602 matches
-
costelivi și nenorociți ai lui Isărescu, de la Banca Națională. Un copil neastâmpărat și băgăreț, ca și cel care a luat-o peste bot de la Băsescu, a trecut de gărdulețul de protecție și s-a apropiat de cușca leului, până aproape de zăbrele. Atunci leul n-a stat prea mult în cumpănă, și luând exemplul președintelui, haț, cu laba. Neavând la dispoziție, ca Băsescu, un pixel albastru, ca să-i retragă laba înapoi, nu i-a mai dat drumul copilului. Iliescu fiind pe fază
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
băncuțe, stau babe interbelice. Intrăm în Herăstrău și mărșăluim împreună cu coloana de funcționari care se plimbă pe aleea strâmtă dintre lac și Clubul Diplomaților. Umblăm în cadență: stâng-drept-stâng-drept. Altminteri ne-am împiedica și ne-am rostogoli cu toții în lac. Printre zăbrelele gardului de la Club privim terenul imens de golf pe care se preumblă sastisiți doi burtoși cu crose moi. În ultima noapte petrecută la hotel, după cina cu șampanie franțuzească și stridii, el a condus-o pâna la ușa camerei. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
condiției umane care între două nuanțe a creat această sublimă frământare fără rost, ca o protestare împotriva liniștii eterne ce o așteaptă”. În paginile consacrate Femeii în fața oglinzii întâlnim aceeași imagine a ascunderii misterioase, scriitura feminină devine una retrasă în spatele zăbrelelor realității. Țintuită după zăbrelele vieții, inima nu arde numai pe rugul amorului imaginar, crescut pe vânturile dorințelor, ci te susține și pe rugul unei sensibilități ce freamătă la orice adiere. Silită la inactivitate în dosul obloanelor realității, ea e în
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
două nuanțe a creat această sublimă frământare fără rost, ca o protestare împotriva liniștii eterne ce o așteaptă”. În paginile consacrate Femeii în fața oglinzii întâlnim aceeași imagine a ascunderii misterioase, scriitura feminină devine una retrasă în spatele zăbrelelor realității. Țintuită după zăbrelele vieții, inima nu arde numai pe rugul amorului imaginar, crescut pe vânturile dorințelor, ci te susține și pe rugul unei sensibilități ce freamătă la orice adiere. Silită la inactivitate în dosul obloanelor realității, ea e în activitate continuă, căci ecourile
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Acolo în munți, sublimul tinereții înălța până la cer visele mele ce ardeau în sângele meu fierbinte și era încurajat de himera unor promisiuni care veneau de dincolo de puterea brațului meu. Închid ochii și văd rânjetul temniței cu adâncuri de întuneric, zăbrele, obloane și păgâne văgăuni... Mă văd ferecat în lanțuri și cătușe care istovesc și doboară orice voință cutezătoare de împotrivire, răpun orice putere omenească aruncată într-un hău fără fund! Uriașa armată de ucigași îngrozită de neînduplecata noastră voință de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
trece și asta. Cine mai credea că se mai întoarce din război? Și ne-am întors. Om scăpa noi și de aici!... A venit și ziua aceea. Întâi pentru Trestie... Cu privirea grea scăpată din orbitele adâncite ca de dincolo de zăbrele, ajuns doar o umbră de om, l-a îmbrățișat pe Toaibă. Rămâi sănătos, Toadere! Să dea Dumnezeu să scapi cât mai repede de aici și să-mi scrii câte o scrisoare măcar de Paști și de Crăciun. Ți-oi scrie
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
unde-i Salix? — Nu-i aici, mergi mai în față. Întotdeauna stă în primul car. Strângându-și sacul la piept, Valerius reuși cu greu să ajungă la primul car. — Salix! Salix îl privi, nevenindu-i să creadă. Întinse mâna printre zăbrelele de lemn și strânse cu putere brațul lui Valerius, care, furios, încerca să scape de un paznic înarmat. Dă-i bani! îi strigă. În jurul lor, mulțimea urla atât de tare, încât cei doi prieteni abia reușeau să se audă unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urla atât de tare, încât cei doi prieteni abia reușeau să se audă unul pe altul. — Bani... Valerius scotoci în sac; în clipa următoare, paznicul se întorcea cu spatele, strângând în pumn câteva monede. Salix zâmbea, cu fața lipită de zăbrele. — Ai venit să pariezi pe mine? — Am auzit că ești campion, că ești cel mai bun... Îi auzi? Strigă numele tău. — Dar pariază pe Skorpius, râse gladiatorul. Cât timp a trecut de când ne-am văzut ultima oară? — Nu atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am văzut ultima oară? — Nu atât de mult încât să nu te mai recunosc. Te-am văzut imediat. Părul roșu... — Și tu, cu ochii ăștia... râse Salix. Ești înalt, puternic... Ai putea fi gladiator. — Sunt medic - Valerius să agăță de zăbrelele carului ca să nu fie smuls de mulțime. Cât mai ai până vei fi din nou liber? — N-ai aflat că asta e ultima mea luptă? Voi învinge și voi fi liber. Voi fi liber mâine, când mulțimea are să mă aclame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
copleșit de rușine. De atunci, sentimentul acela îl însoțise mereu, zi de zi, an după an, și dispăruse abia când hotărâse să-l ajute pe Titus. Și-l aminti pe Salix așa cum îl văzuse cu câteva clipe în urmă, în spatele zăbrelelor de lemn. Surâzător, fericit să-l vadă. Salix nu-i reproșase niciodată lașitatea lui, nu-l lipsise de afecțiunea sa. Fusese luat de cei ce încasau dările, ca și Titus. Ei i-l vânduseră lui Manteus, conducătorul Școlii din Tolosa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius se afla într-o sală mare, cu pardoseala din blocuri de calcar. De-a lungul pereților, pe niște rafturi înalte, erau așezate numeroase suluri de pergament. Lumina schimbătoare a apusului se strecura prin micile ferestre din tavan, ale căror zăbrele de lemn se decupau pe albastrul cerului, și cădea pe masă, în jurul căreia se aflau câteva scaune, și pe o mică statuie de marmură ce-i atrase atenția lui Antonius. Statuia reprezenta o fată surâzătoare. Cu o mână oprea, aparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
avut. Acelea sunt armele lor. Vezi coiful de bronz care acoperă în întregime capul celui dintâi? Eu însumi am pus să fie făurit pentru Ferox, unul dintre cei mai pricepuți gladiatori... N-ai idee cu câtă grijă am urmărit lucrătura zăbrelelor care acoperă fața și borurile care fac coiful să semene cu o umbrelă de soare. De la ceafă până în creștet, coiful avea două rânduri de pene mari, roșii, ce făceau statuia să pară și mai înaltă. — Eu am grijă de gladiatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius, care stătea la o masă din apropiere. Valerius ridică din umeri fără să răspundă, conștient că gladiatorii de la mesele învecinate îl observau, unii cu simpatie, alții cu ostilitate, așteptându-i reacția. Continuă să privească pe fereastra din fața lui. Printre zăbrele se vedea cerul Romei, pe care vântul de miazănoapte îngrămădea nori întunecați, ce apăsau orașul ca o prevestire funestă. O pală de vânt mai puternică aduse înăuntru câteva frunze uscate, ce se împrăștiară pe masa lui Skorpius. Acesta se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poem s-a născut o carte, m-a scos din iluzii deșarte; înhămate la caii mei ce refuzau galopul, lăsam în urmă potopul. Căutam o altă rostuire să mai rămân în amintire. Un glas striga: nu te mai teme! Prin zăbrelele privirii a orbit o stea, cu icoanele lacrimilor se îngemăna. În rest, ca la teatru: cu vulturi și râme-n iarbă, cu jocuri de săgeți și de cuvinte spuse de mire; cu salturi și voci amatoare de bătrâni erau cântece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
a mai văzut vreodată. Accentul l-a așezat ca o mînă Răzvan Dumitrescu la SOTI pe ceea ce s-ar putea numi sperietură. „Veți vedea acum niște imagini cutremurătoare.” În imaginile cutremurătoare se vedea un bărbat care se hîțÎna, după niște zăbrele. Avea și căciuliță. Nu era opozant. Era un simplu nebun. Și toate astea atunci cînd, În mod cît de cît normal, ar fi trebuit prezentat măcar un singur om internat abuziv prin clinicile de psihiatrie. Dară nu, acestor redactori scoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din dreapta. Red trase și nimeri crăpĂtura de două ori. Pistolul trase din nou. Era evident că trăgea la nimereală. — Ieșiți, le strigă Claude. Pistolul mai trase o dată, făcÎnd zgomotul pe care-l fac copiii cînd hîrÎie cu un băț pe zăbrelele unui gard. Am tras și eu, producînd același sunet prostesc. — Claude, Întoarce-te, Îi strigai. Red, tu ochește o crăpĂtură. Tu, Onie, ia-o pe ailaltă. DĂ-i dracu’ pe friții Ăia, i-am spus lui Claude cînd reveni. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
A, portocale!" Prefera mandarine. În tandem, și lui Brăduț îi puțea orice era românesc. Pîinea era acră (și era), cărțile erau tipărite pe hîrtie proastă (și erau), albumele de artă erau infecte (și erau). Nu mai vedea din România decît zăbrelele închisorilor (și erau), pentru că lui Patrick nu-i plăcea nimic din estul sălbatic și rău iluminat. Datorită lui Patrick, Brăduț scăpase de dorul de țară (cum și-l mărturisise în scrisori), de nostalgia după locul nașterii. Inima i-o ocupase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
deloc ca niște aliați, ci ca o bandă de ocupanți” (pag.54 ), iar generația ei se afla între exilați și pușcăriași. „Mă aflam între păguboșii istoriei.” Plecarea la Paris însemna ieșirea din închisoare: „Mă simt ca într-o închisoare cu zăbrelele strângându-se tot mai tare în jurul meu.” Ajunge la Paris fără bani... Pentru joi, 1 ianuarie 1948, notează în jurnal: „Regele a abdicat (forțat). România este acum o Republică Populară, o provincie aparent independentă în Imperiul sovietic.” (Câtă luciditate în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
a fost prea rău, nu e cum vezi prin filme. Am dormit Într‑o cameră Împreună cu altă fată, absolut neagresivă, care fusese arestată pentru ceva la fel de stupid. Gardienii au fost foarte drăguți - n‑a fost mare lucru. N‑am avut zăbrele sau alte chestii de‑astea. A râs, dar râsul ei mi s‑a părut forțat. Am digerat toate astea câteva momente și am Încercat să mă Împac cu imaginea micuței hippie Lily, Încolțită Într‑o celulă Îmbâcsită de urină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aveam dreptul să mergem printre paturi sau, cu program, să ne facem nevoile, umblam tupilați, cu umerii căzuți și bărbia în piept, de parcă am fi fost în tranșee, hăituiți de obuze. Ușile celulelor erau metalice, dublate cu un grătar de zăbrele. Țac, se deschidea grătarul. Apoi cheia mai groasă descuia ușa metalică. Nu se auzea, apoi, decât curgerea plumburie a apelor freatice, căci fiecare, cu răsuflarea tăiată și urechile ciulite, se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
luase de pe vremea când o vedeam, mai degrabă, ca pe o izbăvire. Ce poate fi mai rău de atât ? Nu știu să-ți spun. Mă trezesc uneori ca și cum aș fi încă acolo, dar, pe urmă, nu mai știu, simt că zăbrelele se pot închide din nou, că port pușcăria după mine, ca pe o cochilie. Aveau o îndemânare neobișnuită în a ne scula din morți. Uneori, era cât pe ce să reușim. Dar atunci ne loveau într-un fel care ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aceea, când se încovrigase, cu mâinile peste abdomen, încercând să apere ceea ce nu mai era al ei, auzi : „Ești drogată, ce-ai ?“. „Nu sunt drogată“, suspinase, răspunzând pentru a nu știu câta oară la întrebarea ce venea din ziduri, din zăbrele, din luminile orbitoare, din zăngănitul cătușelor sau din lovi turile de tot felul, căzând din toate părțile. „Zi atunci de ce-ți lucesc ochii și nu te ții pe picioare ?“ „Mi-e somn... scâncise ea, mi-e somn“, și repetase
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Întinderea aceea de trupuri, unele prăvălite și gemând, altele încercând să se sprijine pe încheieturile mai puțin vătămate, altele lipindu-se de perete, de parcă ar fi căutat adăpost, arăta cenușie. Marginile colcăiau, dar întregul era nemișcat. Nu era nevoie de zăbrele, căci nu aveau unde fugi, spaima era și aici, și acolo. Iar gratiile creșteau pe dinăuntru, de nestăvilit, ca niște dinți care urcau, sfărâmând oasele feței, până se înfigeau în creier. Rada se întoarse spre el și-l privi. Omul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe inventar, una bucată plantă. Dar nici asta nu mai e așa de sigur. Femeia se depărtă de ghiveci, deși Jenică avu impresia că, în ce privește planta, lucrurile nu se vor opri aici. Ea își propti fața în pătratul liber dintre zăbrele și privi cu coada ochiului într-o parte și în alta. Nu văzu nimic care s-o facă să se răzgândească. Așa că spuse : — Azi-noapte am visat numere. — Vi se întâmplă des ? se prefăcu Jenică interesat. — Nu știu. De obicei nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
năvod, izvor, iaz, iezer, val, baltă, mlaștină, ostrov, dumbravă, lunc, prund. Pământul și vegetația: deal, grădină, livadă, movilă, peșteră, prăpastie, nisip, pajiște, poiană, tină, vârtop. Casa e latină, dar anexele ei sunt slave: grajd, iesle, coteț, pivniță, pod, pridvor, gard, zăbrele, grinda, polița, cojocul, cușma, obielele, delta, cleștele, pila, nicovala. Organizarea militară: ceata, pâlcul, gloata; arme: sabia, sulița, praștia, toporul, steagul, strajă, voinic (voina-război). Organizarea socială și de stat: voievod, boier (boliar, sl. vechi), cneaz (în slavă, prinț-stăpân), jupan, rob (sclav
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]