688 matches
-
de spectacol, iar uneori singurul sunet era cel al gheții care clinchețea În pahare când mai beau o Înghițitură, distrați, cu gesturi pe care situația, lumina roșiatică ciudată le făceau nemăsurat de lente, aproape artificiale. Din vreme În vreme, sufla zefirul dinspre nord-vest, o briză de coastă care aducea un miros intens de ars și un vuiet surd și sincopat, asemenea duruitului timbalelor ori al tunetului, care se prelungea monoton. Faulques și Olvido luau micul dejun cu cafea și pâine prăjită
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Fumului, VÎntul răcoritor VÎntului arzător, Lumina - Întunericului, Apa Înviorătoare - Apei stătute. Focul care Încălzește - Focului mistuitor”36. După Ibn al-Nad@1@m (cf. traducerea lui Dodge): Protoantropul s-a Înveșmîntat cu cele cinci principii, care sunt cele cinci zeități: eterul (zefirul), vîntul, lumina, apa și focul. Și-a făcut din ele armură. Mai Întîi s-a Îmbrăcat În eter, apoi a pus ca pavăză peste eterul (zefirul) nemărginit lumina fără teamă, măcinînd pe deasupra luminii praful umed și acoperind-o cu suflarea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Protoantropul s-a Înveșmîntat cu cele cinci principii, care sunt cele cinci zeități: eterul (zefirul), vîntul, lumina, apa și focul. Și-a făcut din ele armură. Mai Întîi s-a Îmbrăcat În eter, apoi a pus ca pavăză peste eterul (zefirul) nemărginit lumina fără teamă, măcinînd pe deasupra luminii praful umed și acoperind-o cu suflarea vîntului. Apoi, luînd În mîini focul ca scut și ca lance, a coborît repede pînă cînd a ajuns pe linia de luptă, lîngă combatanți. Atunci Bătrînul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Și când țăranul dis-de-dimineață / Se arată-n prag și Soarele ce naște / Pătrunde tremurând cu mii de raze / prin stropii calzi de roua, mă trezește/ bătându-mi lin și dulce în fereastră; Și mă ridic, iar norișorii palizi, si răcoarea / zefirului și primul cânt de păsări / binecuvânt și văile zâmbinde (Viața solitara, vv. 1-10).292 În incipitul cantului descrierea peisajului amintește de ficțiunile arcadiene cu notă caracteristică de artificialitate. Împletind două axe temporale (curgerea zilei și mersul vieții umane) poetul operează
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de gheață / simțiră mulți văzând dezlănțuite / potrivnic nouă vânturi / și fulgere smintite (vv. 39-41).342 Poate fi, dimpotrivă, suflu vital al naturii ce renaște imaginile reflectă atunci ecouri petrarchești și vergiliene: se-alină gerul și-adieri jilave se iscă sub zefir și umbră sura / de nori o-mprăștie alungând-o-n vale, deși pe vânt firave / se lasă păsări și lumina-ncinge / speranțe noi și doruri de iubire (Primăverii, vv. 2-7). În cheie negativă poate fi spirit al pustietății și inerției
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
348 Vântul că suflu viu al căutării, al schimbării, semnalează, ca și în Canturi, revenirea la viață. Poate fi și în poezia sicilianului suflu dătător de viață al naturii ce renaște: se-alină gerul și-adieri jilave se iscă sub zefir și umbră sura / de nori o-mprăștie alungând-o-n vale, deși pe vânt firave / se lasă păsări și lumina-ncinge / speranțe noi și doruri de iubire (Primăverii, vv. 2-7). Și la Quasimodo vântul, aerul, redau naturii primăvăratice o energie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și marea: pe culmi, prin satele din vale, / ajunsă-n crucea boltii, / de dupa Alpi, în marginile zării / sau în adâncul mării / coboară luna și sporește beznă (idem, vv. 9-12).514 Quasimodo îmbracă în accente corozive adagiul trist din versurile maestrului; zefirul leopardian de ascendentă vergiliană devine în noua poezie vânt distrugător, cu funcție similară celei a timpului: vânt, / ce pătează și macină gresia și inima / lugubrilor atlanți dărâmați / în iarbă (Drum la Agrigentum, trad. MB).515 Fragmentul descriptiv din Amurg de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cu acribie. "Grupul celor trei Grații efectuează o elegantă figură de balet, Flora acoperită de ghirlande înaintează cu o solemnă impetuozitate și în sfârșit, în latura dreaptă, elementul distonant ilustrând parcă distinguo-ul ficinian între iubirea celestă și cea vulgară, un zefir vânăt singurul chip feminin lipsit de grație din întregul tablou, încercând s-o răpească în virtutea apetitului său lubric"463. Acest grup de trei îi conferă un anumit echilibru compoziției Ceciliei Cuțescu-Storck. Un alt raport armonic se creează relativ la aspectul vestimentar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
anului. De aceea, vânturile au vârsta, temperamentul și Înfățișarea lunilor din an: cele de iarnă sunt bătrâne, posace și răutaciose, cele de primăvară sunt tinere, zglobii și capricioase, cele de vară sunt pasionale și cele de toamnă chibzuite și mature. Zefirul este considerat duh curat, tânăr și gingaș, În vreme ce Vântul turbat este un duh necurat. Rosturile lor sunt de a goni sau de a mâna norii de aramă Încărcați cu zloate. Norii sunt comparați cu niște „Butii ciudate ale văzduhului pe
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
locuitori numai cu ocazia vizitelor efectuate de diferitele personalități politice sau culturale. În perioada interbelică, pentru vremea rece, peste costumele „complete” sau „de gata”, bărbații obișnuiau să poarte paltoanele „lux” sau cele obișnuite, precum și pardesie. Cămășile bărbătești erau făcute din „zefir” sau din stambă. În materie de încălțăminte, cel mai adesea erau folosite ghetele chevreaux, box sau toval, în vreme ce ghetele de lac erau rezervate clientelei cu stare. Acestea puteau fi „asezonate” cu diferite articole de galanterie - gulere, manșete, cravate, batiste, mănuși
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
cânte-ncetinel: Mugur, mugur, mugurel! îngeri vin tiptil și-alene Să te mângâie pe gene Și mi-ți leagăn Dulce leagăn, Fraged trupușor de crin, Ca s-adormi frumos și lin. Ce tresari? Nu-i nime, nime, Liniște și-ntunecime, Doar zefirul, musafirul, Cel șăgalnic și pribeag, A trecut pe lângă prag.” (Șt. O. Iosif, „Cântec de leagăn”) Păstrează aceeași aură de blândețe și de generozitate și tabloul bunicii, o altă mamă, căreia timpul nu a putut să-i răpească din frumusețe, din
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
putea intui voluptuoase vibrații eminesciene („3ărea că printre zăbrelele coastelor s-a fost deschis o poartă... ”), sonorități blagiene („Se aude rnicornul”), spasme bacoviene („Sunt un fel de Bacovia al șirei spinării. Al sistemului nervos / parasimpatic. Adie plăcerea / Prin sinapse, / Ca zefirul ușor, / Primăvara, / La Pănăstirea Văratic...”), exaltări ale limbajului tipic arghezian („și prin viespi, albini, aspide. Prin venin și miere dulce”), cu învăluiri apoi, „prin hronic de Neculce” sau „cu dulci și vechi... și antice rostiri”, dar și cu inflexiuni ale
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
instanță de interiorul acelui lăcaș, care mi se părea mai mult decât sacru. Cât vedeam cu ochii bolta era albastră ca cerul senin în timp de vară, lumina naturală asemănătoare cu cea a soarelui, aerul curat, simțind adierea mângâietoare a zefirului. Solul acoperit cu iarbă verde, proaspătă și lucitoare. De o parte și alta pomi fructiferi din toate speciile, pe centru exista o alee de trecere marcată pe ambele părți de straturi cu minunate flori din toate soiurile, diversitatea culorilor prin
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
cânt, La gemătul dulce din vânt. Natura de jur, împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zefiri cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, {EminescuOpIV 4} {EminescuOpIV 5} Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere din flori. De ce nu am aripi să sbor! M-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scăpată la loc deschis sau năvalnice ca o furtună iscată din senin... Totul e armonie de sunete ce picură peste fiorul cald dat de vinul gustat cu măsură... Mă simt plutind ușor printre funigeii ce se mlădie alintat purtați de zefirul abia șoptit. O liniște moale se revarsă asupra mea. De nicăieri nu se mai iscă tril de ciocârlie, nu se mai aud chemările năvalnice în zeci de „limbi” ale păsăretului... Iată-mă-s în vremurile când pe la poarta hanului treceau
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
din părți tinde să se constituie În definiția metaforică a celeilalte. Un concept este ilustrat/caracterizat de o imagine concretă. Sau chiar, cînd poemul suferă de metaforită, o imagine, pescăruși care Înnoadă cerul cu pămîntul, este avansată la rangul de zefir de tîlcuri. flori de liliac presărate În album - adolescență copilărie: snoave și clătite cu gust de cireașă În curtea casei tufa de liliac mov copilăria flori cineticepetale de liliac: bătând din aripi pe stînci: pescăruși: nod Între cer și pămîntzefir
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Apolon a cântat, pentru miri și nuntași, din marea sa liră. Zeii cerului i-au dăruit lui Peleu o armură, Poseidon, zeul stăpânitor al mării, o pereche de cai fără moarte, Xantos și Balion, pe care i-i născuse vântului Zefir o iapă, Podagre, iubită în timp ce păștea pe țărmul marelui râu circular Ocean. Iar centaurul Chiron l-a înzestrat cu o lance făcută din lemnul unui frasin de pe muntele tesalian Pelion. Și atunci, chiar atunci, s-a iscat vrajba care, peste
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Apolon a cântat, pentru miri și nuntași, din marea sa liră. Zeii cerului i-au dăruit lui Peleu o armură, Poseidon, zeul stăpânitor al mării, o pereche de cai fără moarte, Xantos și Balion, pe care i-i născuse vântului Zefir o iapă, Podagre, iubită în timp ce păștea pe țărmul marelui râu circular Ocean. Iar centaurul Chiron l-a înzestrat cu o lance făcută din lemnul unui frasin de pe muntele tesalian Pelion. Și atunci, chiar atunci, s-a iscat vrajba care, peste
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Îl fac străzile Juncal și Esmeralda, ca să nu disprețuim tușa urbană - a dat dovadă de o virilă cutezanță; nu a șovăit să oprească un taxi, care l-a dus mai târziu până În fața pensiunii de familie din Maipú 900. Un zefir prielnic Îi sufla În vele: În azilul acela retras, pe care turma trecătorilor motorizată de zeul Parai poate că nu-l arată cu degetul, locuia și Încă mai locuiește Miss Amy Evans, libelula care, fără a renunța la propria sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și apoi le înălța în soare, ca pe niște ghiuluri groase de aur. Soarele se aburca pe bolta Cerului, timpul trece, dialogul se înfiripă și Caterina se simțea tot mai în largul ei, precum floricica albastră de in, în adierea zefirului de iunie. Pe măsură ce își deșerta ghiozdanul cu nestemate verbale, Profetul dădea la iveală tot mai puține și mai rare cuvinte bizare, învățând, ca năzdrăvanul din basme, să vorbească tot mai lesne și tot mai ademenitor. Felul acesta de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
După unele clipe de tăcere, deschise din nou ochii, adulmecând o incertă boare de probabilă apropiere a cuiva. I se păru, mai întâi, că vietatea înaltă care creștea, apropiindu-se de ei, nu era decât o plăsmuire diafană de ceață. Zefirul, însă, începu să se zbenguie cu veselie, mișcând florile cu subțiratice stamine aurii, dându-i târcoale acestei făpturi, ce obținu în luminiș înțelesul de femeie foarte tânără, cu brațe rotunde, cu profil de vioară și cu un gât atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tresărire. Dacă în tribul său o fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă nu cumva ceilalți aborigeni îl strigă așa: Albert! Albert! Albert!... Trepidă, încântat de presupusa coincidență. Tresări ca o trestie trezită de zefirul zorilor care adie ușor printre tremurătoarele stufărișuri, dezmeticindu-se treptat la chemările repetate ale doamnei: Albert! Albert! Albert!... Albert, de câte ori să te anunț că micul dejun se răcește de tot? Peste șapte zile se trezi meditând astfel pe axa aceluiași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
că scârțâi din toate încheieturile, precum Omul de Tinichea al lui Baum69. Neajunsuri trecătoare pe care curând le vei lăsa în urmă. Sunt convinsă că foarte repede vom ieși din nou împreună. Să dansăm, să mergem la teatru, la film. Zefir privește mereu la ușa boxei când se deschide, sperând să te vadă pe tine. Îi lipsește galopul prin pădure. Trebuie să-și pună mușchii la treabă. Ca și tine, de altfel. Hmm ... . Deocamdată sunt bucuros că mă pot mișca fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pat și fotoliu. Continuă pe un ton scăzut, ghiduș: Azi am mers singur la toaletă. Ei, asta înseamnă că deja faci progrese. Se apleacă spre el, folosind un ton identic cu al lui Marius: Am să-i comunic și lui Zefir. Sigur se va bucura. Încearcă să schițeze un zâmbet, ca imediat glasul să i se înnoade în gât. Se străduise să pară normală și veselă, dar nervii nu o mai ajută. Câteva lacrimi izbutesc să treacă involuntar de bariera delicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
prin stilizare: „Au poame crude toți prunii, gutuii. / Cerul dezlănțuie alt curcubeu. / Și n-aud cum nucii bat - amăruii - / Frunza tomnatecă-n sângele meu. Beau soare mult, mi se clatină mersul. Râd și mă cațăr cu fânul pe clăi. Sună zefirul în mine neștersul /Imn pentru flacăra ochilor tăi” (Dans euforic, din volumul Frumusețe continuă). În versurile ulterioare culegerii Dragoste (1968) registrul tematic se îmbogățește prin explorarea mitologicului de sursă îndeosebi folclorică, autohtonă. În Inia Dinia (1971) simbolul iubirii e un
ZAMFIRESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290699_a_292028]