1,375 matches
-
-a, a apărut prin cartier unul dintre frații Elizei, care fusese plecat mai bine de doi ani prin Olanda. Îl chema Cristi și era acum, la întoarcere, cu totul altul, îmbrăcat cu un costum roșcat de piele lucioasă, cu părul vopsit blond și ochelari negri, cum nu mai văzuse nimeni din cartier. De el s-a îndrăgostit prima oară Giulia. La început, Cristi apărea pe neașteptate oriunde se duceau ele, apoi a început s-o aștepte pe Giulia seara, când ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ce s-a întâmplat. Când au început să se sărute, Zogru s-a repezit în sângele lui Bobo, tremurător ca un epileptic. În dormitorul Giuliei toate erau în culoarea prunei, perdelele, lenjeria de pat, covorul. Pe ușa groasă, din lemn vopsit alb, era lipit afișul filmului Pirații din Caraibe. S-au dezbrăcat în lumina veiozei. Giulia avea sexul aproape în întregime ras, cu excepția unui smoc, împletit cu un fir de mătase verde și de care era atârnat un delfin minuscul, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a dat pâine să mănânce. Dar nici nu ne adunaserămm bine în jurul vizitatoarei, că am rămas iar mute de uimire. Vizitatoarea s-a uitat în jur, a zâmbit larg și i s-au văzut dinții mici și galbeni între buzele vopsite ciudat. Acum vorbind cu voce obișnuită și cu o lumină în ochii care ne-a făcut dintr-odată să ne simțim mai bine, a zis: - Văd că nu aveți prea mulți oameni cu părul roșu pe aici. Acolo de unde vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
larg cu toți pistruii ei și stătea într-un copac imens, cu o pasăre mare pe umăr. A doua zi după înmormântarea lui Werenro, m-am dus la Rebeca dimineața, ca de obicei, dar ea era deja îmbrăcată, parfumată și vopsită. Stătea pe perne, tăcută și retrasă. Nici nu știu dacă m-a văzut când am intrat. Am tușit. Nu și-a ridicat privirea spre mine, dar după un timp a început să vorbească și atunci am înțeles de ce veneau pelerinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în pumn, pe regele alb, fildeșul rece îmi umplea a bine palma, și am știut atunci că nimeni n-o să mă bată în jocul de-a războiul, pentru că, pe lângă un asemenea strateg, până și cel mai falnic soldat de plumb vopsit e doar o pizdă tristă. De-a percheziția De cele mai multe ori, mama se sfătuia cu mine în legătură cu diverse probleme, obișnuia să-mi spună ce și cum, explicându-mi cum stau lucrurile și răspunzând la întrebările mele, iar dacă n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să faci față cu brio perdafului de douăzeci de minute pe care ți-l trage în bucătărie soția acestuia, când află ce-ai făcut. — Domnule Geiger pune la cale o afacere extrem de importantă ! Pufăie furioasă din țigară, și părul proaspăt vopsit îi tresaltă pe umeri. Iar întâlnirea aia era crucială ! — Îmi pare foarte rău, doamnă, spun cu privirea în pământ. — Știu că nu ai cum să înțelegi aceste lucruri, Samantha. Mă fixează. Dar e în joc o sumă foarte mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Arată ca nuca-n perete. — Bine. Îi întind o tavă. Poți să m-ajuți să duc aperitivele. Pornim spre salon, cu tartele cu ciuperci și chiflele. Când intrăm în încăperea tapetată cu mătase albă, pălăvrăgeala amuțește brusc și paisprezece capete vopsite și lăcuite se întorc spre noi. Invitatele lui Trish sunt așezate în jurul mesei, bând șampanie, și fiecare dintre ele e îmbrăcată într-un taior în altă nuanță pastel. E ca și cum am fi intrat într-un tabel ce prezintă gama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ales sub ochi. Părerile lui deveniseră mai concise, se interesa mai puțin de sentimentele tale, așa Încât era de dorit să te menții la subiecte neutre. Mi‑a repetat iarăși În legătură cu Vela: - Ai trișat - ai Încercat să‑mi vinzi un contur vopsit al femeii, ca siluetele alea de carton ale actorilor care erau expuse pe vremuri În holurile cinematografelor. Știi, Chick, tu pretinzi uneori că nu există nimic ce nu mi‑ai putea spune. Dar mi‑ai falsificat imaginea fostei tale soții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
față nouă, pentru cocon. Provenind din lustra cu trei brațe din tavan, cei 75 de lumeni ce țin la distanță întunericul scot la iveală sufrageria de furnir și covorul ros. În vitrină, vesela bună se apără de praf. Pe peretele vopsit galben citron, o marină în ulei luată de la o prăvălie de geamuri și oglinzi sclipește azuriu și siclam. Numai de-ar fi băiat de treabă, oftează Garofița. ─ Ce spui? ─ Ăla, după care aleargă biata fată. ─ N-aleargă toate? întreabă Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
începe să vocifereze pe un glas răstit și nesigur. Ce naiba face vaca dracului! Ce naiba face putoarea asta! Când se ridică în picioare de pe canapeaua de vinil cu mânere de inox, se clatină atât de violent încât se lovește de peretele vopsit galben și cade la loc, zdruncinându-i pe ceilalți doi ocupanți ai canapelei. Aceștia îi adresează priviri urâte, lipsite însă de orice efect. ─ Vaca naibii! Cât dracu’ mai stă acolo! Și se ridică din nou, calculându-și de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mă mai ții pe hol? Sunt bolnav, tu-ți morții mă-tii de docDar nu apucă să termine că ușa se deschide fulgerător. Omul mai-mai să-și piardă echilibrul și să cadă cu capul în poala asistentei, al cărei păr vopsit vermillion strălucește pe fundalul cenușiu-spălăcit al holului ca mașina de pompieri nr. 5 dintr-o binecunoscută poezie inspirată de orașul New York. Alarma se pornește și ea. ─ Bine dom’le, da’ nu ți-e rușine? Da’ chiar așa? Da’ ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
rămas de pe urma cățărătorului în cireș. Tacâmurile de alpaca se duseră odată cu ultima fată de gazdă, cu numeroasele ei verișoare și cu peștele lor cu tot. Bătrânei îi veni atunci înștiințarea de demolare. Și odată cu strada, cu pereții casei, cu gardul vopsit verde și cu grădinița de regina nopții, fu surpată și ultima rămășiță de judecată din capul ei încă plin de cârlionți. Cablurile erau tăiate. Vaporul o porni în știrea Domnului pe ocean. Mutată prin grija unei vecine într-o găoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lagunei și îl văzură îndepărtându-se spre Sud-Est, verde, rapid, metalic... Câteva minute mai târziu, se auziră exploziile, stinse, îndepărtate, metalice. Și, la urmă, țăcănitul mitralierelor de calibru cincizeci: surde, dese, metalice... — Nenorociții dracului! Ce avion era? — O avionetă „Piper-Azteca“. Vopsită recent și fără plăci de înmatriculare... — N-ați spus că nu poate ajunge? Nici nu poate. Trebuie să se alimenteze undeva... — La naiba! Să mergem acolo... Înconjurară laguna și porniră în fugă pe cărare. Un războinic yubani, aproape un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Grozav! Și care sunt dovezile? Amanda Hardwick și-a strâns buzele subțiri și roșii. N-am nevoie de dovezi dovezi. Trebuie doar să te uiți la el. Alice și-a încovoiat degetele. —Înțeleg. Ei, el susține că nu are părul vopsit și că fața e aia cu care s-a născut. Așa că e responsabilitatea ta să dovedești contrariul. —Cum? Ce jalnic! Nu-mi vine să cred că m-ai târât până aici ca să-mi spui asta. —Să înțeleg deci că răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a picat la examene, ce note a luat. A venit primăvara. Înfloriseră caișii, corcodușii, piersicii. Liliacul îmbobocise, zambilele și narcisele răspîndeau un miros plăcut prin grădini. Era o plăcere să treci prin fața curților oamenilor; o curățenie lună, de primăvară. Gardurile vopsite, pomii fructiferi dați cu var pe trunchiuri, vița de vie tăiată și pusă pe araci, aleile curate și delimitate cu pietricele, și ele, la rândul lor, date cu var iar albul lor împreună cu albul pomilor înfloriți dădeau o notă
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
carnetul de însemnări disparate și am scris chiar aceste cuvinte : „Coregrafie aerată. oameni, oameni. Bună ziua, bună ziua. Cîte zece cuvinte schimbate la fiecare întîlnire, nu mai mult. Priviri calme. ritual. scuar izolat de lume. Un adăpost antiatomic la suprafață. Bănci proaspăt vopsite. spațiu hipnotic”. am mai stat pe bancă vreo jumătate de oră sperînd, ca un spectator după antract, că partea a doua a spectacolului va fi mai palpitantă. Dar nu, oamenii continuau să iasă în același ritm, să se plimbe în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cunoaște mai bine faptele Mântuitorului, prezentate de preot care citește Sfânta Evanghelie. Roșul ouălelor este asemănat cu sângele Mântuitorului. Coaja ouălelor reprezintă Mormântul Mântuitorului. Seara toți credincioșii merg la Biserică, dar înainte de asta, pun într-un castron apă, un ou vopsit și câteva monede. Cel care se spală ultimul în dimineața de după înviere se va alege cu monedele și cu oul încondeiat. Femeile iau în traistele lor pască, cozonac și ouă pentru a fi sfințite de preot în dimineața de după Înviere
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN MUNTENII DE SUS. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Bianca Cărăuşu () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2080]
-
Însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii (operă îndeobște a zidarilor italieni), mărimea G. Călinescu neobișnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul de frontoane grecești și chiar ogive, făcute însă din var și lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, și uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada bucureșteană o caricatură în moloz a unei străzi italice. În apropierea mânăstirii și peste drum de ea, o casă cu ferestre înalte era încă luminată. În fața ei staționa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vede, relațiile dintre vecini o îngăduiau. În curtea de alături, Felix văzu o casă fără etaj, cam veche, dar solidă și largă. Ferestrele înalte aveau deasupra frontoane grecești de tencuială, și intrarea avea chipul unei tinde sprijinite pe două coloane vopsite ca porfirul, ai cărei pereți erau zugrăviți pompeian. De-a lungul pereților se înșirau hârdaie mari cu oleandri și de jur împrejurul ogrăzii erau straturi de flori prejmuite cu nuiele. Mai spre fund se vedea și un chioșc de lemn vopsit verde
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
coloane vopsite ca porfirul, ai cărei pereți erau zugrăviți pompeian. De-a lungul pereților se înșirau hârdaie mari cu oleandri și de jur împrejurul ogrăzii erau straturi de flori prejmuite cu nuiele. Mai spre fund se vedea și un chioșc de lemn vopsit verde în care Felix zări pe bătrânul de peste noapte cu barbișon și broboadă, care broda mereu. Înțelese acum că tanti Aglae, cu Simion al ei și cu Aurica locuiau alături. Felix mai dădu câteva ocoluri odăii, ascultând exercițiile Otiliei, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și cea din dos. Nu era nicăieri nici un strat, iarba creștea în neregulă. Un chioșc înalt de fier se vedea între copaci. Otilia alergase într-acolo și ședea acum pe banca circulară din interiorul chioșcului, în jurul unei mese de tablă vopsită. Felix sosi în sfârșit și el și depuse lucrurile pe masă. Otilia își ridicase sus picioarele subțiri și goale, vârâte de-a dreptul în pantofi, îmbrățișîndu-le cu brațele, și-și scutura râzând pletele, care-i căzuse pe ochi. După ce Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și senator sub regim conservator. Stănică se urcă pe trepte în geamlâc, deschise o ușă și pătrunse într-o săliță în care mirosea grozav a năut și a cafea prăjită. Apoi bătu puțin într-o ușă, enorm de înaltă și vopsită așa de demult, încît se bășicase de uscăciune, și intră. Atunci văzu acest lucru, care pentru el de altfel nu era o surpriză, că odaia, mai înaltă decât adâncă, era plină de lume. Se duse întîi la un fotoliu cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
târziu. Aurica intră în odaie aproape umilită, sărută pe Otilia pe amândoi obrajii și păru să nu mai aibă nimic din răutatea ei. Slăbise și mai tare, gropi mari, vinete îi înconjurau ochii, și era o mizerie s-o vezi vopsită violent pe față, ca să pară tânără. Otilia fu pe loc înduioșată și, fiindcă simțea lipsa până și a răului dacă se obișnuise cu el, revederea verișoarei o bucură. Îi mulțumi de cartea poștală și de scrisoare, făcînd-o să-și lase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îmi pregătisem echipamentul, aveam de gând să dau frâu liber celor mai sălbatice porniri fizice din mine, sportul mă aștepta, când am auzit trei țârâituri săltărețe la ușă. Am deschis. 326 DANIEL BĂNULESCU eu am plătit cu femeia aceea tristă, vopsită și chinuită, care stă singură la o masă și care era soția mea. Ce căuta ea prin popicării, ce căuta ea prin restaurante și baruri, de seară ori de noapte? Ce căuta? Pe dracu, asta căuta... - Și... l-a găsit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
senzuale, dintre cele ce dădeau un parfum aparte personalității madamei Nicolici. Concomitent îngheță. Și-o examină cu sporită atenție. Tînără! Dar buzele, șaua nasului, ochii nemigdalați nu aparțineau nici pe departe lui madam Nicolici. Fruntea madamei mică, fața pistruiată, părul vopsit roșcat, vârstat c-o bordură de alb la rădăcină, nici prin povești n-aveau ce căuta, în noaptea asta, acolo. 350 DANIEL BĂNULESCU - Nu trebuia să mai vii. Rămâneai acasă și-ți dădeam voie să-ți închipui c-ai și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]