11,066 matches
-
nici ea nu mai știe ce apără, dacă a apărat vreodată ceva, dacă a avut ceva de apărat sau măcar dacă știe ce înseamnă a apăra ceva. Va observa într-un târziu că o privesc cu paharul ridicat. Se va apleca spre masă și își va lua paharul. Vom ciocni. — Noroc! va șopti, sunt sigur, nu pentru mine. Nu îi voi răspunde. Simt cum gândurile ei trec de mine. Voi da paharul pe gât și mă voi ridica de la masă. Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Trei sfinte are Spania mea. Sfînta Roșeață, sfînta Babalîc și Sfînta Nazuri. Cu toții laolaltă, am transformat țara asta Într-o glumă. — Cum să nu, conveni șoferul. Cu Azaña era mai bine. CÎt despre trafic, să nu mai vorbim. Ți se-apleacă. Un bărbat care ședea În partea din spate rîse, savurînd schimbul de păreri. L-am recunoscut pe cel care stătuse lîngă noi la bar. Expresia lui părea să insinueze că era de partea lui Fermín și că voia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pierd Într-o amintire din care abia dacă pot răscumpăra o imagine furată căldurii flăcărilor. Bea, goală și strălucind de ploaie, Întinsă lîngă foc, cu ochii larg deschiși Într-o privire care, de atunci, m-a urmărit mereu. M-am aplecat peste ea și i-am mîngîiat pielea pîntecelui cu vîrful degetelor. Bea Își miji pleoapele și Îmi surîse, sigură și puternică. — Fă-mi tot ce vrei, șopti ea. Avea șaptesprezece ani și viața Întreagă Îi strălucea pe buze. 29 Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și semafoarelor care mă făcură să mă gîndesc la un zid nevăzut. — Mai bine ne despărțim aici, zise Bea, dîndu-mi drumul la mînă. Luminile unei stații de taxiuri se zăreau la colț, o defilare de licurici. Cum dorești. Bea se aplecă și Îmi atinse obrazul cu buzele. Părul Îi mirosea a ceară. — Bea, am Început eu, aproape fără glas, eu te iubesc... Tăgădui În tăcere, pecetluindu-mi buzele cu mîna, ca și cînd cuvintele mele ar fi rănit-o. — Marți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ascuțite. Îngerul Îi mărturisi că venea el Întrucît Dumnezeu nu avea de gînd să-i răspundă la rugi. Zacarías Îi spuse să n-aibă nici o grijă fiindcă, Într-un fel sau altul, avea să-i trimită el o odraslă. Se aplecă asupra ei, rosti cuvîntul Tibidabo și o sărută pe buze cu multă tandrețe. La atingerea acelor buze delicate, de caramea, Jacinta avu o viziune: urma să aibă o fetiță fără a fi nevoie să cunoască bărbatul (ceea ce, judecînd după experiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
iar pielea de pe față Începuse să-și piardă fermitatea În jurul pomeților. L-am contemplat pe omul acela pe care cîndva mi-l Închipuisem puternic, aproape invincibil, și l-am văzut fragil, Învins pe nepusă masă. Învinși, poate, amîndoi. M-am aplecat să-l Învelesc cu pledul acela pe care de ani de zile promitea să-l dea de pomană și l-am sărutat pe frunte ca și cînd aș fi vrut să-l feresc astfel de firele nevăzute care Îl Îndepărtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
găsit un taxi solitar. Am mers pe Balmes pînă la Consejo de Ciento, aproape fără să rostim o vorbă. Bea Îmi luă mîna și de vreo două ori am surprins-o fixîndu-mă cu o privire sticloasă, de nepătruns. M-am aplecat s-o sărut, Însă nu și-a desprins buzele. — CÎnd o să ne mai vedem? Am să te sun mîine sau poimîine, zise ea. — Îmi promiți? Dădu din cap afirmativ. Poți să suni acasă sau la librărie. E același număr. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
limbă și de pe laringe se vindecaseră cu luni În urmă. Ei presupuneau că Julián nu spunea nimic pentru că mintea i se stinsese. Într-o seară, la șase luni după incendiu, pe cînd eram doar noi doi În Încăpere, m-am aplecat și l-am sărutat pe frunte. — Te iubesc, i-am zis. Un sunet amar, răgușit, s-a ridicat din botul acela canin la care i se redusese gura. Avea ochii Înroșiți de lacrimi. Am vrut să i le șterg cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
orbitoare. Am simțit că mașina se mișca. Niște mîini Îmi pipăiau fața, capul și coastele. CÎnd a dat peste manuscrisul Nuriei Monfort ascuns În buzunarul interior al pardesiului, una din cele două figuri mi l-a smuls. Cealaltă s-a aplecat peste mine. Mi-am dat seama că Îmi vorbește cînd i-am simțit răsuflarea În față. M-am așteptat să văd chipul lui Fumero ieșind În lumină și să simt pe gît lama cuțitului. O privire s-a fixat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Carax se năpustise deja asupra lui. I-am auzit strigătul, Îndepărtat, purtînd numele Beei. Sala se aprinse În strălucirea Împușcăturii. Glonțul străbătu mîna dreaptă a lui Carax. O clipă mai tîrziu, omul fără chip se prăvălea peste Fumero. M-am aplecat și am văzut cum Bea alerga lîngă mine, neatinsă. L-am căutat pe Carax cu privirea ce mi se stingea, Însă nu l-am găsit. O altă figură Îi luase locul. Era Laín Coubert, Întocmai cum Învățasem să mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zvârcolise În așternut, căzut pradă unor halucinații și Închipuiri, care de care mai ciudate. Mai Întâi, În camera lui Noimann pătrunse cu pași furișați o femeie Înaltă, Înveșmântată Într-o cămașă de noapte albă; privind În dreapta și În stânga, femeia se aplecă și-l sărută pe frunte, după care Își duse teatral mâna la inimă și se prăvăli moale pe podea. Noimann surâse În sinea sa. De-a lungul anilor, se obișnuise atât de mult cu tot felul de trucuri la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce credeați?” vru să exclame Oliver, dar gâtlejul lui transformă vorbirea umană Într-un fel de cârâit, acompaniat de foșnetul de frunze ce se unduiau pe cele două ramuri, aplecate spre genunchi. „Vedeți”, spuse profesorul studenților, „metoda mea nu dă niciodată greș. Dacă un pacient nu mișcă, Îl declari mort și imediat vei observa În comportamentul său o schimbare de o sută optzeci de grade. Omul-stâncă, omul-perete, omul-bolovan sau omul-stâlp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
incintă găsise printre pacienți, dar și printre studenți și medici, noi adepți. Spre deosebire de starețul Pahomie, care era un sceptic de felul lui, profesorul se Înclina cu respect și admirație În fața lui Oliver, ca În fața unui sfânt. „Ei”, zise Înalta somitate, aplecându-se spre el, „nu ar fi bine să vă Încheiați nasturii de la pijama și să vă culcați În pat?” Nu, orice, dar În pat nu. Copacii dormeau În picioare, iar păsările cocoțate pe crengi. Ce nevoie avea Oliver de pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
său Îl privea un alt chip, din ce În ce mai Îndepărtat, din ce În ce mai străin. Noimann Își trecea mâinile peste față și rămânea cu ea În căușul palmei. Peste chipul său se așeza o altă mască, din ce În ce mai rece, mai Îndepărtată. Era ca și cum s-ar fi aplecat peste un mort sau, mai degrabă, mortul s-ar fi aplecat peste el, atrăgându-l În abisul lui. Acum aceste trăsături și aceste chipuri fâlfâind din aripi transparente i se roteau În jurul capului, scoțând strigăte din ce În ce mai amenințătoare. Noimann stătea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Își trecea mâinile peste față și rămânea cu ea În căușul palmei. Peste chipul său se așeza o altă mască, din ce În ce mai rece, mai Îndepărtată. Era ca și cum s-ar fi aplecat peste un mort sau, mai degrabă, mortul s-ar fi aplecat peste el, atrăgându-l În abisul lui. Acum aceste trăsături și aceste chipuri fâlfâind din aripi transparente i se roteau În jurul capului, scoțând strigăte din ce În ce mai amenințătoare. Noimann stătea În șezut pe marginea patului, cu gândurile duse aiurea. Umerii Îi tresăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
efort de voință, el Își aminti vag de jeturile de apă ce țâșneau din toate părțile, dar și de mulțimea adunată În cerc care-l privea de pe margine și de guguștiucii ce se fugăreau unul după altul prin crengile răchitei aplecate peste mese, gângurind cu gușile umflate, precum și de copiii ce se apropiau de bazin, arătându-l cu degetul. Medicul Își mai aduse aminte, de asemeni, și de monumentul lui Cuza, ce se afla undeva În dreapta sa, precum și de un chelner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
puțin de prezent și viitor. Singurul lucru care Îl menținea În stare de funcțiune era trecutul, pe care nu-l ignora, ci dimpotrivă, Îl accesa, făcându-l să reînvie În fața lui. Viitorul putea fi Întâmpinat și cu spatele: dacă Îți aplecau fața spre trecut, automat viitorului și chiar prezentului Îi arătai dosul. Asta era. Oamenii trăiau În utopie. De aceea, Noimann prefera să trăiască tot ce-a mai trăit decât să Încerce noi experiențe pe propria-i piele. În orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a celuilalt...” Afară, trupul lui Oliver fu cuprins de un vârtej. Brațele sale acoperite de frunziș galben-ruginiu se legănau În văzduhul limpede, luminat de razele unei luni imense, sinilii. Trupul său, contorsionat de bătaia vântului, când se lungea, când se apleca la pământ. Oliver gemea, urla, Încercând să-și țină frunzele lipite de corp... Femeia-șarpe, care se evaporase din salon, urmărindu-l din umbră pas cu pas, se Încolăcea acum de gâtul lui, susurându-i șoapte ispititoare la ureche. Masterandul Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-și facă mendrele, dar la momentul oportun vom acționa În consecință și-i vom veni de hac. Avem noi ac și pentru Oliver, și pentru Bikinsi... „conchise Satanovski, desenînd cu-o scobitoare, pe fundul ceștii, un arbore și-o șapcă aplecată peste-un șevalet. Orașul abia se trezea din somn. Pașii câte unui trecător grăbit răsunau pe trotuar. Aerul era atât de proaspăt, atât de limpede, Încât orice sunet reverbera, amplificându-se În spațiu. Porumbeii stăteau cu aripile desfăcute pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
e lichid, dar și solid. O parte din el curge, o parte calcă liniștit pe stradă... Mathilda, Mathilda... Ochelarii Îi acoperă cearcănele grele. Pungile ce atârnă la ochi. Noimann privește rătăcit În sus. La ferestre apar oameni-mâini și oameni-degete. Se aplecă peste balustrade, Îl ating cu vârful degetelor. Se prăpădesc de râs. Copacii se apleacă peste fața lui. Îl privesc nedumeriți. Din scorburile lor ies melci. Privind prin ochelarii fumurii, medicul ignoră aceste zgomote menite să-l abată de la gândurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe stradă... Mathilda, Mathilda... Ochelarii Îi acoperă cearcănele grele. Pungile ce atârnă la ochi. Noimann privește rătăcit În sus. La ferestre apar oameni-mâini și oameni-degete. Se aplecă peste balustrade, Îl ating cu vârful degetelor. Se prăpădesc de râs. Copacii se apleacă peste fața lui. Îl privesc nedumeriți. Din scorburile lor ies melci. Privind prin ochelarii fumurii, medicul ignoră aceste zgomote menite să-l abată de la gândurile lui. Piciorul merge Înainte cu urechile ciulite, ridicând cracul pantalonilor În dreptul fiecărei porți, al fiecărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu numai forțele binelui, ci și o parte din cele ale Întunericului lucrau acum În favoarea sa. Trecând prin salon, profesorul Perjovski se opri În fața lui, bătându-l Încurajator pe umăr. „Oliver e ca o cumpănă ce scârțâie În bătaia vântului, aplecată asupra propriului său hău”, li se adresă el studenților. „Priviți-i ochiul drept, e ca o ciutură ce se cufundă mereu În adânc, scârțâind În bătaia vântului de seară, scoțând la suprafață apă limpede și clară... Celălalt ochi, cel stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
păsări, Îl văzu și străjuit de femeia-șarpe și Înconjurat de femeia-beschie și de femeia-capră. Îl văzut tremurând din frunziș lângă femeia-girafă, care atenta și acum la pudoarea lui. Îl văzu stând În balcon și conversând cu câinele Spinoza. Îl văzu aplecându-se și lepădându-și frunzele peste femeia-sicriu și peste femeia-uter, conversând cu omul de paie Braic sau stând țeapăn În mijlocul salonului, Înconjurat de asistenți. Era un Oliver Înalt, trist, cu ochii adânciți În sine. Pe creștetul său acoperit de penaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fiind convins că nici unul din termeni nu este exact. A părut din nou nedumerit și a repetat după bătrân: „Floer!“ Prinsese gust să Învețe limba română sau, pur și simplu, respectivele cuvinte i se păreau cunoscute. Pe urmă s-a aplecat și arătat cu mâna poala cămășii purtate de bătrân pe dinafară, cum se poartă, până sus de genunchi. „Fotă“ - s-a grăbit să explice din spatele meu fotbalistul dar moșul l-a pus repede la punct. „Aiasta nu-i fotă, aiasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a obținut un venit de 8400 ca urmare a contractării și predării statului a unei Bovine tineret În greutate de 450 kg Urmați exemplul lui! Elevul Popescu Gelu Își amintise chiar acolo că trebuise să-și suflece pantalonii și se aplecase. Încerca În același timp să facă astfel Încât rucsacul din spate să nu-i cadă peste ceafă. Pentru asta ținu spinarea cât mai dreaptă și capul ridicat, așa că putu citi Întreg textul panoului În timp ce-și sufleca pantalonii. Cum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]