2,638 matches
-
c-un simț simbolic, produce fructele cele mai frumoase, tot așa precum cel dotat de cătră natură cu o avuție de ton mai ne-nsemnată poate să-și mărească nemărginit puterile sale prin esercițiu si prin tact fin. Daca considerăm vocalele dinspre laturea lungimei și-a scurtimei lor, apoi ele pot, după coprinsul lor sunetal, să capete o duplicare. Această lungire se poate întinde numai la măsura îndoită, pentru că ea reprezintă în sine o unitate prin întrunirea arsei și tezei în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dinspre laturea lungimei și-a scurtimei lor, apoi ele pot, după coprinsul lor sunetal, să capete o duplicare. Această lungire se poate întinde numai la măsura îndoită, pentru că ea reprezintă în sine o unitate prin întrunirea arsei și tezei în vocala lungă. Această origine nu mai e observabilă în pronunția vocalei {EminescuOpXIV 292} lungi, însă ea nu se poate esplica decât numai din duplicarea proporțiunei de timp a vocalelor curate. În repetițiunea aceasta se prezintă împreunarea de arse și teze a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
după coprinsul lor sunetal, să capete o duplicare. Această lungire se poate întinde numai la măsura îndoită, pentru că ea reprezintă în sine o unitate prin întrunirea arsei și tezei în vocala lungă. Această origine nu mai e observabilă în pronunția vocalei {EminescuOpXIV 292} lungi, însă ea nu se poate esplica decât numai din duplicarea proporțiunei de timp a vocalelor curate. În repetițiunea aceasta se prezintă împreunarea de arse și teze a două vocale egale la greci, văzut [ă], după cum se știe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ea reprezintă în sine o unitate prin întrunirea arsei și tezei în vocala lungă. Această origine nu mai e observabilă în pronunția vocalei {EminescuOpXIV 292} lungi, însă ea nu se poate esplica decât numai din duplicarea proporțiunei de timp a vocalelor curate. În repetițiunea aceasta se prezintă împreunarea de arse și teze a două vocale egale la greci, văzut [ă], după cum se știe, în semn simbolic (caracter -). Cât de puțin cunoaște limba germană pentru sine o ținoare sunetală materială, ci face
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Această origine nu mai e observabilă în pronunția vocalei {EminescuOpXIV 292} lungi, însă ea nu se poate esplica decât numai din duplicarea proporțiunei de timp a vocalelor curate. În repetițiunea aceasta se prezintă împreunarea de arse și teze a două vocale egale la greci, văzut [ă], după cum se știe, în semn simbolic (caracter -). Cât de puțin cunoaște limba germană pentru sine o ținoare sunetală materială, ci face acest coprins să atârne de la însămnătate, totuși în esențial lungimea și scurtimea vocalelor e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lungimea și scurtimea vocalelor e otărîtă pentru pronunțare. De-aceea e una din pretențiunile cele mai esențiale ale oratorului de-a da drept acestor lungimi în pronunție și de-a le distinge de scurtimi. A doua combinare într-adevăr a vocalelor, care nu se-ntemeiază pe repetarea numai a aceluiași sunet, este împreunarea a două vocale diferite într-o unitate - diftongul. Împreunarea aceasta se-ntîmplă prin aspirațiune, ce le ține la un loc, care (ridică) anulează pauza dintre amândouă vocalele și produce
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai esențiale ale oratorului de-a da drept acestor lungimi în pronunție și de-a le distinge de scurtimi. A doua combinare într-adevăr a vocalelor, care nu se-ntemeiază pe repetarea numai a aceluiași sunet, este împreunarea a două vocale diferite într-o unitate - diftongul. Împreunarea aceasta se-ntîmplă prin aspirațiune, ce le ține la un loc, care (ridică) anulează pauza dintre amândouă vocalele și produce unitatea pentru auz. Diftongul prezintă așadar o unitate într-adevăr vie, născută din diferința a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
adevăr a vocalelor, care nu se-ntemeiază pe repetarea numai a aceluiași sunet, este împreunarea a două vocale diferite într-o unitate - diftongul. Împreunarea aceasta se-ntîmplă prin aspirațiune, ce le ține la un loc, care (ridică) anulează pauza dintre amândouă vocalele și produce unitatea pentru auz. Diftongul prezintă așadar o unitate într-adevăr vie, născută din diferința a duor elemente vocalice. Contopirea va fi naturalminte cu-atît mai complectă cu cât vocalele vor fi mai omogene, și ea e cu-atît mai necomplectă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ține la un loc, care (ridică) anulează pauza dintre amândouă vocalele și produce unitatea pentru auz. Diftongul prezintă așadar o unitate într-adevăr vie, născută din diferința a duor elemente vocalice. Contopirea va fi naturalminte cu-atît mai complectă cu cât vocalele vor fi mai omogene, și ea e cu-atît mai necomplectă cu cât sânt mai eterogene elementele vocale ce sânt a [sta-] mpreună. Între diftongi vor apar ținea toate acele sunete care se formează prin polii scalei vocalice, cari formează apoi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
din amândouă elementele trebuie să vină la dreptul său. Greșelele-n pronunție se prezintă aicea într-un mod îndoit și opus în sine. Sau vorbitorul slăbește diftongul până la puterea a unui sunet vocalic, și asta se-ntîmplă făcând să se audă numai vocala a doua, cea mai slabă. Astfel vezi că se contrag diftongii a, o, u, pe cari pentru compozițiunea trebuie sa-i considerăm de diftongi în e și i, sau diftongii se slăbesc peste tot în pronunție (au în ei, eu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nobleța, greșala a doua însă, lărgirea vocalului în diftong, face efect comic, pentru că prezintă o opintire de putere cu totului nenorocită. Daca vocala e după natura ei sunetul plin și ne-mpiedecat, consonantul din contra e un sunet împiedecat (cu piedecă). Vocala curată se produce prin aspirațiunea îmflată până la sunet și formează o scală ce urcă și coboară. Și consonantul nu-l poți pronunța decât acompaniat de o suflare de aer; însă nașterea consonantului {EminescuOpXIV 293} e condiționată esențial în aceea cumcă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
diferite. Consonantele așadar se nasc abia atuncea în adevăr când sufletul se dezbate din diferitele organe ale vorbirei, după cari organe ele se și deosibesc în litere labiali, dentali (limbali) și palatinali. De-aceea consonantul e marcat mai aspru decât vocala, ba el dă abia intuițiunea siguranței (destinatei) plastice a sunetului articulat. Daca vocala e purtătoarea simțirei și elementul propriu muzical al limbei, apoi consonantul e reprezentantul reflexiunei, a sigurități (acurateței) conceptului, c-un cuvânt elementul cugetărei. Căci cu prevalarea vocalei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
din diferitele organe ale vorbirei, după cari organe ele se și deosibesc în litere labiali, dentali (limbali) și palatinali. De-aceea consonantul e marcat mai aspru decât vocala, ba el dă abia intuițiunea siguranței (destinatei) plastice a sunetului articulat. Daca vocala e purtătoarea simțirei și elementul propriu muzical al limbei, apoi consonantul e reprezentantul reflexiunei, a sigurități (acurateței) conceptului, c-un cuvânt elementul cugetărei. Căci cu prevalarea vocalei iese în prosceniul limbei momentul muzical și prin el simțământul, cu predominarea sunetelor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vocala, ba el dă abia intuițiunea siguranței (destinatei) plastice a sunetului articulat. Daca vocala e purtătoarea simțirei și elementul propriu muzical al limbei, apoi consonantul e reprezentantul reflexiunei, a sigurități (acurateței) conceptului, c-un cuvânt elementul cugetărei. Căci cu prevalarea vocalei iese în prosceniul limbei momentul muzical și prin el simțământul, cu predominarea sunetelor consonantice însă se arată a domni și reflexiunea, siguranța (Bestimmtheit) conceptului. Vocalele sânt așadar mai mult purtătoarele poeziei, consonantele acelea ale prozei. În procesul dezvoltărei, vocalele pline
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e reprezentantul reflexiunei, a sigurități (acurateței) conceptului, c-un cuvânt elementul cugetărei. Căci cu prevalarea vocalei iese în prosceniul limbei momentul muzical și prin el simțământul, cu predominarea sunetelor consonantice însă se arată a domni și reflexiunea, siguranța (Bestimmtheit) conceptului. Vocalele sânt așadar mai mult purtătoarele poeziei, consonantele acelea ale prozei. În procesul dezvoltărei, vocalele pline se retrag din ce în ce mai mult și fac loc elementelor celor mai fără răsunet (klanglos), o dezvoltare care aleargă paralel cu întărirea și înăsprirea reflexiunei, a înălțărei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
prevalarea vocalei iese în prosceniul limbei momentul muzical și prin el simțământul, cu predominarea sunetelor consonantice însă se arată a domni și reflexiunea, siguranța (Bestimmtheit) conceptului. Vocalele sânt așadar mai mult purtătoarele poeziei, consonantele acelea ale prozei. În procesul dezvoltărei, vocalele pline se retrag din ce în ce mai mult și fac loc elementelor celor mai fără răsunet (klanglos), o dezvoltare care aleargă paralel cu întărirea și înăsprirea reflexiunei, a înălțărei dân elementul moale și indecis al simțământului la certitudinea cugetărei. Fiindcă peste tot sunetul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
li se emancipă consonantele e precesă de o columnă de aer, asemenea unui..., sau aerul sună după sunetul cel produs prin puterea organului. Asta ni dă antitezea semivocalelor, a literelor cursive, așadar a consonantelor acelora așadar cari țin mijlocul dintre vocală și consonantă și a consonantelor proprii, adevărate. Cele dintâi, semivocalele, au asta cu vocalele comun (a împărți) cum[că] sânt cauzate prin columna de aer ce premerge apăsări, care apăsare apoi constituie capătul întregului, se sfârșește în sunetul sforțat de la
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
aerul sună după sunetul cel produs prin puterea organului. Asta ni dă antitezea semivocalelor, a literelor cursive, așadar a consonantelor acelora așadar cari țin mijlocul dintre vocală și consonantă și a consonantelor proprii, adevărate. Cele dintâi, semivocalele, au asta cu vocalele comun (a împărți) cum[că] sânt cauzate prin columna de aer ce premerge apăsări, care apăsare apoi constituie capătul întregului, se sfârșește în sunetul sforțat de la organul anumit de vorbire. Cele de-a doua, consonantele proprii, silesc nemijlocit pe organ
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a fi păzitorul pronunției frumoase și curate aceluia n-ar trebui să-i rămâie un mister neci organismul acestei pronunții în ramurirele sale, neci procesul de viață a formărei sunetelor ș-a schimbărei sunetelor, proces bazat pe legi adânci. La vocale am priceput deja momentul lor simbolic. Cu cât mai mult se aude răsunând acest moment în pronunție cu-atît mai artistică va părea ea. Și sunetele consonanțiale ascund în ele un element simbolic, pe care însă într-adevăr că nu ți-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu dezvoltarea noastră mai departe-nspre centrul spiritual [al] artei noastre cu-atît mai mult [se vor] grămădi și în tehnică momentele acelea cari zac dincolo de celea ce se pot învăța prin silință și studiu. În silabă se unesc elementele sunetale a vocalei și a consonantei într-o singură unitate. Silaba apare așadar totdeuna ca un sunet cert (demarcat) și produs prin o singură operațiune, în care sunet neci că se poate procede la o dispărțire în consonante și vocal[e], cari se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
elemente sunetale, sau mai ușor sau mai greu de esprimat. Rezultă, după concept, o formă întreită a compozițiunei, care prezintă totodată o greutate crescândă a pronunțărei (proferirei). Cea mai simplă formă a silabei e aceea care se sfârșește într-o vocală deschisă. Aicea tonul repauză pe aspirațiunea cea simplă a vocalei. Aceste silabe sânt de-aceea cele mai muzicale. Aceeași scală pe care ne-am deprins a o cunoaște la vocale, aceeași scală va forma și aceea măsura a ce e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Rezultă, după concept, o formă întreită a compozițiunei, care prezintă totodată o greutate crescândă a pronunțărei (proferirei). Cea mai simplă formă a silabei e aceea care se sfârșește într-o vocală deschisă. Aicea tonul repauză pe aspirațiunea cea simplă a vocalei. Aceste silabe sânt de-aceea cele mai muzicale. Aceeași scală pe care ne-am deprins a o cunoaște la vocale, aceeași scală va forma și aceea măsura a ce e mai mult or mai puțin muzical; silabele acelea cari se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
formă a silabei e aceea care se sfârșește într-o vocală deschisă. Aicea tonul repauză pe aspirațiunea cea simplă a vocalei. Aceste silabe sânt de-aceea cele mai muzicale. Aceeași scală pe care ne-am deprins a o cunoaște la vocale, aceeași scală va forma și aceea măsura a ce e mai mult or mai puțin muzical; silabele acelea cari se sfârșesc în u sau i vor fi prin urmare acelea cari vor avea mai puțină putere muzicală, pentru ca se finesc
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
scală va forma și aceea măsura a ce e mai mult or mai puțin muzical; silabele acelea cari se sfârșesc în u sau i vor fi prin urmare acelea cari vor avea mai puțină putere muzicală, pentru ca se finesc în vocalele acelea cari constituie polii în șirul vocalelor. A doua formă a silabelor o constituiesc acelea cari încep cu vocală și sfârșesc în consonantă (al, or, om, ab ș. a. m. d. ). Aicea mișcarea e cea întoarsă, de-aceea și pronunțarea [se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ce e mai mult or mai puțin muzical; silabele acelea cari se sfârșesc în u sau i vor fi prin urmare acelea cari vor avea mai puțină putere muzicală, pentru ca se finesc în vocalele acelea cari constituie polii în șirul vocalelor. A doua formă a silabelor o constituiesc acelea cari încep cu vocală și sfârșesc în consonantă (al, or, om, ab ș. a. m. d. ). Aicea mișcarea e cea întoarsă, de-aceea și pronunțarea [se face] mai cu anevoie, pentru că activitatea proprie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]