8,108 matches
-
Mondial și revizionistă față de responsabilitatea regimului național-socialist. A fost redactor șef la gazeta "Deutsche konservative Zeitung", a colaborat și la unele reviste și ziare considerate radicale de dreapta, ca, de pildă, hebdomadarul berlinez Junge Freiheit, publicația "Ostpreußenblatt" și revista naționalistă austriacă "Zur Zeit". Dénes era adversar declarat al art. 130 din Codul penal german, relevant pentru cazurile de negaționism și revizionism, susținând că respectivele prevederi de lege restrâng libertatea opiniei și a cuvântului. Totodată Dénes afirma în același context că naziștii
Ivan Deneș () [Corola-website/Science/302301_a_303630]
-
din cele mai reprezentative ale Europei. Din 1971 până în 2006 Palatul Baroc a găzduit Muzeul Țării Crișurilor. La 23 mai 1762 s-a pus piatra de temelie a Palatului Baroc, destinat a fi sediu al Episcopiei romano-catolice de Oradea. Arhitectul austriac (1719 - 1797) a preluat conducerea șantierului deși, inițial, arhitectul italian Giovanni Battista Ricca a fost desemnat în acest rol. Timp de 15 ani, respectiv până în anul 1777, s-a ridicat la Oradea, un palat în forma literei U, care se
Palatul Baroc din Oradea () [Corola-website/Science/302379_a_303708]
-
în pânza de deasupra altarului reda tema sfântului Carol Boromaeus rugându-se în timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi înnobilând încapărea respectivă. În ceea ce privește restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizează prin soluții decorative și de ambientare interioară în maniera barocului austriac: pilaștri terminați în capiteluri corintice, stucaturi de o diversitate a formelor ornamentale remarcabilă, sobe de faianță glazurată ce se disting prin proporții și rezolvari estetice aparte, șemineuri placate cu marmură colorată. Organizarea în plan și din punct de vedere decorativ
Palatul Baroc din Oradea () [Corola-website/Science/302379_a_303708]
-
Hora morții” (1916), „Ițic Ștrul, dezertor” (1919) și „Catastrofa” (1919). Ideea scrierii acestui roman datează de la sfârșitul anului 1918, când un prieten i-a arătat lui Liviu Rebreanu o fotografie ce reprezenta o pădure plină cu cehi spânzurați în spatele frontului austriac din Italia. Militarii cehi spânzurați făceau parte din Armata Austro-Ungară și refuzaseră să lupte pe frontul din Boemia, fiind considerați „trădători de patrie” ("Landesverräter"). Prietenul său urma să o prezinte ca document fotografic în dosarele delegației române la Conferința de
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
la transcrierea pentru tipar a romanului "Ion", așa că a amânat scrierea noului roman, deși subiectul respectiv îl preocupa constant. Concepe proiectul unei nuvele cu titluri provizorii, „Moartea” sau „Pasiunea morții”, ce urma să aibă 70 de pagini: „Ofițerul în armata austriacă; român. Patru ani se bate. Nu mai poate. Trebuie să plece la cei din față unde-i dreptatea lui. Condamnat la moarte, nu scoate nicio vorbă. Când să tragă deschide gura. Nimic. Vrea moartea” ("Caiete", p. 35). Personajul principal urma
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
și a câmpului de luptă se datorau și faptului că autorul nu participase la război nici măcar ca observator. Rebreanu consemnează în "Jurnal I", p. 358, că descrierea atmosferei frontului a fost făcută pornind de la reportajele de război publicate în ziarele austriece: „... scenele de război și descrierile câmpului de luptă din "Pădurea spânzuraților", atât de profunde, sunt făcute fără ca autorul să fi participat, el n-a văzut niciodată nici măcar o tranșee, sau o rețea de sârmă ghimpată. Decorul și atmosfera admirabil redate
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
atât de profunde, sunt făcute fără ca autorul să fi participat, el n-a văzut niciodată nici măcar o tranșee, sau o rețea de sârmă ghimpată. Decorul și atmosfera admirabil redate sunt sugerate de reportagiile de război ale timpului, apărute în presa austriacă”. Scriitorul își vizitează apoi familia la Beclean, citind scrisorile rămase de la Emil, după care, potrivit lui Tiberiu Rebreanu, ar fi realizat o documentare riguroasă în Nușfalău, Năsăud, Ilva Mare, Ilva Mică și Bistrița „unde urmele se opresc”. El obține actul de
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
Frontul Italian, a distrus un reflector inamic în 1915 (după cum îi scrie fratelui său mai mare într-o scrisoare din 3 ianuarie 1916) și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație acordată de comandanții austrieci unui român. Transferat pe Frontul Românesc în toamna anului 1916, Emil îi scrie, la 9 septembrie 1916, surorii sale mai mari că rănile fizice i s-au vindecat, dar că suferințele sufletești continuau să-l mistuie. Obține o permisie în
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
criză morală care-i torturează sufletul. Personajul are „revelația unui fals profund care i-a fondat existența”, simțind că a fost manipulat. Ofițerii condamnă războiul absurd, considerându-l o crimă monstruoasă, iar singurii partizani ai datoriei militare sunt doar generalul austriac Karg și locotenentul maghiar Varga, reprezentanți ai națiunilor dominante. Frământările interioare cresc în intensitate, iar, pe măsură ce se apropie de linia de hotar ce-l separa de România, personajul își regăsește identitatea națională română transmisă ca moștenire morală de către tatăl său
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
fi amintit documentul din 1630 prin care Moise Moghina întărește Mănăstirea Voroneț cu o braniște în Munții Câmpulungului și întâlnim toponimele: Dealul Șarului, Neagră, Ialovița, Muntele Pinului, Colbul, Cotârgași. În perioada 1774 - 1918 locuitorii din Bucovina devin supuși ai coroanei austriece, în timp ce Șaru Dornei și Neagră Șarului au rămas în continuare sub administrație moldoveneasca. La 23 august 1800 slugerul Ion Negrea și vornicul Gheorghe Tăutu primesc însărcinarea să stabilească hotarele moșiei cuprinzând satele de răzeși: Dorna Arini, Șaru Dornei și Păltinișul
Comuna Șaru Dornei, Suceava () [Corola-website/Science/302003_a_303332]
-
Straja este o comună în județul Suceava, Bucovina, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Primul document care povestește existența comunei datează din 1750. Până în 1918, făcând parte din Bucovina, a cunoscut stăpânirea austriacă. După al II-lea război comună s-a refăcut treptat introducându-se curentul electric, asfaltându-se drumul județean 209. Până la desființarea județelor de către autoritățile comuniste a făcut parte din județul Rădăuți. În prezent comună Straja face parte din județul Suceava
Comuna Straja, Suceava () [Corola-website/Science/302000_a_303329]
-
Rădăuți. În prezent comună Straja face parte din județul Suceava. Teritoriul comunei Straja a fost locuit încă din epoca pietrei, după cum arată urmele arheologice. Primul document care povestește existența comunei datează din 1750. Făcând parte din Bucovina, a cunoscut stăpânirea austriacă până în 1918. În sec. XIX comună a cunoscut o semnificativă dezvoltare economică. Grave suferințe și distrugeri au afectat localitatea în timpul celor două războaie mondiale ca urmare a trecerii fronturilor. În 1940, ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov o parte din teritoriul
Comuna Straja, Suceava () [Corola-website/Science/302000_a_303329]
-
aceste ținuturi până la zidirea Mănăstirii Slatina, dar probabil localitățile Valea Moldovei și Mironu făceau parte din domeniul domnesc. După întemeierea Mănăstirii Slatina de către Alexandru Lăpușneanu în anul 1558, Valea Seacă și Mironu trec în proprietatea mănăstirii, iar apoi în timpul stăpânirii austriece și ulterior desființării iobăgiei, prin anii 1876-1878, moșia a fost vândută boierului Victor Stârcea. Evenimentele care au marcat evoluția social economică a comunei Valea Moldovei: 1. Perioada 1774-1918, când au loc : colonizarea localităților și ridicarea gradului de civilizație; apariția infrastructurilor
Comuna Valea Moldovei, Suceava () [Corola-website/Science/302009_a_303338]
-
în acest loc numit Arșița, locuitorii comunei au ridicat un Schit de călugări. În timpul boierului Stârcea au fost aduși de către arendașii moșiei oameni din Ardeal pentru muncă, care erau agricultori și crescători de animale, în special oi. În perioada stăpânirii austriece (1774-1918) au fost colonizați germanii, repatriați apoi în 1941. Numele inițial al satului Valea Moldovei a fost Valea Seacă, nume dat după denumirea pârâului ce străbate satul de la vest la est. Numele nou de Valea Moldovei, a fost dat în
Comuna Valea Moldovei, Suceava () [Corola-website/Science/302009_a_303338]
-
1718-1739), ocupanții au cartografiat satul Târsa sub denumirea de satul Schitul Piatra, ceea ce prefigura denumirea de Pietreni dată satului, mai târziu. După înfrângerea austriecilor, satul și schitul a fost prădat de oștenii turci iar spre sfârșitul aceluiași secol, de către oștenii austrieci ce făceau dese incursiuni, peste munții din nordul satului.
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
ai Dunării și curge pe teritoriul a trei țări: Elveția, Austria și Germania. Râul izvorăște din Lacul Lunghin situat în regiunea elvețiană Engadina, la înălțimea de 2.484 m. Traversează apoi lacurile Sils, Silvaplana și St. Moritz. După ce trece granița austriacă la Hochfinstermünz, formează valea Inn-ului superior și străbate land-ul austriac Tirol, iar după ce trece de capitala land-ului, Innsbruck, formează Inn-ul inferior. Inn-ul trece din Austria în Germania la Kufstein, traversează sud-estul Bavariei, iar de la Braunau, unde primește apele
Râul Inn () [Corola-website/Science/302065_a_303394]
-
-lea, când au fost menționați de călători. Unul din ei este Basil Nikolaides, care amintește în treacăt într-o carte apărută în 1859, despre 50 de sate din Meglen locuite de bulgari și de vlahi. Mai târziu, diplomatul și filologul austriac Johann Georg von Hahn, într-o relatare de călătorie din 1867, constată că este vorba de un grup etnic diferit de aromâni, dat fiind că idiomul lor nu este același cu al acestora din urmă. În continuare de meglenoromâni se
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
este o cruce de piatră aflată în municipiul Iași, în cartierul Nicolina, pe o colină situată aproape de malul sudic al râului cu același nume. Crucea marchează locul unde au fost îngropate în ianuarie 1717 rămășițele unei armate austriece, comandată de un anume căpitan François (Ferentz) Ernau, trimisă să îl captureze pe domnitorul moldovean Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726). a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Iași elaborată în anul 2004 de către Institutul Național al Monumentelor
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
al Monumentelor Istorice fiindu-i atribuit codul . În timpul războiului turco-austriac, izbucnit în 1716, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) trecuseră în țările române, dorind să-și extindă stăpânirea. La data de 25 noiembrie 1716, trupele austriece ocupaseră Bucureștiul și cu ajutorul localnicilor, ""ca niște iubitori de lucruri noue"", cum zice cronicarul Alexandru Amiras, l-au dus ca prizonier la Sibiu chiar pe domnitorul Nicolae Mavrocordat (1716 și 1719-1730). O soartă asemănătoare se pregătea și pentru domnitorul Moldovei
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
instalându-se în mănăstirile fortificate din Moldova și în Cetatea Neamțului. Domnitorul se afla în scaun de numai un an și pusese biruri și pe mazili (boieri fără funcții publice), motiv pentru care mulți dintre aceștia îi doreau sfârșitul. Trupele austriece și ungurești, împreună cu trupe moldovenești aliate, au jefuit târgurile aflate în calea lor. Domnitorul Mihai Racoviță, neavând bani să plătească mercenari și dispunând numai de o gardă de oameni credincioși, ""se mutase în Cetățuie, și nici acolo în Cetățuie nu
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
pe cotropitori. Însă domnitorul nu dorea să apeleze la ajutorul acestora, știut fiind faptul că aceștia jefuiau și înrobeau totul aflat în cale. În ziua de 10 ianuarie 1717, în puterea iernii, căpitanul belgian François (Ferentz) Ernaut, conducător al trupelor austriece a intrat în Iași, venit din direcția Pașcani-Cotnari. În același timp, stolnicul Vasile Ceaurul - capul răzmeriței care chemase pe austrieci în țară - lua în robie de la Covurlui pe sora domnitorului, ducând-o în chinuri și necinstire la generalul austriac din
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
trupelor austriece a intrat în Iași, venit din direcția Pașcani-Cotnari. În același timp, stolnicul Vasile Ceaurul - capul răzmeriței care chemase pe austrieci în țară - lua în robie de la Covurlui pe sora domnitorului, ducând-o în chinuri și necinstire la generalul austriac din Brașov. Cu câteva zile mai devreme, vreo 2.000 de călăreți tătari au trecut Prutul și s-au stabilit pe valea Mănăstirii Aroneanu, în bivuac, gata să curețe ținuturile de cătane la porunca domnitorului. Trupele lui Ferentz intrate în
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
vreo 2.000 de călăreți tătari au trecut Prutul și s-au stabilit pe valea Mănăstirii Aroneanu, în bivuac, gata să curețe ținuturile de cătane la porunca domnitorului. Trupele lui Ferentz intrate în Iași numărau în jurul a 100 de soldați austrieci și erau însoțite și de moldoveni care se aliaseră trupelor austriece sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung. În total, trupele aflate sub comanda lui Ferentz numărau "800 de oameni" . Auzind de apropierea austriecilor, domnitorul Mihai Racoviță, împreună cu oastea sa
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
au stabilit pe valea Mănăstirii Aroneanu, în bivuac, gata să curețe ținuturile de cătane la porunca domnitorului. Trupele lui Ferentz intrate în Iași numărau în jurul a 100 de soldați austrieci și erau însoțite și de moldoveni care se aliaseră trupelor austriece sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung. În total, trupele aflate sub comanda lui Ferentz numărau "800 de oameni" . Auzind de apropierea austriecilor, domnitorul Mihai Racoviță, împreună cu oastea sa, s-a retras la Mănăstirea Cetățuia. El a lăsat de pază
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
domnitorul Mihai Racoviță, împreună cu oastea sa, s-a retras la Mănăstirea Cetățuia. El a lăsat de pază la Curtea Domnească aproximativ 200 de slujitori comandați de baș-bulubașul Stoian Sârbul. Acest incident este povestit cu multe amănunte și în cronici. Ostașii austrieci și moldoveni ajunși în oraș și fiind înfrigurați de gerul aspru s-au repezit să bea vinul de prin cârciumi, lăcomindu-se să jefuiască, înainte de a câștiga victoria . Trupele austriece s-au îndreptat spre Curtea Domnească, unde Stoian Sârbul a
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]