1,615 matches
-
maternă" și numai în cazul specialiștilor poate actualiza înțelesul de "limbă în general". Numeroase determinări pe lîngă cuvîntul limbă realizează sintagme ce reflectă statutul unei limbi sau moduri de existență ale ei (limbă vie, moartă, vorbită, scrisă etc.). Pentru individul vorbitor, limba este o deprindere, un obicei care se învață prin imitație în cadrul mediului social și, ca atare, limba este pentru el o instituție socială în care se integrează treptat, el urmînd astfel o tradiție (un dat), cum se exprimă Eugen
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
funcțiilor ei. Chiar în plan sincronic însă, varietatea ipostazelor sub care se prezintă limba nu permite vorbitorilor decît cunoașterea și folosirea ei parțială, fiecare dintre aceștia avînd propriul nivel la care o posedă. Existența limbii, transmise și transformate prin indivizii vorbitori, presupune pentru aceștia o sumă de capacități, deprinderi, posibilități și restricții. Fiecare vorbitor posedă facultatea generală a limbajului, care-i asigură aptitudinea de a folosi limba. Fiecare vorbitor are apoi o știință lingvistică, adică o cunoaștere a limbii, concretizată în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ca și cel posibil, situații particulare, precum actualizarea formei lucru, 4) tipul imposibil vizează interdicții precum folosirea sufixului -ez cu verbul a cînta. În linii generale, precizează Eugen Coșeriu 27, în funcție de comunitatea în care se află sau se situează, individul vorbitor se supune anumitor norme, unei anumite convenții, care poate fi explicită, ca aceea a oricărei comunități profesionale (în cazul limbajelor tehnice), sau implicită, în cazul limbajelor netehnice, precum limbajul familiar (excluzînd argoul, deoarece în cadrul acestuia convenția de a folosi anumite
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lingvistice individuale, ca ceva dinamic care nu este făcut o dată pentru totdeauna, ci se realizează mereu, și, pe de altă parte, limba ca érgon, altfel spus, ca "produs", ca "lucru făcut", ca sistem realizat istoricește 41. În aceste împrejurări, individul vorbitor realizează actele sale lingvistice după modele pe care le păstrează în memoria sa, dar recreează aceste modele reproducîndu-le cu modificări, iar nu în mod mecanic. (De altfel, însăși realitatea oferă permanent împrejurări noi și, de aceea, comunicarea despre realitate trebuie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau de limbile artifici-ale). O limbă artificială este, așa cum specifică sintagma numitoare, o limbă creată intenționat și acceptată prin convenție, în vreme ce limba naturală ar trebui să fie dată "de la natură" și, prin urmare, nu este construită intențional și, pentru individul vorbitor, lucrurile stau într-adevăr astfel, fiincă el nu este în măsură să creeze o limbă, ci îi este permis să creeze numai în limitele ei și ceea ce s-ar realiza dincolo de aceste limite nu mai poate ține, în consecință, de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a făcut îndeosebi printr-o reacție, de pe pozițiile filozofiei neohegeliene, la pozitivismul care domina știința limbii după tăcerea kantiană. În acest context, Benedetto C r o c e nega orice obiectivitate a limbii, care era lăsată numai pe seama predispozițiilor indivizilor vorbitori, în vreme ce Karl V o s s l e r menținea creația la nivel individual, dar atribuia limbii și momente de fixitate în normă, atunci cînd creația individuală se răspîndește la (toți) membrii grupului social (prin imitație). Și într-un caz
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și repartizarea ei în semnificații este particularizată în cazul unei limbi istorice, dar această particularizare nu se produce prin manifestarea unor intenții sau scopuri, ci prin adaptarea la starea generală din punct de vedere cultural, social și istoric a comunității vorbitoare și, de aceea, traseul conceptual-semnificativ de la obiect la numele lui este unul subiectiv-comunitar, iar nu unul interpretativ. Funcționarea limbii în vorbire Dacă în cazul nominației, concepută ca existență a semnelor care alcătuiesc limba, prezența scopurilor și a intențiilor nu este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sînt acte de creație inedite pentru a corespunde situațiilor și intențiilor inedite, însă sînt, în același timp datorită funcției esențiale a limbii, care este comunicarea −, acte de recreație; nu sînt deci creații în totalitate noi și total arbitrare ale individului vorbitor, ci actele noi se structurează pe modele realizate anterior, pe care le depășește sub anumite aspecte 77. Întrucît actul lingvistic se produce la nivelul vorbirii, el a primit denumirea de act de vorbire și rezultatul lui este enunțul realizat în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
u s s u r e87, cuvintele contractează între ele raporturi bazate pe caracterul linear al limbii, elementele orînduindu-se unele după altele în lanțul vorbirii. Prin discurs, facultatea umană a limbajului este în acțiune, iar limba este asumată de subiectul vorbitor ca un reflex al științei și al conștiinței sale lingvistice. Planul discursului este deci planul realizării individuale și ocazionale a limbajului și a limbii, el fiind un act sau o serie de acte de vorbire. În principiu, discursul urmează normele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
subiectivitatea omogenă a tuturor vorbitorilor, este, prin urmare, o subiectivitate socială ("națională", după Humboldt), iar nu una individuală. S-ar putea deduce de aici o nouă etapă în obiectivarea cuvîntului (semnului lingvistic), prin apartenența lui la fondul social impus individului vorbitor ca atare, așa cum a stabilit mai tîrziu Ferdinand de S a u s s u r e. Cuvintele care desemnează obiecte sensibile sînt proporționate în principiu universului și, din acest motiv, sînt echivalente în limbi diferite în măsura în care obiectul reprezentat este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
raportabile prin desemnare la aceste obiecte, sînt direcționate de structura limbii. În ultimă instanță, cuvîntul (în speță numele) este în același timp numele unei noțiuni, redarea unei realități și exprimarea unor raporturi. Comunicarea (funcția comunicativă) Realitatea exterioară devine proprie individului vorbitor prin faptul că acesta o păstrează în conștiința sa prin numele pe care le aplică diferitelor segmente sau aspecte ale ei. Această relație eu realitate este complinită de relația eu alt eu prin actul comunicării, care reprezintă transferul informativ de la
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conștiința interlocutorilor, vorbitorul atribuie mereu celorlalți posibilitatea de a înțelege ceea ce înțelege el însuși, considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În mod efectiv, comunicarea este schimbul verbal dintre un subiect vorbitor (un locutor), care produce un enunț destinat unui alt subiect vorbitor, și un interlocutor căruia i se solicită (implicit sau explicit) să asculte și, eventual, să răspundă. Comunicarea este, așadar, intersubiectivă, însă situația comunicațională nu depinde numai de protagoniștii ei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
înțelege el însuși, considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În mod efectiv, comunicarea este schimbul verbal dintre un subiect vorbitor (un locutor), care produce un enunț destinat unui alt subiect vorbitor, și un interlocutor căruia i se solicită (implicit sau explicit) să asculte și, eventual, să răspundă. Comunicarea este, așadar, intersubiectivă, însă situația comunicațională nu depinde numai de protagoniștii ei, ci și de o serie întreagă de factori externi de natură
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
desemnare. În sfîrșit, tot în comunicare, cuvîntul poate ajunge în situația de a se raporta la elemente sau aspecte ale limbii, dovedind prin aceasta că respectivele elemente și aspecte au devenit realități de sine stătătoare, cu existență independentă de individul vorbitor. Expresivitatea (funcția expresivă) Prin funcția expresivă a limbii se înțelege folosirea ei printr-o orientare și printr-o organizare specială a elemente-lor mesajului, atunci cînd acest mesaj este folosit pentru a reda un conținut într-un mod intens marcat de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în sine și pentru sine. Din acest motiv, știința limbii, lingvistica, a fost atunci puternic marcată de pozitivism, de studiul empiric al faptelor, ceea ce conducea la o imagine a limbii cu trăsături dominate de laturi obiective, în cadrul căreia rolul indivizilor vorbitori devenea greu de observat. Și în acest secol însă, Wilhelm von H u m b o l d t vede în limbă o realitate bipolară, concretizată printr-o mișcare dialectică între subiectiv și obiectiv, între individual și supraindividual (social), întrucît
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
neogramatic, și își propune să întemeieze lingvistica generală, care era, după el, o disciplină cu însemnate afinități filozofice 115. Dar, opunîndu-se, în mod just, opiniei excesiv obiectiviste care concepea limba ca o realitate autonomă, ca un organism independent de indivizii vorbitori, Croce a ajuns la o exagerare de sens contrar prin considerarea limbii ca un fenomen numai subiectiv și prin negarea oricărei obiectivități a limbii ca sistem dat pentru vorbitor. Potrivit concepției lui Croce, omul poate obține în pro-cesul cunoașterii pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
el, afirmația pozitiviștilor (adică a neogramaticilor) că dispariția declinării cu două cazuri a determinat ordinea subiect predicat obiect din franceza modernă, în locul topicii libere de mai înainte. Ordinea cuvintelor își are originea în "spiritul limbii" (Geistsprache), adică în sufletul indivizilor vorbitori, încît dragostea francezului pentru logică și regularitate a creat acest uz, care, la început, a fost o apariție individuală, dar, pe măsură ce "spiritul limbii" devenea tot mai puternic, s-a generalizat, transformîndu-se într-o normă. Dispariția lui -s final și existența
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care termenul normă desemnează și forma de concretizare a funcționării sistemului limbii, trebuie precizat că, în acest caz, este vorba de limbă în general, în primul rînd de limba populară, unde constatăm o normă a tradiției care se impune individului vorbitor ca simplu fapt de obișnuință, ca sumă de reguli cutumiare. Limba literară, deși realizată pe baza celei populare, presupune o diferențiere de aceasta și, de aceea, cei care o folosesc trebuie să renunțe la unele elemente ale limbii populare și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
parametrilor comunicării, cea semnificativă (orientată stabil spre un anumit tip de realități) fiind specifică altor clase morfologice. Potrivit lui Emile Benveniste, limbajul (= limba în accepțiune saussureană) conferă discursului (= vorbirea din concepția lui Saussure) calitatea de instrument al comunicării prin constrîngerea individului vorbitor de a se institui în subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un anumit tip de realități) fiind specifică altor clase morfologice. Potrivit lui Emile Benveniste, limbajul (= limba în accepțiune saussureană) conferă discursului (= vorbirea din concepția lui Saussure) calitatea de instrument al comunicării prin constrîngerea individului vorbitor de a se institui în subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din concepția lui Saussure) calitatea de instrument al comunicării prin constrîngerea individului vorbitor de a se institui în subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o concepție, o ideologie în virtutea căreia realizează numirea obiectelor și, uneori, o anumită apreciere și o atitudine în legătură cu realitățile și cu numele lor. În afara numelor, obiectele și imaginile lor în conștiință nu pot deveni valori umanizate, păstrate în memoria indivizilor vorbitori, și nici elemente ale circuitului social în comuni-care. Majoritatea numelor și a noțiunilor desemnate prin ele rămîn însă în afara atitudinii evaluative evidente și nu sînt însoțite, prin urmare, de participarea sentimentală a vorbitorilor, în vreme ce unele, între care în primul rînd
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
însușește o dată cu cunoașterile despre limbă și ideile sau reflecțiile despre această limbă. În acest mod, conștiința vorbitorului obișnuit poate avea elemente în mod evident deosebite de conștiința specialistului, degajată, de obicei, de orice implicare subiectivă. Realitatea exterioară devine proprie individului vorbitor prin faptul că acesta o păstrează în conștiința sa prin numele pe care le aplică diferitelor segmente sau aspecte ale ei. Dar, această relație eu realitate este complinită de relația eu alt eu prin actul comunicării, care reprezintă transferul informativ
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de a se pronunța, de a decide pe baza unei bune cunoașteri", dintr-o astfel de calitate decur-gînd "dreptul, autoritatea de a se pronunța într-un domeniu". De aceea, în esență, competența lingvistică este "sistemul de reguli interiorizate de subiecții vorbitori care, datorită științei lor lingvistice, îi face capabili de a realiza și de a înțelege un număr infinit de fraze inedite, conforme spiritului limbii și normelor ei de funcționare". Competența unui subiect vorbitor explică deci posibilitatea sa de a recunoaște
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este "sistemul de reguli interiorizate de subiecții vorbitori care, datorită științei lor lingvistice, îi face capabili de a realiza și de a înțelege un număr infinit de fraze inedite, conforme spiritului limbii și normelor ei de funcționare". Competența unui subiect vorbitor explică deci posibilitatea sa de a recunoaște și de a înțelege frazele alcătuite după regulile gramaticii, de a interpreta frazele ambigue, de a determina frazele incorecte și de a produce fraze noi. Această interiorizare (internalizare) a normelor limbii este în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]