24,378 matches
-
au fost calchiate după franceză - la pas (fr. au pas), la trap, la galop; la discreție (à discrétion), la perfecție (à perfection). Cele populare provin din evoluția semantică a unor circumstanțiale de loc sau, în sens larg, de la indicații spațiale, vizuale, eventual instrumentale: a fi la strîmtoare sau la ananghie; a ajunge la țanc; a fi (prieten) la cataramă, la toartă; a fi cu cineva la cuțite etc. Lista construcțiilor familiar-argotice cu prepoziția la e destul de bine individualizată și conține mai
"La fix", "la derută", "la o adică"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16435_a_17760]
-
trece rampa spre inima și mintea cititorului prin tehnica simplității nedisimulate și prin temeritatea locului comun. Descrierea unei locuințe improvizate în apropierea Călmățuiului, a obiectelor din ea, ca rapel al zugrăvirii vieții și morții personajului Cișimis, este antologică. Introducerea detaliului vizual, parte a rețelei epice, se asociază cu flash-uri psihologice relevau, susținute mereu de fapte și părelnice amintiri ce devin treptat probe în comportamentul ulterior al personajelor. Autorul știe să portretizeze lapidar, emblematic fiind portretul muribundului moș Nicolae, să filmeze
Povestiri din zona gri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16428_a_17753]
-
a cincea, adică Arta, pare a se fi stabilizat și că o alta este proaspătă și încă aburindă, nu rezolvă cu totul problemele acumulate, atîta amar de vreme, în spațiul artistic românesc. Arhitext și Octogon, chiar dacă au o importantă componentă vizuală, sînt, totuși, în primul rînd, reviste de arhitectură, urbanistică, design interior etc., Artelier și Balkon reflectă exclusiv experiențe artistice neconvenționale, opțiune perfect justificată din punct de vedere psihologic după atîtea interdicții și așteptări, sau ilustrează ideologii și diverse concepte istorico-teoretice
Arta și mediile by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16439_a_17764]
-
artelor plastice. Cu alte cuvinte, mișcarea artistică vie, la zi, tendințele încrucișate și contradictorii, esteticile diacronice recuperate în sincronie (sau nerecuperate în nici un fel!) rămîn exclusiv în sarcina revistei Arta și a unor publicații culturale interesate sistematic și de fenomenul vizual. în această ultimă categorie, revistele care s-au deschis cel mai puternic spre artele plastice, rezervînd spații permanente acestui fenomen și încercînd să radiografieze evenimentele din mers, în tăietură proaspătă, sînt revistele România literară, Observator cultural, Contemporanul, Dilema, 22, Adevărul
Arta și mediile by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16439_a_17764]
-
deschis cel mai puternic spre artele plastice, rezervînd spații permanente acestui fenomen și încercînd să radiografieze evenimentele din mers, în tăietură proaspătă, sînt revistele România literară, Observator cultural, Contemporanul, Dilema, 22, Adevărul literar și artistic etc. în paginile acestora, artele vizuale sînt privite foarte diversificat și urmărite atît în manifestarea lor ingenuă, cît și într-o perspectivă sistematizată. Rubricile, specializate riguros, observă din unghiuri diferite actualitatea artistică, iar această specializare se regăsește chiar în tonul cronicilor și în dominanta lor stilistică
Arta și mediile by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16439_a_17764]
-
o întreprinde ducînd mai departe, dar și situînd pe o cu totul altă treaptă a reflecției, cîteva din ideile lui Anton Raphael Mengs, pictor și teoretician al artei, amic cu Winckelmann, care, meditînd asupra "imitației naturii", propusese deja pentru artele vizuale o "doctrină a tipurilor" într-o formulă înrudită cu viziunea clasicizantă a acestuia din urmă. Textul goethean este unul emblematic pentru estetica clasicismului weimarian: Einfache Nachahmung der Natur, Manier, Stil (Simpla imitare a naturii, manieră, stil), apărut în februarie 1789
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
comic, contrapunct prețios în demersul scenic. Lacrimile și disperarea sînt contrabalansate de gag-uri, de improvizații pline de savoare ludică ce se dezvoltă uneori și pe teme muzicale. Spectacolul devine foarte actual și modern, rafinat și subtil, deși este tratat vizual în spiritul anilor '30-'40, care de altfel sînt din nou la modă. Lucrul care m-a impresionat și care mi-a creat o stare specială timp de aproape două ore a fost performanța actoricească. Rar se întîmplă în ultimul
Luptă și spectacol by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16473_a_17798]
-
Marius Cisar și Dan Cogălniceanu. Starea de bine vine din profesionalismul tuturor și al fiecăruia în parte pe scenă. Atmosfera realistă, dar cu trimiteri neorealiste ale decorului tinerei scenografe Diana Ruxandra Ion, cu care Felix Alexa face deja echipă, întregește vizual chipul spectacolului brașovean. O întîlnire fericită și împlinită pentru toți creatorii lui.
Luptă și spectacol by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16473_a_17798]
-
ai săi, se află la al doilea film ca autor. După Omul fără adresă (1992), El Nino (1999) îl impune printr-un insolit har narativ, subsumat de astă dată genului roadmovie, frecvent abordat de cineaștii maghiari. Captivanta sa manieră extrem de vizuală amintește de înseși principiile prin care Béla Balàsz încerca să definească gramatica, stilistica și chiar poetica limbajului cinematografic. Filmul - un lung și ramificat flash-back la vreme de turbulență meteorologică și psihologică - înfățișează un fotograf care se străduiește să reconstituie la
Senzor II: Szeged by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16492_a_17817]
-
era obligat, din diferite motive, să le publice, îi oferea consolator Cititorului, pentru contrapondere, cîteva specii publicistice vii - interviu, memorialistică, polemici, anchete...) * În volumul triplu, de 240 de pagini, două contribuții ni s-au părut remarcabile. Ambele în secțiunea Arte vizuale, ambele neconvențional-memorialistice. Prima aparține lui J. Waldmann, critic muzical arădean stabilit în Germania, după ce a fost deținut politic în România comunistă, și se intitulează Bach, custodele muzeului meu imaginar. La 250 de ani de la moartea lui Johann Sebastian, criticul muzical
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16477_a_17802]
-
viziune "originală", piesa shakespeariană. Dar și Homer mai doarme câteodată! Regizorul Terence Davies - prezent în Festival cu o ecranizare după romanul scriitoarei americane Edith Wharton Casa bucuriei ("The House of mirth") - este adeptul unui cinema clasic, al echilibrului și rafinamentului vizual. Nu vrea să șocheze, nu polemizează cu textul. Ample mișcări de aparat rimează cu analitice prim-planuri. Povestea tinerei newyorkeze Lily Bart - inteligentă, ambițioasă, orgolioasă, independentă, dar săracă - nu e foarte originală și nici neașteptată. Distrugerea ei de către o lume
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
mama a cărei strictețe l-ar face invidios și pe Mussolini) și replicile lui sunt savuroase, el pigmentând cu mult umor o poveste altfel tragică. Motivele pentru care n-am sesizat defectele scriptului au devenit clare cu timpul. 1. Calitatea vizuală a filmului. Să detaliez: majoritatea cadrelor au adâncime, iar camera parcă înoată înăuntrul lor. E la fel de meditativă și avidă de nuanțe ca și regizorul. Sondează timid peisajele marine (care-ți iau respirația) la fel ca pe personaje. La care se
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
Nou-născutul nu-și recunoaște mama naturală, pe care o omoară, ci crede că Ripley e părintele său. Mai mult, ascultă de instrucțiunile ei, deși este la fel de flămând de sânge ca restul predecesorilor săi. Jeunet pune iar la treabă flerul său vizual, asigurându-se că spectatorii vor recepta suspensul la acest nivel. De exemplu, episodul goanei prin nava populată de alieni e fragmentat prin cadre generale, cu dublă încadratură: personajele apar ca într-o ramă de tablou, aceasta fiind reprezentată de obicei
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
pe la diverse posturi, mai mult sau mai puțin famelice. Și nici decât Dan Diaconescu direct, autorul unei formule de-un statism monumental, în care-l văd așezându-se și pe Vadim. Un post de televiziune care va transpune în limbaj vizual insanitățile de celuloză din revistele lui Vadim va avea soarta primei ediții a OTV-ului de tristă amintire. Există și un element psihologic ce merge împotriva deciziei lui Vadim de a se reprofila în teleast. Metodă mai sigură de a
Lumea după Vadim by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11895_a_13220]
-
sfârșit fericit. Ce rămâne din acest film? Scenele panoramice, cinematografia, designul producției, costumele, montajul inspirat, doar detalii așa-zise tehnice. Ele nu doar salvează ce se poate salva din acest lungmetraj, ci creează secvențe care, fie doar și pentru flerul vizual și compoziția cadrelor, merită urmărite. Mai mult, ele vă vor scuti de plictiseala inerentă vizionării acestei pelicule.
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
Fiind altceva decât capodopera, ea este reperul absolut al capodoperelor. Structura tainic revelată a icoanei reprezintă soclul criteriului teologic, unicul în stare să înlocuiască relativismul ideologiilor estetice fără a deveni discreționar. Prin simpla lor poziție tutelară, icoana și doctrina ei vizuală pot să asiste, să controleze și să evalueze judicios atât creativitatea patrimoniului muzeal, cât și cota înnoitoare a avangărzilor. Cu alte cuvinte, ele reprezintă singura instanță care, putând transcende cultura actuală a imaginii, o și pot reprezenta în continuare exponențial
La început a fost colecția by Sorin Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11959_a_13284]
-
puțin riscat cota de creativitate a uneia sau alteia dintre doctrinele estetice. Acest tandem poate într-adevăr să aleagă corect ce reprezintă cu adevărat valoare în arta curentă, să descrie ce reprezintă în mod real impas și deschidere în artele vizuale, unde e falsul impas și falsa deschidere. Versiunea occidentală a muzeului de artă contemporană pivotează în jurul originalității discursului plastic și, în consecință, folosește coerența drept criteriul central. Doctrina ei muzeală definește diferența cantitativ, ca diversitate a posibilităților de a depăși
La început a fost colecția by Sorin Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11959_a_13284]
-
de fapt trei genuri: înainte se desfășoară idila, în timpul războiului filmul devine - surpriză! - "de război", iar apoi are loc investigația de tip polițist. La rândul lor, cele trei perioade și cele trei povești sunt reprezentate diferit din punct de vedere vizual: vremea dinainte de conflictul armat e una serenă, aproape bucolică, scăldată constant în lumina unei după-amieze de vară, animată de culori calde. Războiul e secat de nuanțe, aproape alb-negru, deși albul nu prea constituie o prezență distinctă. Epoca postbelică e "aburită
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
desfășoară o anchetă proprie (iubitul ei fiind unul dintre cei cinci) al cărei scop e o vendettă. S-a spus deja că modurile în care personajul ei ucide sunt de o inventivitate care ar stârni și invidia lui Poe. Stilizarea vizuală e deci mai subtilă decât în Amélie. Apare montajul de fotografii, artificii în colțul ecranului, e drept, mai explicite decât cele ale lui Greenaway. Și-au făcut în schimb apariția efectele speciale, cu toate că ai senzația că Jeunet jonglează cu ele
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
alt nivel. Montajul e în continuare rapid, dând un ritm alert pe care l-aș defini ca subliminal, pentru că nu ai senzația, deși evenimentele sunt foarte numeroase, că pelicula te grăbește cumva. E melanjul perfect de poveste și de rafinament vizual. Iar despre coloana sonoră am două cuvinte de spus: Angelo Badalamenti. Aș încheia acest panegiric (care e, sper, îndeajuns de rațional pentru a vă convinge) făcând hazardata afirmație că O logodnă foarte lungă e filmul pe care, deși nu știați
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
sori preistorici/ pipete pasteur picurau cucuta zilei pe limbile frunzelor/ alunecau formulele delirului prin pîlniile ruginite de eter/ într-o chimie organică sintetizînd monștrii în eprubete/ într-o chimie anorganică procreînd taifunuri de siliciu/ peste cristalinul impersonal// monumente împînzeau cîmpul vizual lentilele în spatele cărora/ eram îngrămădiți ca niște gladiatori așteptam lupta cu leii/ ascunși în imaginația noastră cu soarele fleșcăit pe asfalt/ libelule fluturau artistic în Colosseum/ cercuri batiste dansuri ciocane tobe seceri lațuri flori de plastic". Să remarcăm că puțini
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
alb și negru la un spectacol vechi cu Antigona, se ridică. Un copac imens pare mutat dintr-o pădure seculară aici. Genială ideea acestui mare scenograf, Peter Pabst! Cel care a lucrat mult cu Pina Bausch și care a cristalizat, vizual, stilul ei. Cu Peter Pabst a colaborat Andrei Șerban și la Othelo, făcut la Paris. Ce anvergură, ce respirație, cît rafinament! Privind această imagine tare, frumoasă, tonică, plină de viață, total nonconformistă și ascultînd formidabila orchestră a operei dirijată cu
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
ca imagine și nu numai, preia în montarea lui Andrei Șerban funcția romantică din text, care este menținută, astfel, subtil, pe scenă. El este martorul pasiv, într-un fel, al întregii povești, nemuritorul care adăpostește povestea unor muritori. Este comentatorul vizual al modificării și intensificării relațiilor, al dramatismului lor. Toată atmosfera acestui spectacol de operă are ceva cehovian, în tipul de suferință, de abandon, de tăcere și suspin, de visare continuă, de absență a deciziei. "La Moscova, la Moscova!" Charlotte nu
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
care o salvează memoria unui antropocentrism structural, chiar dacă uneori esențializat, alteori aluziv sau numai difuz. Oximoronică în viziune și în limbaj, fundamentată riguros pe contrarii multiple, masculină și feminină în egală măsură, pictura lui Dumitru Ivan este un adevărat sistem vizual în care lumea sensibilă și proiectul existențial se afirmă și se susțin cu aceeași îndreptățire. Cu îndreptățirea firească pe care o impune puterea de persuasiune și de seducție a artei. Ce este audiența? udiența este sloganul la adăpostul căruia televiziunile
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11991_a_13316]
-
femei, ele devin mai numeroase către spatele craniului. Cu alte cuvinte, sexul frumos se bucura de o mai bună conectare a celor două jumătăți ale creierului. Poate de aceea ne pricepem mai bine la interpretarea semnalelor și simbolurilor - fie ele vizuale, olfactive sau auditive.” -Femeia.ro Unde ‘’corpul calos’’ în fapt reprezintă acel corp de/la baza creierului mare ce este împărțit pe linia mediană în două jumătați, cunoscute sub numele de ‘’emisfere’’ cerebrale. Ele sunt unite la bază prin acest
CE E FEMEIA? ..DAR, FRUMUSEŢEA (FARMECUL) EI? de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382663_a_383992]