1,491 matches
-
și sclipirea literatului, poet sau prozator, într-o lume definită fără inspirație, pentru că inspirația este divină și nu dăruită tuturor; amarul l-a învățat pe om să mediteze asupra situației sale existențiale, să cântărească vorbele și faptele, să audă prin vuietul vremii pașii îndepărtați și respirațiile dușmanilor, care îi căutau ființa să îi distrugă năzuințele: Sfârșit, îmi văd umbra căzută pe mal, / Vine un câine-nfiorat și grăbit / Și sângele-mi linge-n delirul carnal, / Mușcă din mine flămând și scârbit... .[8
AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341879_a_343208]
-
căutau ființa să îi distrugă năzuințele: Sfârșit, îmi văd umbra căzută pe mal, / Vine un câine-nfiorat și grăbit / Și sângele-mi linge-n delirul carnal, / Mușcă din mine flămând și scârbit... .[8] Amnarul lovește cremenea pentru a scoate scântei așa cum vuietul celest izvorăște prin lumină ideea gânditorului, care așteaptă îngenuncheat sclipirea: Am văzut lucrurile ca toată lumea, spunea cu modestie despre creația sa Alessandro Ceni, o atitudine singulară, care îl prezintă pe poet ca pe vizionarul, hoțul focului, vates, acela care vede
AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341879_a_343208]
-
unde trebuie ca să dea umbra dorită. Uneori detașarea lasă loc apăsării, melancoliei, (re)desenării clipelor din amintire, chiar unei ușoare revolte împotriva inexorabilului, destinului. S-ar putea vorbi de mai multe teme favorite, predilectă fiind curgerea timpului, înlănțuirea clipelor în vuietul lor continuu dinspre copilărie spre senectute. Uneori, timpul se joacă cu noi și copilăria ne desenează pentru totdeauna în amintire culorile / mirosurile / clipele ei. Timpul pare că duce de mână fiece clipă pe care o avem într-un perpetuu ieri
AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341879_a_343208]
-
poți bucura de fiecare oră.” John Boswell Seară friguroasă de început de ianuarie. Nori negri, grei, se fugăresc pe cer, scuturânu-și încărcătura asupra pământului. Prin rafale puternice, crivățul își revendică pretențiile asupra mării și ținutului dintre aceasta și Dunăre. Un vuiet surd este perceput de urechea mea, ca un zgomot de fond. Sunt apele mării. Aceasta își manifestă prin zvârcoliri tulburarea de care este cuprinsă la sosirea iubitului, pe care nu-l pot reține numai pentru ea. În odaie plutesc miresmele
TIMPURI ANCESTRALE (REVIZUITĂ) de ŞTEFANA IVĂNESCU în ediţia nr. 735 din 04 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342323_a_343652]
-
se arată privirilor un bărbat de aproximativ șaizeci de ani, nu tocmai înalt, suplu, brunet, cu ochi negri, arzând parcă de o febră interioară. Este așezat la o masă de lemn, frumos încrustată cu motive reprezentând animale fantastice. Ascultă întristat vuietul vântului turbat, apoi ia pana în mână, o înmoaie în călimară și începe să scrie: „Parue - nec inuideo - sine me liber, ibis in urlomei mihi ; quod domino non licet ire tuo !” și instantaneu în minte îmi răsună traducerea în limba
TIMPURI ANCESTRALE (REVIZUITĂ) de ŞTEFANA IVĂNESCU în ediţia nr. 735 din 04 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342323_a_343652]
-
lumii fericire, El este-al omenimei izvor de mântuire: Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i, El este moartea morții și învierea vieții! Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei, Și inima-mi umplut-au cu farmecele milei, În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers Și-n glas purtat de cântec simții duiosu-i viers, Și tot pe lângă-acestea cerșesc înc-un adao s: Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos! S-a trezit oare acest popor ? acest neam căruia
EMINESCU ÎN ETERNITATE de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 745 din 14 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342345_a_343674]
-
poți bucura de fiecare oră.” John Boswell Seară friguroasa de început de ianuarie. Nori negri, grei, se fugăresc pe cer, scuturânu-și încărcătură asupra pământului. Prin rafale puternice, crivatul își revendică pretențiile asupra mării și ținutului dintre această și Dunăre. Un vuiet surd este perceput de urechea mea, ca un zgomot de fond. Sunt apele mării. Aceasta își manifestă prin zvârcoliri tulburarea de care este cuprinsă la sosirea iubitului, pe care nu-l pot reține numai pentru ea. În odaie plutesc miresmele
ŞTEFANA IVĂNESCU [Corola-blog/BlogPost/342334_a_343663]
-
te poți bucura de fiecare oră.” John BoswellSeară friguroasa de început de ianuarie. Nori negri, grei, se fugăresc pe cer, scuturânu-și încărcătură asupra pământului. Prin rafale puternice, crivatul își revendică pretențiile asupra mării și ținutului dintre această și Dunăre. Un vuiet surd este perceput de urechea mea, ca un zgomot de fond. Sunt apele mării. Aceasta își manifestă prin zvârcoliri tulburarea de care este cuprinsă la sosirea iubitului, pe care nu-l pot reține numai pentru ea.În odaie plutesc miresmele
ŞTEFANA IVĂNESCU [Corola-blog/BlogPost/342334_a_343663]
-
O, rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ numai eu știu să le-ascult. În al umbrei întuneric/ te asemăn unui prinț. Ce se uit-adânc în ape/ cu ochi negri și cuminți/ Și prin vuietul de valuri,/ Prin mișcarea naltei ierbi,/ Eu te fac s-auzi în taină/ Mersul cârdului de cerbi...” Copilăria este pierdută și poetul constată cu durere: „Astăzi chiar de m-aș întoarce/ a-nțelege n-o mai pot ... Unde ești copilărie
163 DE ANI DE LA NASTEREA LUI EMINESCU de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 745 din 14 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342343_a_343672]
-
a transmis, a văzut ce face Tatăl și ne-a făcut întocmai, a simțit bătaia inimii Tatălui și ne-a iubit ca El. Misiunea noastră nu poate fi alta. În liniștea duhului nostru avem miracolul întâlnirii cu El, adică totul. Vuietul îndepărtat al lumii ne amintește doar că suntem încă aici, având un scop și o destinație precise : să răspândim mireasma lui Cristos, oriunde ne poartă pașii, în călătoria noastră spre patria cerească. Titiana Dumitrana, Timisoara Referință Bibliografică: Podoaba de mare
PODOABA DE MARE PRET... de TITIANA DUMITRANA în ediţia nr. 655 din 16 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/342431_a_343760]
-
pe chipul binecuvântat al României. M-am bucurat și am fost fericit la reîntâlnirea locurilor, unde am regăsit imaginea unică a întâlnirii infinitului cu finitul, a veșnicului cu temporalul, a nostalgiei și a bucuriei în fața peisajului, în auzul zumzetului sau vuietului valurilor mării, dar și în admirația albastrului apei și a zării, ca și în cea de răsărit sau apus de soare, ca și fericirea de a vedea orizontul din depărtare... P.S. Un fragment din romanul meu „Emigranții”, în curs de
AM REVAZUT IZVORUL! de DUMITRU BUHAI în ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342504_a_343833]
-
merită să scape, el este învingătorul! Nu e drept ce spun? De aceea m-am gândit, într-o străfulgerare a minții, să aduc lucrurile în firescul lor. Am înălțat brusc pușca în aer și am tras... Coclaurile au tresărit, trimițând vuietul puștii dintr-un creștet de deal în celălalt. Moșu Klesch, spre care mi-am îndreptat dintâi privirea, își dăduse de sperietură cu tot cu scăunel pe spate. Țapu, de la sine înțeles, dispăruse, ca și cum niciodată nu s-ar fi aflat în fața ochilor noștri
PÂNDA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342533_a_343862]
-
în: Ediția nr. 1870 din 13 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Țipăt Matei 25:1-13 Țipătul pescărușilor, al nimfelor Mării Negre îl aud. Țipătul suferinzilor din Țara Soarelui Răsare. Sunt țipătul Mărilor,suferinzilor, pescărușilor,nimfelor,valurilor... M-am identificat cu ei. Vuietele Mării le aud; aud țipătul fecioarelor nechibzuite, al fecioarelor neînțelepte, uitându-și untdelemnul, stingându-li-se candelele. Agonie,disperare... sunt țipătul lor, simultan sunt bucuria celor cinci fecioare înțelepte. Bucurie și țipăt în noapte. Țipătul tânăr al fecioarelor dezgolite, pierzându
ŢIPĂT de ILEANA VIČIČ STANCA în ediţia nr. 1870 din 13 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342645_a_343974]
-
nimic de el din vară când fusese concentrat. S-a suit apoi și ea în car și a început să mâne boii pe Calea Mare spre Sălătruc, uitându-se din când în când înapoi la copii. Din urmă se auzea vuietul obuzelor nemțești care se spărgeau cu un bubuit asurzitor pe culmile din jur. Femeia biciuia fără milă boii care nu înțelegeau ce a apucat-o pe stăpâna lor, căci până atunci erau obișnuiți să meargă la pas; Teșcuțoaia se purta
HOBZOAICA ŞI TEŞCUŢOAIA* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342631_a_343960]
-
concret al Pogorârii Sfântului Duh, înfățișându-i pe Sfinții Apostoli, adunați în Ierusalim, la cincizeci de zile de la slăvita Sa Înviere și la zece zile de la Înălțarea Lui, de-a dreapta Tatălui, când „din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei“ (F. Ap. 2, 2), iar aceștia s-au umplut de Duhul Sfânt, pogorât asupra lor sub chipul limbilor de foc, care i-a inspirat
POGORÂREA DUHULUI SFÂNT – CINCIZECIMEA SAU RUSALIILE – EVENIMENTUL ŞI PRAZNICUL ÎNCORPORĂRII, ÎNNOIRII ŞI SFINŢIRII CREDINCIOŞILOR ÎN BISERICĂ… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1993 din 15 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342600_a_343929]
-
doi. Mereu singuri, resemnați sub ferestrele zâmbitoare ale ochilor ce nu privesc niciodată spre ei. Trecătorii merg grăbiți și nu observă răzvrătirea asfaltului sub pașii lor cadențați, răsunând ca niște bătăi de clopot. Amar ecou în catedrala goală a inimii. Vuietul străzii acoperă geamănul frunzelor de plop ce-ți strigă numele fără oprire. Doar banca noastră se încăpățânează să spere ca o visătoare incurabilă. Nu pot uita... că te iubesc. de Gabriela Mimi Boroianu Referință Bibliografică: Nu pot uita / Gabriela Mimi
NU POT UITA de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1448 din 18 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341635_a_342964]
-
Cosânzene Ce mă cheamă la dezmățuri, Îngeri, dezbrăcați de pene, Vor, în bot, să-mi pună hățuri. Și mă dau de toți pereții; Trec prin ei ca o stafie. Zorii dulci ai dimineții Aburi scot din igrasie. Dinspre mare-un vuiet vine; O fi vântul, ori sirene? Parcă scheaună un câine Și eu nu mai pot de... lene. Referință Bibliografică: Și eu nu mai pot de lene / George Safir : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 308, Anul I, 04 noiembrie 2011
ŞI EU NU MAI POT DE LENE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 308 din 04 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341722_a_343051]
-
vas de croazieră. Printr-un hublou se vede oceanul nesfârșit. Dreptaciul îngenunchiază, se închină cu mâna pe care o are la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, așezată în partea dreaptă. În surdină se aude un cântec bisericesc, împletindu-se cu vuietul valurilor. Se roagă.) Dreptaciul: - Îți mulțumesc Doamne că mi-ai lăsat mâna dreaptă. Să pot a mă închina în fața icoanelor tale. Se închină). Bun ai fost și ești cu mine. M-ai învățat să seamăn grâul, să îngrijesc recolta, să
PIESĂ DE TEATRU ÎNTR-UN ACT de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340580_a_341909]
-
comun în această privință. În ciuda faptului că nici percepția tuturor nu sesizează adevărul din unele fenomene și lucruri, ci în raport cu exprimarea sensitivă și optică a acestora, fiindcă nu xistă deosebire în aplicarea percepției în existență. (După o pauză. Se aude vuietul oceanului de parcă ar fi o muzică interstelară.) - Doamne am început să gândesc cu glas tare și singur. S-au vorbesc cu Tine!? Grea este și călătoria aceasta. Grea este și despărțirea de patrie. Dar Dumnezeu când a creat Pământul nu
PIESĂ DE TEATRU ÎNTR-UN ACT de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340580_a_341909]
-
nu se relaxează pe vârful faimei! Niciodată! Iubește și respectă publicul, i se dăruie și nu e încărcată de aroganța care să îi urce un ego deasupra modestiei și căldurii umane. În prezența ei se instalează tăcerea graiului și începe vuietul sufletului și focul ochilor. Emoția întâlnirii cu ea nu sufocă, este asemenea curenților ce înconjoară îmbrățișând, o insulă, inima rămânând cu o melancolie sclipitoare și plăcută. Despărțirea de maestră nu e nici un sfârșit, e adevăratul început al propriei cunoașteri, momentul
FELICIA FILIP. TIMPUL CÂNTĂ...! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1379 din 10 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341069_a_342398]
-
de mult, iar străjerii moțăiau pe metereze. Adierea vântului le produse o somnolență ciudată. Deodată liniștea nopții fu tulburată de o vijelie iscată din senin. De după creasta muntelui năvălesc nori negri, fioroși, care acoperă luna și întinderile rămân în negură. Vuietul vântului este spintecat de fulgere ce luminează pentru câteva clipe întinderile și înălțimile, urmate de tunete și trăsnete îngrozitoare. Se pornește o ploaie torențială în rafale. Este o noapte de coșmar. Străjerii se adăpostesc la repezeală care pe unde apucă
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]
-
iar Toader aflase, când intrase în casă fu întâmpinat de o ploaie de pumni și picioare. Însă el reuși să se strecoare din casă și să fugă, iar în momentul când deschise poarta pentru a ieși în stradă auzi un vuiet pe lângă urechea sa dreaptă și apoi un trosnet puternic în poartă, întoarse capul și văzu o toporișcă înfiptă în poartă, iar pe tatăl său ce o aruncase înjurând și venind după el, în acea ocazie reuși să scape de furia
POVESTEA UNUI ÎNVINS (1) de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 2074 din 04 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341185_a_342514]
-
zvârcolească-n tină Că au smuls din rădăcină Un popor, l-au decimat Slugi la Occident au dat Iar cei mari ...s-au îmbuibat Fie-le viața amară Ducă-se de-aici, să piară! TRISTEȚE Seara tristă, goală pe dinăuntru vuiet de vânt săgeți de lumină și-un suflet rezemat de un vers își caută liniștea pierdută-n pământ umezit de ploi năpădit de nevoi sau rătăcită pe un colț de stea în univers... AZI NU MAI VREAU SĂ ȘTIU DE
POEME TRISTE de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 137 din 17 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344302_a_345631]
-
o întreagă colecție de călcâie pierdute, sărate în furtuni sau îndulcite-n iubiri, de la care a învățat lecția visării, a durerii, a înfrângerii, ori mai ales a înălțării, transformând fiecare sfârșit într-un nou început. A învățat lecția asta în vuiet de furtună ori în picuri sidefați de lacrimi. A avut maeștri buni: Achile Peleianul, Ulysse cel fermecat de Calypso, Venus cea răsărită din valuri unduioase, mica sirenă așteptându-și prin veacuri prințul pe stânca nordică și rece... și ne oprim
CĂLCÂIUL VULNERABIL AL MĂRII, CRONICĂ DE MARIANA CRISTESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 631 din 22 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343838_a_345167]
-
spunându-le huhurezi. Acum eram singur și marea era foarte agitată. Valuri mari se spărgeau de stabilopozi, iar concluzia nu era decât una singură: nu se putea ieși pe mare. Eram convins că ceilalți colegi, mai prevăzători, când au auzit vuietul mării, s-au culcat pe partea cealaltă, cum s-ar zice. Am așteptat zece minute și văzând că marea se izbea de stâncile de pe dig cu tot mai multă furie, am întors mașina și luat drumul înapoi spre casă. Încă
MONSTRUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1722 din 18 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343948_a_345277]