1,530 matches
-
coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce Își deschisese ochii de-a binelea și privise În jur, Își slăbi strânsoarea brațelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iar apoi Îi dădu drumul. Masa de păr Îi alunecă printre degete ca un mănunchi de șerpi morți, apoi se deschise Într-un evantai, În timp ce trupul se prăbușea. Dante Își acoperi fața cu un braț ca să nu vadă, tremurând amarnic. Vuietul unei mări În furtună Îi urcă În tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Scutură din cap, respingând ipoteza spre care Înclinase pentru o clipă. Arrigo trebuia să fi fost singur, În momentul suprem. Abandonat În brațele disperării sale. Din nou emoția Îl copleși, iar ochii i se umplură Încă o dată de lacrimi. Un vuiet de cascadă Îi năvăli În mintea ce se stingea În somnul straniu al sufletului care fuge. Își reveni În simțiri după un timp oarecare, dezorientat. Era Întins pe pardoseală și toate mădularele Îl dureau din pricina căderii. În câteva ceasuri, mandatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Institutului Academic și urând prosperitate școalei a căria bănci le părăsesc astăzi. [21 mai 1876] {EminescuOpIX 113} CASA DE DEPUNERI Notița din no. trecut privitoare la Constantin Arion, casierul dosit al Casei de depuneri și consemnațiuni, a fost ecoul unui vuiet public cam exagerat. Neputința de a constata la moment lipsele, repejunea cu care s-a dat ordine autorităților administrative de a-l urmări pe casier, a îmflat acest zgomot întru atâta încît evaluările lipselor acelei case alternau între 10 și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
atât de simțite. În sfârșit în a. D. 1860 ar fi venit Ioan Sandul al III posito. Sub ce împrejurări! Firmele de pe ulița mare ar fi românești. Se deschid camerele, se votează legea împroprietăririi. Atunci s-ar fi făcut într-adevăr vuiet mult, dar se spărgea de stânca maiestății. S-ar fi plătit pământul în 90 de ani și nu în 15, dar nu rămâneau atâtea neplătite ca astăzi. Din școalele poporale ar fi ieșit oameni știutori de carte care rămâneau ce
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
sârbi și și-au mănținut pozițiile, sârbii că au nimicit pe turci. Pîn-acuma ne-au obicinuit a vedea în aceste lupte o zadarnică irosire de putere și sânge omenesc, care nu stă în nici un raport cu succesele dobândite. Paralel cu vuietul armelor decurge acuma campania diplomatică a mediațiunei. În prosceniul acestei campanii vom întîlni desigur pe Rusia și de-aceea credem că sânt interesante {EminescuOpIX 187} combinațiile făcute de jurnalistică asupra ținutei acestui stat. Rusia nu are perspectiva de a câștiga
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de spaimă. Suntem în pozițiune de a afirma, pentru liniștirea acestor temeri, că nici un motiv serios nu le poate justifica până astăzi. Nici poduri pe Dunăre nu se fac, nici o amenințare de trecere nu este; în fine nimic din asemeni vuiete nu este esact. În cât privește incursiunile sălbatece de care poporațiunile noastre se tem, sperăm că guvernul va lua măsuri de pază, cu toate că credem că chiar guvernul otoman va face această pază destul de bine spre a nu lăsa ca pământul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de simțite. În sfârșit, în a. D. 1860 ar fi venit Ioan Sandul al III-lea posito - sub ce împrejurări! Firmele de pe ulița mare ar fi românești. Se deschid camerele, se votează legea împroprietăririi. Atunci s-ar fi făcut într-adevăr vuiet mult, dar se spărgea de stânca maiestății. S-ar fi plătit pământul în 90 de ani și nu în 15, dar nu rămâneau atâtea neplătite ca astăzi. Din școalele poporale ar fi ieșit oameni știutori de carte care rămâneau ce
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
care tu o ai mărit: Noi venim mirarea noastră la mormîntu 'ți a depune, Veacurile ce 'nghit neamuri al tău nume l-au răpit. Este imposibil de esprimat bine prin cuvinte acea impresiune înălțătoare ce te pătrundea la auzirea acelor vuiete. Sunetele clopotelor împreunate cu trăzniturile bubuitoare ale săcălușelor parcurau munții departe - departe, și mult în urmă auzeai clocotind ecourile repețite. Mai adauge la aceste splendida luminație din mănăstire și strălucitoarele focuri aprinse pe piscurile de primprejur: ș-o fericită iluzie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de ochi cafenii-violet. Poate că eram conștient de existența lor, în ciuda aparentei mele nepăsări și poate că prezența lor era o nouă sursă de plăcere. A tot încercat să-mi povestească ceva despre iaht, dar n-am auzit nimic din cauza vuietului valurilor care loveau ritmic țărmul. Cu greu îmi puteam lua ochii de la ea, așa că m-a invitat să rămân peste noapte pe iaht. Am avut senzația că intru într-o cameră primitoare după o lungă călătorie prin frig. -Te
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
lăuntrul meu până la glezne până la genunchi până la durerile pe care le păstrez ascunse așa încerc să uit cuvinte fiecare sunet se zbate zadarnic țintuit de ochii tăi cealaltă preferă profunzimea incalculabilă a tăcerilor nerevendicate ridică din umeri placidă refuză ostentativ vuietul impetuos al valurilor în acest timp cealaltă jumătate a mea surâde îngăduitoare 3 iunie 2011 Inexplicabila părăsire a eșafodului singur se trăsese pe viață ca pe o roată supliciul fusese întâmpinat cu zâmbetul pe buze mulțimile amuțiseră gâtuite de mirare
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
a făcut pe toate să le văd; Ierusalim împotriva lui Titus, Infernul vizitat de Ulise, Parisul, când se măcelăreau caii pe străzi. Cetatea Ur în ruine și Memphis. Atomi de pseudo-tăcere, toate aceste lucruri de mult apuse, care formau un vuiet colectiv. Sentinele macedonene. Cârtițe subterane. Domnul Kreindl care împinge la o roată de tun împreună cu camarazii săi. Bunica și legendarul Lausch în costumul său ca o armură certându-se în gară la Odessa în ziua când a izbucnit războiul japonez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Era frig și ceața luneca în vălătuci până în pragul casei. Așteptase toată ziua. Cât puteai cuprinde cu ochii, ceața și marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi înghețați, cenușii și sărați aproape că le simțeai gustul. Vuietul mării părea și el vătuit în fuioarele lungi de ceață. Abia dacă se auzea, când și când, sirena de ceață de la intrarea în port. În rest, liniște. Casa era departe de port. Poate de asta întârzia. Promisese că vine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ușa cu fereală. Cu cealaltă mână apucă bărdița, să-i fie aproape. În prag, un bătrân. Încă în putere, cu barba castanie înspicată, cu pletele deja albe, se sprijinea într-o cârjă mai înaltă decât el. Glasul se amesteca în vuietul furtunii și răbufnirea de vânt îl făcu să se clatine. Femeia îi făcu loc să intre. El rămase în prag și ridică ochii spre ea. Erau căprui, blânzi, adânci și calzi plini de bucurie și pace își spuse femeia. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cer, pe ape, pe pământ, în pietre... Și, mai ales, în inimă. Fiindcă numele lui e Iubire. Iar Iubirea cuprinde și iartă tot, fiindcă înțelege tot și mai ales pe oameni, așa cum au fost ei. Trandafirul Deșertului Se lăsase seara. Vuietul străzii se domolise încet-încet, apoi se stinsese cu totul. Se stinseseră și luminile. Doar susurul apei pe pietrele multicolore când vesel, când suav, când plin de bucurie ca un clopoțel de vacanță dăinuia în liniștea încăperii. Și chiar așa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ta cum ajungi la destinație). Cum deja căzuse noaptea, am urcat în trăsură, și ea tot strălucitoare, făcută parcă special pentru turiștii nostalgici mi-am spus. De fapt, noaptea chiar "căzuse", așa, deodată, ca o cortină, odată cu ploaia, umbrele și vuietul râului de munte pe care parcă nu-l auzisem până acum. Iar se face economie la curentul electric ! mă gândeam în timp ce calul urca pe drumul pieptiș. Casa și drumul până la ușă îl știam, nu-mi trebuia lumină. Iar n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
toată mulțimea aceea, până nu i-am mai văzut. Am stat o vreme acolo, așteptându-L. Probabil că o să aibă nevoie de mine, când se întoarce. Și am tot stat... dar nu mai venea. O dată am crezut chiar că aud vuietul mulțimii dar nu puteau să fie aceiași oameni care-l aduseseră pe rege în oraș : erau strigăte rele, vuiau de ură. Nu, nu puteau fi tot ei. Ba chiar, când au trecut pe lângă mine, unii au aruncat cu pietre, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
târziu, a venit o scrisoare. Fusese trimisă de fratele meu, cu câteva zile înainte de a fi omorât. Nu avea decât câteva cuvinte : "Adevăr, adevăr îți spun: trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea și tu îi auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. La fel se întâmplă cu oricine e născut din Duh". Le auzisem de atâtea ori spuse de bunicul meu, spuse de fratele meu... Cine știe, poate de asta în familia noastră întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și întortocheată și mi-o puse la ureche: Ia ascultă tu aici ! Am ferit capul. Nu mă interesa. Orice copil știa asta : pui scoica la ureche și auzi marea. Mare scofală ! Da, auzi marea ! Într-o scoică mică încape tot vuietul mării. Tot așa, în inima ta, încape atâta iubire cât să acoperi tot pământul și tot cerul cu ea. Aurul care-i trebuie Tatălui din cer e iubirea din inima ta. Fă-o să crească! Și Fratele nostru a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de siguranță!", iar vaporul se desprinde de chei. Să lăsăm Odiseea, să răsfoim ghidurile și mai ales să nu uităm să trimitem cunoscuților și necunoscuților ilustrate, însoțite de câteva rânduri, eventual cu vorbe prescurtate, în vreme ce continuă zgomotul roților pe șine, vuietul elicelor în aer, iar pe puntea vaporului toată lumea zâmbește auzind un vals desuet: "Valsuri, acum? Cine mai are vreme de valsuri, mon cher? Ne trebuie altceva, care să ne sugereze beția vitezei în cursele de formula unu..." Festina lente? Cine
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
iau în calcul și nevoile lui Georgie, situația ei. Nu voiam să o văd. Aveam nevoie de consolare, de iubire, o iubire puternică, uriașă, care să mă salveze, o iubire cum nu mai cunoscusem nicicând. — Sosește trenul, domnule, spuse controlorul. Vuietul trenului invizibil se intensifică, apoi slăbi devenind doar un zăngănit și botul locomotivei apăru la capătul peronului. În scurt timp oamenii își făcură apariția lângă bariera din capătul peronului, iar eu m-am concentrat asupra misiunii - care acum mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
whisky. M-am hotărât să rămân pe loc. M-am ascuns mai bine în spatele ziarului. Mă durea o mână. Mă cuprinse un fel de extenuare amețitoare. Atmosfera de sfârșitul lumii începu să devină apăsătoare și nu mai puteam distinge dacă vuietul îndepărtat pe care-l auzeam venea de la avioane sau din interiorul meu. Ziua toată fusese o neîntreruptă stare de veghe. Poate că acum mă cuprindea somnul. Mi-am dat seama că-mi cade capul în față, gata parcă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să-i cheme pe cei de la etaj pentru a afla dacă Într-adevăr un broscoi pe nume Kevin Buonocore era prezent la petrecerea exclusivistă a fiicei lui Fioravanti. De la ferestrele deschise ale etajului select se revărsa În piață un asurzitor vuiet de voci infantile, care intonau un cântecel ce avea puterea magică de a-i aduna pe toți și care, În mod ciudat, părea să aibă ca subiect o cadă de baie (mă spăl, mă scufund, mă Învârt, mă răstorn, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
întârziat, am spus eu. (De fapt întârziase, evident. Însă doar cu aproximativ șapte minute.) Când m-am ridicat de pe scaun, geanta, pe care o avusesem în poală, a căzut pe jos. M-am aplecat s-o iau, și am auzit vuietul sângelui care mi se urca în obraji de rușine. — Ți-ai luat deja ceva de băut? a întrebat Bangs. Sau mai bine să ne așezăm mai întâi? — Nu mi-am laut. Hai să ne așezăm. Ne-am întors la fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
la capătul unui șir de oameni care Înaintau Încet spre... ceva, spre nimic, spre un ghișeu prin care o mînă anonimă le bifa cartela pentru hrana raționalizată, pentru supraviețuire. Epoca de Aur la apogeul ei - vocea ei nu era un vuiet polifonic de idei iluministe, așa cum Îți sugerează, poate, numele, ci pițigăielile agramate, litaniile absurde ale unei arătări pe care folclorul o numea, șoptind, Piticul, Ceașcă, Pingelică (din cauza profesiei lui de bază). În momentul În care a fost făcută fotografia (și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]