594 matches
-
s-a simțit bine deloc, a fost cumva contrariată în așteptările sale. O lume încremenită. Da, rușii sunt vii, pătimași și uneori excesivi, cum i-a cunoscut și înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, dar „cadrul” în care se mișcă azi este vetust, ferit parcă de schimbările dinamice ale lumii contemporane... O ascult, îi dau dreptate, dar nu comentez, pentru că reflecțiile mele sunt încărcate - vorba lui Corinne, doar aparent glumind - de o „subiectivitate dușmănoasă”. Ajungem la pod. Un grup de tineri - fete și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dinainte. Poate că nici nu au, față de ele, ceea ce Harold Bloom numea "anxietatea influenței". Postmodernismul a făcut, chiar și pentru cei care nu sunt postmoderni, mult mai degajat dialogul cu antecesorii. Aceștia le par celor de azi niște colegi cam vetuști și, prin urmare, epoca noastră e pe cale să impună un complex de superioritate în locul vechii evlavii. Axiologic, pe scurt luând-o, nu sunt nici semne, nici motive de lamentare. Dar că "tradiția" iradiază, și încă spornic, în poezia contemporană se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a suplinit diferite catedre de profiluri diferite: parazitologie, radiologie, semiologie medicală, istoria medicinii, fiziopatologie, patologie generală. Oriunde era "la el acasă" în patologie. "La el acasă", însă la propriu, a fost în modestul său cabinet de la subsolul clădirii, cu mobile vetuste și, mi se pare, desperecheate, cu cărți vechi și noi; aproape totdeauna cabinetul era împărțit cu un coleg, tovarăș de meserie. Ușa era deschisă. Oricine intra, fără nici o formalitate, oricine ajungea acolo se simțea împăcat și liniștit. Cred că dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
prietenie între noi, iar pe profesori, care ne cunoșteau cu toții, îi respectam până la venerație". Continui să răsfoiesc manuscrisul profesorului Gh. Năstase. Îmi vine foarte greu să aleg un anume fragment din aceste pagini, îmi vine greu să separ ceea ce este vetust de ceea ce continuă să se mențină ca destin permanent al studentului medicinist. Mai seamănă colegul de odinioară, mâncând pe apucate, la cantine și bucătării improvizate sau la câte un birt care se chema "Ca la mama acasă", cu consumatorul blazat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de azi. Lucru deloc lesnicios întrucât tinerele generații de cititori sunt mult prea ușor acaparate de ideea despărțirii de un trecut (național, istoric, cultural ș.a.) mai mult sau mai puțin îndepărtat, ce li se pare neinteresant și, în orice caz vetust) atârnând ca un balast în CV ul unor oameni ce vor să aparțină cu totul mapamondului. Tocmai de acea, cartea lui Mihai Rusu, Un Eminescu al meu* , construită anume în rigoarea metodologică a unui asemenea demers didactic, este binevenită, dând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
construcția lor teoretică. Așa se face că o teorie care ambiționa să se întemeieze pe datele sigure ale cercetării monografice, cu toată dragostea pe care reprezentanții ei o manifestau pentru lumea satelor din care proveneau, are uneori un dublu caracter: vetust și utopic. Aceasta nu înseamnă că, atunci cînd s-au păstrat în limitele unei analize obiective a realităților sociale în care trăiau, nu au formulat o serie de idei remarcabile care, aplicate, ar fi dus la o ameliorare a sistemului
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
anul următor însă 1968 lumea a fost martora unor puternice manifestări contestatare ale studenților din țările occidentale. Chiar dacă aceste manifestări nu au avut întotdeauna un țel limpede, chiar dacă unele revendicări erau contradictorii, ele au pus încă o dată în evidență caracterul vetust al unor obiective, conținuturi și structuri ale învățămîntului, necesitatea unor rapide și profunde transformări. Era cert că, și în ceea ce privea educația, lumea parcurgea o etapă cu numeroase necunoscute, că unele din problemele care se puneau vizau toate societățile, indiferent
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
necu noscut moftangiilor de bucureșteni, cu portari cu favorite și cu slugi Îmbătrânite pe culoarele triste și pustii de buna lor faimă trecută, și cu odăi imense, În care trosneau paturi somptuoase de stil chesaro crăiesc - [hotel] plin de farmec vetust adăugat ca un condiment necesar dragos telor romantice și de care inimoasa abia se putu smulge la plecare, tot privind din prag lung Îndărăt, ca pentru a păstra, dincolo de tinerețea trecă toare, o amintire nostalgică pentru tot restul vieții; cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
contrazice. Conformismul? Nu, nu-mi place, dar sunt departe de-a fi o rebelă, o răzvrătită. Sunt prea cuminte și sperioasă, prea marcată de lașitățile și de spaimele unor împrejurări tragice. Eticheta pentru mine - și recunosc că sunt o persoană vetustă - nu-i un moft. Ea înseamnă bună creștere, respect pentru celălalt, punctualitate, educație, o reacție socială înrudită vag cu onorabilitatea. Nu mi place însă eticheta care cade în ostentație, care devine o mască socială impusă. R.P. Nu uitați de puritanism
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
Apolon spune: "Muzele în cor, răspunzându-și cu frumoasele lor voci, cântă darurile eterne ale zeilor și mizeriile nesfârșite ale oamenilor..." Ierte-ne cetitorul, noi suntem oamenii și epigoni." Recunosc că, pentru cititorul de azi, proclamația aceasta are un aer vetust, o notă banal romantică, poate chiar o falsă grandilocvență... Dar tocmai pentru a aceasta am scos-o la lumină ca pe un document al trecutului, ca pe o probă despre lucruri, despre un spirit, despre un elan, care au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Giordano și cu mine. Am uitat pe cineva? Se poate... Răsfoind zilele acestea, la Academie, colecția Noutăței și alte câteva, abia am reușit să identific propriele mele pseudonime (Hero, Faust, Aladin, Romeo, Rigoletto, Parsifal, Rolla și altele cu același parfum vetust și romantic), cum m-aș încumeta dar, în condițiile aceste, să recunosc pe toți foștii mei colaboratori, în lucrările sub care nu și-au așezat numele adevărat? E drept c-am întâlnit, ici colo, destule nume cunoscute, de pildă: pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
postrevoluționare (în care demontarea statuii lui Lenin, De-mi-si-a/De-mi si-a guvernului și primirea ajutorului de șomaj au loc simultan !) poate da un film ; fatalitate, nu dă ! Dacă dăm la o parte redundanța procedeelor, tot ne rămâne o retorică vetustă, în care clișeele sclipesc familiar Dacă discutăm detaliile, atunci nu ne rămâne nimic : cum se poate ca doamna Urșianu, atât de atentă la adevărurile psihologice, la nuanțe, să reușească aici să nu vadă nici una ? De la Jean Herdan român rămas în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de biserici ori mângâie acoperișurile caselor și vârfurile îndrăznețe ale copacilor. Observ că din nici un peisaj nu lipsește casă - centru existențial. Peisajul se umanizează, pulsează, comunica o stare de spirit. Casele sau cramele solitare din podgorii și livezi poartă semnele vetustului și ale unei dezordini patriarhale. Formele cu generoase curburi dau impresia unei porniri din loc, abstrăgându-se gravitației, asemenea copacilor, gardurilor ori stâlpilor. Deasupra au povară ocrotitoare a acoperișurilor din stuf, paie sau tablă ruginita („Periferie la Huși”, „Peisaj” - p.
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de aerul de domnițe autentice pe care îl aveam, scoborând din caretă: Tem pus edax rerum... (Timpul care distruge totul). Am vorbit numai despre tine, despre iubirea și înțelegerea noastră adâncă; în cameră plutea, pe când vorbea, un aer de grație vetustă; se lămurea estompat, prăfuit, o viață, o altă viață, pierdută, ca toate viețile bătrânești. Gândul meu se rupea din vraja camerei parcă uitată și zăvorâtă de un veac și venea viu și cald spre tine; dar în mine somnola un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
prin care poți scăpa de banalitate. Un nichevo dureros, sfâșietor, domină toată piesa. Cele trei surori se îndrăgostesc sau sunt pe punctul de a se îndrăgosti de un donjuan de provincie, cam banal și stereotip. Dar jocul e desăvârșit; decorul vetust, gen stampă din 1885, iar cele trei actrițe Maria [Botta], Aura B[uzescu] și Elvira G[odeanu] - jucând ca în viața adevărată, fără declamații de circumstanță. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că actorii nu stăteau înțepeniți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pierde urma fărădelegilor, În care pe primul plan stătea omorârea unui om pentru un „...orologiu de auru”. Documentul este mult mai lung, dar În rezumat directorul Poliției din Lemberg, Tustanovschi, cerea ajutorul românilor pentru deslușirea acestei tenebroase afaceri, cu parfumuri vetuste de epocă, În care primà cel de femeie. r. Afaceri cu hușeni și ruși Înainte de a ataca subiectul, trebuie să consemnăm adresa nr.7316/25 august 1877, prin care prefectul aducea la cunoștință polițaiului faptul că la Monopolul tutunului fusese
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
citit-o pe nerăsuflate. Dar am constatat că în rândurile celor tineri se face simțit la adresa lui Camil Petrescu un refuz care nu ține de o optică nouă, de o perspectivă în care admirația mea pentru el ar reprezenta o opțiune vetustă. Nu, dimpotrivă. (În orice caz, cine citește Doctrina Substanței nu se poate să nu simtă că e incomparabil mai actuală, mai vie și mai incitantă decât cărțile „noilor filozofi” din Franța sau decât ce mai produc diverse alte „școli”.) Refuzul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
romantismul probabil al timpurilor care vin, însă acest avântat romantism viitorologic mi se pare plasat după o cortină insuficient de penetrabilă pentru puterea înțelegerii mele și oarecum străină sufletului meu, care mă îndeamnă către poezia trecutului, către eleganța obiectelor demodate, vetuste, cărora le caut și, binevoitor, părtinitor, le găsesc un rafinament special; poate că acest rafinament estetic se conjugă cu senzația tristă care se potrivește timpului judecat la trecut. Nu mă extaziez totuși în fața obiectelor închise în anticariate; de acolo mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
facultăți în care întreaga producție intelectuală era de circuit local: lumea publica aproape exclusiv în editura și analele propriei universități, participa la manifestări științifice județene sau doar la cele ale universității lor. Trec acum peste tematica și abordările, nu rareori, vetuste. Despre ce revizuire și validare critică a acestei producții intelectuale am putea vorbi? În condiții de globalizare și atunci când absolvenții noștri se vor confrunta cu lumea largă în competiția profesională, băltirea în sucul intelectual propriu este iresponsabilă. De unde să știm
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
sunt notele tehnicii lui C. A. Rosetti și cu această mecanică este realizată romanța A cui e vina (1839), care înfățișează pentru poezia română ceea ce sunt La libertá de Metastasio și Sonetul lui Arvers sau Menuetul lui Boccherini. Fraze simple, vetuste, expuse cu o totală nepăsare pentru cuvinte și imagini, cu o emoție sugrumată, într-un stil de așa vibrație lirică încît cea mai mică intervenție ar părea fatală acestei coarde întinse, iată tot misterul piesei: Tu-mi ziceai odată cum
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
revoluționează arta scrisului. Dintr-o proiectată Arca lui Noe (trecînd peste alte încercări) n-au rămas decât fragmente, în care, sub pretextul experienței școlare a domnului Hube, profesor neamț, se înșiră observații despre tot ce mișună în viață. Poezia mobilelor vetuste găsește și aci un poet cu sensibilitatea materiei grele. Anghel e un metaforist pe urmele lui Jules Renard și pagina lui e plină de comparații ca: "serele ca niște palate de cleștar"; flori cu fețele palide "ca niște convalescente îndărătul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
STERE Fiind împiedicat de anume considerente să-și publice memoriile direct, C. Stere (1865-1936) le-a romanțat falsificîndu-le și parțial trivializîndu-le într-o parte din volumele seriei În preajma revoluției. Totuși însușirile de romancier nu lipseau lui C. Stere. În moduri vetuste, într-un limbaj cam jurnalistic, cu maniere din Gogol, Dostoievski și Tolstoi, scriitorul dovedește, cu toată dilatația verbală, explicabilă și prin faptul că-și dicta romanul, un simț just de viață. Întâiul volum (Smaragda Theodorovna) este monografia, schematică, a unei
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și de moravuri , ci și un autentic jurnal al „mirajului garnizoanei” care „petrece”. De reținut atracția către o casă „stranie”, amintind vag, ca și alte câteva elemente, de „misterele” din proza lui Mircea Eliade. Pe tipicul întoarcerii către o epocă vetustă, către o lume care se stinge, privite cumva balzacian, este proza din culegerea Corabia mistuită (1983), cu alte nuvele de „mistere”, ca Mătușile sau O casă ciudată. Paginile din București, oraș de vis și de dor (1977) recompun o microistorie
TEODORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290147_a_291476]
-
Brăescu, Constantin A. Filitis, Emilian A. Frunzescu, Constantin Mille, Ioan Nădejde, Al.G. Radovici și Paul Scorțeanu. Ziarul, bine alcătuit, cu rubrici și articole scrise cu nerv (uneori și cu talent publicistic), cu o prezentare grafică modernă, care spărgea monotonia vetustă a gazetelor epocii (nu numai de la noi), a marcat un moment de referință în istoria presei românești, Drepturile omului, după cum remarca Nicolae Iorga în 1922, ajun gând „o foaie citită și de adversari“. Constantin Bacalbașa are meritul in contestabil că
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Am trecut mai întîi prin tinda ticsită de obiecte vechi, fără importanță, de care refuză să se despartă. Camera în care locuiește nu arată nici ea mai bine; pereții sînt încă nevăruiți, fețuiala a început să se crape, aerul e vetust. Am cerut să ieșim afară, pe gang. De acolo am cercetat grădina. Florile au crescut dezordonat: un pîlc de crăițe, cîteva tufe de stînjenei, un strat îngust de regina nopții, trei-patru crini, un rond micuț de sîngele cavalerului... Prin căsătoria
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]