perete era incredibil de încăpător. Avea chiar și o verandă ce dădea spre grădină. Proprietarii, mai în vârstă, erau foarte drăguți. Au închiriat respectiva cameră cu anexele ei la un preț mult mai mic decât cel de pe piață, în ideea că în anul următor urma probabil să se mute nepotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
toți idioții aceia din cămin. Începeam o viață nouă într-o stare de spirit nouă. Fereastra dă spre o curte mare, folosită ca loc de întrunire pentru toate pisicile din cartier. Când am timp, îmi place să mă întind pe verandă și să le privesc. Nu prea știu exact câte sunt în total, dar se adună foarte multe. Fac plajă grupuri-grupulețe. Nu cred că sunt încântate că mă au pe mine locatar, dar când le-am aruncat o bucată de brânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
împrumutat de la proprietar o greblă, o mătură, foarfece de grădină și pliveam sau tundeam tufișurile. Nu mi-a luat prea mult timp ca să fac grădina să arate bine. O dată, m-a invitat proprietarul să bem un ceai la el, pe verandă, și am stat multișor de vorbă, ronțăind osenbe. Mi-a povestit că după ce s-a pensionat, a mai lucrat o vreme la o agenție de asigurări, dar a renunțat cu doi ani în urmă, iar acum trăiește liniștit, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de acordare și le-am reglat. Chitara nu arăta grozav, dar cel puțin am aranjat-o și am acordat-o. Mi-am dat seama că nu mai pusesem mâna pe o chitară din anii de liceu. M-am așezat pe verandă și am interpretat melodia Sus pe acoperiș a formației Drifter, pe care o cântam mereu când eram elev. Am fost surprins să constat că încă mi-o aminteam bine. Din scândurelele care r\m\seser\, mi-am făcut o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
doream la ora aceea. Era clasa în care fusese și Kizuki. Am aruncat plicul la coș. În ziua de 4 aprilie, după-amiaza, am găsit o scrisoare de la Reiko Ishida. Am tăiat plicul, frumos, cu foarfeca și m-am dus pe verandă să o citesc pe îndelete. Aveam presentimentul că nu mă așteaptă vești bune și nu m-am înșelat. Scrisoarea fusese scrisă pe data de 31 martie și Reiko se scuza că nu mi-a răspuns mai devreme. Naoko s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să coopereze. Cel mai bun lucru pe care tu-l poți face între timp este să te rogi pentru sănătatea ei și să-i trimiți în continuare scrisori. Reiko Ishida. După ce-am terminat de citit scrisoarea, am rămas pe verandă, cu privirile ațintite pe grădina învăluită în prospețimea primăverii. Un cireș bătrân își etala florile în toată splendoarea lor. Briza ușoară conferea tuturor lucrurilor un contur estompat. Pescăruș a apărut și el de pe undeva și după ce a zgâriat de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ațintite pe grădina învăluită în prospețimea primăverii. Un cireș bătrân își etala florile în toată splendoarea lor. Briza ușoară conferea tuturor lucrurilor un contur estompat. Pescăruș a apărut și el de pe undeva și după ce a zgâriat de câteva ori scândurile verandei, s-a culcat lângă mine. Știam că trebuie să mă gândesc la ceva serios, dar nu îmi dădeam seama la ce anume și, ca să fiu cinstit, era ultimul lucru pe care doream să-l fac. Venea el timpul când trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ca să fiu cinstit, era ultimul lucru pe care doream să-l fac. Venea el timpul când trebuia să pun ordine în gândurile mele, dar nu vroiam să mă gândesc la nimic acum. Mi-am petrecut multă vreme rezemat de stâlpul verandei, privind grădina și mângâindu-l pe Pescăruș. Mă simțeam epuizat. Soarele era la asfințit și umbrele albăstrui se conturau tot mai puternic. Pescăruș dispăru, dar eu nu mă mai săturam de florile de cireș care, în lumina pală a amurgului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai iubeam pe Naoko... așa ciudată cum era dragostea noastră. Undeva, în sufletul meu, se afla un locșor dedicat numai și numai ei. Ceea ce puteam face însă, era să-i scriu lui Reiko și să-i mărturisesc adevărul. Stăteam pe verandă, priveam ploaia și grădina, noaptea, și îmi formulam fraze în minte. M-am dus apoi la birou și am scris scrisoarea. „Îmi displace teribil faptul că sunt nevoit să-ți scriu o asemenea scrisoare“ am început eu. I-am povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tu, în situații ca acestea diferența de vârstă ne ajută. Nimeni nu o să intre la bănuieli. A scos prăjiturelele din bagaj și a plecat să-l salute pe proprietar. Între timp, eu am mai băut o ceașcă de ceai pe verandă și m-am jucat cu pisica. Reiko s-a întors după vreo douăzeci de minute și a scos din bagaj o cutie cu crochete din orez, spunându-mi că sunt cadoul ei pentru mine. — Doamne! Ce-ai avut de vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aruncată într-un colț al magaziei și am împrumutat-o. Da, exersez și eu puțin. — Bine, o să-ți dau niște lecții mai târziu... gratuit, spuse Reiko, punând chitara jos. Și-a scos haina de pe ea, s-a rezemat de stâlpul verandei și a fumat o țigară. Purta o cămașă în carouri cu mâneci scurte. — E frumoasă cămașa asta, nu? întrebă Reiko. — Da, este. De fapt, chiar arăta bine și avea un imprimeu frumos. — A fost a lui Naoko, a spus Reiko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în sfârșit, după cinci ore. Își adusese singură pân\ și funia. Reiko oftă adânc și mângâie capul pisicii. Vrei un ceai? am întrebat-o. — Da, te rog, spuse Reiko. Am fiert apa, am turnat ceaiul și m-am întors pe verandă. Se însera încet-încet. Lumina zilei pălise și umbrele lungi ale copacilor se întindeau până la picioarele noastre. Pe când îmi beam ceaiul, priveam la grădina care în clipa aceea mi se părea teribil de amestecată: trandafiri japonezi, azalee, o plantă numită „nanten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
plătească mâncarea, zise Reiko. În plus, eu chiar am bani acum. Nu-ți mai face griji. Doar nu plecam eu lefteră de-acolo! Reiko a spălat orezul și l-a pus la fiert, în timp ce eu am tras furtunul aragazului pe verandă și pregăteam toate cele necesare ca să mâncăm acolo. După ce am terminat cu pregătirile, Reiko și-a scos chitara din cutie, ne-am așezat pe veranda învăluită în lumina înserării și ea a început să-și încerce parcă instrumentul, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
spălat orezul și l-a pus la fiert, în timp ce eu am tras furtunul aragazului pe verandă și pregăteam toate cele necesare ca să mâncăm acolo. După ce am terminat cu pregătirile, Reiko și-a scos chitara din cutie, ne-am așezat pe veranda învăluită în lumina înserării și ea a început să-și încerce parcă instrumentul, cu o fugă de Bach. Unele porțiuni le-a cântat mai rar, altele mai repede, sau detașat, sau sentimental și părea evident încântată de sunetele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la chitară, Reiko arăta ca o fetișcană de șaptesprezece-optsprezece ani, care își admira o rochie nouă. Ochii îi străluceau, iar buzele ușor țuguiate se conturau într-un zâmbet calm. După ce-a terminat de cântat, s-a rezemat de stâlpul verandei și a privit cerul, dusă pe gânduri. — Pot să te întreb ceva? — Da, te rog, răspunse Reiko. Tocmai mă gândeam cât îmi e de foame. Nu ai de gând să te duci să-ți vezi soțul și fiica dacă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cu bețișoarele, am băut bere și apoi am mâncat orez. Atras de mirosul de mâncare, s-a apropiat de noi un pescăruș și i-am dat și lui niște carne. După ce am mâncat pe săturate, ne-am rezemat de stâlpul verandei și am privit luna. — Ești satisfăcută? am întrebat eu. — Nici n-am cuvinte, mormăi Reiko, parcă cu oarecare greutate. N-am mâncat în viața mea atât de mult. — Ce vrei să faci acum? — Să fumez o țigară și apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
toți vom sfârși prin moarte. {i tu, și eu... Am luat-o pe malul râului până la baia publică și, când ne-am întors acasă, ne-am simțit mult mai bine. Am desfăcut sticla de vin și ne-am așezat pe verandă să bem. — Watanabe, vrei să mai aduci un pahar? — Da, aduc, dar pentru ce? — Vreau să bem pentru Naoko... niște funeralii nu chiar atât de triste. Când i-am dat paharul, Reiko l-a umplut ochi și l-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pentru ce? — Vreau să bem pentru Naoko... niște funeralii nu chiar atât de triste. Când i-am dat paharul, Reiko l-a umplut ochi și l-a pus pe un felinar de piatră din grădină. Apoi s-a așezat pe verandă, rezemându-se de stâlp, cu chitara în brațe și a fumat o țigară. — Adu-mi, te rog, și o cutie cu chibrituri... cea mai mare pe care o găsești. Am venit cu o cutie mare din bucătărie și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la mașina care avea să ne aducă Înapoi În Madrid, l-am văzut zăcÎnd Întins pe pantă, acoperit În continuare cu pătura. Nimeni nu moare vreodată Tencuiala casei fusese roz, dar acum se scorojise și culoarea pălise din cauza umezelii; de pe verandă se vedea, În capătul străzii, marea de un albastru interns. De-a lungul străzii creșteau dafini, care erau destul de Înalți cît să-și arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de răchită agățată În colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
casei fusese roz, dar acum se scorojise și culoarea pălise din cauza umezelii; de pe verandă se vedea, În capătul străzii, marea de un albastru interns. De-a lungul străzii creșteau dafini, care erau destul de Înalți cît să-și arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de răchită agățată În colțul verandei era o mierlă care acum nu cînta, nici măcar nu ciripea, pentru că un tînĂr la vreo douășopt de ani, brunet, slăbuț, cu cearcăne vineții și neras, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
se vedea, În capătul străzii, marea de un albastru interns. De-a lungul străzii creșteau dafini, care erau destul de Înalți cît să-și arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de răchită agățată În colțul verandei era o mierlă care acum nu cînta, nici măcar nu ciripea, pentru că un tînĂr la vreo douășopt de ani, brunet, slăbuț, cu cearcăne vineții și neras, tocmai Își scosese de pe el un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spaniolă. RĂmase În picioare, umezindu-și buzele și ascultînd cum cineva Încearcă să descuie ușa din spate. TÎnărul, pe care-l chema Enrique, Își scoase pantofii și, după ce-i așeză cu grijă pe podea, se mișcă Încet pe lîngă balustrada verandei, pînĂ ajunse Într-un loc din care putea vedea ușa din spate. Nu surprinse pe nimeni. Se strecură Înapoi În fața casei și, Încercînd să nu fie văzut, se uită În josul străzii. Un negru, cu o pălĂrie de paie turtită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]