6,208 matches
-
în persoană, mi s-a înfățișat într-un vis și-a cuvîntat: "Ascultă, Marie! Eu nu ți-am cerut să faci jurământ de castitate cu gura. În dauna limbii și a literaturii române... Rămâi profesoară de limba și literatura romînă! Împrăștie-le lumina! Nu-ți bate joc"... O silabă nu m-am abătut de la ceea ce mi-a ordonat atunci Domnul și Stăpânul meu! 360 DANIEL BĂNULESCU A apărut, după o vreme, și copilul ăsta, Doru, parcă așa îl cheamă. Doru, te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu, pe doamna Sapiența Celenterache. Da, o antipatizează absolut, își imagină el că împărtășește o destăinuire jenantă. Da, și își mai clătină o dată țeasta. La ora aceea, Alcibiade Adrian Nicolici era de mult mort și dizolvat în neființă, cu trupul împrăștiat prin viroagele munților și ale Crematoriului, cu spiritul stins și absorbit într-una dintre bulboanele neantului. Alcibiade Adrian Nicolici nu mai exista. Sub nici o altă formă. Afară de cea a amintirii. Un demon din apropierea cutelor draperiei (care până atunci se tot
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care, cu puțin înainte, c-o pereche de hamleți, îți acoperiseră goliciunea. - Că ești și-al naibii de frumos! Ai un piept mai scobit ca vasul closetului meu. C-o jumătate de chică neagră și jumătate albă. Cu freza și scofâlceala ta împrăștii zbenga în inima milioanelor de muieri. - Teanc de coli la îndemînă aveai, dar hârtiile pe care să-ți înscrii eventualele revendicări erau goale... Cinci ore le-au fost necesare specialiștilor noștri să se convingă că, în vecinătatea ta, nu fuseseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
jos. Și-ai fost mutat la comandament, de la metodologia rezolvării grevelor foamei. La metodologia stingerii unui protest sexual... Dar nădragii, după-o scurtă vreme, au 380 DANIEL BĂNULESCU brele și pelerine, care-l scrutau și ele și care se împrăștiară cu agilitatea pâlcurilor de fum ale unui trib sperios. Interesul păcătos pe care-l stârnea atât în cartier cât și dincolo de frontierele versatile ale cartierului se lățea și se îngroșa zi de zi, ceas de ceas, și-n proporție
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tușit. Pe la ora 14,20-14,25 de minute, din acea iscusit camuflată după-amiază de duminică, 24 aprilie 1988, cu mintea clinchetindu- i încă de sunetul cupelor de argint, precum și de neîncrederea că pustioacelor alea de împărați li s-ar fi împrăștiat fierea dacă ar fi sorbit cumva vin roșu și din cutii ruginite de conserve ori din 387 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI L-A ARUNCAT ÎN ADÎNC, L-A ÎNCHIS ACOLO, ȘI A PECETLUIT INTRAREA DEASUPRA LUI, CA SĂ NU
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
brichete a cărei piatră este pe ducă. Nu-l deranjară și nu le deranjă. La ora 10, cavaleria albăstrie fu spulberată de trupele ușoare, imprevizibile în picaje, sprintene, ale unor musculițe de vin. La rândul lor, musculițele fură și dânsele împrăștiate de zvârcolirile migratoare ale unor fluturi mov-rubinii, purtând imprimate, pe spate, un soi de litere evreiești și din ale căror trupuri negre, călugărești, cilindrice precum trabucele, nici o pasăre cu apucătură teafără nu gusta. Pe la ora 13, bășica tărâmului norilor iarăși
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ea să lase luminile aprinse și televizorul mergând. Intrând iute în bucătărie, Nick a cuprins cu privirea întregul spațiu cu viteza luminii. Nimic și nimeni. Doar o cană cu cafea pe jumătate goală așezată pe masă și jucăriile lui Milly împrăștiate pe podea, așa cum erau întotdeauna. Apoi a văzut-o și sângele i-a înghețat instantaneu în vene. O tigaie stătea încă pe unul dintre ochiurile aragazului. Focul mai pâlpâia dedesubt, dar conținutul recipientului arsese complet, transformându-se într-o crustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
către recepție, unde a luat o cameră. * ** Când a ajuns și ea, James stătea singur la bar, cu un Baccardi cu Coca Cola dietetică în față. Papionul îi atârna desfăcut în jurul gâtului. Încăperea era pe jumătate plină: câteva cupluri erau împrăștiate pe ici și colo și un grup mai numeros de bărbați se comasase lângă intrare. Oamenii râdeau zgomotos, dar când Julia a pășit înăuntru cu toții au tăcut reverențios, urmărind cu priviri lascive fiecare mișcare a femeii învăluite în rochia Ghost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pantaloni. Se mișcă prin cameră, clipind în direcția șemineului, acolo unde o oală mică atârna deasupra jarului scânteietor. — îl ține cald, spuseel, apoi adăugă: Blestemăție! Tocmai răsturnase o măsuță scundă, de răchită. La locul accidentului piesele unui puzzle mare se împrăștiară la întâmplare de jur împrejur. — Mare drăcovenie! continuă să înjure domnul Jones. Ziua în care mi-am spart ochelarii a fost una neagră pentru umanitate. Vă cer iertare pentru ocări, domnule Vultur, dar disfuncțiunile corporale sunt o permanentă sursă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
la K-os. Osul din K. Sau, cu alte cuvinte: Chaos. în momentul respectiv Vultur-în-Zbor n-a văzut decât efectul înspăimântător al sfărâmării osului. Bucățile și așchiile lui s-au ridicat ca un vârtej de ceață de pe podeaua pe care se împrăștiaseră și au format un nor în mijlocul câmpului de luptă. Pușca a dispărut cu totul. Pur și simplu a încetat să mai existe. La fel s-a întâmplat cu tot restul. Acolo nu mai rămăsese decât o groapă. O dezordine turbulentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lăsase demult. — Ei, mergem? întrebă Virgil Jones. Așa, dintr-odată, Vultur-în-Zbor își petrecu brațul stâng peste brațul drept al lui Virgil și plecară pas la pas, tovarăși de arme, în întâmpinarea destinelor lor separate. Luna răzbea palidă prin ceață și împrăștia stropi albi de lumină pe creștetele lor în mișcare. Partea a doua Timpuri trecute TREIZECI ȘI UNU K noaptea: case îngrămădite laolaltă, claie peste grămadă, ca și cum s-ar strânge ca să se apere, încălzindu-se una de la alta. Exterioare grosolane, pătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui Napoleon. N-ai chef să te tăvălești cu împărații? Ți-aș face copii de geniu. Dac-aș putea. — Nu vin, insistă înlăcrimată femeia. — Atunci du-te dracului! țipă O’Toole și ridică deasupra capului măsuța dintre cei doi țărani, împrăștiind paharele și băuturile. Părea că voia s-o arunce în celălalt colț al încăperii. Stop. îîn versiunea lui O’Toole despre destrămarea căsniciei cu Dolores el susținea că după ce suferise destul de mult timp și fusese torturat destul de mult timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Obloanele de la fereastră erau închise, așa că singura lumină din cameră pătrunse pe ușă odată cu Vultur-în-Zbor. Acolo se afla biroul lui Ignatius Gribb, încărcat cu hârtii și dosare, pene de scris și cerneală făcută-n casă. Mai erau și cărțile lui, împrăștiate pe birou, pe scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a găsit alinarea în brațele curvelor, fiindcă n-a aflat-o într-ale mele, iar acum, când aș fi vrut să-l susțin, nu puteam să-i mai ofer nimic. Privea în gol și fuma, ca și cum moartea s-ar fi împrăștiat odată cu fumul. Atunci, în trecut, când o ciupea de funduleț pe Sofia Lermontov, era cavaler și la baluri, și la război, dar acum, când sta și privea și fuma, acum trecutul se îndepărta, iar groaza prezentului izgonea plăcerea vremilor apuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
său. în fruntea procesiunii, zâmbind cu fericirea unui copil care învață un joc nou, se afla contele Alexei Aleksandrovici Cerkasov. Serviciul funerar a fost scurt și simplu, evitând orice pretenție de religiozitate. îndurerații principali au rostit câteva cuvinte, a fost împrăștiată țărâna și asta a fost tot. Alexei Cerkasov, chiorul din țara orbilor, stătea și zâmbea tăcut în ceața ușoară, ca un epitaf întruchipat. — Soțul meu, a spus Elfrida Gribb, a fost un om față de care s-a greșit mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
construiască o alternativă la Efect, iar alternativa devenise ceva independent. Efectul nu-i putea invada. Se scufundaseră prea adânc în ei înșiși. Astupă gropile, gropar, a spus Flann O’Toole și ceremonia a luat sfârșit. înainte ca adunarea să se împrăștie s-au întâmplat trei lucruri, care au dovedit că, în ciuda discursului funerar al Irinei, K nu urma să rămână complet neschimbat. Primul din ele s-a petrecut atunci când Elfrida a mers la Irina și i-a spus: — îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mult timp pentru ca Vultur-în-Zbor să-și poată duce la bun sfârșit evadarea plănuită încet și minuțios. Virgil Jones a părăsit bordelul chiar înainte de ivirea zorilor, cu melonul pe cap, cu lanțul fără ceas în jurul taliei și fredonând nevinovat. Gloata se împrăștiase în cea mai mare parte la culcare, dar nemilosul Peckenpaw stătea ca un urs în pragul ușii. L-a privit furios pe Virgil, însă l-a lăsat să treacă. Virgil a pornit-o pe drum, fredonând și a remarcat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lovea în miezul mândriei lui carnale, singura mândrie care-i mai rămăsese. Bărbatul ridică ochii spre Valkiria impunătoare, care-l fixa cu toată forța urii ei, strânsă de-a lungul secolelor, iar trupul i se cutremură incontrolabil și el își împrăștie sămânța sterilă pe așternuturi, amărât și neajutorat. Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Acum către latura dreaptă, își zise Vultur-în-Zbor, concentrându-se asupra direcției. A patra încăpere era cufundată în întuneric, cu doar câteva forme albe întrezărindu-se printre umbre. Pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina slabă, văzu că prin încăpere erau împrăștiate o mulțime de socluri pe care se aflauă ce anume?ă obiecte, ascunse de cearșafuri albe ca giulgiurile. Aceste fantome tăcute - nici una suficient de mare pentru a fi Trandafirul - erau întrucâtva îngrijorătoare. Iar scârțâitul continua să se audă și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lungul timpului din ochii aceia că nu înțelegea cum de nu secase izvorul din care tot izvorau. Ce reprezentau acum aceste lacrimi? Durere, dor, singurătate, deznădejde, iubire...? Îi era frig, un val de aer rece care parcă venea din interior împrăștiindu-se cu viteză prin toate celulele corpului. Era frigul pe care îl simțea de fiecare dată când era tristă. Citise pe undeva că persoanele depresive aveau mereu senzația aceasta de frig, chiar dacă aerul era suficient de cald. Iubirea era cea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
la apartamentul Karinei. Ana o ajută pe Karina să despacheteze, îi pregăti un ceai cât acesta făcu un duș, se asigură că totul este în regulă cu prietena ei și plecă liniștită acasă. Karina își luă cănița din care ceaiul împrăștia o aromă acrișoară de fructe de pădure prin aburii care se ridicau ca într-un dans senzual spre nările ei. Nu-i plăcea ceaiul, îi amintea de spital, alte amintiri urâte ale copilăriei, dar adora parfumul lui care o ajuta
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Poate că nu iubirea îi lipsea ei, ci încrederea. Dar erau atât de strâns legate între ele încât ajunsese să se întrebe dacă ceea ce simțise fusese iubire. Luă rucsacul în mână și porni pe aleile parcului. Vântul continua să-i împrăștie șuvițele pe față, apoi să le aranjeze din nou la locul lor, dar doar pentru puțin timp. Rafale puternice o loveau în față, biciuindu-i obrajii roșii. Trebuia să înfrunte orice atunci când își dorea să obțină ceva, să înainteze. În
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
vadă ce e. Era o inimă, făcută din petale roșii de trandafiri care fu spulberată în secunda următoare de o rafală de vânt. Cine o fi vrut să impresioneze cu astfel de declarații de iubire? Un semn? Și totuși fusese împrăștiată de vânt. Mereu cineva distrugea tot ce era frumos. Pe lac plutea un covor verde de frunze de nufăr. În mijlocul lui se afla o floare albă, stingheră. Singurătate. Dar frumusețea ei era admirată de trecătorii care se opreau pentru a
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
deschidea, apoi voci bărbătești. - Acum s-a trezit. - Bine, poți să pleci. Mă descurc singur mai departe. Karina începu să tușească din nou recunoscând vocea. Era El, Străinul. O răpise? Cineva se așeză pe pat, lângă ea. Parfumul inconfundabil se împrăștie în jur. - Ești bine, Karina? o întrebă în timp ce puse mâna pe fruntea ei pentru a verifica dacă nu are febră. Nu avea. Era rece, prea rece. - Nu mă atinge! - Suntem supărată? și îi intui zâmbetul arogant. - De ce așa? și își
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
aproape de locuinței Karinei. Ana plecă mai devreme deoarece avea de rezolvat câte ceva, urmând să se întâlnească acolo la o oră stabilită. Era o zi călduță de toamnă. Plouase de dimineață, iar picăturile încă străluceau în lumina razelor. Parfumul ploii se împrăștia în jur, în aerul umed și curat. Karina ocolea bălțile în încercarea nereușită de a nu se stropi pe pantalonii deschiși la culoare. Nu fusese deloc inspirată când îi alesese, de parcă nu urmărise stropii care cădeau din belșug, de la fereastră
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]